Obligaţie de a face. Sentința nr. 2090/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2090/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 2090/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2090
Ședința publică din data de: 20.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M.
Grefier: A.-M. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect obligația de a faceprivind pe reclamantul P. S. 2 București în contradictoriu cu pârâta A. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 104 alin. (13) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care instanța constată că s-a solicitat de către reclamant judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de reclamant, în susținerea cererii, este admisibilă potrivit legii și aptă să ducă la soluționarea procesului, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 255-258 din Codul de procedură civilă, o încuviințează.
În temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 2 București la data de 18.07.2014 sub nr._ reclamantul P. S. 2 București a chemat în judecată pe pârâtul A. A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să desființeze lucrările de construire executate fără autorizație la adresa din București, ., .. B, ., sector 2, precum și stabilirea unui termen limită de executare a obligației, iar, în caz de neconformare, autorizarea reclamantului să desființeze lucrările executate fără autorizație de construire pe cheltuiala pârâtei. Reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii se arată că inspectorii de specialitate din cadrul Poliției Locale au constatat că pârâta a executat, fără autorizație de construire, în perioada mai - septembrie 2013, lucrări de modificare a configurației inițiale a apartamentului, constând în desființarea stâlpilor de zidărie aferenți debaralei(8) și cămării (9), desființarea pereților despărțitori dintre debara și bucătărie(4), dintre bucătărie și vestibul(7) și dintre bucătărie și cămară, desființarea parapeților, ferestrelor, dintre bucătărie și balcon(11), dintre cameră (1)și balcon (10), dintre cameră (2) și balcon (10), dintre cameră (3) și balcon (10) și înlocuirea tâmplăriei aferente balconului (10) cu tâmplărie PVC și geam termopan, lucrările fiind executate integral.
Arată reclamantul că prin procesul verbal . nr._/17.12.2013 pârâta a fost sancționată contravențional conform art. 26 alin. 1 lit. a din Legea 50/1991, fiind obligată să obțină autorizația de construire până la data de 17.03.2014 sau să desființeze lucrările, până la data de 17.03.2014. Menționează reclamantul că până în prezent pârâta nu a intrat în legalitate și nu a desființat lucrările executate.
Reclamantul a solicitat, conform art.242 alin.2 C.p.civ., judecarea cauzei în lipsă.
În drept au fost invocate prev. art.26 alin.1 lit. a, art. 28 și art. 32 din Legea nr.50/1991 rep. și modificată și art. 194 din C.p.c.
În susținerea cererii reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, procesul verbal nr._/17.12.2013, nota de constatare nr. 371/11.06.2014.
Cererea a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Sub aspectul probatoriului instanța a încuviințat și administrat în cauză pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Analizând probatoriul administrat instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție nr. . nr._/17.12.2013 s-a dispus sancționarea pârâtei cu amendă contravențională în sumă de 1.000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 rep. și modificată, reținându-se că la adresa din București, ., .. B, ., sector 2 pârâta a executat, fără autorizație de construire, în perioada mai - septembrie 2013, lucrări de modificare a configurației inițiale a apartamentului, constând în desființarea stâlpilor de zidărie aferenți debaralei(8) și cămării (9), desființarea pereților despărțitori dintre debara și bucătărie(4), dintre bucătărie și vestibul(7) și dintre bucătărie și cămară, desființarea parapeților, ferestrelor, dintre bucătărie și balcon(11), dintre cameră (1)și balcon (10), dintre cameră (2) și balcon (10), dintre cameră (3) și balcon (10) și înlocuirea tâmplăriei aferente balconului (10) cu tâmplărie PVC și geam termopan, lucrările fiind executate integral.
Prin același proces verbal s-a stabilit în sarcina pârâtei obligația de a obține autorizație de construire până la data de 17.03.2014 sau, în caz contrar, de a desființa lucrările, până la data de 17.03.2014.
Procesul verbal nu a fost contestat, iar potrivit notei de control 371/11.06.2014 (f. 8) pârâta nu s-a conformat obligațiilor impuse.
Prin urmare, reținând pe de o parte că potrivit art.37 din OG nr.2/2001 procesul verbal neatacat în termenul prevăzut la art.31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, iar pe de altă parte că pârâtul nu s-a conformat celor dispuse în sarcina sa prin procesul verbal de constatare a contravenției, precum și faptul că instanța a fost sesizată pentru a dispune desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construcție, în speță fiind incident cazul prevăzut de art.28 alin.1 din Legea nr.50/1991 referitor la desființarea construcțiilor realizate nelegal, instanța apreciază că cererea reclamantului este întemeiată.
În consecință, instanța urmează a admite acțiunea și a dispune obligarea pârâtei să desființeze lucrările efectuate fără autorizație de construire la adresa din București, ., ., . identificate potrivit procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor .._/17.12.2013.
În temeiul art. 32 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 rep., potrivit căruia în cazul în care persoanele sancționate nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul verbal de constatare a contravenției organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanța pentru a dispune după caz încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației ori desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construcție, în speță fiind incidentă cea de a doua ipoteză, lucrările fiind executate fără autorizație, urmează a stabili un termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri pentru executarea obligației, iar în cazul în care pârâtul nu se va conforma, va autoriza reclamantul să aducă la îndeplinire măsura dispusă pe cheltuiala pârâtei.
Conform art.453 C.p.civ. și reținând culpa procesuală a pârâtei, instanța va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 20 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul P. S. 2 București, având cod fiscal_, cu sediul în sector 2, București, .-13, în contradictoriu cu pârâta A. A., având C.N.P._, domiciliată în sector 2, București, ., ., ..
Obligă pârâta să desființeze lucrările efectuate fără autorizație de construire la adresa din București, ., ., ., sector 2 identificate potrivit procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor .._/17.12.2013, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Autorizează reclamantul, în cazul în care pârâta nu se conformează măsurii dispuse, să aducă la îndeplinire măsura pe cheltuiala pârâtei.
Obligă pârâta la plata sumei de 20 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria S. 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. A.-M. I.
RED. M.A./10.04.2015/4ex.
| ← Plângere contravenţională. Hotărâre din 23-02-2015,... | Întoarcere executare. Sentința nr. 2093/2015. Judecătoria... → |
|---|








