Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 20-04-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 4240/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
București, Sector 3, Bvd. Unirii nr. 37
Tel. / Fax.: 021/408.36.52 / e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 2891
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4240
Ședința publică din data de 20.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: V. G.
Grefier: C. A. N.
Pe rol se află soluționarea cauzei, având ca obiect „ordonanță președințială – stabilire domiciliu minor și pensie de întreținere” și privind pe reclamanta C.-C. M. A., în contradictoriu cu pârâtul C.-C. M. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta, personal și asistată de avocat V. M., care a depus la dosar împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/20.01.2015, lipsind pârâtul.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței obiectul cauzei, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, atașarea relațiilor solicitate ITM București și a referatului de anchetă socială întocmit de Primăria Sectorului 2, precum și faptul că a fost atașat la dosar extras din programul Ecris cu privire la dosarul nr._/300/2013, după care:
Reprezentantul reclamantei, față de soluția pronunțată în dosarul de fond, a învederat că reclamanta înțelege să renunță la capătul de cerere privind stabilirea pensiei de întreținere în favoarea minorului, însă cu privire la capătul de cerere privind stabilirea domiciliului minorului înțelege să-l mențină, deși instanța de fond s-a pronunțat, sentința nu a fost redactată, astfel că nu poată fi pusă în executare.
Instanța a pus în discuție incidența în cauză a dispozițiilor art. 448 alin. 1 pct.1 din Codul de procedură civilă.
Reprezentantul reclamantei a învederat că părțile se află încă în termenul de apel, iar sentința nu poate fi pusă în executare în baza dispozitivului, întrucât nu a fost redactată.
Instanța a lua act că manifestarea de voință a reclamantei, în sensul că renunță la capătul de cerere privind stabilirea pensiei de întreținere și susținerile reprezentantului reclamantei, în sensul că nu se poate face executarea sentinței civile pronunțate în dosarul nr._/300/2013, la data de 27.03.2015, conform art. 448 alin.1 pct.1 din Codul de procedură civilă, doar în baza dispozitivului, fiind necesară și redactarea hotărârii. De asemenea, a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosar și referatul de anchetă socială întocmit în cauză.
Instanța, în temeiul disp. art. 244 din Codul de procedură civilă, a declarat terminată cercetarea procesului și a fixat termen în continuare pentru dezbaterea fondului și constatând că nu mai sunt cererii de formulat și incidente de soluționat, în temeiul disp. art. 392 din Codul de procedură civilă, a declarat deschise dezbaterile și a acordat cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantei a solicitat admiterea cererii și stabilirea domiciliului minorului la mamă, având în vedere că aceasta este locuința stabilită a copilului de la data nașterii și față de concluzii referatului de anchetă psihosocială, care recomandă în același sens. De asemenea, a solicitat a se avea în vedere și vârsta minorului și faptul că acesta nu a locuit niciodată la o altă adresă. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept, a declarat închise dezbaterile și a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA
I.PROCEDURA.
A. Cererea de chemare în judecată-ordonanță
1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 03.02.2015 sub număr de dosar_, repartizat în mod aleatoriu prezentului complet (civil nr. 23), reclamanta C.-C. M.-A. a solicitat instantei de judecată, în contradictoriu cu pârâtul C.-C. M.-A. ca prin hotărârea care se va pronunta să dispună pe cale de ordonantă presedintială stabilirea domiciliului minorului si pensie de întretinere pentru minor.
2. În motivarea cererii, reclamanta a învederat instanței de judecată că în ceea ce priveste capătul de cerere privind domiciliul minorului, de la data de 01.04.2013 si până în prezent copilul a locuit în mod neîntrterupt exclusiv cu mama, la adresa sa din ., ., . sector 2 Bucuresti, care a reprezentat de altfel si domiciliul conjugal al părtilor. A mentionat reclamanta că detine conditii foarte bune de locuit pentru cresterea minorului. Cu privire la capătul de cerere privind pensia de întretinere, s-a învederat faptul că de la data despărtirii în fapt, pârâtul nu a contribuit nici în bani nici în natură la cresterea si educarea minorului.
3. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 496, art. 533, art. 529, art. 530 NCC, precum si pe dispozitiile art. 996 NCPC.
4. În dovedire, petenta a solicitat instanței de judecată încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind depuse la dosarul cauzei în copie contract de vânzare-cumpărare casa, CI reclamantă, certificat nastere minor, copie certificat grefă, raport anchetă socială etc..
5. Prezenta ordonanță președințială a fost timbrată legal cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei conform dispozițiilor OUG 80/2013.
6. În sedinta publică din data de 20.04.2015 reclamanta a renuntat la capătul de cerere privind acordarea pensiei de întretinere.
B. Apărările formulate
7. Desi legal citat cu mentiunea de depuse întâmpinare, pârâtul nu a formulat apărări în cauză.
II. ÎN FAPT
8. În urma analizării înscrisurilor, instanța reține următoarea situație de fapt:
9. În dosarul cu nr._/300/2013 instanta a admis actiunea principală, a admis în parte cererea reconvențională, a desfăcut căsătoria încheiată între părti din culpa exclusivă a pârâtului reclamant., a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minorul să fie exercitata exclusiv de către mamă, a stabilit locuința minorului la mamă si a obligat tatăl să plătească lunar reclamantei pârâte pentru minor, o cotă de 1/4 din venitul minim net pe economie, cu titlu de pensie de întreținere, de la data introducerii acțiunii (23.07.2013) și până la majoratul minorului sau până la schimbarea împrejurărilor avute în vedere la pronunțarea prezentei hotărâri. S-a stabilit ca tatăl să păstreze relațiile personale cu minorul săptămânal, marțea în intervalul orar 19-20 la domiciliul minorului, în prezența mamei și duminica, in intervalul orar 10,00- 13,00 la domiciliul și în prezența mamei.
II. ÎN D.
- Reglementări incidente
Speței de față îi sunt incidente următoarele texte legale referitoare la exercitarea autorității părtintești și ordonanța președințială:
10. Potrivit dispozițiilor art. 996 alin. (1) NCPC: „Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt”.
11. Instanta va avea în vedere si prevederile art. 448 alin. (1) pct. 1 NCPC.
B. Soluția instanței de judecată
12. Instanta va respinge cererea de ordonantă presedintială ca rămasă fără obiect, pentru umrătoarele considerente:
13. Instanta constată că măsurile care se pot lua pe timpul procesului de divort sunt cele referitoare la stabilirea locuintei copiilor minori, obligatia de întretinere, încasarea alocatiei de stat pentru copii si folosirea locuintei familiei. Aceste măsuri sunt vremelnice, putându-se lua numai până la soluționarea divortului dintre părti. În prezenta cauză, s-a cerut pe calea ordonantei presedintiale stabilirea locuintei minorului la mamă.
14. Instanta constată că cererea este rămasă fără obiect, fată de solutia pronuntată de instantă în dosarul cu nr._/300/2013 raportat la prevederile art. 448 alin. (1) pct. 1 NCPC. Astfel, hotărârea instantei de divort, chiar dacă nu este definitivă este executorie de drept în ceea ce priveste stabilirea locuintei minorului, astfel că instanta nu se mai poate pronunta în cauză cu privire la această cerere pe cale de ordonantă presedintială, având în vedere caracterul vremelnic al acesteia. Instanta retine faptul că ceea ce se pune în executare este solutia instantei, respectiv minuta, sustinerile potrivit cărora nu se poate executa hotărârea pronuntată în dosarul de divort până la mometul redactării acesteia nefiind întemeiate, câtă vreme a fost pronuntată o solutie executorie de drept în cauză. Instanta retine că sustinerile reclamantei în sensul că nu se poate executa solutia pronuntată în dosarul nr._/300/2013 pentru că nici măcar nu se precizează care este domiciliul mamei, sunt de asemenea neîntemeiate. Identificarea domiciliului se regăseste în dosarul de divort si în caz de opunere a pârâtului, reclamanta poate apela la măsuri de constrângere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1.Respinge cererea având ca obiect ordonanță președințială, formulată de către reclamanta C.-C. M.-A., CNP_, cu domiciliul în București, .. 1, ..D, ., sector 2, în contradictoriu cu pârâtul C.-C. M.-A., CNP_, cu domiciliul în București, .. 93-105, ., ., ca rămasă fără obiect, fată de solutia instantei din dosarul cu nr._/300/2013.
2. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare, conform art. 999 alin. (1) NCPC.
3. Apelul se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
4. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. G. C. A. N.
Redactat/Tehnoredactat G.V./C.A.N. 4 ex. imprimate la data de 22.04.2015
| ← Ordin de protecţie. Hotărâre din 20-04-2015, Judecătoria... | Pensie întreţinere. Hotărâre din 25-05-2015, Judecătoria... → |
|---|








