Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Încheierea nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 30/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 2042/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 30.01.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. L. M.

GREFIER: D. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect partaj bunuri comune – lichidarea regimului matrimonial, privind pe reclamanta - pârâtă Pivniceriu (fostă M. ) G. R. în contradictoriu cu pârâtul – reclamant M. G..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta - pârâtă, prin apărător, și pârâtul – reclamant, personal și asistat de apărător.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a efectuat referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează: obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și depunerea la dosar, prin Serviciul Registratură, la data de 06.01.2015 a răspunsului de la doamna expert L. A. (f. 317), la data de 29.01.2015 a unei cereri și a unui set de înscrisuri de la apărătorul pârâtului reclamant (f. 321-323), după care,

Apărătorul pârâtului reclamant afirmă că a văzut răspunsul formulat de doamna expert L. A., iar la valoarea de circulație a imobilului se adaugă valoarea îmbunătățirilor. Mai arată că îmbunătățirile au fost avute în vedere la stabilirea valorii de circulație și depune obiecțiuni (f. 324-326).

Instanța apreciază că nu se impune revenirea cu adresă către expert, obiecțiunile formulate de pârâtul reclamant urmând a fi avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei, însă având în vedere că reclamanta pârâtă a arătat că solicită atribuirea imobilului către pârâtul reclamant, iar apărătorul pârâtului reclamant a menționat că în ipoteza admiterii acțiunii principale nu solicită atribuirea imobilului în natură, instanța revine și acordă cuvântul pe fondul încheierii de admitere în principiu prevăzute de art.673 indice 6 Cod proc.civ și pe fondul cauzei, urmând a se pronunța pe fond în ipoteza în care va admite cererea reconvențională.

Apărătorul reclamantei pârâte solicită amânarea pronunțării, admiterea cererii formulate de reclamanta pârâtă în tot în ceea ce privește partajul tuturor bunurilor și să se constate că părțile au dobândit bunurile în cote de 50%, fiind vorba de o căsnicie de 20 de ani în care părțile au muncit împreună și au realizat aceste bunuri. Mai arată că, pârâtul ca o apărare a afirmat că imobilul este o donație de la părinți sau vânzarea unui alt apartament la care a contribuit și reclamanta. Mai arată că în contractul de dobândire a imobilului s-a stabilit o sarcină care diminuează cu 20% valoarea imobilului. Cu privire la autoturismul Oltcit arată că părțile au fost de acord că valoarea acestuia este de 473 de lei. Acesta solicită obligarea părții adverse la achitarea cheltuielilor de judecată, depunând dovada în acest sens (f. 327-328).

Apărătorul pârâtului reclamant menționează că celalalt autoturism aparține societății pârâtului .

Apărătorul reclamantei pârâte solicită ca toate bunurile mobile să fie atribuite pârâtului reclamant pentru că din iulie 2009 el a folosit aceste bunuri, arată că nu solicită ca imobilul să-i fie atribuit dar solicită sultă față de valoarea acestor bunuri.

Cu privire la încheierea de admitere în principiu apărătorul reclamantei pârâte solicită să se constate că părțile au dobândit în cotă de 50% imobilul din ., toate bunurile mobile și autoturismul și să se aibă în vedere răspunsul pârâtului reclamant la interogatoriu în care recunoaște că s-au plăti rate la imobil.

Apărătorul pârâtului reclamant precizează că imobilul din . este obținut prin contract de vânzare cumpărare de la mama și mătușa pârâtului reclamant și că tot timpul procesului a afirmat că acest bun a fost achiziționat din banii obținuți din vânzarea unui apartament dobândit înainte de încheierea căsătoriei. Astfel că, afirmă că imobilul are regimul juridic al bunului înlocuit, pârâtul reclamant având o cotă de 100%. Acesta susține că reclamanta pârâtă, în interogatoriu recunoaște că imobilul a fost cumpărat cu o parte din banii obținuți din vânzarea bunului proprietate personala a pârâtului reclamant, intervenind subrogația reala. Arată că sunt supuse împărțelii îmbunătățirile, bunurile mobile și autoturismul Oltcit. Mai susține că dacă s-ar trece peste această apărare, contractul încheiat la data de 23 noiembrie 2012, o vânzare către un succesibil sau un contract de vânzare cumpărare cu drept de rentă viageră se presupune a fi o donație făcută de mamă și că suma de 1.000.000 lei era o sumă derizorie cu care nu se putea cumpăra un imobil, astfel că solicită să se prezume că este vorba de o donație. Cu privire la atribuirea bunurilor, solicită ca bunurile mobile să fie atribuite reclamantei pârâte, iar dacă se trece peste subrogația reala, solicită ca bunul să fie atribuit reclamantei pârâte, cu obligarea acesteia la plata unei sulte.

Apărătorul pârâtului reclamant arată că bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt îmbunătățirile aduse la imobil, bunurile mobile și autoturismul Oltcit, imobilul din . fiind bun propriu al pârâtului reclamant, chiar și sub prezumția de donație. Acesta solicită obligarea reclamantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, depunând în acest sens dovada (f. 329).

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 06.02.2015.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

M. L. M. D. A.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 06.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. L. M.

GREFIER: D. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect partaj bunuri comune – lichidarea regimului matrimonial, privind pe reclamanta - pârâtă Pivniceriu (fostă M. ) G. R. în contradictoriu cu pârâtul – reclamant M. G..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astăzi, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 13.02.2015.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

M. L. M. D. A.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 13.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. L. M.

GREFIER: D. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect partaj bunuri comune – lichidarea regimului matrimonial, privind pe reclamanta - pârâtă Pivniceriu (fostă M. ) G. R. în contradictoriu cu pârâtul – reclamant M. G..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 06.02.2015 și apoi la data de astăzi, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 20.02.2015.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

M. L. M. D. A.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 2042

Ședința publică din data de 20.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. L. M.

GREFIER:D. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect partaj bunuri comune – lichidarea regimului matrimonial, privind pe reclamanta - pârâtă Pivniceriu (fostă M. ) G. R. în contradictoriu cu pârâtul – reclamant M. G..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 06.02.2015 și apoi la data de astăzi, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.03.2012 sub nr._, ca urmare a disjungerii din dosarul nr._/300/2010, reclamanta Pivniceriu G. R. a solicitat in contradictoriu cu paratul M. G., partajarea bunurilor commune dobandite in timpul casatoriei si anume imobilul compus din teren in suprafata de 300 mp si o constructiv situat in Bucuresti, ., sector 2, autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de inmatriculare_, un autoturism marca Oltcit, cu nr._, bunuri mobile care se afla in posesia paratului, respectiv o biblioteca, o canapea, doua fotolii, un covor, combina frigorifica beko, masina de spalat automata, cuptor cu microunde, filtru cafea, masina de tocat electrica, plita cu gaz, cuptor beko, central termica cu lemne, true televizoare color.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că solicita partajarea bunurilor in cote egale, bunurile sa-i fie atribuite paratului, iar acesta sa fie obligat la plata unei sulte.

În drept au fost invocate prev. art. 607 si urmat. Cod proc.civ., art.673 Cod proc.civ.

Prin incheierea data in Camera de consiliu la data de 04.05.2012 a fost admisa cererea de reexaminare formulata de reclamanta, fiindu-i acordati ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru de 6476,28 lei.

Pârâtul a formulat întâmpinare si cerere reconventionala și a solicitat partajarea in cote egale a mobilierului si electrocasnicelor, astfel cum au fost enumerate de reclamanta si a autoturismului Oltcit cu nr. de inmatriculare_ .

A solicitat excluderea din masa bunurilor comune a imobilului din ., sector 2, intrucat desi a fost dobandit in timpul casatoriei, a fost achizitionatdin sume rezultate din vanzarea unui bun imobil propriu, dobandit anterior incheierii casatoriei cu reclamanta. Astfel, in vederea achizitionarii imobilului din ., sector 2,, reclamantul a instrainat apartamentul proprietate personala din ..2-4, ., ., sector 4 pe care l-a dobandit anterior incheierii casatoriei. Din sumele obtinute a achizitionat apartamentul din . effect al subrogatiei reale bunul cumparat cu pretul obtinu din vanzarea bunului propriu a devenit bun propriu. Cu privire la autoturismul marca Dacia1310 Break cu nr. de inmatriculare_, s-a aratat ca a a fost achizitionat de societatea Zet Design 2000 SRL, nefiind bun comun dobandit in timpul casatoriei.

In drept au fost invocate prevederile art.115, 119, 607, 673 Cod proc.civ., art.340 lit.g) Cod civil.

Cererea reconventionala a fost timbrata cu 5964,9 lei lei taxa judiciara de timbru

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată că în perioada cuprinsă între 06.11.1987 - dată la care s-a încheiat căsătoria și 09.03.2012, când s-a pronunțat hotărârea de divorț, părțile au dobândit cu contribuție egală urmatoarele bunuri:

- bunurile mobile aflate in imobilul din Bucuresti, ., sector 2: o biblioteca, o canapea, doua fotolii, un covor, combina frigorifica beko, masina de spalat automata Beko, cuptor cu mincrounde Daewoo, filtru de cafea Adison, masina de tocat electrica Brothers, plita cu gaz si cuptor Beko, centrala termica cu lemne, 3 televizoare color, in valoare de 6591 lei.

-suma de 473,85 lei reprezentand valoarea de casare a autoturismului marca Oltcit, nr.de identificare UU2TAQB4L06OB4875, nr. de inmatriculare_ .

Existenta in masa partajabila si contributia egala la dobandirea acestora a fost recunoscuta reciproc de fiecare parte.

Concluziile expertizei prețuitoare bunuri mobile au fost însușite de părți, valoarea de circulație stabilită de expert fiind de 6591 lei, obiecțiuni fiind formulate numai de paratul reclamant, valoare însușită după ce expertul a răspuns argumentat tuturor obiecțiunilor formulate.

In ceea ce priveste autoturismul marca Oltcit, cu nr. de identificare UU2TAQB4L06OB4875 si nr. de inmatrculare_ instanta va retine ca facand parte din masa partajbila suma de 473,85 lei reprezentand valoarea de casare rezultata din adeverinta de primire si de plata . nr._ din data de 04.05.2012(fila 58).

Intrucat din certificatul de inmatriculare existent la fila nr.54 din dosar reiese ca autoturismul marca Dacia, nr. de identificare UU1R13311Y2913581, nr. de inmatriculare_ apartine societatii Zet Design 2000 SRL, instanta nu il va retine ca facand parte din masa partajabila.

Nu se va reține ca făcând parte din masa partajabilă suma de 10.000 lei cu titlu de economii comune, întrucât răspunsul pârâtei la interogatoriu este echivoc, iar pârâtul reclamant nu a probat în condițiile art.1169 cod civil folosirea de către pârâta reclamantei a acestei sume în interes propriu, cu atât mai mult cu cât aceasta asigura și întreținerea fiului părților.

In ceea ce priveste imobilul din ., sector 2 Bucuresti, compus din teren si constructie, dobandit de soti in baza contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr._/29.06.1995 de notariatul de Stat Local al Sectorului 2 (fil.15), sustinerile paratului reclamant privind calitate de bun propriu au fost dovedite.

Astfel, in ceea ce priveste provenienta banilor cu care a fost achitat apartamentul, paratul reclamant a aratat ca pretul a fost achitat cu banii obtinuti din vanzarea apartamentului bun propriu, dobandit anterior incheierii casatoriei cu reclamanta parata, imobil situat in ..2-4, ..

Raspunzand la interogatoriul administrat in cauza (raspunsul la intrebarea nr.1), reclamanta parata a aratat ca nu a contribuit la avansul necesar achizitionarii apartamentului din . a achitat ratele, aspect confirmat de paratul reclamant.

De asemenea, cu ocazia marturisirii spontane facute la termenul de judecata din 06.09.2013, inscrisa in incheierea de sedinta de la acel termen (VOL.I fila 194) reclamanta parata a aratat ca imobilul din . cumparat cu banii obtinuti din vanzarea apartamentului din . exclusiva a paratului reclamant, iar restul sumei obtinute din aceasta vanzare a fost folosita la renovarea imobilului din .> In raport de recunoasterea fara rezerve de catre reclamanta parata a faptului pretins de paratul reclamant cu privire la achitarea integrala a imobilului din . cu banii obtinuti din vanzarea apartamentului bun propriu al paratului reclamant în temeiul art.340 litera g din Codul civil, urmează să constate că imobilul teren si constructie situat in Bucuresti, ., sector 2 dobandit in baza contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr._/29.06.1995 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 2 Bucuresti este bun propriu al pârâtului reclamant.

Contrar sustinerilor reclamantei parate, instanta apreciaza ca ratele platite de aceasta in timpul casatoriei pentru achitarea apartamentului din . paratului reclamant, nu ii confera acesteia decat un drept de creanta, constand in suma de bani platita cu titlu de rate, actualizata si nu un drept de proprietate.

In ceea ce priveste lucrarile de imbunatatire aduse constructiei din ., sector, expertiza tehnica judiciara in specialitatea constructii intocmita in cauza de expertul L. A.(fil.138-157) a evidentiat faptul ca dupa achizitionarea constructiei in anul 1995, partile au desfiintat parti din constructive, un acces din curte in corpul principal si au schimbat destinatia incaperilor, au amenjat o baie, toate finisajele au fost refacute, au schimbat sistemul de incalzire, expertul subliniind ca aceste lucrari nu au avut ca rezultat constructii noi, ambele parti apreciind ca sunt imbunatatiri care au adus un spor la valoarea de circulatie a imobilului.

Desi paratul reclamant nu a contestat contributia reclamantei parate la realizarea acestor imbunatatiri, ceea ce constituie bun comun este sporul de valoare pe care l-a dobandit bunul propriu ca urmare a imbunatatirilor si reparatiilor efectuate in timpul casatoriei. Prin urmare, in conditiile in care niciunul dintre fostii soti nu a contestat ca lucrarile adaugate contructiei vechi reprezinta doar imbunatatiri si nu o constructie noua, participarea reclamantei la realizarea imbunatatirilor nu transforma bunul propriu in bun comun. Constituie insa bun comun sporul de valoare dobandit de imobil, situatie in care reclamanta parata are impotriva paratului reclamant un drept de creanta reprezentat de contributia la realizarea acestuia.

Insa, intreaga motivare a demersului judiciar al reclamantei parate se fundamenteaza pe calitatea sa de coproprietar, reclamanta parata neintelegand sa investeasca instanta cu un capat de cerere vizand dreptul sau de creanta rezultat din sumele de bani achitate cu titlu de rate, sau din sporul de valoare adus imobilului proprietatea paratului reclamant. Dimpotrivă, inclusiv prin notele scrise depuse la dosar dupa inchiderea dezbaterilor, reclamanta parata, in considerarea contributivitatii sale la plata ratelor si realizarea imbunatatirilor in imobilul bun propriu al fostului sot, apreciind ca este coproprietar al imobilului din ., a solicitat sistarea starii de codevalmasie, atribuirea imobilului catre paratul reclamant si obligarea acestuia la plata unei sulte reprezentand jumatatea din valoarea de circulatie a imobilului si constructiei, reclamanta parata reiterand ca imobilul este bun comun.

În raport de cele reținute, instanța urmează să constate că echivalentul valoric al bunurilor comune dobândite cu contribuția egală este 7.064,85 lei și să dispună sistarea codevalamsiei în modalitatea propusă de reclamanta parata, avand in vedere ca paratul este cel care foloseste mobilierul si electrocasnicele de la data despartirii in fapt si tot el a valorificat autoturismul marca Oltcit.

În temeiul art.6739 Cod procedură civilă, va atribui paratului reclamant in deplina proprietate si posesie bunurile mobile mai sus mentionate si suma de 473,85 lei reprezentand valoarea de casare a autoturismului marca Oltcit, obligându-l totodată la plata sumei de 3.532,425 lei, cu titlu de sulta catre reclamanta parata in termen de doua luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța va compensa in parte cheltuielile de judecata reprezentand onorariul pentru efectuarea expertizei in specialitatea bunuri mobile si onorariul aparatorilor alesi pana la concurenta sumei de 3400 lei, obligând reclamanta parata la plata sumei de 3.722,45 lei, cheltuieli de judecată către pârâtul reclamant, reprezentând taxă judiciară de timbru și cheltuielile efectuate cu expertiza în specialitatea tehnică judiciară în specialitatea constructii și topografie, ținând cont de faptul că aceasta a căzut în pretenții în ceea ce privește capătul de cerere vizând partajarea imobilului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite in parte cererea principala privind pe reclamanta - pârâtă Pivniceriu (fostă M. ) G. R. cu domiciliul ales la cabinet de avocat M. V. din București, ., Sec. 2, în contradictoriu cu pârâtul – reclamant M. G. cu domiciliul în București, ., Sec. 2.

Admite in parte cererea reconvențională.

Constată calitatea de bun propriu al pârâtului reclamant pentru imobilul teren si constructie situat in Bucuresti, ., sector 2 dobandit in baza contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr._/29.06.1995 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 2 Bucuresti.

Constată că au calitatea de bun comun, fiind dobândite cu cote egale de contribuție de 50%, următoarele bunuri:

-bunurile mobile aflate in imobilul din Bucuresti, ., sector 2: o biblioteca, o canapea, doua fotolii, un covor, combina frigorifica beko, masina de spalat automata Beko, cuptor cu mincrounde Daewoo, filtru de cafea Adison, masina de tocat electrica Brothers, plita cu gaz si cuptor Beko, centrala termica cu lemne, 3 televizoare color, in valoare de 6591 lei.

-suma de 473,85 lei reprezentand valoarea de casare a autoturismului marca Oltcit, nr.de identificare UU2TAQB4L06OB4875, nr. de inmatriculare_ .

Constata ca echivalentul valoric al masei partajabile este de 7.064,85 lei, cota valorica pentru fiecare parte fiind de 3.532,425 lei.

Dispune sistarea codevalmasiei.

Atribuie paratului reclamant in deplina proprietate si posesie bunurile mobile mai sus mentionate si suma de 473,85 lei reprezentand valoarea de casare a autoturismului marca Oltcit.

Obliga paratul reclamant la plata sumei de 3.532,425 lei, cu titlu de sulta catre reclamanta parata in termen de doua luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari.

Compenseaza in parte cheltuielile de judecata reprezentand onorariul pentru efectuarea expertizei in specialitatea bunuri mobile si onorariul aparatorilor alesi pana la concurenta sumei de 3400 lei.

Obligă reclamanta parata la plata sumei de 3.722,45 lei, cheltuieli de judecată către pârâtul reclamant.

Respinge in rest actiunea principala si cererea reconventionala ca neintemeiate.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. L. M. D. A.

Red./Dact./M.L.M./D.A./ 4 ex./24.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Încheierea nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI