Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7977/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7977/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 23-07-2015 în dosarul nr. 7977/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7977
Ședința publică din data de 23.07.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. O. E.
GREFIER: P. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect suspendarea plății ratelor pe calea ordonanței președințiale, privind pe reclamantul M. D. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.
Cererea se soluționează fără citarea părților
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Instanța, deliberând asupra probatoriului, față de dispozițiile art. 258 și art. 260 C.pr.civ., apreciază ca fiind legală, utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei de față, motiv pentru care încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, după care, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 07.07.2015 sub nr._ reclamantul M. D. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a formulat cerere de ordonanță președințială, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:
suspendarea plății ratelor lunare, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile în dosarul având obiect litigii cu profesioniști/nulitate clauze abuzive din Contractul de credit de consum nr.820CSF_/14.01.2008.
În motivare arată următoarele:
În 14.01.2008 a încheiat cu pârâta Contractul de credit de consum nr.820CSF_, pentru o perioadă de 10 ani, respectiv, 14.01._18.
Creșterea progresivă a ratelor lunare (practic dublarea cuantumului unei rate lunare), a dus în timp la imposibilitatea dumnealui de a le mai putea achita. Întrucât în prezent, pârâta B. S.A. a declanșat procedura administrativă de executare silită a dumnealui pentru neplata ratelor lunare dublate ca valoare, se aflu în situația de a-i fi prejudiciate drepturile patrimoniale personale, până la data pronunțării unei hotărâri judecătorești asupra fondului cauzei ce face obiectul dosarului mai sus menționat.
În lumina Noului Cod de Procedură Civilă, există posibilitatea suspendării vremelnice, până la soluționarea fondului cauzei dedus judecății dintre 2 părți litigante, inclusiv pentru procesele ce au ca obiect litigii cu profesioniști.
În opinia sa, sunt îndeplinite cele 3 condiții de admisibilitate ale unei ordonanțe președințiale, respectiv: urgența, vremelnicia măsurii solicitate prin cererea de ordonanță președințială și neprejudecarea fondului cauzei.
În ceea ce privește urgența măsurii ce se impune a fi luată prin ordonanță președințială arată că din cauza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, cuantumul ratelor lunare s-a dublat, deși contractul de credit este un contract comutativ, aspect ce face obiectul judecării cauzei ce formează obiectul dosarului mai sus menționat, respectiv, restituirea comisionului de acordare, a comisionului de administrare și înghețarea cursului CHF/L. la cursul de la data semnării contractului de credit.
Consecința executării silite (în baza unui contract lovit de nulitate parțială) este crearea de prejudicii de ordin patrimonial reclamantului, precum și familiei acestuia.
Apreciază că suspendarea plăți ratelor până la soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului mai sus menționat apare ca o soluție echitabilă pentru ambele părți contractante, în locul unei executări silite pe baza unui contract de credit lovit de nulitate absolută parțială și a unei întoarceri a executării silite ulterioare. în urma constatării nulității parțiale a titlului executoriu.
În plus, prin executarea silită a reclamantului pentru neplata ratelor s-ar ajunge la o dublă prejudicierea a drepturilor patrimoniale ale dumnealui, o dată prin faptul că executarea silită pentru neplata ratelor are la bază o clauză abuzivă, deci nulă absolut, fiind deci vorba de o executare silită pentru o sumă/plată nedatorată, iar în al doilea rând, prin executarea bunurilor subsemnatului și ale familiei, în condițiile în care timp de 7 ani a achitat ratele majorate în mod nelegal și abuziv de către bancă.
Subliniază că cererea sa are un caracter vremelnic, măsura suspendării
impunându-se până la data pronunțării unei hotărâri irevocabile în dosarul având obiect constatarea nulității clauzelor abuzive ale contractului de credit.
De asemenea, precizează cu nu solicită instanței să analizeze fondul pretențiilor ce fac obiectul dosarului mai sus menționat, ci, numai analizarea prejudiciilor pe care banca i le cauzează prin executarea silită declanșată împotriva bunurilor reclamantului, aceasta fiind aptă să producă efecte ireversibile.
O eventuală întoarcere a executării silite nu poate fi de natură să repare prejudiciile provocate de executarea silită reclamantului și familiei sale. Ținând cont de faptul că a făcut eforturi financiare extraordinare pentru a executa un contract de credit cu clauze abuzive, împovărătoare pentru împrumutat.
În opinia sa, consideră că se impune, admiterea acțiunii ce formează obiectul prezentei cauze, prin pronunțarea unei măsuri vremelnice și fără a prejudicia fondul dosarului mai sus menționat, pentru a preîntâmpina efectele unei executării silite în baza unui act lovit de nulitate parțială, și, în plus, executat deja în totalitate prin plata ratelor lunare majorate timp de 7 ani din 10. cât și pentru a se înlătura prejudicii care nu pot fi înlăturate pe altă cale.
Subliniază că practica C.J.U.E., obligatorie pentru instanțele naționale, a tranșat problema aplicării legii cu privire la executarea silită a locuinței familiei, cât și a înghețării cursului valutar la cel de la data semnării contractului, întrucât contractul de credit este unul comutativ și nu unul aleatoriu pentru consumator.
Măsura suspendării plății ratelor/într-un cuantum nedatorat, apare ca o soluție echitabilă pentru suspendarea executării silite demarate de către bancă pentru sume nedatorate, cât și pentru preîntâmpinarea prejudiciilor pe care banca ni le creează prin executarea silită.
Menționează că o eventuală întoarcere a executării silite nu va putea niciodată repara prejudiciile de ordin patrimonial și psihic suportate de o familie executată silit.
În concluzie, solicită instanței pronunțarea unei măsuri vremelnice de suspendare a plății ratelor lunare, până la data pronunțării unei hotărâri judecătorești irevocabile în dosarul având obiect nulitate parțială a contractului de credit/,,litigii cu profesioniști, cu scopul de a de a înlătura prejudiciile patrimoniale pe care executarea silită asupra bunurilor subsemnatului demarată de către bancă le produce drepturilor reclamantului și familiei sale.
În drept, își întemeiază acțiunea pe disp. art. 996 și următoarele din N.C.C. În dovedire, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, în temeiul art. 258 C.pr.civ., ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarele:
Între reclamantul M. D., în calitate de împrumutat, și pârâta B. S.A, în calitate de bancă-împrumutătoare, s-a încheiat convenția de credit nr. 820CSF_/14.01.2008 având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 25.000 CHF pentru o perioadă de 120 de luni (fila 17).
Față de majorarea ratelor de credit datorate către bancă - determinată de creșterea cursului CHF – reclamantul a solicitat suspendarea parțială și temporară a efectelor contractului, în sensul obligării băncii să accepte – până la soluționarea definitivă a dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 sub nr._/300/2015 având ca obiect acțiune în constatare, pretenții civile, obligație de a face - plata ratelor lunare datorate.
Conform art. 996 alin. 1 C.proc.civ., instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor care s-ai ivi cu prilejul unei executări.
Verificând temeinicia cererii conform dispozițiilor dreptului substanțial, instanța reține că, potrivit art. 1082 C.civ., debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată. O aplicație în acest sens o reprezintă art. 1083 C.civ., care prevede că nu poate fi loc la daune-interese când, din o forță majoră sau din un caz fortuit, debitorul a fost poprit de a da sau a face aceea la care se obligase, sau a făcut aceea ce-i era poprit. Prin urmare, „cauză străină” de care vorbește art. 1082 C.civ. este intervenția cazului fortuit sau a cazului de forță majoră (în care se include, dacă are caracteristicile cazului fortuit sau ale cazului de forță majoră, și vina creditorului).
Prin urmare, suspendarea efectelor contractului s-ar putea decide numai în situația unei „cauze străine” care (a) fie să facă imposibilă executarea (în cazul contractelor bilaterale punându-se problema riscului contractului, care va fi suportat de debitorul obligației imposibil de executat), (b) fie să suspende temporar executarea obligației, ceea ce face ca debitorul să execute cu întârziere, dar fără a plăti despăgubiri pentru aceasta.
Reclamantul nu a invocat și nici nu a dovedit existența unei astfel de cauze străine, majorarea ratelor ca urmare a diferențelor de curs valutar nefiind de natură să se încadreze în împrejurările prevăzute de art. 1083 Cod civil.
Reclamantul cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască de la data încheierii contractului faptul că debitul său este influențat de valoarea CHF la data plății și de asemenea, cunoștea conținutul clauzelor referitoare la comisioane, acestea nefiind împrejurări noi, de natură să justifice urgența suspendării efectelor unui contract.
În ceea ce privește posibilitatea executării silite invocate prin cerere, instanța reține că în cazul unei executări silite se poate solicita suspendare executării silite, și nu suspendarea plății ratelor contractului de credit.
Nici eventualul argument în sensul că în prezent achită o sumă mai mare decât cea pe care o plătea înainte de valorizarea CHF nu justifică urgența promovării prezentei acțiuni, având în vedere că plata unei sume mai mari de bani nu ține de urgența la care face referire art. 996 C.proc.civ. Nu este vorba despre un „drept care s-ar păgubi prin întârziere” sau despre „prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara”, ci dimpotrivă, reclamantul va avea oricând posibilitatea de a solicita de la bancă restituirea sumelor de bani nedatorate.
Urgența, ca o condiție a ordonanței președințiale, nu trebuie confundată cu celeritatea specifică unui litigiu sau cu dorința reclamantului, legitimă din punct de vedere psihologic, de a plăti, cât mai grabnic, sume mai mici în achitarea obligațiilor asumate. Urgența la care se referă art. 996 alin. 1 C.proc.civ. are o altă semnificație, și anume aceea de condiție specifică pentru însăși formularea cererii în justiție, ce ține de însăși natura ordonanței președințiale.
Față de cele arătate, instanța reține că o astfel de cerere, având ca obiect suspendarea parțială și temporară a efectelor unui contract de credit nu este inadmisibilă de plano, însă în concret, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor specifice ordonanței președințiale, sens în care va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul M. D. identificat cu CNP –_, cu domiciliul ales la av. S. C. din sector 3, București, .. 1, ., . în contradictoriu cu pârâta B. S.A. înregistrată sub nr. J_, cu sediul în sector 2, București, .. 6A, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.07.2015.
Președinte, Grefier,
P. O. E. P. D.
Red.dact.jud. OEP/5ex/28.07.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8149/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8004/2015. Judecătoria... → |
|---|








