Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 8750/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8750/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 8750/2015
Dosar civil nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8750
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A.-M. P.
GREFIER: C. I. C.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect ordonanță președințială–stabilire domiciliu minor-formulată de reclamantul-pârât Ș. B.-M. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Ș. E. A..
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 07.09.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de 08.09.2015 și pentru data de astăzi, 09.09.2015.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București la data de 02.02.2015 sub nr._ reclamantul Ș. B. M., prin avocat M. A., a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta Ș. E. A. să dispună pe cale de ordonanță președințială stabilirea cu titlu provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._, a locuinței minorei Ș. M.-Sophi, născută la data de 28.09.2012, la domiciliul reclamantului în București, ., ., ., sector 2 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a învederat că pe rolul Judecătoriei Sector 2 București se află înregistrat dosarul nr._, având ca obiect divorț cu copii, între capetele de cerere figurând și stabilirea locuinței minorei Ș. M.-Sophi, născută la data de 28.09.2012, la domiciliul reclamantului, precum și exercitarea în comun de către ambii părinți a autorității părintești.
Acesta a mai arătat că părțile s-au căsătorit la data de 15.09.2012, după o relație de aproape 2 ani de zile și din căsătoria acestora a rezultat minora Ș. M.-Sophi, născută la data de 28.09.2012.
S-a mai susținut că, la începutul anului 2014, în urma înțelegerii cu pârâta, reclamantul a plecat să lucreze în Spania, fiind urmat în martie 2014 de pârâtă împreună cu minora, țară în care aceasta a reușit să se angajeze într-un bar cu un program zilnic între orele 14:00–2:00-3:00 noaptea.
Reclamantul a mai arătat că, întrucât nu cunoștea limba spaniolă, nu a reușit să găsească un loc de muncă, astfel că s-a ocupat efectiv de îngrijirea, creșterea și educarea minorei, susținând că în familie au început să apară tot mai dese neînțelegeri legate de lipsa banilor iar relația dintre părți a devenit una extrem de tensionată din cauza certurilor frecvente.
S-a mai arătat că pârâta a intrat în relații extraconjugale cu unul dintre bărbați, recunoscându-i chiar reclamantului relația extraconjugală, astfel că, în această situație, la jumătatea lunii septembrie 2014, s-a întors în țară împreună cu minora, având acordul pârâtei, care a rămas în Spania.
Reclamantul a mai precizat că, în toată perioada de la întoarcerea în țară, pârâta a manifestat un total dezinteres față de minoră și familie, motiv pentru care acesta a luat decizia de a promova acțiune de divorț, raporturile soț-soție fiind grav deteriorate, căsătoria nemaiputând continua.
În acest sens, s-a arătat că minora este foarte atașată de tată și de bunicul patern, toți trei locuind împreună într-un apartament cu trei camere, proprietatea bunicului, reclamantul fiind ajutat în îngrijirea minorei și de sora acestuia, iar minora beneficiind de condiții corespunzătoare unei dezvoltări armonioase din punct de vedere fizic și emoțional, fiind în interesul copilului ca locuința acestuia să fie stabilită provizoriu la domiciliul tatălui.
Totodată, acesta a învederat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale și că pârâta îl amenință în permanență cu luarea copilului în Spania, motiv pentru care a apelat la organele de poliție înregistrând împotriva pârâtei plângerea nr._/07.01.2015 la Secția 9 Poliție și, totodată, a retras acordul de plecare a minorei în afara țării însoțită de pârâtă, adresându-se în acest sens și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 148 și urm., art. 194, art. 919 rap la art. 996-1001 Cod proc. civ., art. 400 alin. 1 Cod civil, art. 2 alin. 3, art. 35-37, art.46-47 din Legea nr. 272/2004.
În susținerea cererii formulate, reclamantul a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și proba testimonială cu 2 martori indicați și a depus la dosarul cauzei copii certificate pentru conformiate cu originalul de pe următoarele înscrisuri: carte de identitate reclamant; certificat de naștere minoră Ș. M.-Sophi . nr._ eliberat de Consiliul Local Sector 1 la data de 02.10.2012; certificat de căsătorie . nr._ eliberat de Consiliul Local Sector 2 la data de 15.09.2012; decizia din 16.11.2012 privind aprobare concediu creștere copil; declarație notarială nr. 2513/23.10.2014 pentru nepărăsire țară de către minoră însoțită de mama sa; adresa din 10.11.2014 a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră; planșe fotografice; cererea de chemare în judecată având ca obiect divorț–dosar nr._ ; certificat de grefă dosar nr._ ; dovadă reprezentant (fl.9-26 dosar).
În cauză, în temeiul art. 411 Cod proc. civ., s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform chitanței nr. 2809 din 17.02.2015.
La data de 17.02.2015, reclamantul a indicat adresa de reședință în Spania a pârâtei, respectiv: Avda de la M. nr. 95, ap. B, . la M., Spania.
Pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea cererii formulate de emitere a unei ordonanțe președințiale ca neîntemeiată.
Prin cererea reconvențională formulată, pârâta-reclamantă a solicitat instanței, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._, având ca obiect divorț cu copii, aflat pe rolul Judecătoriei Sector 2 București:
- stabilirea în mod provizoriu a locuinței minorei Ș. M.-Sophi, născută la data de 28.09.2012, la domiciliul mamei din Spania situat la adresa Avda de la M., ., . Baleare);
- pârâta să poată călători împreună cu minora Ș. M.-Sophi în Spania fără acordul reclamantului soț;
- exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către pârâtă;
- în subsidiar, față de primele două capete de cerere, pârâta a solicitat stabilirea în mod provizoriu a locuinței minorei Ș. M.-Sophi la domiciliul bunicilor materni O. G. și O. V. în București, .. 6, ., ..
Totodată, s-a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.
Pârâta-reclamantă a mai arătat că, în perioada cât părțile au fost împreună și până la nașterea copilului, aceasta a lucrat fără acte, astfel că, după nașterea minorei, reclamantul-pârât și-a luat concediu pentru creșterea copilului și a continuat să lucreze ca ospătar la locul său de muncă.
În acest sens, s-a arătat că, întrucât pârâtul-reclamant lucra o zi iar următoarea era liber, atunci când dormea, pârâta-reclamantă era obligată să iasă afară din casă cu minora și, atunci când era iarnă, pentru a nu sta în frig cu copilul, se ducea în vizită la o vecină în . a mai învederat că în Spania reclamantul s-a dus să lucreze, rugându-l pe fratele pârâtei care lucra în Formentera (Insulele Baleare) să-l ajute să găsească un loc de muncă, însă reclamantul nu a reușit să găsească loc de muncă în meseria de ospătar pentru că nu a învățat limba spaniolă.
Potrivit pârâtei-reclamante, acesta a găsit un loc de muncă în construcții la firma unui cetățean român, la care a mers o singură zi, după care nu a vrut să mai meargă, spunând că nu-i place acea muncă, în timp ce pârâta s-a angajat la Cafeteria Pla del Rey unde lucrează și în prezent.
Aceasta a mai precizat că dimineața avea grijă de minoră până la prânz când începea serviciul, iar în tot acest timp reclamantul se ducea la plajă și pe parcurs reclamantul-pârât a început să aibă un comportament violent față de pârâta-reclamantă, mergând la locul de muncă al acesteia și a amenințat-o de față cu colegele de muncă.
Totodată, a precizat că în dimineața zilei de 8 septembrie 2014, aflându-se în domiciliu, a agresat-o fizic și a amenințat că o omoară, iar prin sentința penală nr. 103/09.09.2014, Tribunalul Ibiza–tribunal privind violența împotriva femeilor–l-a condamnat pe reclamant la 4 luni cu închisoare pentru infracțiunea de amenințări ușoare în familie și la 6 luni închisoare pentru infracțiunea de maltratare în familie, cu suspendarea executării pe o perioadă de 2 ani.
De asemenea, prin sentința civilă menționată, dreptul de a beneficia de domiciliul familiei, în compania minorei, precum și custodia minorei a fost atribuită pârâtei-reclamante stabilind în favoarea tatălui, în calitate de părinte necustodial, un regim de vizitare de două ore odată la două sâmbete, în locul de întâlnire aferent domiciliului minorului și în prezența unui personal de specialitate și obligându-l pe acesta la plata lunară a sumei de 200 Euro pentru alimentele fiicei minore.
Pârâta-reclamantă a mai susținut că față de reclamantul-pârât a fost emis și un ordin de protecție prin care s-a obligat să nu comunice și să nu se apropie la mai puțin de 100 m de pârâtă pentru o perioadă de 32 luni, recunoscându-și faptele în cadrul procesului, iar după condamnare, părțile nu au mai locuit împreună, reclamantul nemaivizitând copilul până a decis să se întoarcă în România.
În acest sens, s-a precizat că tatăl a încălcat dispozițiile hotărârii judecătorești în ziua de 19.09.2014 când a plecat cu minora din Spania, folosindu-se de procura semnată de pârâta-reclamantă înainte de incidentul violent petrecut.
Pârâta-reclamantă a mai arătat că, la întoarcerea în țară, minora a locuit la bunicii materni și numai în weekend-uri a fost luată de reclamant în domiciliul său, astfel că, la rugămintea reclamantului, pârâta nu a mai formulat plângere în Spania pentru încălcarea hotărârii judecătorești. Cu toate acestea, venită în concediu în România, mamei nu i s-a permis ieșirea din țară împreună cu minora fără acordul reclamantului.
În final, pârâta-reclamantă a învederat că minora are rezidență în Spania, iar reclamantul solicită bani pentru a permite întoarcerea acesteia în Spania, respectiv 2500 euro; că, începând cu data de 09.01.2015 minora a fost luată de reclamant din domiciliul bunicilor materni și i-a fost interzis orice contact cu mama, pârâta primind din partea reclamantului mesaje de amenințare; că, la data de 12.01.2015 pârâta a formulat plângere în Spania pentru nerespectarea hotărârii judecătorești, iar la data de 17.01.2015 aceasta s-a întors în România, însă reclamantul a refuzat să-i permită accesul în casă pentru a-și vedea fiica.
S-a solicitat stabilirea provizorie a locuinței la domiciliul mamei în Spania, avându-se în vedere faptul că pârâta a dobândit drept de rezidență în această țară, drept de care beneficiază și minora; faptul că,minora are acces la grădiniță gratuită în Spania; faptul că pârâta dispune de mijloace financiare suficiente pentru întreținerea, creșterea și educarea minorei, respectiv un venit lunar de aproximativ 1300 euro; faptul că pârâta are custodia minorei potrivit hotărârii judecătorești spaniole; faptul că reclamantul are un comportament violent, fiind condamnat de instanțele spaniole la 4 luni cu închisoare pentru infracțiunea de amenințări ușoare în familie și la 6 luni închisoare pentru infracțiunea de maltratare în familie, cu suspendarea executării pe o perioadă de 2 ani.
A mai învederat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205, art. 209, art. 919, art. 996 și urm. Cod proc. civ., art. 397, art. 400, art. 401, art. 486, art. 496 Cod civil.
În dovedirea cererii, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu 3 martori indicați și a depus la dosarul cauzei copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe următoarele înscrisuri: un set de înscrisuri în limba spaniolă și traduse în limba română:Titlul executoriu 536/2014 emis de Tribunalul Penal Nr.1 Ibiza; certificat procedură de Demersuri Preliminare pentru Procedura Rapidă D.P. 133/2015 emis de Judecătoria de Instrucție nr. 4 Ibiza; sentința penală nr. 103/09.09.2014 pronunțată de Tribunalul privind violența împotriva femeilor nr. 1 Ibiza; sentința din 9.09.2014 pronunțată de Tribunalul privind violența împotriva femeilor nr. 1 Ibiza, de emitere Ordin de Protecție și măsuri de natură civilă; contract de muncă pârâtă în Spania; acte salarizare pârâtă în Spania pe perioada mai 2014-ianuarie 2015; carte de identitate mamă pârâtă; carte de identitate tată pârâtă; document rezidență Spania; certificatul de căsătorie al părților; certificat de naștere minoră Ș. M.-Sophi ( fl. 47-107 dosar).
Cererea reconvențională a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform chitanței nr. 2929 din 25.02.2015.
La termenul de judecată din data de 02.03.2015, reclamantul-pârât a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri, respectiv adeverință medicală minoră; contract de prestări servicii an școlar 2014-2015 nr. 40/26.02.2015 cu act adițional; declarația pârâtei în fața organelor spaniole; procură notarială pentru reclamant pentru a ieși din Spania cu minora; titlu de proprietate nr. 2/7910 din decembrie 1991 (fl. 108-128 dosar).
În cauză, instanța a dispus din oficiu efectuarea unui raport de anchetă psihosocială la domiciliul reclamantului în București, ., ., ., sector 2 și la domiciliul părinților pârâtei în București, .. 6, ., ., cu privire la modul de întreținere, creștere și educare a minorei Ș. M.-Sophi, născută la data de 28.09.2012, condițiile de viață ale acestora, atât din punct de vedere moral cât și material, informațiile fiind comunicate la dosarul cauzei (fl.135-158 dosar).
La termenul de judecată din data de 30.03.2015, reclamantul-pârât asistat de avocat a depus la dosarul cauzei întâmpinare la cererea reconvențională. Prin întâmpinare la cererea reconvențională reclamantul s-a solicitat, în principal, respingerea cererii reconvenționale formulate ca inadmisibilă, iar în subsidiar respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiată.
Reclamantul-pârât a arătat, în esență, că pârâta-reclamantă nu a prestat nicio activitate remunerată în țară, cu acte sau fără acte, astfel că toate cheltuielile familiei și ale casei au fost suportate de dânsul, iar în perioada la care face referire nu a fost dată afară cu copilul ci mergea din proprie inițiativă la o vecină să socializeze, vecina având la rândul ei un băiețel, care era bolnav.
S-a mai precizat că înainte de a pleca în Spania, reclamantul-pârât și-a vândut propria garsonieră, iar cu banii obținuți a achitat chiria imobilului în Spania și a suportat toate cheltuielile cu întreținerea familiei și plata utilităților, contractul de închiriere fiind încheiat pe numele fratelui pârâtei-reclamante care deja lucra în Spania.
Acesta a mai arătat că tot din banii obținuți din vânzarea garsonierei din România a achiziționat două autoturisme în Spania, primul pe numele fratelui pârâtei-reclamante însă asigurat pe numele reclamantului-pârât, unul din autoturisme fiind utilizat de pârâta-reclamantă, iar pârâta-reclamantă nu a contribuit cu sume de bani la bugetul familiei pe perioada cât părțile au locuit împreună în Spania și nici după.
Pârâtul-reclamant a mai precizat că procura pentru întoarcerea cu minora în România a fost semnată de către pârâta-reclamantă în deplină cunoștință de cauză, în mod liber și neviciat, aceasta neavând nici timpul necesar și nici posibilitatea efectivă de a o crește, educa și întreține pe minoră, iar în Spania a fost victima unei înscenări reușite făcută de soție, reclamantul-pârât nefiind niciodată violent față de cineva, cu atât mai puțin față de soție.
În acest sens, s-a precizat că, în realitate, nu a săvârșit faptele reținute de organele spaniole, de vină fiind translatorul spaniol care nu i-ar fi adus la cunoștință consecințele juridice ale semnării unor documente în limba spaniolă, limbă pe care nu o vorbește și nici nu o înțelege, iar ordinul de restricție spaniol nu are efecte pe teritoriul României, nefiind recunoscut de instanțele din România astfel că, indiferent de situație, hotărârea face referire la interzicerea dreptului de a comunica și de a se apropia de soție, nicidecum de minoră, iar custodia minorei a fost dată soției provizoriu, doar pentru o perioadă scurtă de timp, respectiv 30 de zile.
Reclamantul-pârât a mai arătat că între părți nu există nicio înțelegere în sensul de a lăsa copilul să locuiască la bunicii materni, apreciind că minora trebuie să locuiască la domicilul tatălui, urmând a le permite bunicilor materni să aibă legături personale cu acesta, ceea ce s-a și întâmplat până în prezent, iar în ce o privește pe pârâta-reclamantă, aceasta menține legătura cu minora pe Skype și niciodată nu a fost amenințată sau condiționată în vreun fel.
Totodată, s-a susținut că niciodată nu a fost pretinsă pârâtei-reclamante suma de 2500 euro pentru a permite întoarcerea minorei în Spania, arătându-se că suma menționată și datorată de aceasta reprezintă contravaloarea autoturismului F. Punto achiziționat de dânsul în Spania și aflat în folosința exclusivă a pârâtei-reclamante.
Referitor la cererea reconvențională reclamantul-pârât a solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă, susținând că aceasta nu îndeplinește cumulativ condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale.
Astfel, pârâta-reclamantă nu ar fi făcut făcut dovada înregistrării pe rolul instanțelor române a vreunei cereri pe fond raportat la cele solicitate pe cale de ordonanță președințială; nu este îndeplinită condiția urgenței, atâta timp cât minora locuiește în domiciliul tatălui de mai bine de 6 luni, perioadă de timp în care pârâta-reclamantă nu a întreprins niciun demers privind situația minorei; nu sunt îndeplinite condițiile vremelniciei și neprejudecării fondului, atâta timp cât măsurile ce se cer a fi luate sunt similare negării dreptului celuilalt părinte, de a păstra legături personale cu copilul.
În acest sens, s-a arătat că odată ajunsă în Spania, pârâta-reclamantă nu se va mai întoarce cu minora în România și astfel legăturile personale ale minorei vor fi afectate nu numai cu tatăl ci cu celelalte rude: bunici, mătușă, nași etc.
Referitor strict la capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către pârâta-reclamantă, s-a solicitat respingerea sa ca inadmisibil, o astfel de cerere neputând face obiectul unei ordonanțe președințiale.
Pe fond, reclamantul-pârât a solicitat respingerea cererii reconvenționale formulate ca neîntemeiată, arătând că referitor la exercitarea autorității părintești, regula este autoritatea părintească comună iar nu exclusivă, respectiv faptul că încuviințarea de către instanță ca pârâta-reclamantă să poată călători cu minora în Spania, fără acordul tatătului, contravine interesului superior al copilului, măsura tinzând a nu fi vremelnică.
Referitor la capătul de cerere privitor la stabilirea provizorie a locuinței minorei în Spania, s-a arătat că se încalcă dreptul tatălui de a păstra legături personale cu copilul, în plus, pârâta-reclamantă cu posibilitățile financiare de care dispune nu poate asigura cheltuielile imobilului în Spania și nici de a asigura minorei un nivel de trai adecvat unui copil de vârsta sa, de vreme ce condițiile de educație, cultură și dezvoltare oferite de insula Ibiza nu sunt nici pe departe la standardele celor din România, inclusiv a grădinițelor.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la stabilirea provizorie a locuinței minorei la domiciliul bunicilor materni, reclamantul-pârât a invocat dispozițiile art. 496 Cod civil, potrivit cărora „copilul minor locuiește la părinții săi” și dispozițiile art. 35 și art. 36 din Legea nr. 272/2004, potrivit cărora” copilul are dreptul să crească alături de părinții săi, iar în cazul în care între părinți există neînțelegeri instanța de judecată hotărește potrivit interesului superior al copilului”, dispozițiile art. 37, art. 46, art. 47 din Legea nr. 272/2004 și dispozițiile art. 400 alin. 3 Cod civil, potrivit cărora „În mod excepțional, și numai dacă este în interesul superior al copilului, instanța poate stabili locuința acestuia la bunici (...), cu consimțământul acestora, (...)”.
Reclamantul-pârât a mai solicitat admiterea cererii sale, învederând că prezintă garanții materiale și morale pentru creșterea minorei, iar interesul superior al copilului este de a locui provizoriu la tată. Minora are o vârstă fragedă și este foarte atașată de tată, iar mediul în care trăiește este un mediu stabil, liniștit și îi oferă un echilibru socio-afectiv și o dezvoltare fizică și intelectuală armonioasă. Este înscrisă la grădinița D. & Kids din București și la un medic de familie din România.Tatăl este angajat cu carte de muncă, nu are credit bancar, deține în proprietate două autoturisme și sume de bani și locuiește în imobilul proprietatea bunicului patern, compus din 3 camere, cu o suprafață de 90 mp.
Au fost atașate copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe următoarele înscrisuri: un contract de vânzare–cumpărare nr. 18/16.01.2014 autentificat la BNP „A. Rembas”, din București (vânzare garsonieră); extras de cont (plată garanție închiriere imobil în Spania); asigurări autoturisme Peugeot și F. Punto și extras de cont; plașe foto; extrase cont; procură pârâtă-reclamantă; dovezi plată bilete avion; lista apeluri telefonice; declarație pârâtă-reclamantă din 09.01.2015; cărți de identitate autoturisme achiziționate de reclamantul-pârât ; titlu de proprietate locuința de domiciliu a reclamantului-pârât; contract de muncă reclamant-pârât nr. 57/06.03.2013; titlu de proprietate casa de vacanță în mun. B. a familiei reclamantului-pârât; dovezi inexistență credite bancare pe numele reclamantului-pârât; adeverință medicală minoră; dovezi concediu reclamant-pârât pentru creștere minor; dovezi studii reclamant-pârât; titlu de proprietate imobil aparținând surorii reclamantului-pârât (fl. 158-256 dosar).
La termenul de judecată din data de 30.03.2015, instanța a admis excepția conexității invocată de pârâta-reclamantă și a dispus reunirea dosarului nr._/300/2015 la dosarul nr._, urmând a se judeca cele două cauze sub dosar nr._ .
Totodată, întemeiul art. 255 Cod proc. civ., a fost încuviințată pentru reclamantul-pârât proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei-reclamante, proba testimonială cu un martor și efectuarea unei anchete sociale prin comisie rogatorie la domicilului pârâtei-reclamante în Spania, iar pentru pârâta-reclamantă a fost încuviințată proba cu înscrisuri, proba testimonială cu un martor și efectuarea anchetei sociale prin comisie rogatorie la domicilului pârâtei-reclamante în Spania.
În cauză a fost administrată proba cu interogatoriul pârâtei-reclamante prezente, cu acordul acesteia, răspunsurile date fiind consemnate în scris, semnate și atașate la dosarul cauzei (fl. 139-143 dosar).
La data de 01.04.2015, pârâta-reclamantă a indicat reședința sa din Spania, respectiv: Venda De Sa Miranda Cala Saona 776, Formentera, Islas Baleares, Spania (fl. 259 dosar).
La data de 02.06.2015 s-a depus prin fax, apoi prin poștă, referatul de anchetă socială efectuat de autoritățile spaniole (fl. 300-321 dosar) și traducerea raportului în limba română (fl. 323-328 dosar).
În ședința publică din data de 22.06.2015, reclamantul-pârât a depus la dosarul cauzei un înscris intitulat declarație dată de reclamantul-pârât către DGASPC Sector 2 (fl. 377,388 dosar) prin care acesta arată că pârâta-reclamantă a luat copilul minor de la domiciliu și refuză să-l înapoieze.
Instanța a procedat la audierea sub prestare de jurământ și pe rând a martorilor Ș. D. și Negara E., declarațiile acestora fiind consemnate în scris, citite, semnate și atașate la dosarul cauzei (fl. 375;376 dosar).
Totodată, a fost suplimentat probatoriul cu câte un martor pentru fiecare parte. De asemenea, a fost respinsă cererea reclamantului-pârât de suplimentare a probatoriului pentru încuviințarea audierii unui martor prin comisie rogatorie.
La data de 19.08.2015, respectiv 28.08.2015, s-a depus la dosar completare la referat de anchetă socială de către autoritățile spaniole și traducerea în limba română (fl. 406-431 vol. II dosar).
Pârâta-reclamantă a depus la dosarul cauzei certificatul medical nr. A2/4623/19.08.2015 eliberat la data de 03.09.2015 de INML M. Minovici (fl. 445 vol. II dosar).
În ședința publică din data de 07.09.2015, reclamantul-pârât a depus la dosarul cauzei o cerere însoțită de înscrisuri: corespondența SMS și e-mail purtată între reclamantul-pârât și pârâta-reclamantă; declarații autentificate prin care reclamantul-pârât își dă acordul ca pârâta-reclamantă să poată călători cu minora în Spania; declarația reclamantului-pârât înregistrată la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră; cerere înscriere minoră în învățământul preșcolar; acte medicale; dovezi privind costurile lunare de întreținere în Spania; adrese emise de DGASPC Sector 2 și de Secția 19 Poliție; Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5; dovezi transmitere adresă către Guardia Civil Formentera; sesizarea înregistrată sub nr._/20.08.2015 la Secția 19 Poliție (fl. 446-506 vol. II).
Instanța a procedat la audierea sub prestare de jurământ și pe rând a martorilor A. OvidiuCristian și O. G., declarațiile acestora fiind consemnate în scris, citite, semnate și atașate la dosarul cauzei (fl. 508;507 vol. II dosar).
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
La data de 15.09.2012 s-a încheiat căsătoria părților în mun. București, Sector 2 înregistrată în registrul stării civile sub nr. 1786/15.09.2012, conform certificatului de căsătorie . nr._ eliberat de Consiliul Local Sector 2 la data de 15.09.2012 (fl. 93 dosar).
Din căsătoria părților a rezultat minora Ș. M.-Sophi, născută la data de 28.09.2012, conform certificatului de naștere . nr._ eliberat de Consiliul Local Sector 1 la data de 18.02.2015 ( fl. 94 dosar).
Potrivit art. 996 alin. 1 Cod proc. civ., instanța de judecată stabilind că, în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
În conformitate cu dispozițiile art. 919 Cod proc. civ., instanța poate lua pe tot parcursul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.
Procedura specială a ordonanței președințiale comportă, prin urmare, trei cerințe esențiale: urgența, caracterul vremelnic al măsurii ce se solicită a fi luată până la soluționarea fondului litigiului existent între părți, respectiv neprejudecarea acestuia prin examinarea aparenței dreptului dedus judecății.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate, instanța constată că acestea sunt îndeplinite în parte în privința cererii reconvenționale formulate, pentru următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce privește autoritatea părintească, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin.1 Cod Civil, autoritatea părintească constituie ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și care aparțin, în principiu, în mod egal, ambilor părinți independent de statutul lor juridic. Aceasta vizează deciziile importante ce au a fi luate de părinți cu privire la alegerea felului pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe, intervenții chirurgicale sau administrarea bunurilor minorului.
Norma specială instituită în art. 919 Cod proc. civ., prevede expres și limitativ cazurile în care instanța poate lua pe tot parcursul procesului, pe calea ordonanței președințiale, măsuri provizorii cu privire la situația minorului ai cărui părinți se află în proces de divorț, între acestea neregăsindu-se aspectul privitor la modalitatea de exercitare a drepturilor părintești.
De asemenea, raportat la condițiile prevăzute de art. 997 Cod proc. civ., pentru acest tip de procedură specială, statuarea de către instanță asupra instituției autorității părintești nu se justifică printr-un caracter urgent, de vreme ce vizează o sferă largă de drepturi privite în mod generic, într-o dimensiune latentă, abstractă. Or, pe calea ordonanței președințiale se urmărește luarea unor măsuri provizorii pentru anumite drepturi a căror exercitare s-ar păgubi prin întârziere, în cazuri concrete, actuale și vizând situații particulare.
În atare cazuri, legislația în vigoare conține o varietate de proceduri speciale de ocrotire, ce urmează regimul ordonanței președințiale în materia dreptului familiei precum decăderea din drepturile părintești, suplinirea consimțământului unuia dintre părinți în caz de neînțelegere cu privire la situația copilului de către instanța de tutelă pe diverse aspecte, ori măsuri de protecție specială a copilului potrivit legii nr. 272/2004, ceea ce nu s-a solicitat în cauză.
Prin urmare, solicitarea de soluționare a unui atare capăt de cerere pe cale de ordonanță președințială apare drept inadmisibilă, prin însăși natura sa, acest capăt de cerere nefiind susceptibil de soluționare pe calea procedurii speciale a ordonanței președințiale epuizând fondul acțiunii deduse judecății pe calea dreptului comun.
În ceea ce privește stabilirea locuinței minorei se rețin următoarele:
Prin raportare la norma cu caracter general, art. 919 Cod proc. civ., instituie particularitatea prezumării urgenței în cazul cererilor având ca obiect exercitarea raporturilor de familie, decurgând din statutul matrimonial al părților. Rațiunea reglementării subzistă în ocrotirea minorilor prin minimalizarea efectelor resimțite de către aceștia din cauza separării în fapt a părinților. Măsurile provizorii vizează înlăturarea unor presiuni suplimentare generate adesea prin starea de incertitudine ori divergențele existente între părinții care își dispută custodia acestora.
Protejarea interesului superior al minorului presupune obligația autorităților competente de a lua, în privința acestora, decizii care să permită dezvoltarea normală și care să le ofere, pe cât posibil, stabilitate și echilibru. Din această perspectivă, susținerile reclamantului-pârât cu privire la neîndeplinirea de către cererea reconvențională a cerinței existenței unui dosar de desfacere a căsătoriei pe rolul instanțelor nu poate fi primită pentru a justifica inadmisibilitatea.
Astfel, textul de lege menționat are a fi interpretat teleologic, în considerarea interesului superior al copilului, dat fiind caracterul specific al materiei de minori și familie, unde legiuitorul a înțeles să asigure garantarea unui mijloc procedural mai rapid de soluționare a pretențiilor părților în considerarea raporturilor de familie, prezumând urgența și derogând de la normele generale, cu condiția ca pe rolul instanțelor să existe în curs de desfășurare un proces civil de desfacere a căsătoriei care să justifice necesitatea protejării minorilor de tensiunile inerente disrupției maritale. Această condiție este îndeplinită pe deplin atunci când cel puțin unul dintre soți a promovat pe rolul instanței o acțiune în desfacerea căsătoriei, de vreme ce scopul avut în vedere la instituirea normei a fost atins, fără a încărca rolul instanțelor de judecată cu un număr de suplimentar de acțiuni identice ca obiect și părți.
În ceea ce privește caracterul vremelnic al măsurii stabilirii locuinței, instanța constată că în cauză se statuează cu titlu provizoriu asupra acestui aspect, până la soluționarea definitivă a dosarului de divorț al părților, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, astfel că prezenta hotărâre nu tranșează situația minorei.
Totodată, stabilind locuința minorului, instanța nu procedează la prejudecarea fondului, hotărârea pronunțată în cadrul acestei proceduri speciale neprezentând autoritate de lucru judecat. În acest sens, aprecierile instanței se limitează la asigurarea protejării interesului minorului, la momentul pronunțării, raportat la conținutul dispozițiilor art. 263 și urm. cod civil și ale art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care impun respectarea acestei cerințe în orice demers judiciar.
În speță, în urma separării în fapt a soților pe fondul neînțelegerilor privind viața de familie, minora Ș. M.-Sophi, născută la data de 28.09.2012 a fost adusă de tată în țară, locuind în prezent împreună cu acesta și bunicii paterni.
Din această perspectivă, criticile părților referitoare la presupuse neînțelegerile manifestate de reclamant în perioada conviețuirii părților nu pot fi avute în vedere în soluționarea prezentei cauze de vreme ce aspectele legate de viața de cuplu a părților urmează a fi examinate exclusiv în cadrul acțiunii în desfacerea căsătoriei, neputând greva ori condiționa desfășurarea raporturilor parentale.
După cum însuși reclamantul-pârât recunoaște, minora în vârstă de 2 ani și câteva luni locuiește cu acesta în țară de aproximativ câteva luni, mama fetiței având locuința și locul de muncă în Spania, între părți existând neînțelegeri în privința domiciliului care ar corepunde interesului superior al copilului.
În stabilirea locuinței minorei instanța va avea în vedere posibilitățile materiale ale părinților, posibilitățile de dezvoltare fizică, intelectuală și morală pe care copilul le poate găsi la unul dintre părinți, vârsta acestuia, conduita parentală fata de minoră și legăturile de afecțiune stabilite între copil și familie.
Din examinarea probatoriului administrat în cauză, rezultă, cu certitudine, faptul că ambii părinți sunt atașați de minoră și că sunt în măsură să asigure acesteia condițiile materiale necesare unei dezvoltări normale, adecvate vârstei în raport de nevoile sale.
În acest sens, instanța atrage atenția că, independent de procesul de divorț existent între părți, creșterea și educarea minorei, impune o responsabilizare, care necesită disponibilitatea părților de a colabora pentru luarea deciziilor importante din viața copilului lor. Din această perspectivă, calitatea de părinți prevalează în raport de alte aspecte ale maritagiului, de disensiunile inerente survenite pe fondul desfacerii căsătoriei și care nu trebuie să afecteze dezvoltarea armonioasă și echilibrată a copilului.
Prin urmare, părinții trebuie să aibă înțelepciunea să acționeze cu respectarea interesului superior al minorei pentru a evita repercutarea în mod inadmisibil a conflictelor maritale asupra copilului și cauzarea de traume acestuia, asigurându-i un climat familial stabil și orientat către nevoile sale.
În speță, argumentul stabilității oferite minorei în locuința tatălui nu poate fi primit de instanță.
Astfel, se reține că tatăl a înțeles să separe brusc minora de mama sa și de mediul familiar de creștere fără a ține seama de vârsta foarte mică a copilului și dependența inerentă de factorul matern covârșitoare în etapa inițială de creștere ce presupune asimilarea unei multitudini de informații privitoare la mediul înconjurător, întrerupând raporturile normale dintre acestea de aproximativ o jumătate de an ca urmare a distanței semnificative dintre acestea.
Copilul a fost lipsit, astfel, de prezența indispensabilă a mamei în primii ani de viață, în condițiile în care acesta nu prezintă maturitatea biologică necesară pentru a conștientiza întregul context familial, cu consecințe în planul dezvoltării armonioase a minorei, favorizând apariția ulterioară de tulburări psiho-afective. Prin urmare, stabilitatea invocată de reclamantul-pârât pe care o are minora în raporturile cu tatăl și familia extinsă pe linie paternă reprezintă rezultatul propriei voințe a acestuia de rupere a minorei din mediul de creștere inițial, de lângă mamă, cu consecința alienării.
Totodată, din analiza raportului de anchetă socială depus la dosarul cauzei, se constată că mama deține în Spania condiții foarte bune de locuit și de creștere și educare a minorei, totodată fiind angajată și având posibilitatea întreținerii acesteia în mod corespunzător.
În ceea ce privește ordinul de protecție emis de autoritățile spaniole, hotărârea invocată nu a făcut obiectul recunoașterii în țară, astfel că acesteia nu îi pot fi recunoscute efecte juridice în prezenta cauză, neputând fundamenta o anumită soluție în sprijinul vreuneia dintre părți, materia în care a fost emisă hotărârea în cauză neintrând în sfera domeniului de aplicare a Reg. CE nr. 2201/2003 ori Reg. CE 44/2001.
Din această perspectivă, argumentul reclamantului-pârât referitor la faptul că stabilirea locuinței minorei la mamă în Spania ar echivala cu o încetare a legăturilor personale ale tatălui cu copilul nu poate fi primit.
Astfel, existența unei distanțe inerente în raport de granițele statale, dată fiind situarea locuințelor părților în două state europene, nu poate fi interpretată drept un obstacol insurmontabil în păstrarea legăturilor parentale, în contextul socio-economic ce permite o comunicare adecvată atât la nivel informațional cât și din punct de vedere al deplasărilor de ambele părți. În ceea ce privește efectele juridice ale hotărârii de emitere a unui ordin de protecție pe teritoriul spaniol, de vreme ce aceasta nu a fost recunoscut în țară nu poate fi avută în vedere la statuarea asupra capătului de cerere.
Față de considerentele anterior expuse, instanța urmează să respingă cererea principală formulată de reclamantul-pârât ca neîntemeiată și să admită în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă, în sensul de a stabili cu titlu provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului civil nr._, locuința minorei Ș. M.-Sophi, născută la data de 28.09.2012, la domiciliul mamei din Spania situat la adresa Venda de Sa Miranda Cala Saona 776 nr. 5, Formentera (Insulele Baleare).
Totodată, urmează a fi respins capătul de cerere privitor la stabilirea modalității de exercitare a autorității părintești pe cale de ordonanță președințială, ca inadmisibil.
În ceea ce privește capătul de cerere privitor la obligarea reclamantului-pârât la a-i permite pârâtei-reclamante să se deplaseze cu minora în Spania, acesta urmează a fi, de asemenea, respins ca rămas fără obiect, în considerarea stabilirii locuinței minorei la mamă, ceea ce nu mai necesită o autorizare suplimentară.
Totodată, se va lua act de faptul că pârâta-reclamantă înțelege să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea principală formulată de reclamantul-pârât Ș. B.-M., cu domiciliul în sector 2, București, ., ., ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat M. A. – București, .. 1, ., ., sector 4 în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Ș. E. A., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat P. D. – București, ., ., ca neîntemeiată.
Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă Ș. E. A. în contradictoriu cu reclamantul-pârât Ș. B.-M..
Stabilește cu titlu provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului civil nr._, locuința minorei Ș. M.-Sophi, născută la data de 28.09.2012, la domiciliul mamei din Spania situat la adresa Venda de Sa Miranda Cala Saona 776 nr. 5, Formentera (Insulele Baleare).
Respinge capătul de cerere privitor la stabilirea modalității de exercitare a autorității părintești pe cale de ordonanță președințială ca inadmisibil.
Respinge capătul de cerere privitor la obligarea reclamantului-pârât la a-i permite pârâtei-reclamante să se deplaseze cu minora în Spania ca rămas fără obiect.
Ia act de faptul că pârâta-reclamantă înțelege să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la pronunțare ce se va înregistra la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-M. P. C. I. C.
Red./Tehn.: A.M.P.
Data: 18.12.2015/Ex. 4
Operator de date cu caracter personal 2891
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA DIN ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 07.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A.-M. P.
GREFIER: C. I. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect „ordonanță președințială stabilire domiciliu minor”, privind pe reclamantul ȘTEFANESCU B. M. în contradictoriu cu pârâta ȘTEFANESCU E. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, personal și asistat de avocat, cu delegație la dosar, și pârâta, personal și asistată de avocat cu delegație la dosar. O. G. și A. O. C. sun prezenți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, depunerea la data de 14.07.2015 de către pârâtă a traducerii în limba spaniola a adresei de pentru efectuare comisie rogatorie în Spania, depunerea la data de 19.08.2015 a anchetei sociale efectuate prin comisie rogatorie, depunerea la data de 28.08.2015 de către pârâtă a traducerii în limba română a anchetei sociale efectuate prin comisie rogatorie în Spania, după care:
Apărătorul reclamantului depune la dosar cauzei înscrisuri pe care le comunică și părții adverse.
Apărătorul pârâtei depune la dosar cauzei înscrisuri pe care le comunică și părții adverse.
Instanța procedează la administrarea probei testimoniale cu declarația martorului L. O. G., potrivit dispozițiilor art. 321 din codul de procedură civilă și sub prestare de jurământ potrivit dispozițiilor art. 319 din Codul de procedură civilă, declarația acestuia fiind consemnată, semnată și atașată dosarului cauzei.
Instanța procedează la administrarea probei testimoniale cu declarația martorului A. O. C., potrivit dispozițiilor art. 321 din Codul de procedură civilă și sub prestare de jurământ potrivit dispozițiilor art. 319 din Codul de procedură civilă, declarația acestuia fiind consemnată, semnată și atașată dosarului cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra formulării concluziilor asupra admisibilității cererii și asupra fondului.
Apărătorul reclamantului arată că acțiunea este admisibilă pe deplin și solicită admiterea cererii, stabilirea locuinței copilului minor la locuința tatălui care are venituri si spațiu locativ suficient, urmând a depune la dosarul cauzei concluzii scrise. Referitor la cererea reconvențională, aceasta nu este admisibilă, respectiv capătul de cerere privitor la stabilirea autorității exclusive în favoarea mamei, deoarece antamează fondul. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul pârâtei solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, este în interesul copilului minor ca acesta să stea cu mama care îi poate oferi condiții mai bune decât reclamantul, nu să stea cu o persoană care este condamnat penal în Spania, care pleacă du copilul din Spania încălcând o hotărâre civilă judecătoreasca pronunțată de autoritățile din Spania folosindu-se de o procura anterioară. În subsidiar, solicită stabilirea domiciliul la bunicii mamei, dacă instanța considera inadmisibil capătul principal de cerere. Referitor la stabilirea autorității exclusive în favoarea mamei, din probele aflate la dosarul cauzei rezultă că între părinți nu mai există nici o cale de comunicare iar părinții nu pot coopera pentru a lua decizii împreună în ceea ce privește binele copilului.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunțarea până la data de 08.09.2015, motiv pentru care,
DISPUNE:
Amână pronunțarea în prezenta cauză la data de 08.09.2015.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.09.2015.
Președinte, Grefier,
A. M. P. C. I. C.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA DIN ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 08.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A.-M. P.
GREFIER: C. I. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect „ordonanță președințială stabilire domiciliu minor”, privind pe reclamantul ȘTEFANESCU B. M. în contradictoriu cu pârâta ȘTEFANESCU E. A..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 07.09.2015, cuprinse fiind în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 08.09.2015 când, în aceeași compunere,
INSTANȚA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunțarea până la data de 08.09.2015, motiv pentru care,
DISPUNE:
Amână pronunțarea în prezenta cauză la data de 08.09.2015.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.09.2015.
Președinte, Grefier,
A. M. P. C. I. C.
| ← Tutelă. Sentința nr. 9466/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI | Pensie întreţinere. Sentința nr. 9259/2015. Judecătoria... → |
|---|
