Pensie întreţinere. Încheierea nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 22/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 6194/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 22.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. L. M.
GREFIER: D. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pensie întreținere, privind pe reclamanta Poștea A. în contradictoriu cu pârâtul Poștea S. și intervenienta P. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta, personal, și pârâtul, prin apărător.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează: obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și depunerea la dosar, prin Serviciul Registratură la data de 21.05.2015 a unui set de înscrisuri de către reclamantă (f. 227-238), după care,
Apărătorul pârâtului depune un set de înscrisuri (f. 239-258).
Reclamanta afirmă că pârâtul depune cu întârziere actele, fiind a doua oară când le depune la termen, nu înainte de termen. Aceasta arată că nu solicită acordarea unui nou termen pentru a lua cunoștință de înscrisuri, însă afirmă că este vorba de 2 copii minori care au nevoie de bani pentru continuarea studiilor, iar tatăl trebuia să ia în serios acest aspect. Aceasta afirmă că tatăl încearcă să păcălească, arată că a observat în traduceri anumite greșeli, că în extrasul de cont din 1 mai și până în prezent, în primele pagini pârâtul a șters exact rubrica de venituri, din ștersături observându-se venituri la nivelul miilor de dolari. Mai susține ă a depus la dosar veniturile pârâtului din anii 2008-2009, că în Canada slujba lui este bine plătită și nu există dovada la dosar că i-ar fi scăzut veniturile, sens în care a depus înscrisuri. Solicită să i se pună în vedere pârâtului să depună formularul T1 și T4 depus la Administrația Veniturilor din Canada, fiind edificator și evidențiind toate veniturile încasate și firmele la care lucrează. Mai solicită ca acest lucru să se întâmple într-un termen foarte scurt, să depună formularul T1 și T4 depus la Agenția de venituri din Canada pentru anul 2014, data finală fiind 24 aprilie 2014.
În replică, apărătorul pârâtului susține că a depus înscrisuri de la Agenția de venituri din Canada, precizând că venitul brut și impozabil este de 1800 de dolari canadieni, fiind vorba de înscrisuri oficiale, contractul de muncă fiind înregistrat. Mai susține că dacă reclamanta este nemulțumită de probe poate face ce probe dorește pe altă cale.
Reclamanta afirmă că a depus înscrisuri, iar acel înscris l-a depus ca să înțeleagă instanța, înscris care poate să nu fie luat în seamă, însă înscrisurile depuse de partea adversă nu sunt serioase având în vedere că pârâtul nu a ajutat la nimic, ba mai mult și-a făcut salariul mic, și-a făcut firmă și le dă copiilor mai puțin. Mai susține că aceasta nu poate complini ceea ce pârâtul nu plătește pentru că Ministerul Fondurilor Europene nu își onorează datoriile, în domeniul de lucru al acesteia fiind blocate fondurile europene și neputând avea venituri.
Instanța respinge ca neîntemeiată solicitarea reclamantei de la acest termen de judecată având în vedere că din înscrisurile depuse la acest termen de judecată reies veniturile pârâtului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta solicită în temeiul art. 92, obligarea pârâtului la pensie de întreținere având în vedere că are un venit de 2600 de dolari pe lună având în vedere că aceasta a achitat sumele pe care nu le-a achitat pârâtul cu titlu de pensie de întreținere, că acesta a achitat o mică sumă de bani care nu este necesară pentru continuarea studiilor muzicale ale lui M., pentru care a fost necesară suma de 1000 de euro pentru turneu. Totodată, afirmă că M. are nevoie de suplimentarea instrumentelor, fiind vorba de detalii care costă mulți bani și solicită obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în perioada când copii sunt cu el în vacanță având în vedere că în această perioadă nu a plătit pensia de întreținere, aceasta plătindu-se până la 26 de ani dacă, copilul se află în continuarea studiilor. Mai susține că are un venit de 16.000 de dolari, că nu a achitat nimic cu titlu de întreținere copiilor lui, că scrie facturi și depune un set de înscrisuri (f. 259-261).
Apărătorul pârâtului solicită admiterea cererii principale și cea de chemare în judecată, precizează că legat de sumele pe care le-ar datora este o altă procedură de urmat, iar pârâtul nu datorează pensie cât copii se aflau la acesta în Canada. Mai solicită stabilirea cuantumului pensiei de întreținere în funcție de veniturile depuse și să se țină cont de cheltuielile necesare pentru realizarea venitului.
Instanța, conform art. 394 c.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare cu privire la fondul cauzei.
INSTANȚA,
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 02.06.2015.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
M. L. M. D. A.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.6194
Ședința publică din data de 02.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. L. M.
GREFIER:D. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pensie întreținere, privind pe reclamanta Poștea A. în contradictoriu cu pârâtul Poștea S. și intervenienta P. M..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astăzi, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând, constată ca:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._ la data de 29.08.2014, reclamanta Poștea A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul poștea S. majorarea pensiei de întreținere stabilite în favoarea minorilor Poștea M. și Poștea M. prin sentința civilă nr.8246/02.10.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 2 București.
In motivarea cererii reclamanta a aratat că a fost căsătorită cu pârâtul în perioada 1990-1994 și s-au recăsătorit la data de 06.10.2000, divorțând ulterior prin acord conform sentinței civile nr.8246/02.10.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 2 București. Din căsătoria părților au rezultat Poștea M., născută la data de 22.01.1993, în prezent majoră, Poștea M., născut la data de 31.07.1998 și Poștea M., născută la data de 08.02.2002. prin sentința civilă anterior menționată copiii i-au fost încredințați reclamantei spre creștere și educare, pârâtul fiind obligat la plata sumei de 1000 CAD lunar, pensie de întreținere, câte 333,33 CAD pentru fiecare copil, începând cu data pronunțării hotărârii și până la majoratul fiecăruia. Întrucât Poștea M. a devenit majoră, au rămas cu statut de minori Poștea M. și Poștea M., nevoile acestora pentru educație, învățătură și pregătire profesională crescând. De asemenea, au crescut și veniturile pârâtului. A arătat reclamanta că minorii urmează cursuri școlare, cursuri de muzică în cadrul Colegiului Național de Muzică G. E., participă la concursuri, recitaluri contra cost, efectuează deplasări în țară și în străinătate, deplasări care necesită cheltuieli suplimentare.
În drept au fost invocate dispozițiile art.487,499 alin.1, 529, 531 Cod civil.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Pârâtul a formulat întâmpinare și a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivare a arătat că este de acord cu majorarea pensiei de întreținere în măsura nevoilor copiilor și a posibilităților sale materiale. Cu privire la Poștea M. pârâtul a arătat că aceasta se află în continuarea studiilor, iar pârâtul a continuat să o sprijine și după împlinirea vârstei de 18 ani. A arătat pârâtul că are un venit net mediu lunar de 4588 CAD și că lunar suportă costurile cu rata bancară, taxa de proprietate, costuri cu întreținerea condominiului, gaze, current electric, telefon, transport și combustibil auto, asigurare auto, pensie tip RRSP în valoare totală de 2022 CAD lunar. De asemenea, pârâtul a arătat că plătește și biletele de avion ale copiilor atunci când aceștia călătoresc în Canada, prețul mediu al unui bilet fiind de 1000 CAD.
La data de 25.02.2015 Poștea M. a formulat cerere de intervenție în interes propriu și a solicitat obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere până la definitivarea studiilor(sau până la împlinirea vârstei de 26 ani).
În motivare a arătat că este fiica părților și că după împlinirea vârstei de 18 ani pârâtul i-a plătit separat pensie de întreținere, fapt care continua și în prezent. Intervenienta a arătat că urmează cursurile Universității Naționale de Arte București - Facultatea de Arte Plastice, fiind înscrisă în anul 3 de studii. În prezent nu mai locuiește cu mama ei, astfel că ajutorul financiar al tatălui ei îi este imperios necesar.
În drept au fost invocate dispozițiile art.61,62 Cod proc.civ., art.499 alin.3 Cod civil.
Cererea de intervenție voluntară principală formulată de intervenienta Poștea M. a fost încuviințată în principiu la termenul de judecata din data de 27.02.2015.
Analizand probele administrate in cauza, instanta retine urmatoarele:
Prin sentinta civilă nr.8246/02.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti in dosarul nr._ s-a dispus obligarea paratului Poștea S. la plata sumei de 1000 CAD lunar, pensie de întreținere în favoarea minorilor Poștea M., născută la data de 22.01.1993, Poștea M., născut la data de 31.07.1998 și Poștea M., născută la data de 08.02.2002 începând cu data pronunțării hotărârii (02.10.2008) și până la majoratul fiecăruia.
În conformitate cu dispozițiile art.499 alin.1 din Codul civil, părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
Alături de prevederile cuprinse la art.525 alin.1 din Codul civil, textul de lege instituie prezumția (prezumție simplă) a stării de nevoie în care se află descendentul minor care nu are un venit propriu și care nu se poate întreține singur din munca sa.
Pe de altă parte, conform dispozițiilor art. 531 alin. 1 Cod civil, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere dacă de ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, art.527 din Codul civil dispunând că poate fi obligat la întreținere cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace, la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea urmând a se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora, respectiv de aptitudinea de a munci a celui obligat la întreținere.
Prin decizia de îndrumare nr. 1/1972, aplicabilă și în prezent în considerarea păstrării soluției legislative de către Noul Cod Civil, Plenul fostului Tribunal Suprem a decis că, în cazul obligației de întreținere a părinților față de copii, pentru stabilirea veniturilor părinților se va ținea seama de media veniturilor acestora pe ultimele 6 luni. În consecință, dat fiind că reclamanta a promovat la data de 29.08.2014 acțiunea prin care a solicitat obligarea tatălui pârât la plata contribuției de întreținere pentru minori, instanța se va raporta la situația veniturilor realizate de pârât în cele 6 luni anterioare promovării cererii de chemare în judecată, respectiv în perioada 29.02._14.
Relevante pentru calcularea pensiei de întreținere, în raport de dispozițiile art. 527 al. 2 Nou Cod civil, sunt posibilitățile materiale ale pârâtului în perioada susmenționată, adică: mijloacele sale cu caracter periodic, cum sunt veniturile din muncă, orice drepturi care se plătesc în temeiul raportului de muncă și au caracter de continuitate; economiile și bunurile care prisosesc și pot fi valorificate în vederea prestării întreținerii.
Din adeverința existentă la fila 164 din dosar reiese că pârâtul este angajat ca și consultant TI la Ontario Corporation cu un salariu brut de 6205 CAD lunar, iar potrivit susținerilor pârâtului din cuprinsul întâmpinării venitul mediu lunar net al acestuia este de 4588 CAD.
Raportat la criteriile legale de stabilire a pensiei de întreținere și, respectiv, de modificare a întinderii obligației de întreținere, instanța constată că s-au modificat împrejurările avute în vedere la stabilirea pensiei de intretinere pe care paratul o plateste in prezent, întrucât au crescut nevoile de creștere și educare ale minorilor Poștea M. și Poștea M. care, aflati la vârstă școlară, trebuie să dispună de veniturile necesare achiziționării de rechizite, instrumente muzicale, participării la concursuri naționale și internaționale, deplasării în țară și în străinătate la care se adaugă necesitatea achiziționării periodice de haine, având în vedere schimbările biologice prin care acesta trece. De asemenea, minorii trebuie să dispună de venituri suficiente pentru a beneficia de o alimentație adecvată, care să le permită să se dezvolte sănătos, și pentru a participa la activități culturale, sportive sau de socializare, specifice vârstei lor.
În ceea ce privește cererea de intervenție voluntară principală instanța reține că potrivit art. 499 alin.3 din Codul civil „Părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani”. Textul de lege, alături de prevederile cuprinse la art.524 din Codul civil, instituie prezumția (prezumție simplă) a stării de nevoie în care se află descendentul major care, fiind în continuarea studiilor, nu se poate întreține din munca sa, incapacitatea de muncă fiind determinată, în această situație, de cauze de ordin social, categorie în care intră continuarea studiilor de către elevi și studenți.
Intervenienta principală, în vârstă de 22 de ani, este fiica pârâtului și se află în continuarea studiilor, studentă în anul III la Universitatea Națională de Arte București - Facultatea de Arte Plastice – curs de zi, după cum rezultă din adeverința depusă la dosar (fila 128), forma de parcurgere a studiilor împiedicând-o să se angajeze într-un program normal de lucru.
Întrucât susținerile intervenientei principale privind faptul că, fiind studentă, nu are posibilitatea realizării unor venituri din muncă, având nevoie de sprijinul financiar al părinților săi, nu au fost contrazise de pârât, luând în considerare și faptul că nu s-a probat că intervenienta principală ar dispune de venituri proprii ori are bunuri din administrarea ori din valorificarea cărora s-ar putea întreține, iar condițiile impuse de art.499 alin.3 din Codul civil sunt îndeplinite, instanța constată întemeiata cererea de intervenție principală și urmează să o admită, în sensul obligării pârâtului să contribuie în continuare la întreținerea fiicei sale majore.
În conformitate cu prevederile art. 530 alin.2 din Codul civil, executarea obligației de întreținere urmează a se realiza prin plata unei pensii lunare stabilite în bani, cu respectarea limitelor stabilite de art. 529 din Codul civil: „până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii”.
Pentru aceste considerente acțiunea principală urmează a fi admisă în parte și, în temeiul art. 531 alin.1 din Codul civil, instanța va majora cuantumul pensiei de întreținere stabilite în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr.8246/02.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București in dosarul nr._, in favoarea minorilor P. M. si P. M., de la suma de 333,33 CAD lunar, pentru fiecare copil, la 804,043 CAD, pentru fiecare copil, de la data introducerii actiunii (29.08.2014) si pana la majoratul minorilor sau pana la schimbarea imprejurarilor avute in vedere la pronunțarea prezentei sentințe. Va fi respinsă ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 2600 CAD lunar, cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorilor Poștea M. și Poștea M..
În baza art.499 alin.3 Cod civil, instanța va admite cererea de intervenție voluntară principală formulată de intervenienta Poștea M. și va obliga pârâtul să contribuie la întreținerea acesteia, prin plata unei pensii lunare de intretinere de 804,043 CAD, în continuare, începând cu data de 25.02.2015(data formulării cererii de intervenție voluntară principală) și până la terminarea studiilor, insa cel mai tarziu pana la implinirea varstei de 26 de ani sau pana la intervenirea unei cauze legale de modificare a împrejurărilor avute în vedere de instanță la pronunțarea prezentei hotărâri.
Având în vedere că după închiderea dezbaterilor, prin concluziile scrise depuse la data de 27.05.2015 reclamanta a formulat cereri noi, în raport de dipozițiile art.394 N.c.p.c., instanța nu se va pronunța cu privire la temeinicia sau neteminicia acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte actiunea principala formulată de reclamanta Poștea A. cu domiciliul în București, ., ., ., sec. 2, în contradictoriu cu pârâtul Poștea S. cu domiciliul ales la cabinet de avocat Ranetti R. A. C. cu sediul în Bucuresti, .. 53, sec. 1.
Admite cererea de interventie voluntara principală formulată de intervenienta P. M., CNP_, cu domiciliul ales în București, .. 93-97, ., ., sec. 1 în contradictoriu cu pârâtul Poștea S..
Majorează cuantumul pensiei de întreținere stabilite în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr.8246/02.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București in dosarul nr._, in favoarea minorilor P. M. si P. M., de la suma de 333,33 CAD lunar, pentru fiecare copil, la 804,043 CAD, pentru fiecare copil, de la data introducerii actiunii (29.08.2014) si pana la majoratul minorilor sau pana la schimbarea imprejurarilor avute in vedere la pronunțarea prezentei sentințe.
Obligă pârâtul să contribuie la întreținerea intervenientei P. M., prin plata unei pensii lunare de intretinere de 804,043 CAD, în continuare, începând cu data de 25.02.2015 și până la terminarea studiilor, insa cel mai tarziu pana la implinirea varstei de 26 de ani sau pana la intervenirea unei cauze legale de modificare a împrejurărilor avute în vedere de instanță la pronunțarea prezentei hotărâri.
Respinge in rest actiunea principala ca neîntemeiata.
F. cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul si motivele de apel se depun la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.
Pronunțată în ședința publică din 02.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. L. M. D. A.
Red./Dact./M.L.M./D.A./ 5 ex./02.07.2015
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4983/2015.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 6127/2015. Judecătoria... → |
|---|








