Plângere contravenţională. Hotărâre din 09-03-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 2722/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
București, Sector 3, Bvd. Unirii nr. 37
Tel./Fax.: 021/408.36.52/e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 2891
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR. 2722
Ședința publică din data de 09.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: V. G.
Grefier: C. A. N.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile, având ca obiect „plângere contravențională” și petenta ., în contradictoriu cu intimata . Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 23.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.03.2015.
După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 NCPC, instanța a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
1.Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti la data de 14.10.2014, sub nr. de dosar_, contestatoarea . a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal . nr._/22.09.2014, în contradictoriu cu intimata CNADNR S.A-CESTRIN, solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului-verbal de contravenție, cu cheltuieli de judecată.
2. În fapt, în plângere petenta a învederat că în procesul-verbal de contraventie s-a reținut că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a circulat la data de 07.07.2014 fără a deține rovinietă valabilă. A menționat petenta că nu mai este proprietar al autovehiculului la care face referire procesul-verbal din data de 03.10.2012, când a fost vândut numitului R. D.-C.. De asemenea, a invocat petenta că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate deoarece nu poartă semnătura olografă a agentului constatator.
3. În concluzie, întrucât la data constatării contravenției autoturismul nu se mai afla în proprietate sa, în plângerea contravențională s-a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție și exonerarea de plata amenzii contravenționale.
4. Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile OG 2/2001 și OG 15/2002.
5. În susținerea plângerii, petenta a depus la dosarul cauzei procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 22.09.2014 (fil. 6), factura nr. 420 din data de 03.10.2012 (fil. 8), chitanța nr._ din data de 03.10.2012 (fil. 9), răspuns radiere auto.
6. Plângerea contravențională a fost legal timbrată, chitanța nr._ din data de 14.10.2014 fiind anulată și atașată la dosarul cauzei (fil. 16).
B. Apărările formulate
7. Intimatul a depus întâmpinare, conform dispozițiilor art. 208 NCPC, solicitând respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
C. Probe administrate
8. În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei
9. În ședința din 23.02.2015 instanța a încuviințat în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. (1) C.proc.civ raportat la art. 255 alin. (1) pentru petent proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei apreciind că sunt utile, concludente și pertinente pentru soluționarea cauzei. De asemenea, pentru respectarea principiului egalității armelor prevăzut de art. 6 CEDO instanța a încuviințat și pentru intimată proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, apreciind că estre utilă, concludentă și pertinentă pentru soluționarea acesteia.
II. ÎN FAPT
10. În urma analizării înscrisurilor de la dosar, instanța reține următoarea situație de fapt:
11. Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/22.09.2014 (fil. 6) contestatoarea M. SRL a fost sancționată contravențional cu amendă contravențională ca urmare a constatării faptului că la data de 07.07.2014, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat fără a deține rovinietă valabilă, faptă care s-a reținut prin procesul-verbal, constituie contravenție conform art. 8 alin. (1) din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu amendă contravențională în cuantum de 750 lei. Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nu s-a aplicat niciun tarif de despăgubire.
12. De asemenea, instanța reține din înscrisurile depuse la dosarul cauzei că la data de 03.10.2012 petenta, în calitate de vânzător, a înstrăinat autoturismul cu nr. de identificare VF1FC0JCF26948374 și cu nr. de înmatriculare_ către cumpărătorul R. D.-C..
B. Soluția pronunțată de instanță
13. Instanța va admite plângerea contravențională formulată de către petentă, având în vedere următoarele motive:
14. Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că potrivit jurisprudenței CEDO (Cauza A. c. României), deși necalificată în dreptul nostru intern ca fiind de natură penală, procedura contravențională este subsumată noțiunii de „acuzație în materie penală”, având în vedere câmpul general de aplicare al normei și preeminența caracterului represiv al sancțiunii contravenționale. Din acest punct de vedere se impune în mod necesar respectarea garanțiilor specifice, prevăzute de art. 6 paragr. 2 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, între care și prezumția de nevinovăție.
15. Instanța apreciază că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz poate folosi vehiculul în baza unui drept legal. Nerespectarea acestei obligatii legale este sanctionata prin instituirea contraventiei prevazuta de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, respectiv fapta de a circula fara a detine rovinieta valabila constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda in cuantumul prevazut de anexa nr. 2.
16. La data savarsirii contraventiei retinute în sarcina petentei, respectiv 07.07.2014, acesta nu mai avea detentia autoturismului cu nr.de înmatriculare_, astfel cum reiese din înscrisurile de la dosarul cauzei, respectiv din factura și chitanța nr. 420 din data de 03.10.2014 (fil. 7-8), răspuns radiere auto. Instanța reține că petenta a înstrăinat autovehiculul anterior săvârșirii faptei contravenționale și a încheierii procesului-verbal de contravenție către numitul R. D.-C..
17. Instanța apreciază că răspunderea contravențională este o răspundere personală, aceasta revine persoanei vinovate de săvârșirea contravenției, în speță de fata proprietarul sau persoana care foloseste in continuare autoturismul cu nr. de inmatriculare_ . Răspunderea contravențională nu poate fi o răspundere obiectiva, dincolo de orice culpa a contravenientului, pentru ca asa cum prevad dispozitiile art.1 din OG 2/2001 contraventia este o fapta savarsita cu vinovatie, ori in speta de fata petenta a facut dovada lipsei oricarei culpe in consumarea abaterii contraventionale prevazute de lege. Totodata in procesul de constatare a faptei contraventionale, utilizatorul autoturismului este identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administratiei si Internelor, Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (MAI-DRPCIV), in baza unui protocol incheiat intre institutii. Inexistenta informatiilor necesare in baza de date a M.A.I.-D.R.P.C.I.V., intrucat proprietarul nu a indeplinit formalitatile de desemnare a noului utilizator, nu este de natura sa atraga raspunderea petentului. Ramane autoritatilor competente sa ia masurile necesare pentru acuratetea informatiilor din bazele de date, acest fapt neputand fi imputat petentului.
18. Raportat la situația de fapt reținută de către instanță, pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, apreciind că petentul a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contravenție, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. (1) din O.G 2/2001 potrivit cărora instanța este în drept să hotărască asupra legalității și temeinciei procesului-verbal de contravenție, instanța va admite plângerea contravențională formulată de către petent și va anula procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/22.09.2014, încheiat de către intimată.
Asupra cheltuielilor de judecată
19. Instanța reține că, fiind expresia principiului disponibilității, cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu, ci numai la cerere, astfel cum prevede de altfel și art. 453 alin. (1) NCPC. Cheltuielile de judecată se acordă numai în măsura în care au fost dovedite. În acest caz, partea îndreptățită va depune acte doveditoare. Instanta constată că petentul a solicitat în prezenta cauză cheltuieli de judecată astfel că instanța va admite cererea și o va obliga pe intimată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1.Admite plângerea formulată de petenta ., CUI_, cu sediul în București, ., ., ., sector 2, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/22.09.2014, întocmit de către intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
2. Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/22.09.2014.
3. Exonerează petenta de la plata amenzii contravenționale stabilită prin procesul-verbal anulat.
4. Obligă pe intimată la plata către petentă a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
5. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, conform art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 466 alin. (1) NCPC raportat la art. 468 alin. (1) NCPC.
6. Apelul se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
7. Pronunțată în ședință publică, azi, 09.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. G. C. A. N.
Red./Tehn. G.V./C.A.N. 5 ex. imprimate la data de 11.03.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2753/2015.... | Plângere contravenţională. Hotărâre din 09-03-2015,... → |
|---|








