Plângere contravenţională. Sentința nr. 2753/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2753/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 2753/2015
Dosar nr._:
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2753
Ședința Publică din data de 09.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. V.
GREFIER: M. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petenta F. F. M. și pe intimata D. G. DE POLITIE A MUNICIPIULUI BUCURESTI - BRIGADA RUTIERA.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile au lipsit la ambele apelări ale cauzei.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Verificându-și competența în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin.1, art. 04 pct.3 din C.proc. civ și art. 32 din Og.2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Totodată. apreciind că proba cu înscrisuri este legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 258 cu referire la art. 255 C.proc.civ., instanța o încuviințează atât pentru petentă cât și pentru intimată și nemaifiind alte cereri prealabil formulate sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.04.2014, petenta F. F. M. a formulat plângere contravențională în contradictoriu cu intimata D. G. DE POLITIE A MUNICIPIULUI BUCURESTI - BRIGADA RUTIERA împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/29.03.2014.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că a fost abuziv oprită de agentul constatator al intimatei care a acuzat-o de faptul că vorbea la telefon.
A arătat petenta că acest lucru este total neadevărat, fapt ce poate fi dovedit din desfășurătorul facturii telefonice de la momentul în care a fost oprită de agentul constatator. Petenta a precizat că nu este de acord cu ora opririi menționată în procesul verbal, nu vorbea la telefon în momentul opririi, i-a fost greșit numele, în loc de F. fiind trecut F., ora opririi din procesul verbal fiind 18,55 iar ora închiderii procesului verbal fiind ora 17,00, astfel că era imposibil ca procesul-verbal să fi fost încheiat înaintea opririi.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea plângerii, petenta a depus procesul-verbal de contravenție contestat și copie de pe acrtea ei de identitate.
Intimata a formulat întâmpinare prin care, în esență, a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal încheiat ca temeinic și legal.
În mtoivarea întâmpinării, intimata a arătat că simpla negare a petentei, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu o exonerează de răspundere și nu înseamnă că nu a săvârșit contravenția.
În drept, intimata a invocat prev. art. 16 și 17 din OG2/2001 și art. 36 alin.3 din OUG nr. 195/2002 republicată.
În susținerea întâmpinării, intimata a depus cazierul auto al petentei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._ întocmit de către intimata Direcția G. de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutiera la data de 29.03.2014, petenta F. F.-M. a fost sancționată contravențional cu o amendă în cuantum total de 170 lei, pentru încălcarea art. 36 al. 3 din Codul rutier (C.rut.), constând în aceea că la data de 29.03.2014, ora 15.55, pe ., la intersecție cu . a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ și a folosit telefonul mobil fără să utilizeze dispozitivul mâini libere pe parcursul deplasării. De asemenea, s-a reținut că petenta era singură în autoturism și că a fost foarte contrariată de motivul opririi.
Instanța, analizând procesul-verbal de contravenție atacat, constată că, din punct de vedere al formei, acesta întrunește cerințele legale, neexistând nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, care ar atrage anularea procesului-verbal și care pot fi invocate din oficiu de către instanță.
În ceea ce privește motivele de nulitate invocate de petentă, în sensul că numele ei și ora exactă a săvârșirii faptei au fost indicate greșit de către agentul constatator, instanța constată că aceste aspecte nu sunt de natură să aducă vreo vătămare petentei.
Astfel, deși în procesul-verbal întocmit se pare că agentul constatator a consemnat și anume cel de F., în loc de F., instanța constată că această împrejurare nu este de natură să atragă anularea procesului-verbal, atât timp cât oricum petenta poate să fie identificată cu ușurință în baza acestui proces-verbal, în baza codului ei numeric personal; mai mult decât atât, prin consemnarea greșită a unei litere din numele de familie a persoanei sancționate contravențional nu se poate susține în mod valabil că mențiunea privitoare la numele acesteia ar lipsi. De asemenea, ora reținută de agentul constatator ca fiind cea a comiterii faptei este cea de 15.55, iar nu 18.55, cum în mod eronat a susținut petenta în plângere.
Oricum, petentei nu i-a fost produsă nicio vătămare, în contextul în care a avut posibilitatea de a formula apărări împotriva celor consemnate în procesul-verbal întocmit, prin administrarea probatoriului în fața instanței.
Petenta contestă temeinicia procesului-verbal de contravenție arătând, în esență, că nu a vorbit la telefon pentru că nu avea telefonul în mână și astfel nu a avut convorbiri la ora consemnată de agentul constatator.
În procesul-verbal s-a reținut, la rubrica privind mențiunile petentului, că petenta a arătat că nu este de acord cu ora pe care a specificat-o agentul constatator și că nu vorbea la telefon, ci avea telefonul pe picioare.
Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost formulată, la data de 10.04.2014, în termen legal, prezenta plângere.
În drept, instanța reține faptul că domeniul contravențional este supus aplicabilității art. 6 CEDO, în latura sa penală, constituind o “acuzație in materie penală” atrăgând astfel incidența tuturor garanțiilor oferite de CEDO în materie penală. Așa cum a arătat Curtea “distincția între contravenții și infracțiuni existentă în legislația internă a unora dintre statele semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanțiilor oferite de art. 6 din Convenție acuzațiilor în materie penală” (Hotărârea pronunțată în cauza Ozturk contra Germaniei, 21 februarie 1984, paragr. 50-56). Astfel, faptul că în dreptul intern faptele care constituie contravenții au fost scoase în afara ilicitului penal, nu poate avea ca efect lipsirea petentului de dreptul de a beneficia de garanțiile oferite de art. 6 CEDO, în latura sa penală.
Pentru a determina dacă o contravenție poate fi calificată ca având un caracter "penal" în sensul prevederilor Convenției, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care definește fapta aparține, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei și, în sfârșit, natura și gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenției (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 29).
Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ, dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56).
În ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special, iar scopul aplicării sancțiunii este de prevenire și pedepsire, suntem în prezența unei acuzații în materie penală (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 32).
Natura și gravitatea sancțiunii aplicate precum și sancțiunea ce ar fi putut fi aplicată trebuie analizate prin raportare la obiectul și scopul art. 6 din Convenție (Decizia pronunțată în cauza Dorota Szott-Medinska și alții împotriva Poloniei din 09.10.2003).
România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza A. împotriva României, pe motiv că s-a încălcat prezumția de nevinovăție într-o procedură contravențională (paragr. 66-69 din Hotărârea A. împotriva României).
În speță se constată că norma în baza căreia s-a constatat fapta are caracter general, iar amenda aplicată nu are scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire.
Față de cele expuse mai sus, acuzația care este adusă petentei este o acuzație în materie penală în sensul Convenției, iar acesta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentei.
În privința probațiunii, este de remarcat că petenta ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției "acuzatului"dincolo de orice îndoială rezonabilă, acesta fiind standardul Curții EDO în materie penală.
În aplicarea disp. art. 15 al. 1 și al. 2 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal prin care un agent constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea de către o persoană a unei fapte contravenționale și prin care i s-a aplicat acesteia o sancțiune contravențională beneficiază de prezumția de legalitate și teminicie, agentul constatator exercitând atribuții ale puterii de stat. În ceea ce privește prezumția de legalitate și temeinicie recunoscută proceselor-verbale întocmite de agenții statului, Curtea EDO a arătat că în principiu astfel de prezumții pot să aibă o valoare probatorie în procedura internă, însă acestea nu trebuie să aibă o valoare absolută și exclusivă. O hotărâre prin care se stabilește vinovăția unei persoane, nu poate să se întemeieze exclusiv pe prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal.
Totuși, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție trebuie sa fie analizată nu în abstract, ci în concret, față de natura contravenției, precum și față de posibilitățile reale ale agentului constatator de a administra probatoriu suplimentar.
Ca atare, instanța constată că procesul-verbal întocmit de intimat se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, a cărei răsturnare îi incumbă petentului, în calitatea sa de parte care, în temeiul art. 249 C.proc.civ. face o propunere înaintea instanței. Dacă s-ar renunța la o asemenea prezumție, s-ar pune sub semnul întrebării însuși existența statului de drept, dat fiind că procesul-verbal în cauză a fost încheiat de către DGPMB, organ care reprezintă autoritatea de stat. Însăși Curtea EDO a stabilit că prezumțiile de fapt și de drept sunt permise inclusiv în materie penală, cu condiția ca acestea să nu depășească anumite limite rezonabile, prin luarea în calcul a gravității mizei și cu respectarea dreptului la apărare a petentului, în calitatea sa de acuzat.
De asemenea, jurisprudența Curții EDO nu se opune nici aplicării principiului disponibilității în materie contravențională, atât timp cât se respectă prezumția de nevinovăție a petentului, conf. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), prezumție menită să îl protejeze de posibile abuzuri din partea autorităților naționale.
Analizând datele cauzei, instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție este temeinic. În acord cu cele menționate de intimată, petenta nu a făcut decât să nege fapta reținută în sarcina ei, fără să prezinte nicio probă în sensul celor pe care le-a susținut.
Varianta petentei cu privire la folosirea telefonului în trafic, faptul că a menționat că nu a vorbit deloc la telefon la ora indicată în procesul-verbal de contravenție, dar că ținea telefonul pe picioare, conține elemente contradictorii și nu este susținută de nicio altă probă. Nu este suficient ca petenta să nege fapta reținută în procesul-verbal de contravenție pentru ca acesta să fie anulat.
Față de toate aceste aspecte, reținând că prin plângerea formulată petenta nu a făcut decât să nege tot ce s-a reținut în sarcina sa, în sensul că a arătat că nu ar fi vorbit la telefon la ora indicată și că avea telefonul pe picioare, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea petenta F. F. M. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/29.03.2014 încheiat de intimata D. G. DE POLITIE A MUNICIPIULUI BUCURESTI - BRIGADA RUTIERA, cu sediul în București, sector 3, .. 9-15.
Menține procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/29.03.2014 și, pe cale de consecință, sancțiunea aplicată.
Prezenta sentință se atacă numai cu apel, care se depune la Judecătoria Sectorului 2 București, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi: 09.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.jud.N.V./Tehnored. MI/2 ex/04.06.2015
| ← Reziliere contract. Sentința nr. 2792/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Hotărâre din 09-03-2015,... → |
|---|
