Plângere contravenţională. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 09/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-10-2015 în dosarul nr. 10212/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de: 09.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M.
Grefier: A.-M. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe petentul S. A. și Asociații în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 104 alin. (13) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care instanța constată că s-a solicitat de către intimată judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Constatând că proba cu înscrisuri, solicitată de ambele părți, este admisibilă potrivit legii și aptă să ducă la soluționarea litigiului, instanța, în temeiul art. 255, 258 din Codul de procedură civilă, o încuviințează.
În temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 19.03.2015 sub nr._, petenta S. A. și Asociații (fosta SCA Pangratie, A. și Partenerii), a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 16.02.2015.
În motivarea cererii de chemare în judecată, petenta a arătat că procesul verbal este lovit de nulitate, întrucât nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, astfel cum s-a statuat prin decizia nr. 6/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și de Justiție.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 17 din OG nr. 2/2001, iar petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, întrucât procesul verbal de contravenție poartă semnătura electronică a agentului constatator.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, iar intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și orice alte probe doveditoare vor reieși din dezbateri.
Petenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.
În temeiul art. 255 - 258 C.proc.civ., instanța a încuviințat și a proba cu înscrisuri, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea cauzei, astfel cum va rezulta mai jos din analiza detaliată a materialului probator pe care este întemeiată soluția în cauză.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.02.2015, petenta a fost sancționată cu amenda contravențională în valoare de 125 lei, agentul constatator reținând în sarcina sa că, în data de 16.02.2015, ora 09.28, autoturismul având număr de înmatriculare_, a circulat pe DN 5, Călugăreni, Județul G., fără a deține rovinieta valabilă.
Împotriva procesului verbal a fost formulată prezenta plângere contravențională, cu respectarea termenului legal.
În drept, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.
Astfel, analizând cuprinsul procesului-verbal sub aspectul legalității sale instanța apreciază că acesta nu fost întocmit cu respectarea disp. art. 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute.
Potrivit acestor dispoziții legale ,,Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.”
În cauză, procesul verbal nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, mențiunea semnăturii electronice nefiind suficientă pentru complinirea acestei lacune, după cum a reținut Înalta Curte de Casație și de Justiție prin decizia de admitere a recursului în interesul legii nr. 6/2015. Astfel, instanța supremă a arătat că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va admite plângerea formulată de către petentă și va anula procesul –verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul S. A. și Asociații, având C.U.I. RO16882360, cu sediul procesual ales în București, .. 95, ., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, având C.U.I._, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/16.02.2015.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. A.-M. I.
RED. M.A./13.10.2015/4ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9952/2015. Judecătoria... → |
|---|








