Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 10392/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA de: 14.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ din:
PREȘEDINTE: C. M. C.
GREFIER: L. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul S. C., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., având ca obiect “plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, prin reprezentant convențional, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La dispoziția președintelui de complet s-a efectuat apelul nominal și în dosarul nr._/300/2015, având aceleași părți, obiect și cauză, răspunzându-se în aceeași componență.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, luând și concluziile reprezentantului petentului, instanța s-a declarat competentă din punct de vedere general, material și teritorial în soluționarea celor două cauze, în raport de disp. art. 101 din OG 15/2002 și a pus în discuție din oficiu excepția de litispendență, în raport de disp. art. 138 C.proc.civ.
Reprezentantul petentului a solicitat admiterea excepției și conexarea celor două cauze, explicând existența celor două cauze identice prin faptul că prima plângere înregistrată a fost formulată de petent personal, iar cea de a doua a fost înaintată după ce acesta a apelat la serviciile cabinetului de avocatură.
Instanța admite excepția de litispendență, constatând îndeplinite cerințele impuse de art. 138 C.proc.civ., urmând ca judecata să se desfășoare în prima cauză înregistrată pe rolul instanței, respectiv dosarul cu nr._ .
Având cuvântul pe probatoriu, reprezentantul petentului arată că renunță la proba testimonială, față de împrejurarea că prin întâmpinarea depusă intimata a achiesat la plângerea contravențională.
Instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar, probă legală și aptă să conducă la soluționarea cauzei, după care constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Reprezentantul petentului solicită admiterea plângerii și constatarea nulității celor două procese verbale de contravenție, arătând că acestea nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, că nu au fost legal comunicate în termenul prevăzut de lege, precizând și că nu se poate reține vinovăția petentului, câtă vreme acesta nu mai era deținătorul autoturismului. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
În urma deliberării, reține că prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 la 04.03.2015, sub nr._, petentul S. C. a solicitat anularea proceselor verbale . nr._/22.02.2012 și . nr._/22.02.2012 încheiate de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., precum și anularea tuturor sancțiunilor aplicate.
În motivarea plângerii, a susținut petentul că se află în termenul legal prevăzut de lege pentru a formula plângere, atâta timp cât comunicarea proceselor verbale nu s-a făcut legal. A susținut petentul incidența sancțiunii nulității proceselor verbale, față de împrejurarea că acestea nu i-au fost comunicate în termenul de 30 de zile prevăzut de lg. 14/2012, precum și față de împrejurarea că nu sunt semnate de agentul constatator, în acest sens fiind și Decizia nr. 14/2015 pronunțată de ICCJ. Pe fond, petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea contravențiilor sancționate prin respectivele procese verbale, dat fiind că la 08.04.2011 înstrăinase numitului R. V. autoturismul cu nr._, în aceeași zi operând și radierea autoturismului din evidențele fiscale.
În drept s-au invocat disp. OG 2/2001.
În susținere, petenta a propus proba cu înscrisuri și proba testimonială.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 40 de lei.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a arătat că este de acord cu admiterea plângerii contravenționale, solicitând să nu fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, în raport de atitudinea procesuală și de disp. art. 454 C.proc.civ.
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 la 12.03.2015, sub nr._/300/2015, petentul S. C. a solicitat anularea proceselor verbale . nr._/22.02.2012 și . nr._/22.02.2012 încheiate de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., precum și anularea tuturor sancțiunilor aplicate, invocând motive similare celor expuse în plângerea înregistrată sub nr._ .
La termenul de judecată din 14.10.2015, constatând existența triplei identități de părți, obiect și cauză între cele două cauze, instanța a invocat din oficiu și a admis excepția litispendenței, urmând ca judecata să se desfășoare în cadrul primului dosar înregistrat pe rolul instanței, cel cu nr._ .
La același termen instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
Analizând probatoriul administrat, instanța a reținut că prin procesele-verbale sus menționate, petentul a fost sancționat contravențional reținându-se că vehiculul categoria A cu numărul de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat fără a deține rovinietă valabilă, faptă prevăzută și pedepsită conform art. 8 alin. 1 raportat la art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002.
A constatat instanța temeinicia criticilor vizând legalitatea proceselor verbale de contravenție, reținând încălcarea disp. art. 16 din OG 2/2001. Se observă că actele de constatare și sancționare a contravenției nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, fiind lovite astfel de nulitate absolută, în raport de disp. art. 17 din OG 2/2001 și de decizia nr. 6/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, decizie cu caracter obligatoriu pentru instanțele de judecată.
După cum s-a reținut prin Decizia menționată, aplicarea Legii nr. 455/2001, privind semnătura electronică, nu este compatibilă cu procedura de comunicare, în format scris, iar nu electronic, a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției către persoanele sancționate pentru fapta prevăzută de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, arătându-se și că, în lumina dispozițiilor legii 455/2001, în situația în care manifestarea de voință a emitentului actului ajunge la destinatarul său pe suport hârtie, înscrisul astfel transmis nu mai este în formă electronică. A mai reținut Înalta Curte că din analiza dispozițiilor art. 4 pct. 3 si 4 din Legea nr. 455/2001 se desprinde concluzia că semnătura electronică nu se poate atașa decât unui înscris în formă electronică, astfel că ea nu poate fi aplicată pe un înscris aflat pe suport hârtie.
Pe de altă parte, s-a statuat că, având în vedere forma de emitere și de comunicare a procesului-verbal, semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie, în caz contrar, actul nu poate beneficia de prezumția de autenticitate care, de regulă, este specifică actelor administrative emise cu respectarea condițiilor procedurale de formă. A considerat Înalta Curte că modalitatea de semnare a procesului-verbal utilizată de agentul constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România — S.A. constituie o lipsă a semnăturii agentului constatator care atrage sancțiunea nulității absolute a actului, în condițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
S-a reținut totodată că nu se poate aprecia că, prin imprimarea procesului-verbal pe suport hârtie și comunicarea persoanei sancționate contravențional în această formă, impusă de art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, având mențiunea că a fost semnat cu semnătura electronică extinsă și indicarea certificatului calificat emis de furnizorul de servicii de certificare, se poate acoperi nulitatea absolută, întrucât, de principiu, o astfel de nulitate nu poate fi înlăturată, elementul lipsă fiind considerat de lege esențial.
Constatând astfel existența unui viciu dintre cele prevăzute la art. 17 din OG 2/2001, instanța a admis plângerea contravențională, constatând nulitatea absolută a proceselor verbale de contravenție și exonerând petentul de la plata amenzilor contravenționale și a despăgubirilor dispuse prin acestea, nemaifiind necesară analizarea celorlalte critici aduse de petent temeiniciei proceselor verbale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul S. C. (CNP_), cu domiciliul în București, .. 6, ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. (CUI_), cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Constată nulitatea absolută a proceselor verbale de contravenție . nr._/22.02.2012 și . nr._/22.02.2012 încheiate de intimată și exonerează petentul de la plata amenzilor contravenționale și a despăgubirilor dispuse prin acestea.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. C. L. C.
Th.red. CCM/4 ex/_
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3013/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Pretenţii. Sentința nr. 2477/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








