Plângere contravenţională. Sentința nr. 158/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 158/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 158/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 158
Ședința publică din data de 08.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. M. M.
GREFIER: H. C. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „ plângere contravențională ”, formulată de către petent N. C., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA -CESTRIN.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordinea stabilită pe lista de ședință, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cererii- plângere contravențională, stadiul procedurii-primul termen de judecată după suspendarea cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii-legal îndeplinită, și faptul că judecata cauzei a fost suspendată prin Încheierea de ședință din data de 02.05.2013, iar dosarul a fost repus pe rol din oficiu în vederea constatării perimării.
Instanța, lasă cauza la a doua strigare, în vederea prezentării părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării, și reține spre soluționare excepția invocată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, petentul N. C. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA -CESTRIN, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea amenzilor cu care figurează și aplicarea acestora proprietarului autoturismului, având în vedere faptul că la data de 16.05.2010 a fost înstrăinat automobilul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare_, prin contract de vânzare-cumpărare, fără cheltuieli de judecată.
Prin rezoluția instanței din data de 25.03.2013, s-a pus în vedere petentului să depună la dosarul cauzei dovada de comunicare a procesului-verbal . nr._/14.04.2011 și a procesului-verbal . nr._/07.06.2011.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data 02.05.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 1551 C.proc.civ. pentru neîndeplinirea de către petent a obligației stabilite în sarcina sa prin viza instanței din data de 25.03.2013, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.
Instanța constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 02.05.2013, și că de la acest moment si până la termenul din data de 08.01.2015, termen acordat după repunerea cauzei pe rol din oficiu, petentul nu a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecarii cauzei, act care să întrerupă cursul perimării în condițiile art. 249 C.proc.civ..
Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit art. 252 C.proc.civ., perimarea se constată și din oficiu,
Pentru motivele anterior expuse, în temeiul art. 137 C.proc.civ., instanța va admite excepția de perimare invocată din oficiu, și va constata perimată prezenta acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării acțiunii, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea formulată de petent N. C. cu domiciliul în București, sector 2, .. 29, . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – CESTRIN cu sediul în București, sector 6, .. 401A.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 08.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
S. M. MIRABELAHANCERI C. D.
Red. S.M.M. /Tehnored. H.C.D.
4 ex./ 14.01.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 156/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 159/2015. Judecătoria... → |
|---|








