Pretenţii. Sentința nr. 7757/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7757/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 7757/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR.7757
Ședința publică din data de 09.07.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. V.
GREFIER: F. T.
Pe rol se află soluționarea cererii formulata de reclamanta Asociația de proprietari . eroare materiala/completare dispozitiv sentința civila nr.4788/16.04.2014, pronunțată de judecătoria sectorului 2 București in cauza civila având ca obiect „pretenții civile”, în contradictoriu cu paratul V. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta prin apărător ales, cu împuternicire avocațială la dosar, fila 17.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cererii, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Instanța acordă părții cuvântul pe cererea de completarea dispozitivului.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea cererii de completarea dispozitivului, in sensul acordării cheltuielilor de judecata reprezentând onorariu avocat, conform chitanțelor nr.374 si nr.470, depuse la dosar.
Instanța califica cererea formulata de reclamanta drept cerere completare dispozitiv si invoca din oficiu excepția tardivității formulării cererii având in vedere că potrivit art. 444 C.civ. cererea de completarea dispozitivului se formulează in același termen in care se poate declara apelul împotriva hotărârii pronunțate.
Apărătorul reclamantei solicită respingerea excepției.
Instanța retine cererea spre soluționare.
INSTANTA
Prin cererea depusă la data de 17.06.2015, reclamanta a solicitat completarea/lămurirea dispozitivului sentinței civile nr.4788/16.04.2014.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința sus-menționată, instanța a omis să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecata reprezentând onorariu avocat
In drept au fost invocate disp. art. 444 C.pr.civ..
Analizând cererea, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 444. C., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Analizând actele dosarului prin prisma motivelor invocate în cererea de față, instanța în temeiul art. 444 C.proc.civ. va admite excepția tardivității și va respinge cererea completatoare ca tardiv formulată, având în vedere că reclamanta a depus tardiv cererea completatoarea la data de 17.06.2015., în condițiile în care termenul de 30 zile pentru promovarea acesteia a expirat de aproximativ un an, sentința civilă a cărei completare este solicitată fiind comunicată reclamantei la data de 21.05.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității, invocata din oficiu.
Respinge cererea completatoare formulata de reclamanta Asociația de P., . sediul in București, ..108, sector 2, în contradictoriu cu pârâtul V. B., domiciliat in București, ..108, ., sap.7, sector 2, ca fiind tardiv formulata.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica, astăzi, 09.07.2015
Președinte Grefier
L. V. F. T.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7794/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 157/2015. Judecătoria... → |
|---|








