Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 12566/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința Publică din data de 18.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. C. D. G.
GREFIER: Ț. A.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petenta I. de S. și Proiectări Energetice (ISPE) S.A. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16.11.2015 fiind cuprinse fiind în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.11.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.08.2015 sub nr._, petenta I. de S. și Proiectări Energetice (ISPE) S.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R., admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal . nr._ din 10.08.2015 întocmit de intimată și înlăturarea sancțiunilor aplicate prin acesta.
În motivare, petenta a arătat că a înstrăinat autoturismul menționat în procesul verbal contestat, având nr. de înmatriculare_, la data de 04.04.2012.
În drept, au fost invocate prevederile art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
În dovedirea cererii, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar, în copie, următoarele: procesul verbal . nr._ din 10.08.2015, factură (filele 6-7).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei, în conformitate cu prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013, astfel cum reiese din chitanța atașată în original (fila 5).
La data de 24.09.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit.
Aceasta a arătat că, la data de 16.02.2015, pe DN1 km370+200m, pe raza localității S., județul A., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând I. de S. și Proiectări Energetice (ISPE) S.A., a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 10.08.2015, a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._.
Intimata a arătat că procesul verbal este legal și temeinic întocmit, fiind semnat olograf, și îndeplinește condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002 și O.G. nr. 2/2001.
Intimata a arătat că constatarea contravenției a fost efectuată cu mijloacele tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei – SIEGMCR.
Aceasta a menționat că petenta apare ca proprietar al autovehiculului, drept urmare are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, având obligația de a face dovada deținerii rovinietei.
Intimata a arătat că nu este opozabil față de aceasta contractul de vânzare încheiat de petentă – acesta fiind un simplu înscris sub semnătură privată, nefiind îndeplinite condițiile cerute de lege pentru opozabilitate prin înscrierea în evidența oficială a DRPCIV.
În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr. 15/2002, O.G. nr. 2/2001, Ordinul MTI 611/2015.
În dovedirea susținerilor formulate, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus în copie, următoarele: fotografia autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ din data de 16.02.2015, legitimația agentului constatator, dovada comunicării procesului verbal.
La data de 16.10.2015, petenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că procesul verbal este nelegal și netemeinic întrucât aceasta nu mai avea în proprietate autovehiculul menționat în acest act la data săvârșirii contravenției.
Petenta a precizat că este necesar să fie întrunite două condiții cumulative pentru a se putea reține săvârșirea contravenției menționată în procesul verbal atacat, și anume o persoană să fie înscrisă în certificatul de înmatriculare, iar aceasta să fie proprietara autovehiculului sau să aibă dreptul de a-l folosi. Aceasta a precizat că autovehiculul menționat în procesul verbal a fost înstrăinat la 04.04.2012, astfel că fapta sancționată prin procesul verbal contestat nu îi este imputabilă.
Petenta a mai arătat că noul proprietar este cel care trebuie să facă demersurile pentru înscrierea transferului dreptului de proprietate.
Astfel, aceasta a arătat că nu avea obligația achiziționării rovinietei întrucât nu avea nici calitatea de utilizator la data menționată în procesul verbal.
Petenta a anexat răspunsul de la D.V.B.L., emis la data de 01.09.2015.
La data de 09.11.2015 intimata a depus la dosar documentele în baza cărora a fost întocmit procesul verbal ca urmare a solicitării instanței.
La data de 16.11.2015, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și pentru intimată proba foto, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 C.pr.civ., considerând că această probă este utilă și concludentă, putând duce la soluționarea cauzei.
În baza art. 260 alin. (2) C.pr.civ., instanța a administrat probele la același termen.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt,
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 10.08.2015 întocmit de către intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (fila 6), petenta I. de S. și Proiectări Energetice (ISPE) S.A. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, constatându-se că în data de 16.02.2015, pe DN1 km370+200m, pe raza localității S., județul A., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând acesteia, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, faptă prevăzută de dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 și sancționată potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (32) din același act normativ în forma în vigoare la data aplicării sancțiunii.
Proba se face cu foto 007401___5942202 (fila 14).
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 10.08.2015 nu a fost semnat de către petentă și nici de către un martor asistent, agentul constatator menționând că actul a fost încheiat în lipsa contravenientului și a martorilor întrucât constatarea contravenției a fost efectuată cu mijloacele tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei - SIEGMCR.
În drept,
Instanța va analiza în primul rând dacă plângerea contravențională a fost introdusă în termen, în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora analiza legalității și temeiniciei procesului verbal, precum și pronunțarea asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării, se vor face numai după ce instanța competentă să soluționeze plângerea verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen.
În ceea ce privește termenul în care trebuie făcută plângerea contravențională, se reține, potrivit art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, că aceasta se poate face în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Astfel, termenul de 15 zile curge fie de la data înmânării procesului verbal contravenientului ce a fost de față la întocmirea acestuia, fie de la comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor legale contravenientului ce nu a fost de față la întocmirea actului sau celui care a refuzat primirea actului.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 10.08.2015 nu a fost semnat de către petentă și nici de către un martor asistent, agentul constatator menționând că actul a fost încheiat în lipsa contravenientului și a martorilor întrucât constatarea contravenției a fost efectuată cu mijloacele tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei - SIEGMCR. Având în vedere aceste aspecte, procesul verbal trebuia comunicat petentului conform prevederilor legale în vigoare la acel moment.
Astfel, conform art. 27 din O.G. nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Instanța reține că procesul verbal contestat a fost comunicat de intimată în mod legal la data de 19.08.2015 (fila 16).
În consecință, plângerea contravențională formulată la data de 27.08.2015 este legal introdusă.
Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal pe baza probelor administrate și a declarațiilor părților.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal, se reține că lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, astfel cum prevede art. 7 din O.G. nr. 2/2001. Aceste motive de nulitate pot fi constatate și din oficiu, potrivit tezei finale a aceluiași articol.
Instanța reține că petenta nu a invocat vreunul din motivele de nulitate a procesului verbal prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001.
Astfel, sub aspectul legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale în vigoare, nefiind identificate motive de nulitate ce ar putea atrage ineficacitatea procesului-verbal.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, instanța reține, prin raportare la probatoriul administrat în cauză, că petenta a făcut dovada contrară celor reținute în procesul verbal.
Potrivit art. 8 din O.G. nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, în vigoare la data întocmirii procesului verbal, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.
Articolul 7 din același act normativ stabilește că responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
În ceea ce privește noțiunea de „utilizator” în acest domeniu, aceasta este definită de prevederile art. 1 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 15/2002, potrivit cărora sunt utilizatori persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România sau în alte state.
Din interpretarea sistematică a acestor texte legale rezultă că va avea calitatea de contravenient deținătorul menționat în certificatul de înmatriculare care are în proprietate sau poate folosi autovehiculul în baza unui drept legal. Prin urmare, pentru a fi angajată răspunderea contravențională nu este suficient ca persoana fizică sau juridică să fie înscrisă în certificatul de înmatriculare, ci este necesar ca aceasta să fie titulara dreptului de proprietate sau a unui alt drept care să-i permită folosirea autoturismului pentru care este necesară achitarea tarifului de utilizare.
Astfel,potrivit probelor administrate în cauză, petenta nu poate fi considerată utilizator în înțelesul art. 1 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 15/2002, acesta nemaifiind proprietarul autovehiculului menționat în procesul verbal la data la care s-a săvârșit contravenția sancționată prin acesta.
D. urmare, nu poate fi angajată răspunderea contravențională a acesteia, întrucât la data de 16.02.2015 petenta nu mai avea în proprietate și nici nu putea folosi în baza unui drept legal autoturismul cu numărul de înmatriculare_ .
Autovehicul menționat în procesul verbal contestat, având nr. de înmatriculare_, a fost înstrăinat de către petentă la data de 04.04.2012, astfel cum reiese din factura nr. 273 emisă de petentă (fila 7). Astfel, petenta nu mai avea la data săvârșirii contravenției – 16.02.2015 - proprietatea sau detenția autoturismului menționat în procesul verbal ce face obiectul prezentului dosar.
În plus, petenta a depus o solicitare la D.V.B.L. pentru a fi radiat autoturismul (fila 23), moment în care, ca urmare a confirmării operării scoaterii din evidență a autoturismului având nr. de înmatriculare_ la data de 04.04.2012, astfel cum este consemnat în răspunsul emis la 01.09.2015, contractul prin care acesta a fost înstrăinat a dobândit dată certă.
Instanța reține, potrivit prevederilor art. 278 C.pr.civ., că data înscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit, numai din ziua în care a devenit certă prin una din modalitățile enumerate în cuprinsul alin. (1) pct. 1-6 al acestui articol.
De asemenea, conform art. 116 și art. 121 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal, referitoare la dispozițiile art. 264 din acest act normativ, la solicitarea făcută către Direcția de Taxe și Impozite de către vânzătorul vehiculului privind încetarea obligației acestuia de plată a impozitelor și taxelor aferente dreptului de proprietate este necesară anexarea contractului de vânzare sau a oricărui document similar ce face dovada transferării acestui drept.
Întrucât petenta nu mai are obligația de a achita impozitele și taxele aferente dreptului de proprietate asupra autoturismului cu numărul de înmatriculare_, așa cum reiese din răspunsul la cererea de radiere emis de Consiliului Local Sector 2 – Direcția Venituri Buget Local, rezultă că înscrisul sub semnătură privată ce atestă transferul dreptului de proprietate a fost prezentat unei instituții publice, iar mențiunile cu privire la transfer au fost consemnate în cuprinsul înscrisurilor emise de instituțiile publice, dobândind dată certă cel mai târziu de la data de 04.04.2012.
Așadar, contrar susținerilor acesteia din întâmpinare, intimatei, în calitate de terț, îi este opozabil contractul de vânzare a autovehiculului încheiat de petentă, începând cu data de 04.04.2012, chiar în lipsa efectuării modificării corespunzătoare în baza de date a Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Mai mult, potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată de lege, ordonanță, hotărâre a Guvernului sau după caz, hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului București sau sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.
Instanța apreciază că în raport de circumstanțele concrete ale cauzei nu se poate reține o culpă a petentei la săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. 15/2002, întrucât aceasta și-a îndeplinit obligațiile ce-i incumbau conform legii ulterior înstrăinării autovehiculului.
Astfel, potrivit art. 11 alin. (4) din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidentele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
Contrar celor susținute de intimată prin întâmpinare, instanța reține că pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate. Nerespectarea acestei obligații atrage răspunderea contravențională a noului proprietar în temeiul prevederilor art. 101 alin. (1) pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2002.
De asemenea, dispozițiile art. 8 din Ordinul nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor prevăd ca transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează în baza mai multor documente, printre care se regăsește și solicitarea făcută de noul proprietar în acest sens.
Fostul proprietar are, potrivit dispoziții legale menționate anterior, obligația de a preda documentele de identitate ale autovehiculului, de a semna fișa de înmatriculare a vehiculului, vizată de organele fiscale competente ale autorităților administrației publice locale și de a depune certificatul de atestare fiscală emis de autoritățile administrației publice locale, situație în care nu mai este necesară depunerea fișei de înmatriculare.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept menționate mai sus, instanța reține că petenta și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau în cazul transferului dreptului de proprietate asupra unui vehicul. Împrejurarea că actualul proprietar nu a depus diligențele necesare în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în conținutul cărții de înmatriculare și în cuprinsul bazelor de date corespunzătoare nu-i este imputabilă petentei, neputând fi angajată răspunderea acesteia pentru conduita pasivă a cocontractantului.
Așadar, instanța reține că petenta a făcut dovada îndeplinirii formalităților de opozabilitate a înstrăinării autovehiculului și, pe cale de consecință, nu poate fi considerată „utilizator” în sensul prevederilor O.G. nr. 15/2002. Așadar, contravenției sancționate prin procesul verbal ce face obiectul prezentului dosar îi lipsește unul din elementele constitutive, subiectul activ al contravenției nefiind cel arătat în procesul verbal.
De asemenea, instanța apreciază că nici condiția săvârșirii contravenției cu vinovăție nu este îndeplinită în cauză, petenta respectând toate obligațiile ce-i incumbau potrivit legii la momentul transferului dreptului de proprietate asupra autovehiculului cu numărul de înmatriculare_ .
Fapta reținută în sarcina petentei nu este tipică, neexistând corespondență între comportamentul acesteia și modelul abstract descris prin norma de incriminare.
Față de cele constatate, având în vedere că s-a reținut faptul că procesul verbal ce face obiectul prezentului dosar este netemeinic, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petentă și va anula procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 10.08.2015 de către intimată.
Pe cale de consecință, petenta va fi exonerată de sancțiunile aplicate prin acest proces verbal, și anume amenda în sumă de 250 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petenta I. de S. și Proiectări Energetice (ISPE) S.A., cu sediul în București, sector 2, .. 1-2, având J_, C.U.I._, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, sector 6, .. 401A, având J_, C.U.I._.
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 10.08.2015 de către intimată.
Exonerează petenta de plata amenzii în sumă de 250 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 18.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. C. D. G. Ț. A.
Red./Tehn./B.C.D.G./4 ex./08.12.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2015.... → |
|---|








