Plângere contravenţională. Sentința nr. 1963/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1963/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 1963/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1963

Ședința publică de la: 19.02.2015

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE: I. A. P.

GREFIER: D. O.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect plângere contravențională, privind pe petenta ., în contradictoriu cu intimatul Direcția G. de Politie a Municipiului București – Brigada de Poliție Rutieră.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 12.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 19.02.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18.03.2014 sub nr._, petenta ., în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Politie a Municipiului București – Brigada de Poliție Rutieră plângere contravențională prin care a solicitat anularea procesului verbal . nr._/20.02.2014, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivare a arătat, în esență, că cele consemnate în procesul verbal nu corespund realității, lucrările fiind semnalizate corespunzător.

În drept, a invocat disp OG nr.2/2001.

În dovedire a depus un set de înscrisuri (f.5-37)

La data de 01.07.2014, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând în esență că procesul verbal este legal și temeinic întocmit, fapta fiind constatată prin propriile simțuri de agentul constatator.

În drept, a invocat disp. art.205 și urm. C.proc.civ.

Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri și proba testimonială cu audierea a doi martori, declarațiile martorilor J. V. A. și D. M. D. fiind consemnate la filele 74-75 dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data 20.02.2014, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul intimatei, procesul verbal de contravenție . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzute de art. 87 ROUG nr.195/2002, constând în aceea ca în data de 20.02.2014, petenta executa lucrări de modernizare rețea gaze naturale prin ocuparea unui sens de circulație, creând restricții pentru circulația vehiculelor și nu a fost realizată semnalizarea rutieră corespunzătoare (lipsă indicatoare: limitare de viteză, lucrări, ocolire, prioritate de circulație din sens invers, indicator pentru circulația din sens invers. Pentru acest motiv s-a aplicat contestatoarei o amenda în cuantum total de 1.785 lei.

Procesul verbal nu a fost semnat de contravenient, ci de un martor asistent.

Analizând cuprinsul procesului verbal, sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța constată că din probele administrate nu a rezultat o situație de fapt contrară celei consemnate în actul contestat, de natură să conducă la aprecierea că petentul a fost sancționat în mod nejustificat.

Instanța reține că fapta a fost constatată prin propriile simțuri de agent, astfel că procesul verbal se bucură de prezumția de veridicitate a actelor administrative, iar susținerile petentei în sens invers celor constate de către agentul intimatei, respectiv faptul că nu se face vinovată de fapta reținută, nu sunt sprijinite cu niciun mijloc de probă.

De asemenea, instanța constată că, atât legislația națională cât și cea europeană permit utilizarea mecanismului probator al prezumției.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113).

Totodată, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

În cauză, petenta a beneficiat de toate garanțiile procesuale, însă nu a produs probe care să contrazică aspectele reținute în actul atacat.

De asemenea, cele constatate personal de către agentul constatator, sunt confirmate de procesul verbal de control al lucrării și de planșele foto depuse la dosar pe suport CD (f.52-53), care se coroborează cu adresa nr._/13.12.2013 (f.36), din care rezultă că petenta era obligată să semnalizeze lucrarea corespunzător (f.36). Din planșele foto depuse și din procesul verbal de control rezultă că în realitate aceste indicatoare lipseau, lucrarea fiind împrejmuită numai cu niște balize și panouri.

În ceea ce privește declarația martorului D. M., instanța nu o va reține, având în vedere că aceasta este subiectivă, și nu se coroborează cu nicio altă probă, tinzând în mod vădit la apărarea petentei. Subiectivismul martorului rezultă din declarația acestuia dată în cursul judecății, precum și din faptul că acesta a fost angajatul societății petente.

Referitor la declarația martorului J. V. A. (f.74), instanța reține că aceasta nu este concludentă, martorul declarând că nu își amintește ce s-a întâmplat.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată și modalitatea de individualizare, în raport de împrejurările faptei și de limitele amenzii, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 87 din ROUG 195/2002 nicio lucrare care afectează drumul public nu poate fi începută sau, după caz, continuată dacă executantul acesteia nu are autorizarea administratorului drumului și acordul poliției, dacă nu a realizat semnalizarea temporară corespunzătoare, iar termenul aprobat a fost depășit ori lucrarea se execută în alte condiții decât cele stabilite în autorizație sau acord. Conform art.105 pct.3 OUG nr.195/2002 constituie contravenții si se sancționează cu amenda prevăzuta in clasa a V-a de sancțiuni nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare, conform standardelor in vigoare, a obstacolelor sau lucrărilor aflate in zona drumului public.

Art. 34 din O.G. nr. 2/2001 prevede că instanța competentă să soluționeze plângerea hotărăște și asupra sancțiunii aplicate. Potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanța constată că petenta a fost sancționată cu amenda contravențională în cuantumul minim prevăzut de lege pentru această faptă, corespunzător pericolului social al contravenției și apreciază că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzilor contravenționale cu cea a avertismentului.

Pe fondul celor expuse, constatând legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de către petentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea având ca obiect plângere contravențională, privind pe petenta . cu sediul în comuna Mănești, ., J. Prahova și Ploiești, ., J. Prahova, în contradictoriu cu intimatul Direcția G. de Politie a Municipiului București – Brigada de Poliție Rutieră cu sediul în sector 3, București, .. 9-15, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. A. P. D. O.

Red. și dact. Jud. I.A.P., Gref. D.O./ 5 ex/09.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1963/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI