Acţiune în constatare. Sentința nr. 2199/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2199/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 2199/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2199
Ședința publică din data de 24.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: O. A. C.
GREFIER: P. S. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „acțiune în constatare-clauze abuzive, pretenții, obligație de a face” privind pe reclamanți P. G., P. R., în contradictoriu cu pârât S.C. VOLKSBANK ROMANIA S.A.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ora 11:00, au răspuns reclamanții, personal și asistați de apărător ales, cu împuternicire avocațială aflată la fila nr. 38 din dosar și pârâta, prin apărător ales cu delegație de substituire depusă în ședință.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, depunerea la dosar la data de 03.02.2015 prin Serviciul registratură de către reclamanți a unei cereri prin care își aleg domiciliul procesual, după care:
Apărătorul ales al pârâtei depune la dosar interogatoriul propus a fi administrat reclamanților.
Instanța a procedat la legitimarea reclamantului P. R., care a prezentat CI, datele de stare civilă ale acestuia fiind consemnate.
Instanța, în temeiul art. 352 C.proc.civ., coroborat cu art. 354 C.proc.civ. a procedat la administrarea probei cu interogatoriul reclamantului P. R., probă încuviințată pentru pârâtă. La interpelarea instanței apărătorul ales al pârâtei arată că întrebarea nr. 12 vizează actele adiționale nr. 1 și 2 la contractul de credit.
Instanța a procedat la legitimarea reclamantului P. G., care a prezentat CI, datele de stare civilă ale acestuia fiind consemnate.
Instanța, în temeiul art. 352 C.proc.civ., coroborat cu art. 354 C.proc.civ. a procedat la administrarea probei cu interogatoriul reclamantului P. G., probă încuviințată pentru pârâtă.
Nemaifiind excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului.
Apărătorul ales al reclamanților a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor indicate în cerere, să fie declarate nule absolut în baza legii nr. 193/2000, să fie obligată pârâta să emită un nou grafic de rambursare pentru Convenția de Credit încheiată în anul 2008 care să nu mai cuprindă nici un comision de risc, comision de administrare credit sau alt comision echivalent, să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 8161,71 CHF reprezentând totalul sumelor achitate de către reclamanți cu titlu de comision de risc/administrare credit, să fie obligată pârâta la plata sumelor aferente încasate de la reclamanți cu titlu de comision de risc/comision de administrare credit, dobânda fiind calculată de la data plății fiecărei rate în parte și până la data restituirii în integralitate a sumelor solicitate prin prezenta cerere. În fapt, între părți s-a încheiat în anul 2008 o convenție de credit. Reclamanții au luat cunoștință de convenție și de graficul de rambursare anexat acesteia în ziua semnării, la sediul agenției băncii. Nu au avut posibilitatea reală a negocierii termenelor și a condițiilor, conținutul acestora fiindu-le impus în mod unilateral de către bancă. Potrivit condițiilor speciale ale convenției, dobânda a fost stabilită la un procent fix de 3,99% pe an. Convenția menționează în plus obligația reclamanților de a achita un comision de risc de 0,22%/an, plătibil lunar pe toată perioada de derulare a convenției. Acest comision nu corespunde niciunei contra prestații reale din partea băncii, reprezentând de fapt o dobândă mascată. Trebuie anulat, perceperea lui de către bancă creând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. În data de 15.10.2010 reclamantul a solicitat printr-o adresă motivată anularea clauzelor referitoare la comisionul de risc și a informat banca că nu este de acord cu redenumirea în contract a comisionului de risc cu un comision de administrare și că în consecință achitarea acestui comision reprezintă un abuz. Printr-o adresă banca a informat reclamanții că sunt așteptați la sediul agenției unde au încheiat contractul în vederea semnării actelor adiționale și a specificat în adresă că potrivit prevederilor O.U.G. nesemnarea de către reclamanți a actului adițional este considerată acceptare tacită, dispozițiile acestuia aplicându-se întocmai. Consideră că poziția definitivă a băncii, exprimată de aceștia a fost clară. Banca a decis continuarea perceperii comisionului de risc prevăzut în convenție sub noua denumire de comision de administrare. La data de 19.11.2010 au semnat cu banca două acte adiționale nr. 1 și nr. 2 în scopul declarat de aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2010 și pentru a beneficia de reducerea comisionului. Semnarea acestor acte adiționale în forma impusă de bancă și fără posibilitate de negociere nu a însemnat acceptarea de către reclamanți a datorării către bancă a vreunui comision de administrare credit, după cum ea nu a însemnat nici renunțarea la cererea prin care au arătat că nu sunt de acord cu redenumirea/înlocuirea comisionului de risc cu comisionul de administrare. În drept cererea de chemare în judecată este întemeiată pe disp. Legii nr. 193/2000. Arată că reclamanții au calitatea de consumatori. Convenția este un contract de adeziune și nu a fost negociată. Clauzele referitoare la comisionul de risc creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile reclamanților și cele ale băncii și ca atare trebuie declarate absolut nule. Comisionul de risc nu corespunde niciunei contraprestații din partea băncii. Reclamanții suportă singuri totalitatea riscurilor contractului inclusiv cele care nu sunt din vina lor: criză economică, impreviziune. Banca nu rambursează comisionul de risc la finele perioadei de creditare. Comisionul de risc constituie mai degrabă o dobândă. Este plătibil pentru punerea la dispoziție a creditului, este datorat de-al lungul întregii perioade de creditare ca și dobândă. Dobânda totală percepută de bancă este una excesivă. Dacă reclamanții ar fi cunoscut rata totală nu ar mai fi încheiat această convenție. Solicită să fie avută în vedere și Decizia nr. 760/27.02.2014 a ÎCCJ. ÎCCJ și a statuat că acest comision de risc este perceput pentru punerea la dispoziție a creditului și ca o garanție a îndeplinirii obligației de restituire a împrumutului fără a exista precizări în cuprinsul contractului cu privire la fundamentul perceperii acestui comision sau destinația acestuia. În contract nu a fost prevăzută o obligație corelativă a băncii. Ori, câtă vreme riscul contractului este acoperit este evident că prin introducerea comisionului de risc fără executarea unei obligații corelative se creează un dezechilibru între contra prestațiile băncii, contrar bunei credințe. Arată că a existat absența unei negocieri efective în cazul semnării actelor adiționale nr. 1 și 2, fiind încălcat un grav viciu de consimțământ și anume libertatea. Semnarea a fost doar un răspuns la o constrângere din partea băncii. Solicită cheltuieli de judecată pe cale separată. Depune la dosar jurisprudență.
Apărătorul ales al pârâtei a formulat concluzii în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Legea nr. 193/2000 stabilește 3 condiții pentru a constata caracterul abuziv al unei clauze inserate în convenția de credit: să nu fie negociată cu consumatorul, să producă un dezechilibru semnificativ, reaua credință a băncii în introducerea acestui comision. În ceea ce privește negocierea, reclamanții nu au făcut nicio ofertă. Cât privește dreptul dat reclamanților de a negocia solicită să fie avut în vedere istoricul din anul 2010. Reclamanții au fost notificați pentru a se aduce convenția la noile reglementări legislative. Aceștia au refuzat, comunicând o notificare către bancă. Ulterior, în urma negocierilor cu banca au semnat actul adițional nr. 1 iar în cursul aceleiași zile au solicitat renegocierea condițiilor contractuale, semnând actul adițional nr. 2 care a dus scăderea comisionului de administrare de la 0,22 la 0,12. În ceea ce privește dezechilibrul, solicită să fie avut în vedere dezechilibrul juridic și nu valoric. În ceea ce privește reaua credință, arată că reclamanții cunoșteau comisionul de risc, distinct pe fiecare lună în parte cât și totalul acestuia. Reclamanții au arătat că erau foarte buni prieteni cu cel care le-a făcut convenția de credit. Reclamanții cunoșteau convenția de credit. Legea stabilește și o excepție a caracterului abuziv. Solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Instanța, în baza art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 10.07.2014 sub numărul_ reclamanții P. G., P. R., în contradictoriu cu pârât S.C. VOLKSBANK ROMANIA S.A au solicitat instanței să constate caracterul abuziv al clauzelor nr. 5 lit. a din Condițiile speciale și respectiv al clauzei nr. 3.5 din Condițiile Generale ale Convenției de credit nr._/26.06.2008 în forma ei inițială, a clauzei nr. 5.1 lit. b din Condițiile speciale și respectiv a clauzei nr. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/26.06.2008 în forma ei ulterioară, modificată prin Actul adițional nr. 1 și Actul Adițional nr. 2 din data de 19.11.2010, să fie declarate nule absolut în baza legii nr. 193/2000, să fie obligată pârâta să emită un nou grafic de rambursare pentru Convenția de Credit nr._ încheiată în data de 26.06.2008 care să nu mai cuprindă nici un comision de risc, comision de administrare credit sau alt comision echivalent, să fie obligată pârâta la restituirea către reclamanți a sumei de 8161,71 CHF reprezentând totalul sumelor achitate de către reclamanți cu titlu de comision de risc/administrare credit, în baza convenției de credit nr._/26.06.2008 în perioada 25.07._14 astfel cum aceste sume figurează în Planul de rambursare, să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale aferentă sumelor încasate de la reclamanți cu titlu de comision de risc/comision de administrare credit, începând cu data de 25.07._14, dobânda fiind calculată de la data plății fiecărei rate în parte și până la data restituirii în integralitate a sumelor solicitate prin prezenta cerere, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanții au arătat în esență faptul că între părți s-a încheiat în anul 2008 o convenție de credit. Reclamanții au luat cunoștință de convenție și de graficul de rambursare anexat acesteia în ziua semnării, la sediul agenției băncii. Nu au avut posibilitatea reală a negocierii termenelor și a condițiilor, conținutul acestora fiindu-le impus în mod unilateral de către bancă. Nu au avut posibilitatea negocierii contractului încheiat cu pârâtul fiind vorba despre un contract de adeziune, aspectele privitoare la comisionul de risc nu le-au fost explicate și nici nu a existat posibilitatea vreunei negocieri. De asemenea, banca nu a înțeles să înlăture acest comision nici după adoptarea OUG 50/2010 ci a schimbat doar denumirea acestuia din comision de risc în comision de administrare. La data de 19.11.2010 au semnat cu banca două acte adiționale nr. 1 și nr. 2 în scopul declarat de aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2010 și pentru a beneficia de reducerea comisionului. Semnarea acestor acte adiționale în forma impusă de bancă și fără posibilitate de negociere nu a însemnat acceptarea de către reclamanți a datorării către bancă a vreunui comision de administrare credit, după cum ea nu a însemnat nici renunțarea la cererea prin care au arătat că nu sunt de acord cu redenumirea/înlocuirea comisionului de risc cu comisionul de administrare
În drept, au fost invocate disp. Legii nr. 193/2000..
Probe propuse prin acțiune: înscrisuri.
Acte atașate acțiunii: înscrisuri ce se regăsesc la filele 10-37 din dosar.
Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu dispozițiile art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin întâmpinarea depusă pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând în esență că dispozițiile clauzei art. 5 lit. a privitoare la comisionul de risc din convențiile de credit, precum și clauza privitoare la comisionul de administrare au fost clare, fără dubiu de interpretare, încadrându-se în dispozițiile prevăzute de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
În drept au fost invocate disp. art. 1 alin. 5, art. 16 și art. 44 din Constituția României, art. 2 lit. m din Legea nr. 363/2007, cauzele Langguth, Springenheide și Darbo, Directiva 87/102/CE și ulterior Directiva 2008/48/CE, art. 3 alin. 1 lit. g din Normele B.N.R. nr. 17/18.12.2003, art. 126 alin. 1 din O.U.G. nr. 99/2006, art. 1, art. 4 alin. 5 lit. b și art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, lit. b din Anexa Legii nr. 193/2000.
S-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul reclamanților.
La întâmpinare au fost anexate înscrisuri (filele nr. 56-72).
Reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârâtă ca fiind neîntemeiate și admiterea acțiunii cum a fost formulată.
Analizând probatoriul administrat în cauză instanța reține următoarele:
La data de 26.06.2008 între reclamanți în calitate de împrumutați și pârât în calitate de împrumutător s-a încheiat convenția de credit nr._ prin care reclamanții primeau cu împrumut suma de_ CHF.
Pentru a se pronunța asupra caracterului abuziv al clauzelor criticate de reclamanți instanța va avea în vedere și va analiza dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Dispozițiile actului normativ menționat sunt incidente în cadrul raportului juridic dedus judecății întrucât reclamantul, în calitate de împrumutat, are calitatea de consumator, în sensul art. 2 alin. 1, iar pârâta, în calitatea sa de împrumutător, acționează în calitate de profesionist, perfectând contractul de credit în cadrul unei activități comerciale, potrivit disp. art. 2 alin. 2 din această lege.
Astfel, instanța reține că în prezenta cauză există premisele unui potențial dezechilibru, cel puțin din punct de vedere al puterii de negociere al părților.
Din această perspectivă, este firesc ca într-un contract, o parte care are calitatea de profesionist și își desfășoară activitatea în domeniul respectiv, în prezenta cauză domeniul bancar, să dețină o poziție de negociere în acest domeniu privilegiată față de un consumator ce intră în astfel de relații contractuale numai excepțional.
Tocmai acesta este motivul pentru care legiuitorul a înțeles să ofere un cadru legal pentru protecția consumatorilor, vulnerabili în aceste raporturi contractuale și să ofere prin intermediul Legii 193/2000 suficiente criterii pentru aprecierea caracterului abuziv al acestor contracte.
În cauza Banco Español de Crédito SA împotriva Joaquín Calderón Camino Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut faptul că ,,sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într‑o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora.
Astfel pentru a putea formula o concluzie corectă asupra clauzei criticate de reclamant instanța va analiza dacă, în concret, pârâta în calitatea sa de profesionist, a abuzat de această poziție de negociere favorabilă și a introdus cu rea-credință, clauze contractuale vădit injuste pentru consumator, aplicând în acest scop criteriile stabilite de art. 4 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 193/2000.
Astfel, pentru ca o clauză să fie abuzivă se cer a fi îndeplinite următoarele cerințe care rezultă din disp. art. 4 alin. 1 din legea nr. 193/2000: clauza contractuală să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
A.. 2 al art. 4 din același act normativ definește, pe de o parte, noțiunea de clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul ca fiind clauza contractuală stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, iar, pe de altă parte, instituie o prezumție de calificare a clauzei ca nefiind negociată direct cu consumatorul, pentru ipoteza contractelor standard preformulate și a condițiilor generale de vânzare practicate de comerciant pe piața serviciului respectiv.
Prezumția menționată nu este absolută, ci dimpotrivă, susceptibilă de probă contrară, sarcina probei revenind potrivit art. 2 alin. 3 din lege, profesionistului care pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul.
Un contract negociat presupune ca între părți să existe anumite dezbateri și concesii reciproce cu privire la toate clauzele ce formează contractul. Contractul de adeziune este un contract ale cărui clauze sunt, în tot sau în parte, prestabilite de una dintre părți, profesionistul ce se află pe o poziție de negociere stabilă, contract în privința căruia cealaltă parte are doar posibilitatea de a accepta sau nu încheierea contractului
Simpla prezentare, în faza precontractuală, a condițiilor generale și a condițiilor speciale ale convenției de credit și împrejurarea că unele elemente ale convenției de credit au făcut obiectul negocierii între părți, nu este de natură a conduce la concluzia negocierii directe a clauzelor contractuale contestate întrucât caracterul abuziv nu trebuie să privească întregul contract ci poate fi incident numai asupra uneia dintre clauzele contractului atâta timp cat aceasta este o clauză ce poate avea ca efect un dezechilibru între drepturile și obligațiile acestuia.
În concret, cu privire la caracterul abuziv al clauzei prev. de art. 5 lit. a din Condițiile speciale, clauză reluată în cuprinsul actelor adiționale instanța reține:
Simpla cunoaștere a clauzelor contractuale, în concordanță cu prescripțiile lit. b din anexa legii, fără posibilitatea modificării acestora de către reclamant, nu echivalează cu negocierea lor, acesta având numai dreptul de a le accepta sau nu prin semnarea contractului.
Mai mult decât atât, elementele specificate ca fiind negociate constituie în fapt cererea consumatorului de creditare raportat la care banca a prefigurat unilateral contractul de credit, fără a-i acorda reclamantului posibilitatea de modificare a clauzei vizând comisionul de risc respectiv administrare
Instanța reține că în privința clauzei contractuale referitoare la comisionul de risc,/administrare pârâta nu a reușit să probeze ca aceasta a fost anterior sau chiar ulterior negociată efectiv. Astfel, instanța conchide că această clauză reprezintă o clauză standard preformulată, aspect ce atrage incidența art. 4 alin. 2 din legea nr. 193/2000.
În fine, analizând conținutul acestei clauze stabilite prin art. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale convenției de credit, banca are dreptul de a percepe un comision de risc aplicabil la soldul creditului care se plătește lunar pentru toată perioada creditului” instanța apreciază că această dispoziție nu are un caracter clar și precis.
Astfel, împrumutătorul a stabilit acest comision care ar acoperi un ”risc” ce nu este determinat sau determinabil. Instanța arată că acest contract, având natura juridică a unui contract bancar de împrumut, este prin natura sa un contract comutativ și nicidecum aleatoriu, nu are acel element de hazard specific contractelor aleatorii care ar putea justifica un astfel de comision. Părțile, își cunosc obligațiile și întinderea prestațiilor și singurul risc la care este expus împrumutătorul, dat fiind caracterul comutativ al contractului, este riscul ca împrumutatul să nu își execute obligațiile de restituire.
Instanța reține însă, că din acest punct de vedere, restituirea creditului acordat a fost asigurată prin instituirea unei ipoteci și astfel, constată ca perceperea acestui comision constituie în definitiv o dublă reparație pentru un eveniment deja asigurat și care, pe de altă parte, nici nu s-a produs, nici nu apare ca iminentă producerea lui.
În consecință, instanța constată că aceste clauze sunt de natură să creeze un dezechilibru nejustificat între drepturile și obligațiile părților, acest dezechilibru fiind provocat de împrumutător, profitând de poziția de negociere favorabilă prin încălcarea bunei credințe,în detrimentul împrumutatului.
Același comision, deși are o altă denumire ( comision de administrare credit) și un alt procent, este regăsit în cuprinsul actelor adiționale nr. 1 și nr. 2 din 19.11.2010 la art. 5.1 lit. b .
Astfel, potrivit acestor articol comisionul de administrare reprezintă contravaloarea administrării de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului.
Simpla redenumire a comisionului însoțită de o explicitare încă insuficient de concretă a riscurilor asigurate nu este de natură a determina instanța să considere că pârâtul a pus în acord dispozițiile contractuale cu prevederile OUG nr. 50/2010, aplicabilă contractului aflat în curs de derulare între părți, conform art. 95 din acest act normativ.
Pentru toate aceste considerente instanța urmează să stabilească caracterul abuziv al clauzelor prev. de art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/26.06.2008 (art. 5.1 lit. b din condițiile speciale în forma convenției stabilită prin actele adiționale) și art. 3.5 din condițiile generale și să dispună eliminarea lor din convenții.
Totodată, consecința constatării caracterului abuziv al clauzelor menționate o reprezintă nulitatea absolută a acestora astfel că dispozițiile contractuale nu pot produce nici un efect.
O astfel de consecință reiese și din cuprinsul hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene - Banco Español de Crédito SA împotriva Joaquín Calderón Camino prin care s-a reținut: ,,Având în vedere o astfel de situație de inferioritate, articolul 6 alineatul (1) din directiva menționată prevede că o clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator. Astfel cum reiese din jurisprudență, este vorba despre o dispoziție imperativă care urmărește să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților printr‑un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți.”
În aceste condiții instanța va obliga pârâtul la emiterea unui nou grafic de rambursare cu eliminarea comisionului de risc/administrare.
Cu privire la cererea de restituire a comisionului de risc instanța reține:
Reclamantul a efectuat plata sumelor evidențiate în scadențarul emis de pârâtă cu titlu de comision de risc, sumele fiind transferate în contul pârâtei cu titlu de plată.
Plata s-a efectuat de către reclamant din eroare, cu convingerea că este debitorul unei obligații care s-a dovedit inexistentă, deoarece clauzele ce instituiau comisionul de risc au caracter abuziv și nu pot produce nici un efect. Astfel, a dispărut fundamentul pentru executarea obligației de plată a comisionului de risc și este necesar a se acoperi prejudiciul suferit de reclamant și a se restabili situația anterioară, precum și a se înlătura toate consecințele patrimoniale produse de clauzele abuzive lovite de nulitate absolută.
În consecință, fiind întrunite cerințele cumulative pentru a se constata plata nedatorată, instanța va obliga pârâta la restituirea către reclamanți a sumelor de bani încasate cu titlu de comision de risc în temeiul convenției de credit nr._/26.06.2008, în sumă de 8161,71 CHF echivalent în lei la data plății.
Totodată, instanța va lua act de precizarea reclamanților privind recuperarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea privind pe reclamanți P. G., P. R., ambii cu domiciliul ales în sector 3, București, .. 12, ., ., în contradictoriu cu pârât S.C. VOLKSBANK ROMANIA S.A., cu sediul în sector 2, București, ., ..
Constată caracterul abuziv al clauzei prev. de art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/26.06.2008 (art. 5.1 lit. b din condițiile speciale în forma convenției stabilită prin actele adiționale) și art. 3.5 din condițiile generale.
Obliga pârâtul la restituirea către reclamant a sumelor de bani încasate cu titlu de comision de risc în temeiul convenției de credit nr._/26.06.2008, în sumă de 8161,71 CHF echivalent în lei la data plății.
Obligă pârâtul la emiterea unui nou grafic de rambursare cu eliminarea comisionului de risc/administrare.
Ia act de precizarea reclamanților privind recuperarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică azi 24.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
O. A. C. P. S. R.
Red. O.A.C./ Tehn. P.S.R.
5 ex./23.04.2015
| ← Anulare act. Sentința nr. 2817/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2820/2015.... → |
|---|
