Plângere contravenţională. Sentința nr. 4655/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4655/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 4655/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI II BUCURESTI – SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4655
Ședința publică din data de 27.04.2015
Instanța constituită din:
P.: M. E. S.
GREFIER: V. A. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta H. T. SRL în contradictoriu cu intimata A. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta, reprezentată de avocat, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanța invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București și acordă cuvântul pe acest aspect.
Reprezentantul petentei arată că a ales competența de soluționare a cauzei în funcție de punctul de lucru la care a fost constată fapta.
Instanța reține cauza în vederea soluționării excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 2 București.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 01.10.2014 sub nr._, petenta H. T. SRL a formulat, în contradictoriu cu intimata A. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./200 nr. 128/_/22.09.2014 încheiat de inspectorii vamali D. S. și Lazanu L. din cadrul Direcției Regionale Vamale București - Serviciul Supraveghere și Control Vamal, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, în principal, anularea procesului-verbal de contravenție ca fiind nelegal și netemeinic și, pe cale de consecință, anularea măsurii principale de sancționare a petentei cu amenda de 20.000 lei și a măsurilor complementare de confiscare a sumei de 80.163, 78 lei reprezentând contravaloarea băuturilor alcoolice vândute, respectiv de confiscare a stocului de băuturi descris prin procesul-verbal de custodie nr. 701/2/22.09.2014 atașat procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./200 nr. 128/_/22.09.2014; în subsidiar, înlocuirea sancțiunilor aplicate petentei cu măsura avertismentului, cu cheltuieli de judecată.
În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 16, art. 17 și art. 38 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, art. 2213 din Codul Fiscal, iar în dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
2. Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, cu consecința menținerii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./200 nr. 128/_/22.09.2014 ca legal și temeinic întocmit.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 - 208 C.proc.civ. și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
3. La termenul de judecată din data de 27.04.2015, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Analizând actele dosarului cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, instanța reține următoarele:
4. Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./200 nr. 128/_/22.09.2014, contestatoarea H. T. SRL a fost amendată cu suma de 2o.000 de lei, deoarece în data de 22.09.2014, orele 1230, la punctul de lucru al societății sus-menționate situat în comuna Jilava, ., Ilfov, în urma controlului efectuat, s-a constatat că în perioada 2013-2014, societatea a comercializat băuturi alcoolice fără Atestat de comercializare angro de băuturi alcoolice, încălcându-se astfel prevederile art. 20669 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, fapta constituind contravenție prevăzută la art. 2213 alin. 2 litera s) din Legea nr. 571/223.
Din procesul-verbal întocmit rezultă că locul săvârșirii contravenției și locul constatării acesteia este punctul de lucru din comuna Jilava, ., județul Ilfov. Instanța va avea în vedere, la stabilirea competenței teritoriale, locul săvârșirii faptei (punctul de lucru în care a fost săvârșită contravenția), iar nu locul în care își are sediul principal petenta, situat, de altfel, în Sectorul 1, iar nu în Sectorul 2.
Prin natura sa, fapta pentru care a fost sancționată petenta, constând în comercializarea de băuturi alcoolice fără Atestat de comercializare angro de băuturi alcoolice, se săvârșește la punctul de lucru unde au fost constate pretinsele neregularități, iar nu la sediul principal al societății. Neregularitățile, dacă există, privesc și au fost săvârșite prin faptele săvârșite la un anumit punct de lucru.
În acest sens, instanța va reține că, potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, plângerea se depune la judecătoria în a cărei rază de competență a fost săvârșită contravenția.
Această normă de competență este de ordine publică, astfel că instanța va constata întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, urmând a își declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de petenta H. T. SRL, cu sediul în București, ., scara B, etaj 1, ., sector 1, în contradictoriu cu intimata A. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, cu sediul în București, . Gerota nr. 13, sector 2, în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.04.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
S. E. MilitaruVasile A. M.
Red.S.M./Th.red.A.V. și S.M./12.05.2015/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2822/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 4664/2015. Judecătoria... → |
|---|








