Plângere contravenţională. Sentința nr. 5011/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5011/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 5011/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5011
Ședința publică din data de 06.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B. A.
GREFIER: V. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta . SRL în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție locală și Control a Municipiului București.
La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns petenta prin avocat D. M., cu împuternicire avocațială la dosar (f.9), lipsind intimata și martorul Feies F. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,
Petenta, prin avocat, depune la dosarul cauzei declarație pe proprie răspundere privind faptul că martorul Feies F. A. nu mai este angajatul petentei din data de 16.04.2015, precizând că a fost în imposibilitatea de a lua legătura cu martorul Feies F. A. însă a asigurat prezenta unui alt martor în vederea audierii, respectiv numitul C. G. V., administratorul petentei.
Instanța ia act de faptul că petenta nu a fost în măsură să asigure prezența martorului încuviințat, însă, ca urmare a faptul că pricina nu suferă amânare, instanța dispune la înlocuirea martorului Feies F. A. cu martorul C. G. V..
Sub prestare de jurământ, instanța procedează la audierea martorului C. G. V., declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri, pe fondul cauzei.
Petenta, prin avocat, solicită admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată, anularea procesului verbal contravențional întocmit în data de 27.11.2014 și exonerarea de la plata amenzii în sumă de 5.000 lei, având în vedere următoarele considerente: astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și din declarația martorului șoferul care a fost oprit în trafic, numitul Feies F. A., a fost angajat în ziua efectuării controlului și se deplasa pe spre punctul de lucru al petentei, trecând prin zona B. Obor, în vederea încheierii contractului de muncă; în urma controlului agenții constatatori din cadrul intimatei faptul că pe bonul fiscal al mașinii pe care o conducea nu erau trecute datele șoferului; În subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentul.
Nefiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, conform art. 394 C.proc.civ.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 17.12.2014, sub nr._, petenta . SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție locală și Control a Municipiului București, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/27.11.2014 și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 5.000 lei.
În motivarea în fapt, petenta a arătat că în fapt în data de 27.11.2014 organele Politiei Locale de Control din cadrul Primăriei Municipiului București au întocmit pe numele petentei procesul verbal contravențional . nr._, aplicând acesteia o amendă în 5.000 lei.
În continuare petenta a precizat că se susține ca un angajat al petentei a fost oprit in trafic la data de 25.11.2014 iar pe bonul fiscal al mașinii pe care o conducea înmatriculată sub nr._ proprietatea . SRL nu erau trecute datele sale de identificare.
Totodată petenta a arătat că ca angajatul societății Feies F. A. încheiase contractul de munca chiar in ziua de 25.11.2014 si se deplasa cu mașina de la punctul de lucru, din București, Calea. Ferentari,nr. 30 sector 5, către autoritatea competenta pentru a efectua operațiunea de introducere a datelor sale de identificare in aparatul de taxat, autoritate care isi are sediul in București ., sect.2, trecând astfel prin zona B. Obor unde a fost oprit in trafic de agenții DPL.
În final petenta a precizat că nu se face vinovata de săvârșirea contravenției ce i se retine in sarcina.
În drept, a invocat petenta prevederile art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001, iar în probațiune a solicitat proba testimonială și proba cu înscrisuri, anexând un set de înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru, potrivit. OUG nr. 80/2013.
Intimata, în data de 25.02.2015, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerea contravențională ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
În fapt, la data de 25.11.2014, ora 14.30 în Calea Moșilor x . 2, București, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei, de către agentul constatator L. P. O. din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București în baza art. 42 lit. e și sancționată de art. 55 pct. 4 lit. a din Legea nr. 38/2003, întrucât în urma controlului efectuat la data și locul menționat mai sus, petentul în calitate de conducător al autoturismului înmatriculat cu nr._, echipat taxi, a prezentat la control bonul fiscal nr.04/25.11.2014 si s-a constatat faptul că numele șoferului, respectiv F. F. A. nu se regăsește în cuprinsul bonului fiscal, conform prevederilor legale.
Prin fapta sa, numitul F. F. A. a nesocotit flagrant dispozițiile art.42 lit. e) din Legea nr.38/2003, potrivit cărora impun ca principală obligație a taximetriștilor ca bonul client trebuie să conțină elementele precizate în normele legale în vigoare, precum și următoarele elemente: e) numele taximetristului, documente prevăzute de prezenta lege și de legislația în vigoare.
Procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de formă și fond prevăzute de art.16 și art.17 din O.G.nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, rezultând dintr-o analiză atentă a actului constatator că acesta conține toate mențiunile expres prevăzute sub sancțiunea nulității de art.17 de mai sus.
Petenta nu face dovada contrarie a situației de fapt reținută în actul constatator și nici nu înlătură caracterul contravențional al faptei potrivit art.11 din O.G.nr.2/2001, câtă vreme petentul-taximetrist a fost sancționat întrucât nu a prezentat bonul client cu numele său, conform art. 42 lit. e din Legea nr. 38/2003, cu ocazia controlului respectiv, atitudine prin care acesta și-a asumat riscul sancționării contravenționale.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art.16 coroborate cu art. 34 din O.G. nr.2/2001, rezultă că procesul-verbal de contravenție nu numai că nu este lipsit de forță probantă, ci dimpotrivă face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care lipsește și care în mod evident trebuia făcută de petent, potrivit principiului „onus probandi incubit actor".
Totodată, intimata a precizat că a conferi forță probantă unui înscris autentic, în lipsa producerii dovezilor contrare de către petent nu poate echivala cu negarea prezumției de nevinovăție ci poate fi considerat o modalitate de stabilire legală a vinovăției, în sensul art.6 alin.(2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit doctrinei și jurisprudenței C.E.D.O., s-a statuat că o interpretare contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor asemenea fapte antisociale. De asemenea, trebuiesc reținute și Deciziile nr.83/08.03.2002 și nr. 197/2003 ale Curții Constituționale, prin care aceasta a arătat că dispozițiile O.G.nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor sunt în deplină concordanță cu cerințele art.6 din Convenție și cu jurisprudența C.E.D.O. Totodată, Curtea a arătat că O.G.nr.2/2001 respectă atât procedural cât și din punct de vedere al administrării probatoriului, cerințele art.6 din Convenție și că nu se poate considera că procedura contravențională ar contraveni principiului din materie penală, in dubio pro reo.
Au fost respectat criteriile generale de individualizare a sancțiunii, conform art.21, alin.3 din O.G.nr.2/2001, sancțiunea contravențională este proporțională cu gradul de pericol social ridicat al faptei săvârșite, potrivit art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, fiind astfel respectate și criteriile generale de individualizare a sancțiunii prevăzute de art. 21 alin. 3 din același act normativ.
În drept, intimata a invocat prevederile art. 205 - 208 C.proc.civ., OG nr. 2/2001 și Legea nr. 38/2003.
La data de 26.03.2015 petenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei formulate prin întâmpinare ca neîntemeiate.
Analizând cauza de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal contravențional ., nr._, încheiat la data de 27.11.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei, întrucât în ziua de 25.11.2014, numitul F. F. A., în calitate de conducător al autoturismului înmatriculat cu nr._, echipat taxi, a prezentat la control bonul fiscal nr. 04/25.11.2014 si s-a constatat faptul că numele șoferului, respectiv F. F. A., nu se regăsește în cuprinsul bonului fiscal.
Astfel, s-a reținut în sarcina petentului comiterea contravenției prevăzute și pedepsite de art. 42 lit. e și art. 55 pct. 4 lit. a din Legea nr. 38/2003.
În acest sens, potrivit 42 lit. e și art. 55 pct. 4 lit. a din Legea nr. 38/2003, bonul client trebuie să conțină elementele precizate în normele legale în vigoare, precum și, printre altele, numele taximetristului, iar nerespectarea acestei cerințe constituie contravenție și se sancționează cu amendă de 5.000 lei la 25.000 lei.
Conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Cu privire la controlul de legalitate, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Pe cale de consecință, instanța constată că procesul verbal contravențional în discuție a fost întocmit în mod legal.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, instanța, luând în considerare probatoriul administrat, constată că procesul verbal în discuție a fost întocmit în mod temeinic.
Astfel, instanța reține mai întâi că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus -„cu propriile simțuri”- de către un agent din cadrul intimatului, motiv pentru care actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate, respectiv actul emană în mod real de la cine se spune că emană, precum și cu prezumția de veridicitate, adică actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.
Motivul pentru care actele administrative se bucură de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și veridicitate este încrederea că autoritatea statală, recte agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea, prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.
Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, instanța reține că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare CEDO) a statuat că nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni.
De asemenea, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (citată în continuare Convenția) nu se opune, în principiu, tendinței de „dezincriminare” existente în statele membre ale Consiliului Europei.
Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în hotărârea din 21.02.1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, faptele contravenționale intră sub incidența art. 6 al Convenției. Pentru a se face această aplicare a prevederilor art. 6 din Convenție, CEDO consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii, respectiv:
a) caracterizarea faptei în dreptul național;
b) natura faptei;
c) natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.
În același sens, CEDO s-a pronunțat, de pilda, în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998).
În aprecierea acestor criterii, CEDO a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii.
Cu toate acestea, CEDO a considerat drept pozitive masurile din legislațiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în "interesul individului". CEDO a avut în vedere faptul ca sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală.
În aceste condiții, distincția realizată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, în sensul art. 6 din Convenție, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, inclusiv prezumția de nevinovăție, indiferent de calificarea faptei din dreptul intern.
În acest sens, instanța reține că potrivit jurisprudenței CEDO în materie penală, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele, ca în exercitarea funcțiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparține acuzării și dubiul profită celui acuzat. Printre altele, trebuie să i se indice celui vizat acuzațiile aduse pentru a i se oferi posibilitatea de a-și pregăti și prezenta apărarea în cunoștință de cauză, și de a-i oferi probe suficiente pentru a susține un verdict de vinovăție.
De asemenea, combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă printre altele statele contractante la măsuri pozitive. Acestea constau în obligația de a informa acuzatul, în cel mai scurt timp, despre natura și cauza acuzației ce îi este adusă, în obligația de a-i acorda timpul și facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea și de a-i garanta dreptul de a se apăra, el însuși sau cu asistența unui avocat, de a-i permite să pună întrebări personal martorilor acuzării sau să obțină interogarea acestora, dar și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Acest din urmă drept implică nu doar existența în această materie a unui echilibru între acuzare și apărare dar și ca audierea martorilor să aibă în general un caracter contradictoriu.
Cu toate acestea, în cauza A. împotriva României, CEDO a precizat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul. Totodată, în exercitarea atribuțiilor pe care le au, judecătorii trebuie să facă aplicarea prezumției de nevinovăție a petentului și nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că acesta a săvârșit fapta de care este acuzat, sarcina probei incumbând intimatei, orice îndoială trebuind să profite contestatorului.
Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a petentului, instanța constată că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de veridicitate, a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO, decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil. De altfel, CEDO a confirmat, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată în cauza I. P. împotriva României, că faptele contravenționale prevăzute și sancționate de OUG nr. 195/2002 intră sub incidența „acuzației în materie penală” în sensul art. 6 din Convenție.
În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunii aplicată petentului, instanța apreciază că prezumția de veridicitate poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatorului. A considera că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanții autorității statale, prezumția de veridicitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimat, aspect ce nu poate fi conceput.
Instanța apreciază că sarcina probei revine intimatului exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente, cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, de altfel aceasta fiind interpretarea ce rezultă din cauza A. împotriva României.
Recunoscând prezumția de veridicitate de care se bucură prezentul proces verbal, instanța apreciază că sarcina probei, prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții, incumbă petentei.
Or, apărarea petentei în sensul că nu se face vinovată de comiterea contravenției dat fiind faptul că numitul Feies F. A., angajatul său care conducea autoturismul taxi, se deplasa către autoritatea competentă pentru a efectua operațiunea de introducere a datelor sale de identificare în aparatul de taxat, este neîntemeiată și nu poate fi reținută. Astfel, dacă aceasta ar fi fost situația cu adevărat atunci lampa taxiului nu trebuia să fie aprinsă pe culoarea verde, care semnifică faptul că taxiul este liber și orice persoană poate apela la serviciile de transport, ci pe culoarea roșu, care semnifică faptul că taxiul nu este disponibil pentru a presta servicii de transport. Dar în speță taxiul avea aprinsă lampa pe culoarea verde, iar angajatul petentei aștepta clienți, aspect care reiese atât din declarația administratorului petentei (f. 63), cât și din procesul verbal de inspecție (27).
Sub aspectul sancțiunii aplicate petentei, instanța, făcând aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. 1, în referire la art. 5 alin. 5, coroborat cu art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, apreciază că sancțiunea ce a fost aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit – eludarea dispozițiilor legale, urmarea produsă – crearea unei stări de pericol pentru corecta desfășurare a activității de transport persoane, precum și circumstanțele personale ale contravenientului.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petent, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta . SRL, cu sediul în București, .. 109, .. C, ., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, CUI_, în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție locală și Control a Municipiului București, cu sediul în București, bld. Libertății, nr. 18, ., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.05.2015.
Președinte, Grefier,
A. B. A. V. N. E.
Red./Tehnored. ABA/VNE
29.05.2015/4ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5031/2015. Judecătoria... | Întoarcere executare. Încheierea nr. 22/2015. Judecătoria... → |
|---|
