Plângere contravenţională. Sentința nr. 552/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 552/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 552/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 552
Ședința publică din data de 20.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ȚARI V.
GREFIER: Ț. G.
Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect plângere contravențională privind pe petentul S.C. „N. & G. Impex” S.R.L., în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru Controlul Transportului Rutier – ISCTR din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei pe lista de amânări, se prezintă petentul prin reprezentant Frasineanu S. M. care depune împuternicire la dosar, lipsă fiind intimata și martorul S. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că intimatul a depus cazierul contravențional al petentului, prin Serviciul Registratură al instanței.
Reprezentantul petentului arată că solicită amânarea cauzei pentru lipsă de apărare întrucât nu a avut posibilitatea să plătească un avocat.
Având în vedere cererea de amânare a cauzei formulată de către petent prin reprezentant, instanța o respinge întrucât acesta are calitatea de petent, iar plângerea a fost introdusă în data de 21.07.2014 având suficient timp pentru a-și angaja apărător. Totodată, dispune lăsarea dosarului la ordine.
La apelul nominal făcut în ședință publică, cu strigarea cauzei la ordine, au lipsit părțile. Cauza a fost lăsată la finalul ședinței de judecată, conform Regulamentului de ordine interioară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că intimatul a depus cazierul contravențional al petentului, prin Serviciul Registratură al instanței.
Instanța, fiind ținută ca la primul termen de judecată cu părțile legal citate să-și verifice din oficiu competența, în temeiul art. 131 alin. 1 C.proc.civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța constată imposibilitatea administrării probei testimoniale constând în audierea martorului S. I., având în vedere că dovada citării cu acesta a fost restituită cu mențiunea că adresa de domiciliu este incorectă.
În temeiul art. 258 C.pr.civ, instanța încuviințează pentru petent proba cu înscrisuri, constând în actele existente la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei de față.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21.07.2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, contestatoarea S.C. „N. & G. Impex” S.R.L. a formulat o plângere contravențională împotriva intimatului I. de S. pentru Controlul Transportului Rutier – ISCTR din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, solicitând anularea procesului-verbal . nr._/03.07.2014.
În motivarea cererii, contestatoarea arată în esență că locul comiterii faptei contravenționale a fost descris insuficient, ca și conținutul faptei contravenționale de altfel, lipsește semnătura martorului asistent, iar pe fond arată că cele consemnate în cuprinsul procesului-verbal de contravenție nu corespund adevărului.
În drept, contestatoarea a invocat prevederile O.G. 2/2001 și art. 6 CEDO.
Prin întâmpinare, intimatul I. de S. pentru Controlul Transportului Rutier – ISCTR din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, întrucât procesul – verbal de sancționare respectă condițiile de fond și formă impuse de O.G. nr. 2/2001, nefiind afectat de nicio nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.
În drept, intimata și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 și următoarele C.proc.civ.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei, în conformitate O.U.G. 80/2013.
În temeiul art. 258 C.pr.civ și art. 33-34 din O.G. nr. 2/2001 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul S. I., însă, având în vedere că dovada citării cu acesta a fost restituită cu mențiunea că adresa de domiciliu este incorectă, instanța a constatat imposibilitatea administrării probei.
Analizând materialul probator administrat, reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal . nr._ întocmit de I. de S. pentru Controlul Transportului Rutier – ISCTR din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii la data de 03.07.2014, contestatoare a fost sancționată cu amendă în cuantum de 4.000,00 lei, potrivit art. 4 pct. 10, coroborat cu art. 7 alin. 2 lit. a din H.G. nr. 69/2012 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de același act normativ, constatându-se în urma verificării efectuate de agentul constatator la data de 01.07.2014, orele 08:51 că petentul pe ., sector 2, fiind oprit și verificat autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, utilizat de .” S.R.L. în baza copiei conforme nr._ a licenței de transport, condus de conducătorul auto M. V. având CNP_ în timp ce efectua transport rutier contra cost de persoane prin servicii regulate în trafic internațional, nu a respectat prevederile licenței de traseu, ale graficului de circulație și/sau ale autorizației de transport internațional în sensul că a îmbarcat călători din stația de îmbarcare – debarcare din zona intersecției .-dul F., stația nr. 5 (stație care nu este prevăzută în graficul de circulație), deși conform graficului de circulație aferent licenței de traseu . nr._ acesta trebuia să plece la ora 09:15 din București, autogara N. & G. Impex.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul cazului de nulitate izvorât din aceea că s-a realizat o descriere insuficientă a faptei contravenționale, descrierea lapidară a faptei contravenționale nu se confundă cu lipsa faptei contravenționale, astfel nu este aplicabil art. 17 din O.G. nr. 2/2001, care reglementează cazurile de nulitate expresă. Neindicarea tuturor împrejurărilor de fapt care au caracterizat săvârșirea faptei contravenționale nu constituie un caz de nulitate expresă, instituit de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, ci un caz de nulitate virtuală, condiționat de dovada unei vătămări și a imposibilității înlăturării ei decât prin pronunțarea nulității procesului-verbal. O astfel de probă nu a fost produsă de contestator. Folosirea unui text predefinit nu este de natură să conducă la anularea procesului-verbal, atâta timp cât acesta este suficient de clar și cuprinde toate elementele esențiale pentru descrierea contravenției. În cazul de față, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, iar fapta este descrisă în mod corespunzător, fiind arătate locul, data și ora comiterii faptei contravenționale.
Agentul constatator a menționat în cuprinsul procesului-verbal motivul pentru care nu a putut fi desemnat un martor asistent, respectiv lipsa persoanelor de față, împrejurare care poate fi bazată pe o prezumție simplă care apare ca fiind pertinentă, având în vedere natura activității desfășurate de agenții constatatori, celeritatea cu care trebuie să desfășoare controalele, precum și reticența generică a particularilor de a dobândi calitatea de martori asistenți. Însă contestatorul nu a făcut dovada vreunei vătămări, nulitatea fiind virtuală, întrucât nu este prevăzută expres de lege, astfel că instanța constată îndeplinite condițiile art. 19 din O.G. nr. 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, sub condiția ca starea de fapt să fie rezultatul consemnărilor personale ale agentului constatator.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999)
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
În decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011 pronunțată în cauza I. P. c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A. c. României, par. 60).
Curtea a analizat modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, aplecându-se îndeosebi asupra echilibrului ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, existentă în dreptul național, apreciind că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Petentul nu a reușit să facă proba contrară celor cuprinse în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Deși, potrivit art. 249 C.proc.civ., coroborat cu principiul disponibilității acțiunii civile, petentul este cel care are libertarea de a formula cereri în probațiune pentru dovedirea afirmațiilor sale, acesta nu a înțeles să solicite încuviințarea și administrarea altor mijloace de probă sub acest aspect.
Așadar, întrucât din actele dosarului rezultă că a îmbarcat călători din stația de îmbarcare – debarcare din zona intersecției .-dul F., stația nr. 5, sunt întrunite elementele constitutive ale contravențiilor prevăzute și sancționate de art. 4 pct. 10, coroborat cu art. 7 alin. 2 lit. a din H.G. nr. 69/2012.
Față de individualizarea sancțiunii contravenționale, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, amenda contravențională aplicată în minimul prevăzut de lege este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. Este important ca agenții constatatori și instanțele de judecată chemate să asigure controlul jurisdicțional al actelor încheiate de aceștia să nu aplice sancțiuni contravenționale, care să alimenteze sentimentul de impunitate, în rândul celor care nesocotesc regulile privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier, fie cu rea-credință, fie din neglijență.
Față de situația de fapt și de drept expusă, procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională, privind pe petentul S.C. „N. & G. Impex” S.R.L., cu sediul ales în mun. București, sector 3, .. 31A, ., ., în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru Controlul Transportului Rutier – ISCTR din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu sediul în mun. București, sector 1, .. 38, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2015.
PREȘEDINTE
GREFIER
Jud. red. Ț.V.și dact. Ț.G. 4 ex/22.01.2015
| ← Obligaţie de a face. Încheierea nr. 13/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 557/2015. Judecătoria... → |
|---|
