Acţiune în constatare. Sentința nr. 557/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 557/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 557/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 557

Ședința publică din data de 20.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ȚARI V.

GREFIER: Ț. G.

Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive – pretenții – obligația de a face privind pe reclamantul M. G., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. România S.A.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul reprezentat de avocat cu împuternicire avocațială la dosar, fila 80, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că reclamantul a depus răspuns la întâmpinare și înscrisuri, prin Serviciul Registratură al instanței.

Instanța califică excepția inadmisibilității invocată de către pârâtă prin întâmpinare ca fiind o apărare de fond ce urmează a-și găsi rezolvarea cu ocazia soluționării fondului pricinii.

Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța acordă cuvântul pentru formularea cererii de probatorii.

Apărătorul reclamantului solicită proba cu înscrisuri.

În temeiul art. 258 și urm. C.pr.civ, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, constând în actele existente la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei de față. Respinge proba cu interogatoriul solicitată de către pârâtă, ca nefiind utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri asupra fondului cauzei.

Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii având în vedere că, clauzele au fost negociate și depune practică judiciară în acest sens. Totodată, solicită instanței să aibă în vedere și răspunsul la întâmpinare. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

După închiderea dezbaterilor și reținerea cauzei spre soluționare se prezintă apărătorul pârâtei care depune împuternicire avocațială la dosar.

INSTANȚA ,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 19.09.2014 sub nr._, reclamantul M. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta V. România S.A., constatarea ca fiind abuzivă a clauzei de la art. 5 lit. a din condițiile speciale, respectiv de la art. 3.5 din condițiile generale privind comisionul de risc/comisionul de administrare și anularea acestora din convenția de credit nr._/29.11.2007, obligarea pârâtei să restituie suma de 18.499,11 CHF (67.833,98 lei) cu titlu de comision de risc/administrare pentru intervalul cuprins între data încheierii convenției și data introducerii cererii de chemare în judecată, precum și să plătească dobândă legală aferentă acestei sume de la data încasării fiecărei rate și până la data restituirii, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000.

În motivare, a arătat în esență că banca nu suportă niciun risc, având în vedere că este beneficiara unei garanții reale imobiliare, că i s-a cesionat polița de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul ce formează obiectul ipotecii, suma asigurată fiind cel puțin egală cu valoarea evaluată a imobilului. Clauzele nu au fost negociate de părți, fiind standardizate și se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Terminologia folosită în cuprinsul clauzei privind comisionul de risc nu este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractelor.

În susținerea cererii de chemare în judecată au fost depuse înscrisuri.

Fiind legal încunoștințată, pârâta V. România SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. A invocat și excepția inadmisibilității acțiunii, pe care instanța a calificat-o ca o apărare de fond.

Motivele întâmpinării nu vor mai fi redate având în vedere soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, care profită pârâtei.

A fost încuviințată pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator de la dosar, reține următoarele:

A)Stabilirea cadrului contractual

Având în vedere că la dosar a fost depusă doar convenția de credit nr._/29.11.2007, invocându-se și existența unui act adițional prin care s-ar fi procedat la transformarea comisionul de risc în comision de administrare, însă fără ca vreuna din părți să fi depus la dosar un astfel de act adițional, instanța va analiza temeinicia cererii reclamanților doar prin raportare la conținutul convenției de credit nr._/29.11.2007, fără a se ține cont de existența vreunui act adițional, a cărui existență nu a fost dovedită.

B)Dispoziții legale aplicabile cauzei.

- art. 1 al. 3 din Legea nr. 193/2000 - se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;

- art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;

- art. 4 al. 2 din Legea nr. 193/2000 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv;

- art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000, cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia.

A fost avută în vedere forma textului de lege de la data încheierii convenției de credit nr._/29.11.2007.

Toate prevederile contractuale ce vor fi analizate nu au fost negociate direct cu consumatorii, în sensul dispozițiilor legale de mai sus, având în vedere că puterea de negociere a consumatorului nu izvorăște atât din posibilitatea ce-i este oferită de bancă de a formula o contraofertă, nici din eventuala pregătire tehnică deosebită a consumatorului, ci în special din starea puterii sale economice, care se află într-o vădită precaritate și disproporție raportat la puterea economică a băncii. Existența puterii de a negocia între doi parteneri precontractuali este imanentă ideii de proporționalitate a puterii economice, de care trebuie să se bucură ambii parteneri precontractuali, negocierea fiind imposibilă acolo unde unul dintre partenerii precontractuali se află într-o poziție prin excelență dominantă, iar celălalt într-o poziție prin excelență dominată.

Faptul că banca furnizează produse financiare diferite, cu costuri diferite de la un client la altul, nu reprezintă altceva decât expresia varietății ofertei de produse financiare, pe care o bancă le expune la un moment dat pe piață, combinată cu varietatea particularităților economice, sociale și psihologice ale fiecărui consumator în parte, fiind absurd a se imagina o uniformitate absolută de servicii financiare efectiv prestate, de vreme ce clientela unei bănci nu este în mod absolut uniformă.

Așadar, lipsa negocierii este inerentă conceptului juridic de consumator, construit pe realitatea disproporției de putere economică dintre acesta și comerciant, respectiv conceptului juridic de contract de adeziune, bazat pe un ansamblu de clauze preformulate de bancă, în redactarea cărora intervenția consumatorului nu poate fi decât minimală ori inexistentă.

C)Caracterul neabuziv al art. 5 lit. a din condițiile speciale, respectiv al art. 3.5 din condițiile generale ale convenției de credit nr._/29.11.2007.

- art. 5 lit. a din Condițiile speciale, prevede „dreptul băncii de a percepe un comision de risc de 0,19%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit”.

Conform art. 2 lit. d din Legea nr. 289/2004 (act normativ în prezent abrogat, dar aplicabil speței față de anterioritatea datei încheierii convenției de credit raportat la data intrării în vigoare a actului normativ abrogator), costul total al creditului la consumator este definit ca fiind toate costurile pe care consumatorul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda și celelalte cheltuieli, iar conform art. 2 lit. e din Legea nr. 289/2004, dobânda anuală efectivă, denumită în continuare D. este definită ca fiind costul total al creditului la consumator, exprimat în procent anual din valoarea creditului total acordat și calculat în conformitate cu art. 4.

În speță, comisionul de risc este parte din totalul costului creditului, alături de dobânda și celelalte comisioane și se exprimă procentual la nivelul unui an prin formula dobânzii anule efective.

Comisionul de risc este determinat matematic în expresie procentuală (0,19%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar) și determinabil aritmetic în sumă fixă, astfel încât oricine stăpânește principiile de bază ale aritmeticii poate stabili cuantumul acestui comision.

Așadar, clauza contractuală privind comisionul de risc este exprimată din punct de vedere matematic într-un mod clar și precis, motiv pentru care nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

Important este ca nivelul cuantumului taxelor și comisioanelor stabilite de părți să fie unul clar determinat, iar acesta să nu fie supus posibilității arbitrare a instituției financiar bancare de a-l modifica prin înfrângerea voinței consumatorului, fiind mai puțin important dacă în speță consumatorul a avut reprezentarea exactă a rațiunilor juridice și/sau economice pentru care acestea au fost reglementate, de regulă consumatorul nefiind interesat de aceste aspecte tocmai în virtutea faptului că serviciile sau produsele pe care le contractează nu sunt destinate exercitării profesiei într-un mod organizat, ci consumului personal.

Aceasta evident nu-l împiedică pe un consumator ultradiligent, în măsura în care dorește, să-și asigure asistența tehnică a unor specialiști, care să-l consilieze în această privință, însă rămâne de discutat dacă într-un asemenea caz mai poate fi vorba de un veritabil consumator, de vreme ce comportamentul său cu ocazia contractării devine tipic comportamentului unui veritabil profesionist.

În privința cuantumului concret al comisionului de risc, în speță 0,19%, acesta nu poate apărea în ochii unui observator obiectiv ca fiind extrem de oneros, având în vedere data la care a fost contractat inițial împrumutul, anul 2007, când costul general al creditului bancar era mai ridicat decât în prezent, tendința generală a Băncii Naționale a României fiind de la începutul anilor 2000 în sensul scăderii dobânzii de referință, pe de o parte, iar, pe de altă parte, nu pare a fi exagerată nici în ce-l privește pe reclamant, din moment ce acesta a continuat să execute obligațiile contractuale, cu toate că prevederile Secțiunii 6 din Condițiile Generale ale convenției îi confereau dreptul de a efectua rambursarea integrală a creditului contractat.

Or, dacă reclamantul ar fi apreciat că plata comisionului de risc devine mult prea oneroasă raportat la costul creditului oferit de alte produse financiar bancare, ar fi putut să contracteze un alt mijloc de refinanțare, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de chemare în judecată, având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive – pretenții – obligația de a face privind pe reclamantul M. G., domiciliat în mun. București, .. 24, ., ., sector 6 și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat „R. M.”, în mun. București, .. 2-4, sector 1, în contradictoriu cu pârâta S.C. V. România S.A., cu sediul în mun. București, ., sector 2, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.01.2015.

PREȘEDINTE

GREFIER

Jud. red. Ț.V.și dact. Ț.G. 4 ex/23.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 557/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI