Plângere contravenţională. Sentința nr. 6466/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6466/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 6466/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr.6466
Ședința publică din data de 09.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. P.
GREFIER: M. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul J. I. R. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-POLIȚIA SECTOR 2, SECȚIA 7 POLIȚIE.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul personal, lipsind intimata și martorul D. I. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Prin serviciul de registratură, la data de 06.03.2015, intimata a formulat și depus la dosar, întâmpinare, filele 13-18; la data de 22.04.2015 intimata a înaintat la dosar, întâmpinarea, în format electronic.
În ședință publică, în temeiul art. 131 Cod proc. civ instanța procedează la verificarea competenței și constată că este competentă general material și teritorial în conformitate cu art 94 pct. 3 Cod proc civ. și art. 32 alin. 1 din OG 2/2001.
Instanța procedează la legitimarea petentului J. I. R. care se legitimează cu carte de identitate având CNP:_, . nr._.
Petentul personal învederează instanței faptul că martorii nu vor să se prezinte în fața instanței.
La interpelarea instanței, petentul precizează că martorii nu vor să vină și nu dorește înfățișarea acestora cu mandat de aducere.
Instanța, ia act că petentul nu mai solicită administrarea probei testimoniale, având în vedere precizările petentului, care a învederat că martorii nu vor să vină și nu dorește înfățișarea acestora cu mandat de aducere. De asemenea, instanța pune în discuție excepția tardivității invocată de către intimată, în sensul că nu a fost formulată plângerea în termen de 15 zile de la primirea procesului verbal.
La interpelarea instanței, petentul arată că a primit procesul verbal la o săptămână, la adresa din provincie, iar de acolo a aflat târziu de existența acestuia.
Cu privire la excepția tardivității invocată de către intimată, instanța deliberând, o respinge ca neîntemeiată, reținând că Decizia 10/2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție a stabilit faptul că este obligatorie comunicarea procesului verbal de contravenție prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire; afișarea la domiciliul petentului fiind subsidiară. Prin urmare, instanța nu va valida în soluționarea excepției de tardivitate, procesul verbal de afișare, de la fila 15 din dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Constatând că proba cu înscrisuri este concludentă, utilă, putând duce la soluționarea pricinii, instanța, potrivit art.258 c.pr.civ., încuviințează pentru petent, proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și pune în discuție încuviințarea pentru intimată, a probei cu înscrisuri și a probei testimoniale, în cadrul căreia să fie audiat matorul D. I. C..
Petentul personal arată că se opune încuviințării probelor propuse de către intimată, motivând că martorul propus era vecin cu petentul și acesta venea seară de seară să le spună că era gălăgie. Menționează că martorul este persoana care a reclamat incidentul la poliție.
Instanța, deliberând, încuviințează pentru intimată, proba cu înscrisuri și proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat matorul D. I. C.. De asemenea, constată că martorul deși citat pentru termenul de astăzi, nu s-a înfățișat pentru a fi audiat, sens în care va soluționa pricina pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Petentul având cuvântul arată că fapta s-a petrecut în seara de 25.11.2014, când poliția a venit la ușa apartamentului, colegul acestuia de apartament D. M. I., student la D., le-a deschis domnilor polițiști. Menționează că în apartamentul în care stătea cu chirie se asculta foarte încet muzică populară la un telefon mobil, la ora 24:00. Completează că era spre week-end, respectiv vineri spre sâmbătă. Mai arată că sâmbătă trebuia să plece la facultate și în apartament se aflau cinci persoane. Una dintre acestea a plecat la ora 24:30 și alte trei persoane au plecat pe la ora 03:00 dimineața.
Învederează că a fost singurul care a dat buletinul domnilor polițiști, nu a consumat băuturi alcoolice, iar dacă procesul verbal ar fi fost încheiat în prezența acestuia ar fi semnat, motivând că nu a consumat băuturi alcoolice.
Arată că li s-a spus că vor fi amendați, întrucât colegul acestuia D. M. I. s-a contrazis cu unul dintre polițiști.
La interpelarea instanței, petentul arată că persoana care a discutat cu agentul de poliție consumase băuturi alcoolice.
La interpelarea instanței, petentul arată că colegul acestuia nu a vrut să mai vină în fața instanței, după ce aceștia au avut niște discuții.
Instanța, conform art. 394 c.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, la data de 19.01.2015, sub dosarul nr._ petentul J. I. R. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-POLIȚIA SECTOR 2, SECȚIA 7 POLIȚIE a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal . nr._ din data de 26.11.2014, cu exonerarea de la plata amenzii în sumă de 500 lei, pentru tulburarea liniștii publice, și cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În fapt, în motivarea cererii, petentul a arătat că în data de 26.11.2014 se afla la domiciliul temporar din perioada de studii, respectiv în București, ..6, ., împreună cu câțiva colegi.
La un moment dat, un polițist s-a prezentat la adresa indicată mai sus, ca urmare a unei presupuse sesizări primite de vecini. La solicitarea agentului de proximitate a prezentat un act de identitate în vederea identificării. După verificarea detelor de identificare, agentul de poliție a plecat, fără a întocmi un proces verbal, mai mult fără să insinueze săvârșirea unei fapte contravenționale, a învederat petentul.
A precizat că procesul verbal a fost întocmit în absența acestuia, mai mult în document se spune că a refuzat semnarea procesului verbal și că era în stare de ebrietate, lucru neadevărat, motivând că a doua zi avea cursuri.
A menționat că contestă procesul verbal întrucât este ilizibil, conține multe greșeli și exprimări nefericite, nu este cmpletat sau semnat de vreun martor, care să confirme cele întâmplate și nu este ștampilat de instituție.
În drept, au fost invocate prevederile OG nr.2/2001.
La dosar, petentul a anexat copia procesului verbal contestat.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Intimata a formulat și depus la dosar, la data de 06.03.2015, întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității introducerii plângerii, iar pe fond a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea atât a procesului verbal de contravenție ca legal și temeinic încheiat, cât și a sancțiunii ca legal aplicată și corect individualizată.
Intimata a înțeles că invoce excepția tardivității introducerii plângerii, motivând că petentul a formulat plângerea contravențională în data de 19.01.2015, depășind cu mult termenul de 15 zile, prevăzut de art.31 alin.1 din OG nr.2/2001, potrivit căruia „împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii se poate face plângere, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”, precizând că procesul verbal a fost încheiat la data de 26.11.2014 și comunicat la data de 24.12.2014.
Pe fondul cauzei, a menționat că prin procesul verbal petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.2 pct.26 din Legea nr.61/1991 R. În sarcina acestuia s-a reținut că la data de 26.11.2014, ora 00:10, aflându-se pe ..6, . tulburat liniștea locatarilor de pe scara blocului, prin producerea de zgomote și gălăgie, fiind în stare vizibilă de ebrietate.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal contestat, a învederat că acesta îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității absolute și și-a întemeiat afirmațiile pe dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001, conform cărora, actul constatator de contravenție trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele, prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei actului constatator a solicitat instanței de judecată să aibă în vedere dispozițiile art.270 c.pr.civ. coroborate cu dispozițiile art.269 c.pr.civ.
A menționat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției reprezintă un înscris autentic ce se bucură de prezumția de veridicitate și temeinicie cu privire la cele constatate și consemnate.
Astfel a învederat intimata, „agentul constatator s-a deplasat la intervenție, în urma sesizării telefonice făcute la nr. 112, în noaptea de 26.11.2014, în jurul orelor 00:00. Ajuns la adresa indicată, agentul de poliție a constatat că cele sesizate se confirmă, muzica și gălăgia auzindu-se și de la etajul 9. După ce și-a declinat calitatea și s-a prezentat, a procedat la legitimarea persoanei de la apartamentul 44, stabilind că se numește J. I. R., care se afla cu mai multe persoane în apartament, consumând băuturi alcoolice. Li s-a adus la cunoștință că tulbură liniștea publică, moment în care petentul a devenit reclacitrant și arogant, afirmând că polițiștii nu știu legea și că el este student la drept și că este mult mai bine pregătit decât organele de poliție, numindu-i „tablagii”. I s-a atras atenția că va fi sancționat contravențional conform Legii nr.61/1991, moment în care acesta a afirmat că are rude cu funcții de conducere în poliție și că procesul verbal întocmit de agenții de poliție va fi anulat și aceștia demiși din funcțiile lor”.
A apreciat că tolerarea săvârșirii unor fapte de acest gen și nesancționarea pecuniară a acestora pot determina agravarea fenomenului, în acest mod dispozițiile legii nemaiatingându-și finalitatea pentru care au fost edictate. Răspunderea contravențională reprezintă o expresie specifică a responsabilității sociale conform căreia fiecare persoană trebuie să își asume și să suporte consecințele faptelor sale.
Instanța, potrivit art. 258 raportat la art.260 c.pr.civ., a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Cu motivarea cuprinsă în practicaua hotărârii instanța a respins ca neîntemeiată excepția tardivității introducerii plângerii invocată de intimată.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 26.11.2014, petentul a fost amendat cu 500 lei reținându-se în sarcina sa faptul că în data de data de 26.11.2014, ora 00:10, aflându-se pe ..6, . tulburat liniștea locatarilor de pe scara blocului, prin producerea de zgomote și gălăgie, fiind în stare vizibilă de ebrietate, contravenție prev. de art. 3 alin. 1 lit. c din Legea 61/1991 rep.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Petentul a susținut că procesul verbal de contravenție este nelegal întocmit nefiind nefiind semnat de un martor care să confirme cele reținute de agentul constatator și nu cuprinde motivele pentru care a fost încheiat în lipsa acestuia, dar aceste susțineri nu atrag nulitatea absolută a procesului verbal atacat ,ci doar nulitatea relativă condiționată de o vătămare.
Astfel, potrivit disp. Art. 19 din OG 2/2001 :(1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.
(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
(3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Prin urmare, martorul atestă faptul că persoana sancționată contravențional nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, prezența sa nefiind necesară pentru a confirma cele reținute de agentul constatator.
Pe de altă parte, petentul nu a făcut dovada că a suferit o vătămare prin faptul că nu a putut formula obiecțiuni, având posibilitatea să înfățișeze instanței dovezi din care să rezulte că situația de fapt reținută de agentul constatator nu corespunde adevărului.
În cadrul procesual creat în condițiile art. 31 și urm. din OG 2/2001, chiar dacă procesul verbal de contravenție nu cuprinde semnătura unui martor,petentul are posibilitatea să combată cele reținute de agentul constatator și să înfățișeze dovezi în acest sens, dreptul său la apărare fiind garantat.
Petentul are dreptul la un proces echitabil ( art.31-36 din OGnr.2/2001 ) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde adevărului ,iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate faptele antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Un alt motiv de nelegalitate se referă la faptul că acesta nu are aplicată ștampila, dar nici acest motiv nu atrage nulitatea absolute a procesului verbal de contravenție, ci nulitatea relative condiționată de vătămare, vătămare pe care petentul nu adovedit-o.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că petentul a negat săvârșirea faptei contravenționale.
Instanța constată că procesul-verbal de contravenție este un mijloc de probă care conține constatările personale ale agentului constatator, care nu face dovada vinovăției petentului, ci doar a situației de fapt ce a dus la încheierea sa, în mod analog unui proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante.
Petentul beneficiază în prezenta cauză de prezumția de nevinovăție și instanța de judecată a încuviințat toate probele solicitate de acesta, în vederea dezbaterii lor contradictorii. Instanța mai reține însă, în conformitate cu jurisprudența CEDO, că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, instanța constată că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiului că sarcina probei incumbă în totalitate acuzării ar duce la lăsarea nepedepsită a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată.
În cauza de față, este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, apreciindu-se că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât el nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa. Mai mult decât atât, instanța nu consideră că nu se pot ridica împotriva agentului constatator dubii serioase de lipsă de obiectivitate sau de comportament abuziv.
Instanța are în vedere și împrejurările săvârșirii faptei menționate chiar de petent, acesta indicând faptul ora 00: 10 se afla în apartament împreună cu alte cinci persoane, una dintre acestea a plecat la ora 24:30 și alte trei persoane au plecat pe la ora 03:00 dimineața, ascultând foarte încet muzică populară la un telefon mobil. A mai arătat petentul că el nu consumase băuturi alcoolice, dar ceilalți colegi de cameră consumaseră.
Petentul a mai arătat că în jurul orelor 23:00 li s-a cerut de către unul dintre vecini să facă liniște.
Astfel, este greu de presupus că dacă petentul împreună cu colegii săi nu ar deranjat liniștea locatarilor li s-ar mai fi cerut să facă liniște, nefiind plauzibilă nici varianta petentului în sensul că având cursuri a doua zi, nu își permitea să fie într-o stare avansată de ebrietate, în apartament fiind liniște, acceptând totuși să stea până la 03:00 dimineața împreună cu alți colegi care consumau băuturi alcoolice, ascultând muzică.
Instanța învederează și cauza I. P. împotriva României, unde Curtea a analizat modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, aplecându-se îndeosebi asupra echilibrului ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, existentă în dreptul național.
Astfel, Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
Aplicând acest raționament în cauză, Curtea a constatat că implicațiile concrete ale procedurii asupra reclamantului se rezumau la obligativitatea achitării unei amenzi într-un cuantum redus, de aproximativ 50 Euro, fără a exista posibilitatea de a fi înlocuită cu o sentință privativă de libertate în caz de neplată (A., par. 52). Totodată, Curtea a apreciat că nu există niciun indiciu că suspendarea dreptului de a conduce autoturismul ar fi avut vreo consecință deosebită asupra petentului.
În ceea ce privește dreptul său la apărare, analizând exclusiv datele cuprinse în hotărârile judecătorești pronunțate, Curtea a observat că instanțele i-au dat ocazia de a-și prezenta punctul de vedere, în special în ce privește declarația privind faptul că mașina sa este diferită de cea din poze, de a depune la dosar memorii sau de a solicita administrarea probelor pe care le aprecia pertinente. Cu toate acestea, Curtea a observat că reclamantul s-a limitat la expunerea unor motive de netemeinicie a procesului-verbal și afirmarea absenței identității dintre mașina sa și cea din planșele foto, fără a solicita administrarea vreunei probe în acest sens.
Prin urmare, ceea ce apare ca fiind esențial din punctul de vedere al instanței europene este faptul că instanțele naționale i-au oferit petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Curtea a constatat că singurele probe pe baza cărora instanțele naționale puteau pronunța o hotărâre erau cele depuse de agentul constatator, reclamantului dându-i-se pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile ».
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul J. I. R. având CNP:_, cu domiciliu în sat Dănasca, ..241, . și cu domiciliu ales în București, ., ., . în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-POLIȚIA SECTOR 2, SECȚIA 7 POLIȚIE cu sediu în București, ..2, sector 2, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea cǎii de atac urmând a fi depusǎ la Judecǎtoria Sector 2 București.
Pronunțatǎ în ședințǎ publicǎ azi, 09.06.2015
PREȘEDINTE GREFIER
M. P. M. C.
Red./tehred./M.P./M.C./5ex./17.07.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6452/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI → |
|---|
