Plângere contravenţională. Sentința nr. 6506/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6506/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 6506/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6506
Ședința publică din data 10.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ȚARI V.
GREFIER: Ț. G.
Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect plângere contravențională privind pe petentul N. A., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința din data de 09.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, în conformitate cu art. 396 C.pr.civ, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 10.06.2015, când în aceeași compunere, a deliberat și a pronunțat următoarea sentință.
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înaintată și înregistrată la data de 18.03.2013 pe rolul acestei instanțe sub nr._/300/2013 petentul N. A. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/18.02.2013 întocmit de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră.
În motivarea plângerii petentul a arătat că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu corespund realității.
În drept au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În susținerea plângerii, petentul a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri.
La dosar s-au depus procesul verbal contestat, în copie.
Plângerea a fost însoțită de plata taxei de timbru în cuantum de 20,00 lei conform O.U.G. nr. 80/2013.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, pe motiv că petentul nu a adus nicio dovadă pentru a răsturna prezumția relativă de temeinicie a acestuia.
În temeiul art. 258 C.pr.civ și art. 33-34 din O.G. nr. 2/2001 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și probele administrate în cadrul dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/15.03.2015 încheiat de intimatul Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada de Poliție Rutieră la data de 18.02.2013, petentul S.C. Construcții Erbasu S.A., a fost sancționat cu amendă în cuantum de 390,00 lei potrivit art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de același act normativ, constatându-se în urma verificării efectuate de agentul constatator la data de 15.03.2015, orele 14:42, că petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe calea Moșilor din direcția . către piața Obor, iar în dreptul imobilului cu nr. 156 de pe calea Moșilor a depășit pe partea stângă tramvaiul, punând în pericol traficul rutier.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, sub condiția ca starea de fapt să fie rezultatul consemnărilor personale ale agentului constatator.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999)
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
În decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011 pronunțată în cauza I. P. c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A. c. României, par. 60).
Curtea a analizat modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, aplecându-se îndeosebi asupra echilibrului ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, existentă în dreptul național, apreciind că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Petentul nu a reușit să facă proba contrară celor cuprinse în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Deși, potrivit art. 249 C.proc.civ., coroborat cu principiul disponibilității acțiunii civile, petentul este cel care are libertarea de a formula cereri în probațiune pentru dovedirea afirmațiilor sale, acesta nu a înțeles să solicite încuviințarea și administrarea altor mijloace de probă sub acest aspect.
Așadar, întrucât din actele dosarului rezultă că petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ și a depășit pe partea stângă tramvaiul, punând în pericol traficul rutier, sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute și sancționate de art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.
Față de individualizarea sancțiunii contravenționale, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, amenda contravențională aplicată în minimul prevăzut de lege este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. Este justificată aplicarea amenzii contravenționale având în vedere numărul mare de contravenții comise de petent la regimul juridic al circulației pe drumurile publice, în speță peste 30, așa cum rezultă din cazierul contravențional. Este important ca agenții constatatori și instanțele de judecată chemate să asigure controlul jurisdicțional al actelor încheiate de aceștia să nu aplice sancțiuni contravenționale, care să alimenteze sentimentul de impunitate, în rândul celor care nesocotesc regulile de circulație pe drumurile publice, fie cu rea-credință, fie din neglijență.
Față de situația de fapt și de drept expusă, procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională, privind pe petentul N. A., cu domiciliul ales în mun. București, sector 3, ., ., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, cu sediul în mun. București, sector 3, .. 9-15, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.06.2015.
PREȘEDINTE
GREFIER
Jud. red. Ț.V.și dact. Ț.G. 4 ex/12.06.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 13/2015.... → |
|---|
