Plângere contravenţională. Sentința nr. 6928/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6928/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 6928/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6928
Ședința publică din data de 17.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B. A.
GREFIER: V. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta . SA (fostă Eurial L. IFN SA), în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza a fost lăsată la a doua strigare potrivit dispozițiilor art. 104 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor de Judecată, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005.
La a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, precum și faptul că la data de 02.06.2015 creditorul a depus certificat constatator privind debitorul, după care,
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ., instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze pricina, conform art. 10 ind. 1 din OG nr. 15/2002.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 C.proc.civ., încuviințează cu înscrisuri, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nefiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, conform art. 394 C.proc.civ.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătorie D. în data de 05.11.2014, sub nr._/221/2014, petenta . SA (fostă Eurial L. IFN SA) a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, R14, nr._/22.09.2014, anularea procesului verbal contravențional.
În motivarea în fapt, petenta a arătat, în esență, următoarele:
- nu se face vinovată de comiterea contravenției dat fiind faptul că persoana care a circulat fără a deține rovinietă a fost utilizatorul, respectiv Lum Product SRL, fapta fiind comisă de utilizator și nu de finanțator;
- procesul verbal contestat a fost încheiat de către agentul constatator cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, acesta neaducându-i la cunoștința dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul procesului verbal;
- procesul verbal nu cuprinde numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul de identificare fiscală, respectiv datele de identificare ale persoanei care reprezintă persoana juridică, nerespectându-se dispozițiile art. 16 alin. 6 din OG nr. 2/2001;
- procesul verbal a fost întocmit în lipsa sa, însă nu este semnat de nici un martor asistent, contrar art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
În data de 08.12.2014, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea procesului verbal contravențional ca fiind temeinic și legal.
În motivarea în fapt, intimata a precizat că la data de 30.06.2014, pe DN7 Km411+865m, pe raza localității Sacamaș, județ Hunedoara, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției.
Potrivit dispozițiilor art. 1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Procesul verbal de constatare a contravenției contestat, îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor ; specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei -; S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001, I reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea ~% prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și M semnat electronic de către agentul constatator, cu certificat calificat emis de CertSIGN S.A.
Analizând cauza de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de R14, nr._/22.09.2014, petenta a fost sancționată contravențional, întrucât în ziua de 30.06.2014, pe DN7 Km411+865m, pe raza localității Sacamaș, județ Hunedoara, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
Astfel, s-a reținut în sarcina petentei comiterea contravenției prevăzute și pedepsite de art. 8 alin. 1 și 2 din OG nr. 15/2002. În acest sens, potrivit textului legal antemenționat, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzilor contravenționale fiind prevăzut în anexa nr. 2, respectiv minimul de 250 lei și maximul de 500 lei.
De asemenea, art. 8 alin. 6 din OG nr. 15/2002 prevede că odată cu aplicarea amenzii contravenționale, conducătorilor vehiculelor înmatriculate în România, care circulă fără a avea rovinieta valabilă, li se reține certificatul de înmatriculare a vehiculului până la prezentarea dovezii de achitare a tarifului de utilizare.
Conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Cu privire la controlul de legalitate, instanța constată că în cauză este incident unul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor neconținând semnătura agentului constatator.
Astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 6/2015 pronunțată în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
În speță procesul verbal contravențional nu a fost semnat olograf de către agentul constatator, sens în care este lovit de nulitate absolută.
În schimb, motivul de nulitate privind lipsa menționării unui martor asistent în cuprinsul procesului verbal contravențional, conform art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001, nu este întemeiat de vreme ce în cazul utilizatorilor români, dacă se constată prin intermediul sistemelor de camere video lipsa rovinietei valabile sau a peajului valabil, în baza datelor privind utilizatorul vehiculului, furnizate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, personalul care efectuează controlul aplică sancțiunea și încheie procesul-verbal de constatare a contravenției, iar procesul-verbal de constatare a contravenției întocmit conform se încheie în lipsa contravenientului, conform art. 9 alin. 4 și 5 din OG nr. 15/2002. Legiuitorul a derogat de la dreptul comun (OG nr. 2/2001), sens în care se aplică dispozițiile speciale (OG nr. 15/2002), nefiind necesară certificarea de către un martor asistent a faptului că procesul verbal contravențional a fost întocmit în lipsă, întrucât acest aspect rezultă din lege.
Totodată, neîntemeiat este și motivul privind nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, dat fiind faptul că, în mod evident, petenta nu putea formula obiecțiuni câtă vreme procesul verbal a fost întocmit în lipsă. De altfel, această împrejurare nu a produs petentei nicio vătămare, acesta valorificându-și dreptul de a formula obiecțiuni prin intermediul plângerii pe care a intentat-o.
În același sens, art. 16 alin. 6 din OG nr. 2/2001 prevede că, în situația în care contravenientul este persoană juridică, în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă.
Conform art. 174 alin. 1 C.proc.civ., nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. Nulitatea poate fi condiționată sau necondiționată de existența unei vătămări, regula fiind aceea că nulitatea este condiționată de existența unei vătămări, în timp ce nulitatea necondiționată de existența unei vătămări reprezintă excepția, iar excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare. Că aceasta este voința legiuitorului rezultă și din faptul că a prevăzut care sunt cazurile de nulitate necondiționată prin art. 176 C.proc.civ.
Instanța reține că pentru a interveni nulitatea (condiționată) a actelor de procedură, respectiv a procesului verbal de contravenție în discuție, se cer a fi întrunite, în mod cumulativ, conform art. 175 C.proc.civ., următoarele condiții: să existe un act de procedură care a fost întocmit cu nerespectarea cerinței legale; actul de procedură să fi produs părții o vătămare (în cazul nulităților exprese vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară); vătămarea să nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
În ceea ce privește analiza îndeplinirii condițiilor mai sus enunțate în cauza de față, instanța reține că în procesul verbal de contravenție lipsește mențiunea cu privire la numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă, dar petenta nu a fost în măsură să probeze vătămarea produsă. De altfel, nici nu poate fi vorba despre existența vreunei vătămări pentru petente, de vreme ce aceasta a fost suficient de bine determinată, neexistând vreun dubiu sub acest aspect.
În privința temeiniciei, instanța reține că mai întâi că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus -„cu propriile simțuri”- de către un agent din cadrul intimatei, motiv pentru care actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate, respectiv actul emană în mod real de la cine se spune că emană, precum și cu prezumția de veridicitate, adică actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.
Motivul pentru care actele administrative se bucură de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și veridicitate este încrederea că autoritatea statală, recte agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea, prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.
Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, instanța reține că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare CEDO) a statuat că nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni.
De asemenea, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (citată în continuare Convenția) nu se opune, în principiu, tendinței de „dezincriminare” existente în statele membre ale Consiliului Europei.
Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în hotărârea din 21.02.1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, faptele contravenționale intră sub incidența art. 6 al Convenției. Pentru a se face această aplicare a prevederilor art. 6 din Convenție, CEDO consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii, respectiv:
a) caracterizarea faptei în dreptul național;
b) natura faptei;
c) natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.
În același sens, CEDO s-a pronunțat, de pilda, în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998).
În aprecierea acestor criterii, CEDO a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii.
Cu toate acestea, CEDO a considerat drept pozitive masurile din legislațiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în "interesul individului". CEDO a avut în vedere faptul ca sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală.
În aceste condiții, distincția realizată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, în sensul art. 6 din Convenție, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, inclusiv prezumția de nevinovăție, indiferent de calificarea faptei din dreptul intern.
În acest sens, instanța reține că potrivit jurisprudenței CEDO în materie penală, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele, ca în exercitarea funcțiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparține acuzării și dubiul profită celui acuzat. Printre altele, trebuie să i se indice celui vizat acuzațiile aduse pentru a i se oferi posibilitatea de a-și pregăti și prezenta apărarea în cunoștință de cauză, și de a-i oferi probe suficiente pentru a susține un verdict de vinovăție.
De asemenea, combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă printre altele statele contractante la măsuri pozitive. Acestea constau în obligația de a informa acuzatul, în cel mai scurt timp, despre natura și cauza acuzației ce îi este adusă, în obligația de a-i acorda timpul și facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea și de a-i garanta dreptul de a se apăra, el însuși sau cu asistența unui avocat, de a-i permite să pună întrebări personal martorilor acuzării sau să obțină interogarea acestora, dar și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Acest din urmă drept implică nu doar existența în această materie a unui echilibru între acuzare și apărare dar și ca audierea martorilor să aibă în general un caracter contradictoriu.
Cu toate acestea, în cauza A. împotriva României, CEDO a precizat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul. Totodată, în exercitarea atribuțiilor pe care le au, judecătorii trebuie să facă aplicarea prezumției de nevinovăție a petentului și nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că acesta a săvârșit fapta de care este acuzat, sarcina probei incumbând intimatei, orice îndoială trebuind să profite contestatorului.
Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a petentului, instanța constată că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de veridicitate, a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO, decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil. De altfel, CEDO a confirmat, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată în cauza I. P. împotriva României, că faptele contravenționale prevăzute și sancționate de OUG nr. 195/2002 intră sub incidența „acuzației în materie penală” în sensul art. 6 din Convenție.
În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunii aplicată petentului, instanța apreciază că prezumția de veridicitate poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatorului. A considera că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanții autorității statale, prezumția de veridicitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimat, aspect ce nu poate fi conceput.
Instanța apreciază că sarcina probei revine intimatului exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente, cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, de altfel aceasta fiind interpretarea ce rezultă din cauza A. împotriva României.
Recunoscând prezumția de veridicitate de care se bucură prezentul proces verbal, instanța apreciază că sarcina probei, prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții, incumbă petentului.
Or, potrivit art. 7 din OG nr. 15/2002, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate, în cazul utilizatorilor români, deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare, în cartea de identitate, în documentele vamale sau în alte documente oficiale, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
În acest sens, petenta este deținătoarea autovehiculului, astfel încât agentul constatator a procedat în mod temeinic la întocmirea procesului verbal în discuție, neexistând temei legal pentru sancționarea celui care conducea autoturismul antemenționat. Proprietarul autovehiculului este cel care are obligația de a achita rovinieta, fiind lipsit de relevanță că în contractul de leasing s-a prevăzut că utilizatorul iar nu finanțatorul (proprietarul) are obligația achitării rovinietei, de vreme ce intimata este terț față de contractul de leasing.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 10 din OG nr. 15/2002, în referire la art. 1 teza a II-a, coroborat cu art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal contravențional ., nr._/22.09.2014, urmând a exonera petentul de plata amenzii în cuantum de 250 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta . SA (fostă Eurial L. IFN SA), cu sediul în București, .. 3, ., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J40/_/2007, CUI RO15301087, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, cu sediul în București, bld. I. M., nr. 401 A, sector 6, înmatriculată în Registrul Comerțului București sub nr. J_, CUI_.
Anulează procesul verbal contravențional ., nr._/22.09.2014 și exonerează petenta de plata amenzii în cuantum de 250 lei.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.06.2015.
Președinte, Grefier,
A. B. A. V. N. E.
Red./Tehnored. ABA/VNE
26.06.2014/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6923/2015.... | Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 27/2015.... → |
|---|
