Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 27/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 6888/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

INCHEIERE

Ședința publică de la: 27.05.2015

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE: L. V.

GREFIER: F. T.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „contestație in anulare-reexaminare anulare cerere, privind pe contestatorul K. E. A..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile. Cauza a fost lăsată, conform Regulamentului de Ordine Interioară al instanțelor la sfârșitul ședinței.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, faptul că sa depus prin Serviciul Registratură, la data de 27.05.2015, cerere precizatoare de către contestator, după care:

În baza art. 131 C.pr.civ., instanța se declara competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, conform art. 94 pct.1 lit.j si art.107 Ncpc. si în temeiul art. 255 Ncpc., socotind pertinente, concludente și utile probele solicitate de contestator prin cererea de chemare în judecată, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, sens in care:

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 10.06.2015.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2015.

Președinte Grefier

L. V. F. T.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

INCHEIERE

Ședința publică de la: 10.06.2015

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE: L. V.

GREFIER: F. T.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „contestație in anulare-reexaminare anulare cerere, privind pe contestatorul K. E. A..

Dezbaterile asupra fondului cererii au avut loc în ședința publică de la data de 27.05.2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 10.06.2015, când, in aceiași compunere,

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, sens in care:

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 17.06.2015.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2015.

Președinte Grefier

L. V. F. T.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR.6888

Ședința publică de la: 17.06.2015

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE: L. V.

GREFIER: F. T.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „contestație in anulare-reexaminare anulare cerere, privind pe contestatorul K. E. A..

Dezbaterile asupra fondului cererii au avut loc în ședința publică de la data de 27.05.2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la 10.06.2015 si 17.06.2015, când, in aceiași compunere si din același considerente, a deliberat si a pronunțat următoarea sentința:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.02.2015 sub nr._, contestatorul K. E. A., a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze încheierea din data de 16.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București si pe cale de consecința admiterea cererii de reexaminare, iar pe fondul cauzei trimiterea cauzei spre soluționare spre completul inițial investit

În motivarea cererii contestator a arătat că la data de 09.10.2014 a formulat si înregistrat pe rolul instanței, plângere împotriva încheierii de respingere nr.01/15.09.2014 emisa de SPN Animus prin care a fost refuzata cererea de îndreptarea omisiunii vădite din cuprinsul certificatului de vacanta succesorala nr.25/03.11.2009 emis in dosarul notarial nr.30/2009, constând in includerea pasivului succesiunii a restului de creanța in valoare de 100.000 dolari, însă cererea a fost anulata pentru neîndeplinirea obligațiilor dispuse de instanța, or susține ca nu a avut cunoștința de dispozițiile instanței intrucat nu a primit adresa emisa de instanța.

În drept au fost invocate disp.art.305 alin.2 pct.2 C.p.c., art.163-164 C..

A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri si orice alte probe ce reies din dezbateri.

A fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând probele administrate, instanța reține:

Prin încheierea din data de 16.12._/300/2014/a1, instanța a respins cererea de reexamniare formulată in baza art. 200 C. impotriva incheirii de anulare pronuntată in dosarul_/300/2014.

In motivarea incheierii, s-a retinut că, potrivit art. 164 C., procesul verbal(n.i. de comunicare) nu cuprinde indicarea actelelor de procedură, iar pe de altă parte, nu este admisibilă utilizarea procedurii simple a probei contrare pentru a combate aspecte constate personal de cel care a intocmit procesul verbal.

Prin această cerere petentul solicită anularea incheierii din 16.12.2014, intrucât, in esență soluția dată de instanță este rezultatul unei erori materiale.

Potrivit dispozitiilor legale invocate de petent, respectiv art. 503 C., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:…2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

Analizand indeplinirea condițiilor reglementate de art. 503 cpc, instanța retine că acestea nu sunt indeplinite.

Astfel, Incheierea din data de 16.12.2014 nu reprezintă o hotărâre dată de o instanță de recurs ori de o instanță de apel. Pe de altă parte, dezlegarea dată de instanță nu este rezultatul unei erori materiale așa cum susține petentul. Prin eroare materială se intelege omisiuni in legătură cu aspecte formale si nicidecum aspecte care sunt in legătură cu interpretarea unor dispoziții legale.

O interpretare diferită de cea a petentului dată dispozițiilor legale prevăzute de art. 163-165 C., nu poate reprezenta o eroare materială.

In fapt petentul critică temeinicia soluției date de instanță la 16.12.2014, fiind fără echivoc faptul că instanța nu a pronunțat o solutie care să fi avut la bază o eroare.

Pentru motivele arătate, instanța respinge ca neintemeiată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulata de contestatorul K. E. A., cu domiciliul ales in București, Calea Dorobanților nr.135-145, ., ., sector 1, ca neîntemeiata.

Definitiva.

Pronunțata in ședința publica, azi, 17.06.2015

Președinte Grefier

L. V. F. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI