Acţiune în constatare. Încheierea nr. 19/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 19/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 6803/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 19.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: O. A. C.
GREFIER: P. S. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „acțiune în constatare-clauze abuzive” privind pe reclamanți V. D., V. C. în contradictoriu cu pârât S.C. P. B. ROMANIA S.A.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta V. D., personal și pârâta, prin apărător ales cu împuternicire avocațială aflată la dosar, lipsă fiind reclamantul V. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, depunerea la dosar la data de 09.04.2015 prin Serviciul registratură de către reclamanți a interogatoriului propus a-i fi administrat pârâtei, faptul că dovada de îndeplinire a procedurii de citare a reclamantului a fost restituită cu mențiunea „aprobat înapoierea”, după care:
Instanța a procedat la legitimarea reclamantei, care a prezentat CI, datele de stare civilă ale acesteia fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.
Reclamanta depune la dosar procura generală dată de soțul său, respectiv mandatul dat pentru administrarea probei cu interogatoriu, tradus și legalizat.
Instanța constată că în cuprinsul procurii generale dată de către reclamant se menționează și împuternicirea de a răspunde la interogatoriu.
Apărătorul ales al pârâtei arată că urmează să se stabilească dacă sunt incidente disp. art. 356 C.proc.civ.
Reclamanta, personal, arată că soțul său nu este în țară. Nu are cum să dovedească pentru că este ofițer de marină. Este posibil să vină la sfârșitul lunii iunie.
Apărătorul ales al pârâtei arată că reclamanta înțelege să invoce faptul că mandatarul va răspunde pentru persoana aflată în străinătate. Nu s-a făcut dovada că reclamantul este în străinătate. S-ar putea deduce acest lucru din înscrisurile depuse la dosar.
Reclamanta arată că nu are relevanță dacă este sau nu reclamantul în țară atâta timp cât are împuternicire. Are împuternicire chiar dacă acesta este în țară.
Instanța face cunoscut părților faptul că administrarea probei cu interogatoriu prin mandatar, în ipoteza în care partea se află în străinătate, presupune imposibilitatea părții de a se prezenta la termen pentru administrarea interogatoriului acesteia ca urmare a faptului că se află în străinătate. În cauză nu s-a făcut dovada faptului că reclamantul se află în străinătate pentru acest termen de judecată și se află în imposibilitate de a se prezenta în vedea administrării interogatoriului.
Reclamanta arată că la contractul de împrumut există contractul de muncă al soțului din care reiese faptul că acesta este ofițer de marină și cel puțin 6-8 luni se află deplasat din țară.
Apărătorul ales al pârâtei depune la dosar interogatoriul propus a-i fi administrat reclamantului și solicită aplicarea disp. art. 358 C.proc.civ.
Instanța, constatând că reclamantul V. C., deși legal citat cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu sub sancțiunea aplicării art. 358 C.proc.civ. în caz de neconformare, nu s-a prezentat la acest termen de judecată, face aplicabile dispozițiile art.358 C.proc.civ., conform căruia „dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice”, urmând să se țină cont de această probă la soluționarea în fond a pricinii.
Apărătorul ales al reclamantei depune la dosar interogatoriul propus a-i fi administrat reclamantei.
Instanța, în temeiul art. 352 C.proc.civ., coroborat cu art. 354 C.proc.civ. a procedat la administrarea probei cu interogatoriul reclamantei V. D., probă încuviințată pentru pârâtă.
Reclamanta depune la dosar concluzii scrise și solicită să-i fie comunicat răspunsul la interogatoriu depus de către pârâtă.
Apărătorul ales al pârâtei arată că la termenul de judecată din data de 07.04.2015 a fost încuviințată pentru reclamantă doar proba cu înscrisuri, nu și proba cu interogatoriul pârâtei.
Instanța constată că la termenul de judecată din data de 07.04.2015 a fost încuviințată pentru reclamanți proba cu înscrisuri și pentru pârâtă a fost încuviințată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamanților.
Nemaifiind excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului.
Reclamanta, personal, a formulat concluzii în sensul admiterii acțiunii. Consideră că pârâta nu a făcut dovada transparenței clauzelor predispuse în contractele de împrumut de nevoi personale, tipul de dobândă aplicabil care nu este nici fixă și nici variabilă ci este aplicat discreționar, baza la care se aplică dobânda-cursul monetar de la data semnării contractului și nu la data scadenței ratei. Lipsa de transparență din partea creditorului de servicii a dus la vicierea consimțământului. Clauzele nu sunt nule prin ele însele cum s-a încercat să se acrediteze. Există lipsa transparenței, lipsa negocierilor și lipsa înțelegerii. Doctrina și jurisprudența statuează că trebuie să existe transparență indiferent de nivelul de pregătire al persoanei. Totul trebuie să fie transparent și să se vadă de la început ceea ce ți se oferă și ceea ce ai de plătit până la sfârșitul contractului. Nu se poate vedea de la început care sunt costurile și este evident că este un consimțământ eronat. Un contract, în lipsa consimțământului sau dat din eroare este nul. Din 2011 s-a încercată să se discute. Nu a răspuns pârâta la invitațiile la mediere. S-a încercat scoaterea clauzelor abuzive și care nu pot produce efecte juridice întrucât afectează reciprocitatea contractului. A semnat contractul în condițiile în care avea o altă imagine. Orice bancă prezintă împrumutul și suma ce trebuie restituită. Trebuie să se știe cât se plătește comision, dobândă și care este capitalizarea. O.G nr. 50/2010 nu a fost respectată. Consimțământul reclamanților a fost viciat. Solicită constatarea nulității, scoaterea acestor clauze din contractele de creditare, dispunerea refacerii tabelului fără existența clauzelor referitoare la dobândă, baza de calcul de la momentul semnării și nu de la momentul scadenței și comisionul de acordare care depășește obiectul de activitate al unei bănci. Obiectul de activitate al băncii este reprezentat de finanțarea creditului. Este trecut CHF/EURO. Totul a fost prezentat eronat. Dobânda nu este nici fixă și nici variabilă și este modificată în funcție de piață. Trebuie să știe de la început care este comisionul cu respectarea regulilor de pe piață. Solicită cheltuieli de judecată pe care le va depune în termen de 5 zile întrucât nu are toate biletele de avion.
Apărătorul ales al pârâtei solicită să precizeze partea care sunt clauzele ce înțelege să le conteste. Cererea introductivă de instanță nu a fost motivată în fapt. A văzut că este vorba despre clauza art. 3.2, art. 4, art. 5, art. 6, clauza cu privire la D. și clauza pe care o numește reclamanta îmbogățire fără justă cauză. Solicită să se precizeze care este clauza cu privire la îmbogățirea fără justă cauză. A înțeles că este un credit oneros pentru reclamanți.
Instanța pune în vedere apărătorului ales al pârâtei să formuleze concluzii indiferent de existența sau inexistența clauzei, potrivit opiniei sale.
Apărătorul ales al pârâtei solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise. Clauza art. 3 se referă la dreptul băncii de a modifica unilateral contractul. La momentul inserării, anul 2008, aceasta este în acord cu logica prevederilor art. 1 alin. 1 lit. a din anexa la legea 192/2000. Această dispoziție legală prevede dreptul furnizorului de servicii financiare să poată modifica cuantumul taxelor dobânzii fără a înștiința în prealabil împrumutații, cu posibilitatea acestora de a putea rezilia contractul de credit. În clauza 3 se prevede dreptul băncii de a putea modifica dobânda și dreptul împrumutatului de a rezilia contractul în 30 de zile. În 21.06.2010, la momentul intrării în vigoare a legii nr. 50/2010, banca a implementat aceste disp. legale. Actul normativ apărut a obligat instituțiile bancare ca în momentul în care au o dobândă variabilă, să îl alinieze la disp. O.G. nr. 50/2010, respectiv să formeze o marjă a băncii și un indicator de citit. La filele nr. 59-63 a depus actul adițional la contractul de credit din data de 23.03.2008 iar la fila nr. 32 este actul adițional nr. 1/12.01.2012 la contractul de credit din data de 17.03.2008. Dobânda trebuie transformată ca fiind compusă din LIBOR plus marja băncii. Marja băncii a fost agreată de către parte, respectiv 11,8% pentru primele luni din credit și 9,4% din ultima perioadă de credit. Nu se poate vorbi despre o rea credință din partea băncii. Reclamanții au o anumită pregătire. Art. 3 cu privire la dobândă este lipsit de interes întrucât acesta a rămas fără obiect. Banca nu ar putea interveni unilateral să modifice dobânda creditului. Comisionul de acordare credit nu are caracter abuziv potrivit jurisprudenței Tribunalului București. Reclamanții susțin că nu le este explicat comisionul, însă nici dobânda nu este explicată. Potrivit legii nr. 123 judecătorul nu poate să intervină în ceea ce privește costul unui serviciu. În ceea ce privește clauza art. 5 solicită aplicarea disp. art. 196 N.C.proc.civ. respectiv ca fiind nulă, nefiind motivată în fapt. Pe de o parte este nulă și pe de o parte este lipsită de interes. Prin actele adiționale banca s-a conformat și a înlăturat comisionul de rambursare. La momentul inserării, în anul 2008 acesta nu avea un caracter abuziv. În ceea ce privește art. 6 cu privire la D. solicită aplicarea art. 196 N.C.proc.civ. Pe fond solicită respingerea ca neîntemeiată întrucât D. nu produce efecte juridice asupra obligațiilor părții. În ceea ce privește clauza îmbogățirii fără justă cauză solicită respingerea acestea întrucât nu a fost indicată clauza din contract. Nu are obiect. Dacă instanța va aprecia că are obiect această clauză, acordarea creditelor în valută nu a fost și nu este una ilegală. În regulamentul valutar nr. 5/2004 se prevede că se pot acorda în domeniul creditării și în altă valută decât lei. Faptul că a crescut cursul valutar nu are nicio legătură cu caracterul abuziv al unei clauze. Nu poate fi făcută nicio paralelă cu speța nr. 26/2013. S-a acordat în speță un credit în CHF și trebuia restituit în CHF. Solicită respingerea acțiunii. În ceea ce privește denominarea, a avut peste 50 spețe care au fost respinse ca neîntemeiate.
Reclamanta arată că rezultatul denominării este îmbogățirea fără justă cauză. Îmbogățirea fără justă cauză este un efect al denominării.
Instanța, în baza art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise urmează a amâna pronunțarea.
Pentru aceste motive
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 26.05.2015 pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise.
Cu cale de atac odată cu fondul.
Pronunțată în ședință publică azi 19.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
O. A. C. P. S. R.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 26.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: O. A. C.
GREFIER: P. S. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „acțiune în constatare-clauze abuzive” privind pe reclamanți V. D., V. C. în contradictoriu cu pârât S.C. P. B. ROMANIA S.A.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.05.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 26.05.2015, când:
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 Cod procedură civilă, urmează a amâna pronunțarea.
Pentru aceste motive
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 02.06.2015.
Cu cale de atac odată cu fondul.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
O. A. C. P. S. R.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 02.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: O. A. C.
GREFIER: P. S. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „acțiune în constatare-clauze abuzive” privind pe reclamanți V. D., V. C. în contradictoriu cu pârât S.C. P. B. ROMANIA S.A.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.05.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26.05.2015, 02.06.2015, când:
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 Cod procedură civilă, urmează a amâna pronunțarea.
Pentru aceste motive
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 09.06.2015.
Cu cale de atac odată cu fondul.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
O. A. C. P. S. R.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 09.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: O. A. C.
GREFIER: P. S. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „acțiune în constatare-clauze abuzive” privind pe reclamanți V. D., V. C. în contradictoriu cu pârât S.C. P. B. ROMANIA S.A.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.05.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26.05.2015, 02.06.2015, 09.06.2015, când:
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 Cod procedură civilă, urmează a amâna pronunțarea.
Pentru aceste motive
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 16.06.2015.
Cu cale de atac odată cu fondul.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
O. A. C. P. S. R.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6803
Ședința publică din data de 16.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: O. A. C.
GREFIER: P. S. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „acțiune în constatare-clauze abuzive” privind pe reclamanți V. D., V. C. în contradictoriu cu pârât S.C. P. B. ROMANIA S.A.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.05.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26.05.2015, 02.06.2015, 09.06.2015, 16.06.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea formulată la data de 04.09.2014 și înregsitrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._/300/2014 reclamanții V. Doinița și V. C. au solicitat instanței ca prin hotărârea care se va pronunța:
-să se constate caracterul abuziv al clauzei nr. 3 din contractul de împrumut pentru nevoi personale nr._/28.03.2008 și a caluzelor de la cap. 3 din contractul nr._ din 17.03.2008
-să se constate caracterul abuziv al clauzei de la art. 4, art. 5 și art. 6 privind comisionul deacordare și comisionul de rambursare
-,,solicitarea îmbogățirii fără justă cauză prin denominarea CHF-L. și calcularea ratei la data plății”
În esență reclamanții au arătat în motivarea cererii că instanțele au posibilitatea de a modifica contractele care conțin clauze abuzive cum sunt cele din contractele menționate.
Libertatea contractuală prev. de art. 969 cod civil nu este un absolut discreționară iar contractul are puietre de lege între părți întrucât este prezumat a fi dominat de buna credință și utilitate pentru părți. Forța juridică deplină este recunoscută numai avelor convenții care nu intră în conflict cu principiul constituțional al bunei credințe și cu bunele moravuri în caz contrar el nu poate fi opus părților, terților sau instanței.
Dispozițiile art. 969 Cod civil nu au o existență de sine stătătoare ci este inseparabil de art. 970 executarea cu bună credință a obligațiilor fiind rezultatul firesc al obligativității contractului. Principiul forței obligatorii a contractului trebuie examinat și interpretat în strânsă legătură cu solidarismul contractual întrucât esența contractului este alcătuită nu numai din voința părților contrcatante ci și din interesul contractual al fiecăruia dintre ele.
Reclamanții arată că în momentul încheierii contractului de împrumut nu au avut în vedere cedarea unui câștig din diferența de curs valutar, acceptarea oricărui comision sau a oricărei dobânzi. La momentul semnării au avut în vedere că s-au adresat unei bănci pentru a obține un serviciu în schimbul căruia să achite o dobândă iar la sfârșitul contractului trebuia să se afle în situația de a fi plătit prestația efectuată și nu de a genera profituri ascunse băncii pe tot parcursul contractului.
Prin Legea 193/2000 â care a transpus Directiva 93/13/CE din 05.04.1993 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor care ascund, deformează sau induc în eroare. Astfel reclamanții arată că modul de redactare a clauzelor este neclar făcându-se referire la ,,mișcări semnificative pe piața monetară”, se face trimitere la o clauză care este în scadențar sau în finalul contractului și care nu respectă OUG 50/2010.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969, art. 970, art. 1092, Legea 192/2003, OUG 50/2010.
În dovedire au fost depuse înscrisuri.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal constatarea nulității cererii în temeiul prevderilor art. 196 Cod proc. civ. iar în subsidiar respingerea acesteia ca neîntemeiată precum și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 196 rap. La art 194 lit. d, art. 205, art. 451, art. 453 Cod proc. civ., art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000 alin. 1 lit.a din anexa la Legea 193/2000, art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE art. 2 pct. 4 din O.G. 21/1992, art. 117 alin. 2 din OUG 99/2006, art. 37 și art. 95 din OUG 50/2010, art. 3 alin. 1 sin Decretul 167/1958, art. 969, art. 1092-1121, art. 1578, art. 1584, art. 1587-1590Cod civ. art. 107 din Legea 71/2011.
În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu și martori.
Prin încheierea de la termenul din data de 07.04.2015 instanța a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată și a admis pentru ambele părți proba cu înscrisuri iar pentru pârât proba cu interogatoriul reclamanților.
Analizând probatoriul administrat în cauză instanța reține următoarele:
Între reclamanți în calitate de împrumutați și pârât în calitate de împrumutător s-a încheiat contractele de împrumut pentru nevoi personale nr._/28.03.2008.
De asemenea, între reclamantul V. C. și pârât s-a încheiat contractul de împrumut pentru nevoi personale nr._ din 17.03.2008, modificat prin actul adițional nr. 1 din 12.01.2012.
În drept, pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzelor invocate de reclamanți în analiza sa, instanța se va raporta la dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în varianta sa republicată în Monitorul Oficial nr. 1014/20.12.2006, în aplicarea principiului neretroactivității legii civile exprimat prin adagiul tempus regit actum, dat fiind faptul că validitatea actelor juridice și, implicit nulitatea acestora, se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic.
Instanța constată că actul normativ specificat este incident raportului juridic stabilit între părți, având în vedere că reclamanții au calitatea de consumatori, în înțelesul disp. art. 2 alin. 1, iar pârâtul este profesionis, perfectând contractul de credit în cadrul unei activități comerciale, potrivit disp. art. 2 alin. 2 din această lege.
În conformitate cu disp. art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, potrivit dispozițiilor alineatului 2 al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În continuare, potrivit disp. art. 2 alin. 3 din lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Aplicarea în cauză a Directivei nr. 93/13/CEE:
Ca regulă generală, directiva nu este direct aplicabilă în dreptul intern, fiind necesar ca statele membre destinatare să o transpună printr-o lege națională.
Pentru ca o directivă să beneficieze totuși de efect direct (înțeles ca posibilitatea invocării unei norme de drept comunitar într-un litigiu aflat pe rolul instanțelor naționale), în situația în care nu a fost implementată sau a fost implementată incorect, trebuie să fie întrunite trei cerințe: 1) termenul stabilit pentru transpunerea directivei să fi expirat, iar statul să nu fi transpus directiva sau să o fi transpus-o incorect; 2) prevederea invocată să fie clară, precisă, necondiționată de adoptarea unor măsuri de implementare; 3) partea împotriva căreia este invocată este o autoritate statală, astfel cum a aceasta a fost definită în cauza C-188/89 Foster. Aceste cerințe au fost stabilite de Curtea Europeană de Justiție în mai multe cauze: C – 41/74 V. Duyn, C-148/78 Ratti, C-152/84 Marshall I. În cauză însă, niciuna dintre părți nu are calitatea de autoritate statală, astfel că pârâta nu se poate prevala de efectul direct al Directivei nr.93/13/CEE.
Cu toate acestea, instanța va analiza caracterul abuziv al clauzelor contractuale și prin prisma art. 4 alin. 2 din Directiva anterior identificată, potrivit principiului interpretării dreptului intern prin prisma celui comunitar (chiar și prin prisma unei directive necorespunzător transpuse la momentul încheierii contractului), statuat de Curtea de la Luxemburg în cauza C-106/89 Marleasing.
Instanța apreciază că nu există nici un impediment în ceea ce privește interpretarea textului legii naționale - art. 4 alin. 6 din Lege - în sensul că acesta se referă la prețul și la obiectul contractului. Astfel, potrivit art. 4 alin. 6 din Lege, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
În cauza C 484/08, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Suprem din Spania, prin decizia din 20 octombrie 2008, în procedura Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid împotriva Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc) – la care face trimitere Avocatul General în Concluziile sale în cauza C 453/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Okresný súd Prešov (Slovacia), în procedura J. Pereničová, Vladislav Perenič împotriva . r. o.(par. 117 și118) -, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (citată în continuare CJUE) a statuat că articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil (par. 44).
Cu toate acestea, legiuitorul român, spre deosebire de cel spaniol, a ales să scoată din sfera analizei caracterului abuziv clauzele ce se referă la definirea obiectului principal al contractului sau calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, respectiv produsele și serviciile oferite în schimb, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
De altfel, pentru a asigura protecția urmărită de Directiva 93/13, CJUE a subliniat, în mai multe ocazii, că situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților din contract (Hotărârea Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, Rep., p. I 9579, punctul 31). În lumina acestor principii, Curtea a hotărât că instanța națională este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale (Hotărârea Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, Rep., p. I 9579, punctul 29) .
În opinia CJUE, posibilitatea instanței de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze reprezintă „un mijloc adecvat atât pentru a atinge rezultatul prevăzut la articolul 6 din Directiva 93/13, anume faptul că respectivele clauze abuzive să nu creeze obligații pentru un consumator individual, cât și pentru a contribui la realizarea obiectivului prevăzut la articolul 7 din această directivă, din moment ce o astfel de examinare poate avea un efect disuasiv care contribuie la încetarea folosirii clauzelor abuzive în contractele încheiate de un comerciant cu consumatorii”( Hotărârea din 21 noiembrie 2002, Cofidis (C‑473/00, R.., p. I‑_, punctul 32). Dreptul astfel recunoscut instanței a fost considerat necesar pentru „a se asigura o protecție efectivă a consumatorului, având în vedere în special riscul destul de important ca acesta să nu își cunoască drepturile sau să întâmpine dificultăți în exercitarea lor” (Hotărârea din 21 noiembrie 2002, Cofidis (C‑473/00, R.., p. I‑_, punctul 33).
Totodată, prin hotărârea pronunțată în cauza C-602/10, . împotriva Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Călărași (CJPC), CJUE a reținut că articolul 22 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o măsură națională menită să transpună această directivă în dreptul intern să impună instituțiilor de credit obligații, care nu sunt prevăzute de directiva menționată, în ceea ce privește tipurile de comisioane pe care acestea le pot percepe în cadrul unor contracte de credit de consum care intră în domeniul de aplicare al respectivei măsuri, precum și că normele din Tratatul FUE în materie de liberă prestare a serviciilor trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei dispoziții de drept național prin care instituțiilor de credit li se interzice să perceapă anumite comisioane bancare.
În același sens, prin hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, Á. Kásler și H. Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt, s-a reținut că art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că:
– termenii „obiectul principal al contractului” nu acoperă o clauză, cuprinsă într‑un contract de împrumut încheiat în monedă străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată – ceea ce revine în sarcina instanței de trimitere să verifice având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului, precum și contextul său juridic și factual – că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează;
– o astfel de clauză, în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, nu poate fi considerată ca cuprinzând o „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alin. 2 din Directiva 93/13.
Prin urmare, instanța poate analiza din punct de vedere al caracterului abuziv clauzele deduse judecății în prezenta cauză, având în vedere considerentele expuse mai sus, precum și dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, în conformitate cu care Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, respectiv art. 20 din Constituția României, care statuează că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Statuând asupra aplicării dispozițiilor Legii nr. 193/2000 în cazul convenției de credit încheiate între părți, instanța constată indiscutabil că acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al voinței părților, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamantul, ci au fost preformulate de către bancă. Instanța nu poate considera că actul juridic încheiat între părți este un contract negociat, din moment ce în cazul acestuia părțile discută și negociază toate clauzele sale, fără ca din exteriorul voinței lor să li se impună cu caracter obligatoriu vreo dispoziție contractuală. Aflat pe poziție diametral opusă, contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregime sau parțial în întregime numai de către una dintre părțile contractante, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.
Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraofertă sau de a discuta stipularea unei clauze (prin ipoteză, destinatarul își poate exprima oricând punctul de vedere cu privire la condițiile contractuale oferite sau poate propune una sau mai multe contraoferte) și nu se limitează la ocazia oferită potențialului client de a alege între mai multe „produse predefinite” și „contracte de credit standardizate”, ci implică ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv conținutul și numărul clauzelor. Pârâta nu a făcut însă dovada schimbării/modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului că reclamanta a avut și alte opțiuni decât cele de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, deși sarcina acestei probe îi incumbă, potrivit 4 alin. 3 teza a II-a din Lege.
Faptul că reclamanții au acceptat să semneze convenția de credit în condițiile impuse de pârâtă nu înseamnă că a renunțat la dreptul de a solicita anularea clauzelor.
Procedând la analizarea clauzelor invoacte de reclamanți ca fiind abuzive, instanța constată că acestea se înscriu în definiția legală stabilită de art. 4 alin. 1 din actul normativ indicat, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
În privința clauzelor prev. de art. 3 din cele două convenții de credit instanța reține următoarele:
În primul rând instanța constată că în ambele contracte art. 3 are același conținut și prevede următoarele:
,,3.1 Împrumutatul este de acord să plătescă Băncii dobânda (denumită Dobândă) împreună cu rata lunară de capital, la datele de scadență lunare, astfel cum sunt acestea specificate în graficul de ramsursare, parte integranta a prezentului contract de împrumut pentru nevoi personale.
3.2 Rata dobânzii este variabilă în funcție de evoluția pieței financiar-bancare și/sau a costului finanțării și gestionării creditului, fiind diferențiată ca și nivel, în două perioade, conform Cap III Termenii Împrumutului. La data încheierii contractului, ratele dobânzii practicate pentru cele două perioade sunt cele menționate în cap. III termenii Împrumutului.
Pe parcursul derulării contractului banca își rezervă dreptul de a modifica ratele de dobândă menționate în cap III Termenii Împrumutului. Noile procente de dobândă se aplică asupra soldului existent al Împrumutului la data modificării acestora. Noile rate ale dobânzii vor fi comunicate Împrumutatului/Împrumutatului Solidar prin notificare scrisă și prin afișarea la sediile unităților.Împtumutatul, Împrumutatul Solidar în urma notificării se va prezenta la Bancă în vederea ridicării noului Grafic de Rambursare. Noua dobândă se va aplica indiferent dacă Împrumutatul/Împrumutatul Solidar se prezintă sau nu la bancă în vederea ridicării Graficului de Rambursare, Banca fiind exonerată de orice obligație.
În cazul majorării ratelor de dobândă, Împrumutatul/Împrumutatul Solidar are/au dreptul să declare într-un interval de 30 de zile de la comunicarea noilor rate ale dobânzii că nu acceptă noile nivele ale ratelor de dobândă. În această situație, Împrumutatul/Împrumutatul Solidar se obligă să restituie restul de credit datorat și dobânzile datorate până la data plății, în același interval de 30 de zile. Banca nepercepând comision de ramburasre în avans. Această scutire de comusion nu se aplică în cazul diminuării dobânzii. Dobânda este calculată zilnic prin aplicarea ratei dobînzii la soldul împrumutatului, luînd în calcul o lună de 30 de zile și un an de 360 de zile.
În ceea ce privește dispozițiile art. 3.1 instanța constată că acestea stabilesc perceperea dobânzii de către bancă astfel cum a fost stabilită prin graficul de rambursare. Motivele invocate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu au vizat în mod concret această clauză.
Cu privire la clauza prev. de art. 3.2 din contract instanța reține că acesta face parte din clauzele de adeziune, iar pârâtul nu a făcut proba contrară cu privire la negocierea directă a acestei clauze.
În privința dezechilibrului în detrimentul consumatorului și relei-credințe din partea profesionistului, instanța, va avea în vedere lit. a alin 1 din anexa ce cuprinde lista exemplificativă a clauzelor abuzive privită prin prisma criteriilor furnizate de art 4 alin (5).
Astfel, in primă fază, legea stabilește caracterul abuziv al unor clauze care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract însă în teza a II a stabilește că aceste nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare. Instanța mai arată incidența lit g din anexa exemplificativă a clauzelor abuzive la Legea 193/2000 care califica drept abuzivă o clauză care dă dreptul exclusiv profesionistului să interpreteze clauzele contractuale.
În concluzie, existența caracterului abuziv al clauzei contestate de reclamantă va fi stabilită prin raportare și la dispozițiile art. 4 alin 5 din Legea 193/2000 și la lit g) din anexă, în funcție de existența motivului întemeiat prevăzut în contract pentru revizuirea ratei dobânzii.
Instanța reține că motivul arătat în cauza criticată ” în funcție de evoluția pieței financiar-bancare și/sau a costului finanțării și gestionării creditului,” este criticabil din cauza caracterului său mult prea general și discreționar. Având în vedere că natura ” semnificativă” a unei modificări pe plan monetar este lăsată la aprecierea profesionistului acesta va putea face aplicarea clauzei fără a acorda posibilitatea consumatorului, care de altfel nici nu deține informații specifice profesioniștilor din domeniul bancar, de a contesta acest caracter.
În consecință, modul în care această clauză este formulată este deficitară și contravine dispozițiilor prevăzute de art. 1 alin. (1) ce reclamă ca o clauză din contractele încheiate cu un consumator să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate încadrându-se astfel în exemplul prevăzut de lit. g) a anexei.
Instanța mai reține precizarea din anexa ce cuprinde lista exemplificativă a clauzelor abuzive ce stabilește în cazul modificării unilaterale a unor elemente din contract, dreptul de a solicita de îndată reziliere. Din coroborarea acestei precizări cu criteriile prev de art 4 alin. 5 li. a și b și anume, natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului și factorii care au determinat încheierea contractului instanța conchide că posibilitatea rezilierii nu este o soluție acceptabilă pentru situația specială a contractului bancar de împrumut.
Rezilierea contractului, dat fiind obiectul contractului, acordarea unui împrumut, ar presupune, drept urmare firească restituirea prestațiilor executate adică, scadența anticipată a sumei împrumutate, consecință greu de acceptat de către persoana împrumutată și care vine în contradicție cu înseși cauza contractului de împrumut prefigurată de împrumutat.
În concluzie, pentru toate considerentele arătate, instanța urmează a califica clauzele prev. la art. 3.2 alin. 2 din ambele contracte, care dau dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda, drept abuzive, a constata nulitatea absolută a acestora și a dispune înlăturarea lor din contractele de credit_ din 17.03.2008 și nr._/28.03.2008.
Cu privire la caracetrul abuziv al clauzelor prev. de art. 4, care au același conținut pentru ambele contracte, instanța reține următoarele:
Prin această clauză contractuale se prevede: ,, Împrumutatul este de acord să plătească Băncii un comision pentru a acoperi cheltuielile cu privire la acordarea Împrumutului (denumit „Comision de acordare”). Comisionul de acordare este calculat ca procent aplicat la Suma solicitată (min. 60 EUR sau echivalent în RON/CHF) și va fi reținut din Împrumut la data acordării împrumutului.”
Prin art. 3 valoarea acestui comission a fost stabilită la 5% din valoarea creditului
Cu privire la această clauză instanța constată că dispozițiile contractuale sunt clare, comisionul fiind perceput o singură dată la momentul acordării creditului și având o valoare care nu dă naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
De asemenea în cuprinsul clauzei se arată că un astfel de comision este perceput pentru acoperirea costurilor suportate pentru acordarea creditului. Faptul că nu este indicată în concret contraprestația băncii (plata personalului, costuri pentru pregătirea dosarului de credit, întreținerea sistemului informatic etc.) nu constituie elemente suficiente pentru a imprima clauzei un caracter abuziv, o justificare generală a unui astfel de comision, determinat sub forma unui procent, fiind suficientă.
Totodată instanța constată că reclamantul nu a invocat alte motive concrete pentru care perceperea acestui comision, la momentul acordării creditului, este una abuzivă.
Cu privire la caracterul abuziv al art. 5 din contracte instanța reține:
Prin această clauză contractuale se prevede: ,,Împrumutatul este de acord ca în condițiile rambursări parțiale/integrale în avans să plătească Bancii un comision de rambursare în avans (denumit „Comision de rambursare în avans”). Comision este calculat ca procent aplicat la suma rambursată în avans și este datorat integral la data rambursării parțiale/integrale în avans. În cazul rambursării parțiale în avans, în situația în care ca urmare a acestei rambursări Împrumutatul/Împrumutatul Solidar dorește reducerea perioadei creditului, este posibil ca nivelul dobânzii reduse să nu se mai aplice, dacă această reducere determină diminuarea pînă la eliminare a perioadei în care aceasta era aplicabilă.”
Instanța constată că reclamantul nu a invocat motive concrete care vizează caracterul abuziv al acstor dispoziții contractuale.
Contrar susținerilor cu caracter general din cuprinsul cererii această clauză contractuală are un conținut clar care permite consumatorului ca încă de la momentul încheierii contractului să poată aprecia asupra costului generat de perceperea acestui comision.
În lipsa altor motive concrete pentru constatarea caracterului abuziv al unei astfel de clauze instanța nu se poate substitui părții astfel încât să analizeze caracterul abuziv al clauzei respective sub alte aspecte în afara celor invocate.
În aceste condiții instanța va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Tot în legătură cu aceste clauze contractuale prin art. 6 din contract se stabilește:
,,Dobînda anuală efectivă (D.), precizată la Cap III Termenii Împrumutului, valabilă în momentul încheierii prezentului contract, reprezintă costul total al Împrumutului exprimat în procent anual din Împrumutul total acordat, calculate în condițiile legii. Având la bază toate costurile pe care Împrumutatul trebuie să le plătească pentru Împrumut și anume nivelul Dobânzii și Comisionul de acordare. NU sunt incluse în calculul D. dobănzile penalizatoare și Comisionul de rabursare în avans. Valoarea D. se va modifica în funcție de fluctuațiile înregistrate, pe parcursulderulării prezentului contract de componentele sale.
Prin această caluză este definită dobânda anuală efectivă și sunt indicate componentele acesteia. Fiind vorba despre o clauză contractuală cu rol de explicitare/lămurire a unor dispoziții contractuale instanța reține că argumentele reclamanților din cuprinsul cererii nu sunt aplicabile cu privire la aceasta, efectele constatării caracterului abuziv al altor clauze contractuale privitoare la componentele dobânzii anuale efective producându-se însă în mod evident în privința calculului dobânzii anuale efective.
Cu privire la capătul 3 al cererii prin care reclamanții solicită într-o manieră insuficient de clară denominarea în moneda națională și plata ratelor la valoarea cursului de la data acordării creditului instanța reține următoarele:
Argumentele reclamanților privind dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar care a determinat creșterea costurilor nu poate fi avut în vedere întrucât premise instituită de art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă, anterior verificării existenței unui dezechilibru contractual este ca aceasta să nu fi fost negociată, însă, în cauză reclamanții sunt cei care au avut ințiativa încheierii contractului de credit în moneda respectivă, în raport de alte avantaje existente la acel moment, asumându-și așadar obligația restituirii împrumutului în aceeași monedă.În consecință instanța va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea privind pe reclamanți V. D., V. C., ambii cu dom. în sector 2, București, .. 14, ., . cu pârât S.C. P. B. ROMANIA S.A., cu sediul ales în sector 1, București, Bld. B. M., nr. 21, ., ..
Constată caracterul abuziv al dispozițiilor art. 3.2 alin. 2 din contractul de credit nr._74079 din 28.03.2008 și contractul de credit nr._ din 17.03.2008.
Respinge restul capetelor de cerere ca neîntemeiate.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Judecătoria sectorului 2 București.
Pronunțată azi 16.06.2015 prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei intanței conform art. 396 alin. 2 Cod proc. civ.
PREȘEDINTE GREFIER
O. A. C. P. S. R.
Red. O.A.C./ Tehn. P.S.R.
5 ex./07.12.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6933/2015. Judecătoria... | Evacuare. Hotărâre din 16-06-2015, Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
