Plângere contravenţională. Sentința nr. 8664/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8664/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 8664/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr.8664

Ședința publică din data de 08.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P.

GREFIER: M. C.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul P. I. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – POLIȚIA SECTOR 2.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul personal și intimata reprezentată prin consilier juridic O. A. E. cu delegație ce se depune în ședință publică la dosar, lipsind martorul D. V..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.

Prin serviciul de registratură, la data de 20.08.2015 a fost comunicat răspunsul la mandatul de aducere al martorului D. V., filele 53-55; la data de 18.06.2015 a fost depus la dosar, răspunsul la adresa către Secția 2 de Poliție, fila 57.

În ședință publică, instanța învederează părților, că la dosar a fost depus procesul verbal din care rezultă imposibilitatea de executare a mandatului de aducere al martorului D. V..

Petentul depune la dosar, o declarație a domnului M. M., fila 60.

La interpelarea instanței, consilierul juridic al părții intimate învederează că nu deține alte date de identificare ale martorului.

Instanța constată imposibilitatea audierii martorului D. V..

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Petentul personal având cuvântul arată că la data când s-a petrecut incidentul, Comitetul de . ședință urmând să dezbată o problemă.

La interpelarea instanței, arată că nu a săvârșit fapta pretinsă în procesul verbal. Completează că a cerut niște explicații și a fost bătut, motivând că persoana respectivă este foarte recalcitrantă în . că nu a apucat să lovească aceea persoană, pentru este mult mai înaltă decât petentul.

Menționează că nu a ripostat nici verbal.

Fără cheltuieli de judecată.

Consilierul juridic al părții intimate solicită respingerea plângerii formulate de petent și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit.

Solicită instanței să aibă în vedere considerentele expuse în întâmpinare.

Arată că agentul constatator a constatat prin proprile simțuri săvârșirea faptei, aceștia provocând scandal în scara blocului.

Fără cheltuieli de judecată.

Instanța, conform art. 394 c.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, la data de 11.11.2014, sub dosarul nr._ petentul P. I. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – POLIȚIA SECTOR 2 a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/26.10.2014.

În fapt, în motivarea cererii petentul a arătat că a fost sancționat pentru că ar fi provocat scandal.

A învederat că în data de 26.10.2014, când se afla într-o ședință de comitet de . incident la lift cu d-na C. M., care i-a pulverizat un spray cu piper în ochi. Mergând la soțul acesteia d-ul C., pentru a-i cere să-și calmeze soția, a fost jignit și lovit cu pumnii și cu picioarele și împins cu capul în perete.

A precizat că nu își aduce aminte cum a ajuns la parter și le-a povestit membrilor de comitet de .>

La fața locului s-a prezentat un echipaj de poliție și un echipaj al ambulanței care l-a transportat la Spitalul de Urgență Floreasca.

În drept, cererea nu a fost motivată.

La dosar, petentul a anexat procesul verbal de contravenție.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 29.01.2015 intimata a formulat și depus la dosar, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic încheiat, cât și sancțiunea ca legal aplicată și corect individualizată.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că prin procesul-verbal menționat mai sus, petentul P. I. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991 R. în sarcina acestuia s-a reținut că, la data de 26.10.2014, ora 19.40, aflându-se în scara nr.l a blocului nr. 48B de pe ., a provocat scandal prin faptul că a pornit o altercație cu vecinul său C. N..

In conformitate cu prevederile art. 2 din legea nr. 61/1991 R, constituie contravenție săvârșirea următoarelor fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: pct. 24 „provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice".

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal contestat, consideră că acesta îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege sancțiunea nulității absolute.

Sub aspectul temeiniciei actului constatator, a invocat dispozițiile art. 270 din noul Cod de procedură civilă conform cărora „înscrisul autentic face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii" coroborate cu dispozițiile art. 269 din noul Cod de procedură civilă conform cărora „înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege; autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului; este, de asemenea, autentic orice alt înscris emis de către o autoritate publică și căruia legea îi conferă acest caracter ".

A învederat faptul că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției reprezintă un înscris autentic ce se bucură de prezumția de veridicitate și temeinicie cu privire la cele constatate și consemnate.

Astfel, agentul constatator, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a fost sesizat de către dispecerul 112 să se deplaseze pe . unde s-a reclamat un scandal. Ajuns la fața locului, a luat legătura cu numita C. M., care a relatat verbal că a fost agresată de către vecinul său P. I., eveniment care a avut loc în scara blocului, motiv pentru care, deplasându-se în holul de la intrarea în . i-au găsit pe numiții P. I. și C. N., care prezentau urme de lovituri la nivelul feței. Li s-a adus la cunoștință că pot depune plângere la sediul Secției 6 Poliție cu privire la cele întâmplate.

Consideră că măsurile luate de agentul constatator sunt oportune și legale, sancțiunea fiind legal aplicată și corect individualizată.

În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale cu martorii M. M. si D. V., domiciliat în București, ., ., sector 5, precum și a oricărei alte probe a cărei necesitate ar reieși din dezbateri.

Instanța, potrivit art. 258 raportat la art.260 c.pr.civ., a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială în cadrul căreia a fost audiat martorul M. M..

Instanța a constatat imposibilitatea de audiere a martorului D. V., acesta deși citat cu mandat de aducere nu a putut fi înfățișat pentru a fi audiat.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._/26.10.2014 petentul P. I. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991 R. În sarcina acestuia s-a reținut că, la data de 26.10.2014, ora 19.40, aflându-se în scara nr.l a blocului nr. 48B de pe ., a provocat scandal prin faptul că a pornit o altercație cu vecinul său C. N..

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că petentul a negat săvârșirea faptei contravenționale, probatoriul administrat confirmand varianta sa .

Instanța constată că procesul-verbal de contravenție este un mijloc de probă care conține constatările personale ale agentului constatator, care nu face dovada vinovăției petentului, ci doar a situației de fapt ce a dus la încheierea sa, în mod analog unui proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

Petentul beneficiază în prezenta cauză de prezumția de nevinovăție și instanța de judecată a încuviințat toate probele solicitate de acesta, în vederea dezbaterii lor contradictorii.

În cauza de față, martorul a declarat faptul că se afla la ședința Comitetului Asociației de proprietari care se desfășura în holul blocului și a observat că ambele lifturi erua blocate de soții C. care cărau mobilă.

La un moment a venit și petentul care le-a spus soților C. că nu era nevoie să blocheze ambele lifturi, aceștia spunându-I la rândul lor că nu este treaba petentului.

Martorul a mai arătat că soții C. au plecat, ședința comitetului continunând și la un moment dat a revenit doamna C. M. pe care petentul a întrebat-o de ce nu restituie actele Asociației- în cadrul Asociației existând un litigiu generat de refuzul acesteia de a resttui documentele cu toate că nu mai are calitatea de președinte- .

A declarat martorul că la un moment dat doamna C. M. a scos un spray pulverizând în ochii petentului, moment în care martorul a sunat la 112, petentul plecând pentru a se spăla pe față.

Martorul a menționat că după aproximativ 5 minute petentul s-a întors, fiind desfigurat, având pe creștet și pe frunte cucuzie mari cu urme de sânge, spunându-i că a mers la etajul 10 pentru asta de vorbă cu soții C., fiind lovit cu capul de perete de domnul C..

Fapta astfel cum a fost descrisă în actul sancționator este infirmată și de martorul audiat în cauză, fiind astfel afectată prezumția de temeinicie de care se bucură, în mod normal, acest act.

Pe de altă parte, instanța reține că fapta nu a fost constatată direct de către agentul constatator, acesta sosind la fața locului după incident, procesul verbal fiind încheiat pe baza declarațiilor părților implicate, așa cum rezultă și din raporul de caz aflat la fial 19 dosar.

În acest cadru, trebuie precizat că în materie contravențională, răsturnarea prezumției de legalitate nu înseamnă să se dovedească faptul că persoana sancționată nu a săvârșit fapta, ci doar să se furnizeze elemente din care să se nască posibilitatea sau probabilitatea ca aceasta să nu o fi săvârșit-o.

Or, în speță din probatoriul admnistrat nu rezultă că petentul a fost cel care ar fi provocat altercația.

Față de toate cele arătate, instanța constată că prezumția de temeinicie de care se bucură procesul-verbal a fost răsturnată, astfel încât urmează să fie admisă plângerea petentului, și, pe cale de consecință, să se dispună anularea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul P. I. având CNP:_, cu domiciliul în București, ., ., ., sector 2 în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – SECȚIA 6 POLIȚIE cu sediul în București, Calea Victoriei nr.17-19, sector 3.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/26.10.2014.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea cǎii de atac urmând a fi depusǎ la Judecǎtoria Sector 2 București.

Pronunțatǎ în ședințǎ publicǎ azi, 08.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. P. M. C.

Red./tehred./M.P./M.C./4ex./16.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8664/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI