Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Încheierea nr. 12/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 12/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 11081/2015
Nr. unic dosar_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2-SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 12.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. D.
GREFIER: M. I.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996), privind pe petentul B. D. I. și pe intimații O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ și C. F..
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit atât la prima cât și la a doua apelare a cauzei.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Apreciind că proba cu înscrisuri este legală, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, în temeiul art. 258 cu referire la art. 255 C.prov.civ, instanța o încuviințează pentru părți și nemaifiind alte cereri prealabil formulate sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată, declară dezbaterile încheiate și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Pentru a delibera
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 26.10.2015
Pronunțată în ședință publică astăzi: 12.10.2015
PREȘEDINTE GREFIER
Nr. unic dosar_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința Publică din data de 26.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. D.
GREFIER: M. I.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996), privind pe petentul B. D. I. și pe intimații O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ și C. F..
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 12.10.2015, fiind cuprinse în încheierea din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 26.10.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.04.2014, petentul B. D.-I. a chemat în judecată pe intimații O. de C. și Publicitate Imobiliară Sector 2 (OCPI) și C. F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună desființarea încheierii de respingere nr._/20.03.2014 a OCPI, cu consecința întabulării în cartea funciară a dreptului lui de proprietate asupra imobilului din București, .. 100, .; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, petentul a arătat că a dobândit dreptul de propretate asupra imobilului prin licitație publică, în urma căreia s-a emis actul de adjudecare nr. 1747/18.12.2013, după care petentul a arătat că a mers la DVBL Sector 2 ca să înscrie imobilul în evidențele fiscale; concomitent, a solicitat la ANAF emiterea deciziei de impunere a intimatului C. F., de acolo aflând că are nevoie de datele de identificare ale intimatului, ca să plătească impozitul datorat de acesta. Reclamanta a adăugat că i s-a comunicat faptul că nu are dreptul să îl înregistreze fiscal pe intimat ca și debitor al acestei obligații. Crerea reclamantului adresatp intimatului OCPI de întabulare a dreptului lui de proprietate a fost respinsă, deoarece lipsea dovada plății impozitului pentru transferul dreptului de proprietate, acesta fiind și motivul pentru ca i s-a respins și cererea de reexaminare a încheierii de respingere.
A menționat că obligația de obținere a deciziei de impunere și plata acesteia nu incumbă adjudecatarului, ci fostului proprietar. Transmiterea proprietății s-a realizat de la debitor la adjudecatar pe calea executării silite, încât persoana din patrimoniul căreia a fost transferat dreptul de proprietate asupra imobilului nu a obținut un venit dintr-un act la baza căruia să fi stat manifestarea sa de voință.
În drept, petentul a invocat art. 50 din Legea nr. 7/1996.
În dovedirea cererii, petentul a depus, în copie, un set de înscrisuri (f. 7-13, 21-40, 43-45).
La data de 30.06.2014, prin serviciul registratură al instanței, petentul a depus cerere de renunțare la judecată.
Pârâții nu au depus întâmpinare, dar la datele de 15.07.2014 și de 17.02.2015, la solicitarea instanței, intimatul OCPI Sector 2 a depus copii de pe înscrisurile relevante cererii petentului, iar la datele de 21.08.2014 și de 22.09.2014, intimatul C. F., prin mandatar, a depus cerere de continuare a judecății, arătând că la data de 09.09.2013, intimatul OCPI a dispus admiterea notării interdicției de înstrăinare și grevare în favoarea lui, iar la foaia de sarcini din cadrul cărții funciare a imobilului (CF) a fost notat litigiul care are ca obiect acțiune în constatare, anulare act, petenții, în care reclamant este el, iar pârâții sunt Statul român prin MFP și chemații în garanție. A adăugat că la data de 24.07.2014, intimatul OCPI a admis cererea privind notarea extrasului din actul de căsătorie încheiat între el și mandatara acestuia, numita P. T., iar pretențiile reclamantului îi încalcă dreptul de constituire a unei cote din dreptul de proprietate asupra imobilului apartament, care are regimul juridic al bunului imobil dobândit de ambii soți.
Odată cu aceste cereri, a depus un set de înscrisuri (f. 99-119, 128-132).
La termenul din data de 21.10.2014, instanța a constatat că nu poate să ia act de cererea de renunțare la judecată a petentului, motivat de faptul că intimatul C. F. a depus cerere de continuare a judecării cauzei.
La data de 08.01.2015, prin serviciul registratură al instanței, intimatul C. F. a depus precizări, prin care a reiterat aspecte din cererea de continuare a judecării cauzei și a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 41 al. 3 din Legea nr. 119/1996.
La data de 03.03.2015, prin serviciul registratură al instanței, intimatul OCPI Sector 2 a depus note de ședință, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și a invocat decizia nr. 72/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și dispozițiile art. 32 din Legea nr. 7/1996.
La termenul de judecată din data de 23.03.2015, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale paisve a intimatului OCPI, pentru motivele arătate în încheierea întocmită pentru acel termen.
La data de 14.05.2015, prin serviciul registratură al instanței, petentul a depus cerere de renunțare la judecată, de respingere a solicitărilor intimatului, pentru că aspectele vizând cota de proprietate de 1/1 a intimatului asupra imobilului adjudecat au fost tranșate irevocabil prin sentința civilă nr. 8478/09.04.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2013, urmată de anularea recursului de Tribunalul București la data de 18.11.2014, prin care a fost respinsă atât contestația la executare, cât și cererea de partaj formulată de mandatara intimatului, P. T.. A adăugat că la data de 11.08.2014, intimatul OCPI a admis cererea lui de întabulare în CF, în cotă de 1/1 a dreptului lui de proprietate asupra imobilului adjudecat. A solicitat amendarea intimatului și a mandatarei sale.
Odată cu cererea, a depus un set de înscrisuri (f. 209-216).
La data de 18.05.2015, prin serviciul registratură al instanței, intimatul a depus la dosar concluzii scrise, prin care a reiterat aspecte din cererea de continuare a judecății și a adăugat că manadata acestuia are un drept de folosință asupra imobilului, iar petentul nu a făcut dovada prețului plătit pentru achiziționarea imobilului, pe care l-a ocupat abuziv, astfel încât a solicitat respingerea acțiunii.
Prin încheierea pronunțată la data de 18.05.2015, instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 al. 3 din Legea nr. 199/1996, ca inadmisibilă, pentru motivele arătate în încheierea pronunțată la acea dată.
La data de 19.06.2015, au fost depuse relațiile solicitate de instanță de la P. de pe lângă Curtea de apel București.
La data de 23.10.2015, prin serviciul registratură al instanței, intimatul a depus la dosar concluzii scrise, prin care a arătat că imobilul în litigiu este locuință comună a lui și a mandatarei sale, iar soției sale nu i s-au comunicat toate actele de executare silită, astfel încât nu i s-a respectat dreptul la apărare.
În prezenta cauză a fost solicitată, încuviințată și administrată proba cu înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține:
Raportând textele de lege incidente situației de fapt reținute, observând că intimatul OCPI a emis la data de 11.08.2014 încheierea nr. 37.031 prin care a admis cererea petentului de întabulare în CF_-C1-U11 (provenită din CF_), în cotă de 1/1 a dreptului lui de proprietate asupra imobilului-apartament nr. 21 din București, .. 100, sector 2, în baza actului de adjudecare nr. 1747/18.12.2013, în dosarul de executare nr. 41/2011 al B. P. F., iar respingerea cererii sale inițiale de întabulare a condus la formularea prezentei acțiuni în rectificare, instanța constată că prezenta acțiune a rămas fără obiect, motiv pentru care va fi respinsă ca atare.
Susținerile intimatului C. F., prin mandatar, referitoare la regimul juridic al imobilului de bun comun al lui și al mandatarei sale, al dreptului de abitație și de folosință al acesteia exced obiectului cauzei de față și chiar așa fiind, sunt contrazise de înseși actele depuse de intimat la dosar, de unde reiese clar faptul că intimatul s-a căsătorit cu mandatara acestuia la data de 01.02.2003, cu alegerea regimului matrimonial al separației de bunuri și a dobândit imobilul la data de 16.03.2007. În orice caz, acestea nu afectează în niciun fel soluția de față, având în vedere că dreptul de proprietate asupra apartamentului a fost dobândit de petent prin emiterea actului de adjudecare, ca urmare a executării silite a imobilului, la solicitarea făcută de creditoarea Asociația de proprietari V. L. 100, pentru neplata de către intimatul debitor a cheltuielilor comune în cadrul condominiului.
Totodată, în temeiul art. 187 al. 1 pct. 1 lit. a C.pr.civ., va respinge cererea petentului de amendare a intimatei și a mandatarului lui cu amendă judiciară pentru formularea unei cereri cu rea-credință, apreciind că nu se impune aplicarea unei astfel de sancțiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea introdusă de petentul B. D.-I. în contradictoriu cu intimat O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, cu sediul în București, sector 1, ., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Respinge, ca fiind rămasă lipsită de obiect, plângerea formulată de petentul B. D. I., cu domiciliul în Bucureti, sector 1, Calea Dorobanților, nr. 102-110, ., ., în contradictoriu cu intimatul C. F., domiciliat în București, sector 2, .. 100, .> Respinge cererea petentului de aplicare în privința intimatului și mandatarului acestuia a unei amenzi judiciare.
Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Sectorului 2 București, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi: 26.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.jud.N.D/Tehnored. MI/2 ex.orig./12.11.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 26/2015.... → |
|---|








