Pretenţii. Hotărâre din 02-12-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 13266/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
București, Sector 3, Bvd. Unirii nr. 37
Tel._,_,_
Fax. :_;_; e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 2891
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 02.12.2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. V.
Grefier: A. N. C.
Pe rolul se află pronunțarea asupra cauzei civile, având ca obiect „pretenții”, privind pe reclamanta E. E. SA, în contradictoriu cu pârâta A. N. M..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 23.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 02.12.2015.
După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 NCPC, instanța a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
1.Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti la data de 06.07.2015 sub nr. de dosar_, reclamanta . SA a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâta A. M., ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratei la plata sumei de 2286,39 lei cu titlu de debit principal, precum si la plata sumei de 59,92 lei reprezentând penalităti de întârziere și a taxei de debranșare în cuantum de 175,74 lei, cu cheltuieli de judecata reprezentând taxa judiciara de timbru, cheltuieli INEP etc.
2. În motivarea cererii, reclamanta a învederat instanței de judecată că între părți s-au derulat raporturi contractuale, pârâtului fiindu-i atribuit codul de client_ în baza cărora reclamanta a livrat energie electrică către pârâtă, iar corelativ s-a născut obligația acesteia de a achita contravaloarea serviciilor de care a beneficiat. S-a arătat că în baza acestui contract creditoarea a prestat serviciul si a emis în mod legal facturile dar cu toate acestea pârâta nu a achitat contravaloarea acestora. Totodată, a solicitat creditoarea și obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere stabilite conform contractului încheiat între părți.
3. În drept, creditoarea și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 1270, 1350, 1480 C.civ.
4. În susținerea acțiunii, reclamanta a anexat formularului înscrisurile pe care si-a întemeiat cererea de chemare în judecată, respectiv contractul încheiat între părți și facturile fiscale.
5. Acțiunea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 181,54 lei, OP din data de 29.06.2015 fiind depus la dosarul cauzei (fil. 20).
B. Apărările formulate
7. Pârâta, legal citată cu mențiunea de a formula întâmpinare la dosarul cauzei, a depus la data de 21.09.2015 întâmpinare și cerere reconvențional, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, precum și obligarea reclamantei la recalcularea facturii nr. 4F04161731/01.06.2014 pentru valoarea de 2545,85 lei reprezentând energie pentru perioada 14.03._14. În ședința din 23.11.2015 instanța a dispus decăderea pârâtei din întâmpinare și din cererea reconvențională, având în vedere că acestea au fost depuse tardiv la dosarul cauzei.
C. Probe
8. În ședința din 15.06.2015 instanța a încuviințat în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. (1) C.proc.civ raportat la art. 255 alin. (1) pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei apreciind că este utilă, concludentă și pertinentă pentru soluționarea cauzei.
II. ÎN FAPT
9. Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
10. Între părți s-a încheiat contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr. 1C_/08.08.2006, ce a avut ca obiect furnizarea de gaze energie electrica, in urma carora au fost emise de catre reclamanta mai multe facturi fiscale, aflate la filele 15-19 dosar. Desi parata A. M. nu a contestat facturile emise reclamantei, nu si-a indeplinit obligatia de plata in cuantum de 2286,39 lei, reprezentand contravaloare energie electrica.
III. ÎN D.
- Reglementări incidente
11. Instanța se va raporta în prezenta cauza la dispozițiile incidente în cauză, temeiul de drept invocat de către reclamantă fiind art. 1270 C.civ potrivit căruia: „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”. De asemenea, având în vedere că temeiul pretențiilor solicitate de către reclamantă e reprezentat de răspunderea civilă contractuală, instanța va avea în vedere și prevederile art. 1530 C.civ. potrivit cărora: „creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației”.
- Soluția instanței de judecată
12. Analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța reține că cererea reclamantei este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:
13. Instanța constată că, pentru a fi în prezenta răspunderii civile contractuale, se impun a fi îndeplinite mai multe conditii, respectiv: a) fapta ilicită care constă în neexecutarea lato sensu a obligațiilor contractuale asumate de debitor prin contractul valabil încheiat cu creditorul; b) existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorului; c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a debitorului și prejudiciu; d) culpa, greșeala sau vinovăția debitorului.
14. Raportat la aceste conditii, instanta constată că în materia răspunderii contractuale trebuie să existe o neexecutare cel putin partială, dar suficient de însemnată a unei clauze contractuale. Raportat la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanta retine că între părți s-a încheiat contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr. 1C_/08.08.2006, ce a avut ca obiect furnizarea de gaze energie electrica, in urma carora au fost emise de catre reclamanta mai multe facturi fiscale, aflate la filele 15-19 dosar. Desi parata A. M. nu a contestat facturile emise reclamantei, nu si-a indeplinit obligatia de plata in cuantum de 2286,39 lei, reprezentand contravaloare energie electrica. Prin urmare creanta in cuantum de 2286,39 lei este certa, lichida si exigibila, conform prevederilor art. 662 C.proc.civ, existenta ei fiind neindoielnica deoarece rezulta din contractul semnat si facturile necontestate, cuantumul acesteia fiind determinat prin inscrisurile ce o constata, respectiv contractul semnat si facturile necontestate si este exigibila intrucat datele de scadenta ce sunt mentionate in contract sunt anterioare datei introducerii actiunii. Instanța o va obliga pe pârâtă și la plata sumei de 59,92 lei cu titlu de penalități de întârziere, acestea fiind datorate conform contractului încheiat între părți.
15. Instanta retine că sunt îndeplinite conditiile răspunderii civile contractuale, respectiv există un contract semnat si stampilat de ambele părti, debitoarea-pârâtă însusindu-si clauzele contractuale, a existat o neexecutare a clauzelor contractuale (pârâta nu a achitat conform contractului facturile emise de reclamanta care a prestat serviciile), există legătură de cauzalitate si culpa debitoarei. Instanta, analizând facturile fiscale emise de reclamantă în executarea contractului, retine că acestea nu sunt semnate si stampilate de către debitoare, dar se poate stabili concordanta dintre prevederile contractuale si facturi, acestea fiind practic emise în executarea contractului. Instanta se va raporta si la faptul că pârâta, legal citată, nu a contestat în vreun fel debitul.
16. Cu privire penalitățile de întârziere, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 11 alin 2 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici pcare prevăd că neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadentei atrage penalități pentru fiecare zi de întârziere. Potrivit aceluiași alineat, penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilit conform reglementarilor în vigoare, iar valoarea totala a acestor penalități nu poate depăși valoarea facturii. În lumina dispozițiilor art. 1538 si urm. cod civil (1066-1072 din vechiul cod civil), această clauză contractuală, care are natura unei clauze penale, prin care părțile evaluează anticipat prejudiciul suferit prin neplata la termen, a fost însușita in mod expres de către pârâtă prin semnătură, iar în aceste condiții potrivit art. 1270 Cod civil ( 969 C.civ.) instanța i-a dat eficiență juridică.
17. Cu privire la plata contravalorii taxei de debranșare/rebranșare, instanța constată că acest capăt de cerere formulat de reclamantă este neîntemeiat, respingându-l ca atare. Potrivit art. 11 alin. 4 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici prevăzut în Decizia ANRDE nr.57/1999 dacă factura și penalitățile datorate nu au fost achitate, după 35 de zile de la data scadenței furnizorul transmite consumatorului un preaviz (document distinct de factură, care se transmite numai consumatorilor care nu și-au achitat factura în termenul legal), iar după 45 de zile de la data scadenței, dar nu mai devreme de 5 zile de la data transmiterii preavizului, poate întrerupe furnizarea energiei electrice. Conform art. 11 alin. 5 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici prevăzut în Decizia ANRDE nr.57/1999 reluarea furnizării energiei electrice după întreruperea prevăzută la alin. (4) se realizează în ziua lucrătoare imediat următoare efectuării plății integrale către furnizor a facturii, a penalităților datorate și a cheltuielilor ocazionate de întreruperea și reluarea furnizării.
18. De asemenea, art. 154 din HG 1007/2004 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori prevede expres că reluarea alimentării cu energie electrică a consumatorului după sistarea pentru neplată se realizează în maximum două zile lucrătoare imediat următoare efectuării plății integrale către furnizor a facturii, a penalităților datorate și a cheltuielilor ocazionate de sistarea și reluarea furnizării. Se poate observa că dispozițiile menționate se referă la obligația de achitare a contravalorii cheltuielilor ocazionate de întreruperea și reluarea furnizării numai în măsura în care consumatorul solicită reluarea alimentării cu energie electrică.
19. Așadar, instanța reține că reluarea furnizării energiei electrice la cererea consumatorului este condiționată de plata anticipată a contravalorii cheltuielilor de debranșare/rebranșare, astfel încât, per a contrario, instanța constată că nu există nicio dispoziție legală sau convențională care să oblige pe consumator la plata cheltuielilor de debranșare/rebranșare în situația în care acesta nu solicită reluarea furnizării energiei electrice.
Asupra cheltuielilor de judecată
20. Instanța reține că, fiind expresia principiului disponibilității, cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu, ci numai la cerere, astfel cum prevede de altfel și art. 453 alin. (1) NCPC. Cheltuielile de judecată se acordă numai în măsura în care au fost dovedite. În acest caz, partea îndreptățită va depune acte doveditoare. Pentru ca instanța să poată dispune acordarea cheltuielilor de judecată, partea trebuie să facă dovada a) existenței lor și b) a întinderii acestora.
17. Dovada propriu-zisă a cheltuielilor de judecată se va putea face cu înscrisuri, cu martori sau prezumții. Instanța constată că reclamanta a făcut dovada avansării cheltuielilor de judecată doar în ceea ce privește suma de 181,54 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, prin depunerea la dosarul cauzei a OP din data de 29.06.2015, iar nu și a taxelor achitate la INEP. Față de acestea, raportat la prev. art. 452 C.proc.civ, instanța va admite în parte cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, doar în ceea ce privește taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1.Admite în parte cererea formulată de reclamanta ., J40/_/2007, CUI_, cu sediul în București, .. 41-43, sector 1 și cu sediul ales la C..Av. T. F., din București, Calea Floreasca nr. 39, ., în contradictoriu cu pârâta A. M., CNP_, cu domiciliul în București, . nr. 39, sector 2.
2. Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 2286, 39 lei reprezentând contravaloare servicii prestate si neachitate, conform contract, precum si la plata sumei de 59,92 lei reprezentând penalităti de întârziere calculate conform contract.
3. Respinge cererea reclamantei cu privire la suma de 175,74 lei ca neîntemeiată.
4. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 181,54 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
5. Respinge cererea reclamantei cu privire la celelalte pretenții solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată ca fiind neîntemeiată.
6. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, conform art. 466 alin. (1) NCPC raportat la art. 468 alin. (1) NCPC.
7. Apelul se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
8. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. V. A. N. C.
Redactat/Tehnoredactat G.V/C.A.N. 4 ex. imprimate la data de 04.12.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI | Acţiune pauliană. Hotărâre din 02-12-2015, Judecătoria... → |
|---|








