Pretenţii. Hotărâre din 27-10-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 11124/2015
Dosar civil nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI–SECȚIA CIVILĂ
ȘENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A.-M. P.
GREFIER: C. I. C.
Pe rol se află soluționarea cererii civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta Asociația de proprietari . cu pârâtul N. C..
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință publică din data de 05.10.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de 13.10.2015, pentru data de 20.10.2015 și pentru data de astăzi, 27.10.2015.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București la data de 27.03.2015 sub nr._ reclamanta Asociația de proprietari . în sector 2, București, ..3 a chemat în judecată pe pârâtul N. C. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:
1.-obligarea pârâtului la plata sumei de 7.345,28 lei compusă din: 5.118,74 lei reprezentând cote de întreținere; 1.279,25 lei - penalități de întârziere; 544.09 lei – penalități vechi; 83,20 lei - fond de reparații; 120 lei - taxa OCPI; 200 lei - cheltuieli Kompass, pentru perioada oct. 2013 – ian. 2015, pentru imobilul ap.17 din ..3, . - proprietatea pârâtului;
2.-obligarea pârâtului la plata în continuare a penalităților de întârziere de 0,2% până la data plății efective a debitului principal;
3.-obligarea pârâtului la plata sumei de 470 lei cu titlu de cheltuieli avansate de reclamantă pentru recuperare debit; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a învederat că pârâtul în calitate de proprietar al apartamentului nr. 17 din blocul 14, situat în .. 3, sector 2, cu toate diligențele depuse de către reclamantă nu a mai achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament începând cu luna octombrie 2013 și până în ianuarie 2015, debitul cumulat fiind în sumă de 7.345,28 lei.
S-a mai susținut că, pentru recuperarea debitului, a apelat la serviciile firmei specializate S.C Kompass Data SRL care a perceput costuri minime raportat la activitățile de recuperare a debitului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 46-50 din Legea nr. 230/2007, art. 194, art. 451-453 Cod proc. civ.
În dovedirea cererii, s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Au fost atașate la dosarul cauzei copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe următoarele înscrisuri: certificat informativ OCPI; convenție de mandat privind recuperarea de credite/factură/chitanță; încheierea de ședință din data de 19.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosar nr. 32/A/2004 de acordare personalitate juridică reclamantei; certificat de înregistrare fiscală; centralizator liste de plată; listele de plată cote contribuție perioada octombrie 2013-ianuarie 2015; procesul-verbal din data de 16.05.2013 al AG al Asociației (fl.7-39 dosar).
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 223 alin. 3 Cod proc. civ.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La data 08.05.2015, în termen legal, pârătul a depus întâmpinare prin care a arătat că nu are obiecțiuni cu privire la capetele de cerere 2 și 3, iar cu privire la primul capăt de cerere privind plata sumei de 7.345,28 lei a învederat că a plătit cu următoarele chitanțe, care nu sunt operate în evidența contabilă: cu chitanța nr.3539/24.07.2014 suma de 1.100 lei compusă din 260 lei cheltuieli Kompass; 140 lei penalizări de 0,2%; 700 lei restanță; cu chitanța nr. 3668/16.10.2014 suma de 1.000 lei compusă din întreținere restantă + penalizări 2014; cu chitanța nr. 3881/17.02.2015 suma de 1.200 lei compusă din 916,80 lei restanță; 200,00 penalizări; 83,20 lei fond reparații restant.
A anexat întâmpinării: carte de identitate pârât; fișa contabilă .. 3539/24.07.2014, nr.3668/16.10.2014 și nr.3881/17.02.2015 (fl.43-47 dosar).
La data de 11.06.2015 reclamanta a depus la dosar cauzei răspuns la întâmpinare prin care a arătat că situația de fapt prezentată prin cererea sa este cea reală, pârâtul a achitat sumele la care se referă prin întâmpinare cu mult înainte de depunerea acțiunii, cele trei chitanțe fiind procesate în contabilitate (fl. 67-70 dosar).
La data de 27.08.2015 reclamanta a depus la dosar cauzei cerere precizatoare prin care a solicitat să se ia act de modificarea petitului acțiunii ca urmare a majorării perioadei debitului restant respectiv în cuantum de 10.819,09 lei compusă din 7.248,14 lei reprezentând cote de întreținere; 2.346,14 lei - penalități de întârziere; 544.09 lei – penalități vechi; 260,12 lei - fond de reparații; 120 lei - taxa OCPI; 200 lei - cheltuieli Kompass, sumele solicitate la capetele 2 și 3 de cerere rămânând neschimbate.
S-au atașat cererii precizatoare copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe următoarele înscrisuri: centralizator liste de plată; listele de plată cote contribuție perioada februarie 2015–iunie 2015 (fl. 53-61 dosar).
În cauză, în temeiul art. 255 Cod proc. civ., s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Reclamanta Asociația de proprietari . în sector 2, București, .. 3, a dobândit personalitate juridică în luna februarie 2004, conform încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 19.02.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosar nr. 32/A/2004, rămasă definitivă și irevocabilă (fl. 18 dosar).
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, Asociația de proprietari impune obligații pentru toți proprietarii și potrivit art. 46 din același act normativ, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
În conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Potrivit art. 49 alin.1 din Legea nr. 230/2007, Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-a aplicat, iar potrivit alin. 2 din același articol, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este maximul 20 de zile calendaristice”.
Asociația de proprietari . Generală a Proprietarilor din data de 16.05.2013 a stabilit cuantumul penalităților de întârziere la nivel de 0,2% pe zi de întârziere, conform procesului verbal al AGP din 16.05.2013, pct.4 (fl. 20,21 dosar), iar calculul acestora începe din a 50-a zi de la data afișării listelor de plată.
Conform procesului verbal al Adunării Generale a Proprietarilor din data de 16.05.2013, pct. 4 -, Asociația de proprietari . majorarea fondului de reparații, suma majorată urmând a fi colectată în 5 rate lunare în perioada mai 2013–septembrie 2013.
Instanța constată că listele de întreținere sunt legal și corect întocmite, potrivit legislației în materie. Listele de întreținere au prevăzute coloane separate pentru debitul curent, debitul restant, penalități, fondul de reparații, sold penalități vechi. În prima parte a listei de întreținere sunt trecute cheltuielile de întreținere ale lunii respective, iar în partea a doua sunt trecute restanțele, ultima coloană fiind suma totală a lunii+restanțe.
Privitor la cele trei chitanțe arătate de pârât prin întâmpinare (fl. 46 dosar), se constată că acestea figurează înregistrate în evidența contabilă a reclamantei, chitanțele nr. 3668/16.10.2014 și nr. 3881/17.02.2015 fiind înregistrate cu suma corectă, respectiv cu suma de 1000 lei și cu suma de 1200 lei.
În ceea ce privește chitanța nr. 3539/24.07.2014, în sumă de 1.100 lei, aceasta figurează înregistrată cu suma de 960 lei (fl. 69 dosar).
Prin urmare, instanța reține că, potrivit listei de plată a cotelor de contribuție aferente cheltuielilor Asociației de proprietari . octombrie 2013–iunie 2015, a fișelor debitor . celorlalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei, prin neplata cheltuielilor aferente apartamentului 17, pârâtul a acumulat un debit total în sumă de _,49 lei reprezentând cote de întreținere, penalități de întârziere, fond de reparații, taxă OCPI, cheltuieli Kompass și cheltuieli pentru recuperarea debitului.
Totodată, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a restului de penalități de întârziere aferente debitului principal reprezentând cote de întreținere restante în procent de 0,2% de la data scadenței și până la data plății efective.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea de cheltuieli de judecată în prezentul proces civil, acesta urmează a fi respins ca neîntemeiat, în cauză nefăcându-se dovezi în acest sens.
Față de considerentele anterior expuse, instanța urmează să admită în parte cererea formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari . sediul în sector 2, București, .. 3, . cu pârâtul N. C., cu domiciliul în sector 2, București, .. 3, .> Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de_,09 lei reprezentând cote de întreținere, penalități de întârziere, fond de reparații, taxa OCPI, cheltuieli Kompass și cheltuieli pentru recuperarea debitului.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a restului de penalități de întârziere aferente debitului principal în procent de 0,2% până la data plății efective.
Respinge capătul de cerere privitor la acordarea de cheltuieli de judecată în prezentul proces civil ca neîntemeiat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare ce se va înregistra la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-M. P. C. I. C.
Red./Tehn.: A.M.P.
Data: 04.01.2016/Ex. 4
Operator de date cu caracter personal 2891
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A.-M. P.
GREFIER: C. I. C.
Pe rol se află judecarea cererii de chemare în judecată având ca obiect ,, pretenții” formulată de reclamanta A. DE P. . cu pârâtul N. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâtul personal, lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, depunerea la data de cerere precizatoare la data de 27.08.2015 de către reclamantă, iar la data de 11.06.2015 răspuns la întâmpinare, după care:
Instanța procedează la legitimarea părții prezente, datele de identificare fiind consemnate în caietul grefierului.
Instanța ia act de faptul că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În temeiul dispozițiilor art. 131 și 107 și pr. civ., instanța stabilește că Judecătoria Sectorului 2 este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, având ca majorare pensie de întreținere.
LA interpelarea instanței pârâtul confirmă faptul că este proprietarul imobilului.
Instanța pune în discuție probatoriu.
Pârâtul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța, deliberând asupra cererii de probatorii formulate de către părți, apreciind asupra capacității probelor de a lămuri cauza și a conduce la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra formulării concluziilor asupra fondului.
Reclamanții solicită admiterea cererii, dar dorește o eșalonare a sumei datorate. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunțarea până la data de 13.10.2015, motiv pentru care,
DISPUNE:
Amână pronunțarea în prezenta cauză la data de 13.10.2015.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.10.2015.
Președinte, Grefier,
A. M. P. C. I. C.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A.-M. P.
GREFIER: C. I. C.
Pe rol se află judecarea cererii de chemare în judecată având ca obiect ,, pretenții” formulată de reclamanta A. DE P. . cu pârâtul N. C..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 05.10.2015, cuprinse fiind în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.10.2015 când, în aceeași compunere,
INSTANȚA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunțarea până la data de 20.10.2015, motiv pentru care,
DISPUNE:
Amână pronunțarea în prezenta cauză la data de 20.10.2015.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.10.2015.
Președinte, Grefier,
A. M. P. C. I. C.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A.-M. P.
GREFIER: C. I. C.
Pe rol se află judecarea cererii de chemare în judecată având ca obiect ,, pretenții” formulată de reclamanta A. DE P. . cu pârâtul N. C..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 05.10.2015, cuprinse fiind în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.10.2015, iar apoi pentru data de 20.10.2015 când, în aceeași compunere,
INSTANȚA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunțarea până la data de 27.10.2015, motiv pentru care,
DISPUNE:
Amână pronunțarea în prezenta cauză la data de 27.10.2015.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.10.2015.
Președinte, Grefier,
A. M. P. C. I. C.
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria... → |
|---|








