Întoarcere executare. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 27/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 11097/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 27.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: O. A. C.

GREFIER: P. S. R.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „întoarcere executare” privind pe reclamant A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu pârât H. M..

La cele două apeluri nominale făcute în ședință publică părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă conform art. 242 alin. 2 C.Pr.Civ. și nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța deliberează asupra probelor solicitate de părți și încuviințează proba cu înscrisurile atașate la dosar, apreciind în raport de dispozițiile art. 167 alin. 1 C.Pr.Civ., ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._/299/01.07.2015 reclamanta A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR a chemat în judecată pe parata H. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună restabilirea situației anterioare prin obligarea pârâtei la plata sumei de_,04lei.

În motivare s-a arătat, în esență, că prin sentința civilă nr.3243/01.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul cu nr._/300/2012 s-a admis in parte contestația formulata de ea împotriva somației emisa in dosarul 289 /2012 al B. Ulman B., in sensul ca s-a diminuat onorariu de avocat de la 2000 lei la 500 lei ,fiind irevocabila, astfel ca parata trebuie sa restituie suma de 1500 lei executata in plus in acest dosar de executare.

În drept, au fost invocate disp. art. 722 alin 1, 2 NCPC.

S-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform art. 223 N.C.proc.civ.

La solicitarea instanței, în temeiul art. 402 alin. 1 C.pr.civ., Biroul Executorului Judecătoresc Ulman B. a înaintat copii certificate de pe înscrisurile existente în dosarul de executare nr 289/2012.

Parata nu a depus la dosar întâmpinare.

Prin Sentința civilă nr._ pronunțată în data de 18.09.2015 în dosarul nr._/299/2015, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 28.09.2015, sub nr._ .

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând probatoriul administrat în cauză instanța reține următoarele:

Împotriva reclamantului s-a derulat procedura de executare silită în dosarul nr. 289/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc Ulman B. pentru recuperarea sumei de_,04 lei.

Prin adresa de poprire emisă de executorul judecătoresc la data de 03.05.2012, s-a înființat poprirea asupra conturilor contestatoarei deschise la terțul poprit Trezoreria Statului Sector 1 București, cu sediul în sectorul 2, fiind impusă acestuia interdicția de a plăti debitoarei sumele datorate intimatului-creditor, reprezentând debit actualizat și cheltuielile de executare.

Suma a fost indisponibilizată și virată în contul executorului judecătoresc, apoi distribuită creditorului.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 3243/01.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul cu nr._/300/2012 s-a admis in parte contestația formulata de ea împotriva somației emisa in dosarul 289 /2012 al B. Ulman B., in sensul ca s-a diminuat onorariu de avocat de la 2000 lei la 500 lei sentința fiind irevocabila.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 404 ind.1 alin.1 Cod proc.civ. de la 1865, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau actele de executare, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.

Având în vedere că prin sentința civilă nr. 3243/01.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul cu nr._/300/2012, irevocabilă prin decizia nr. 1670R din 19.05.2014 pronunțată de Tribunalul București, s-a admis in parte contestația formulata de ea împotriva somației emisa in dosarul 289 /2012 al B. Ulman B., in sensul ca s-a diminuat onorariu de avocat de la 2000 lei la 500 lei, instanța reține că sunt îndeplinite condițiile pentru a se putea dispune întoarcerea executării silite.

Pentru aceste motive, instanța va admite cererea și va dispune întoarcerea executării silite efectuate în dosarul nr. 289/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc Ulman B. și pe cale de consecință va obliga pârâtul să restituie reclamantei suma de 1500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de întoarcere a executării silite privind pe reclamant A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 202, în contradictoriu cu pârât H. M., cu dom. în A., .. 18-26, ., ..

Dispune întoarcerea executării silite și obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1500 lei.

Cu drept de a formula recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

O. A. CĂTĂLINPUPĂZĂ S. R.

Red. O.A.C./ Tehn. P.S.R.

4 ex./05.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI