Pretenţii. Încheierea nr. 13/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 13/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 2903/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 13.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. L. M.

GREFIER: D. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta Asociația de proprietari . contradictoriu cu pârâții M. V. și M. M. G..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta, prin apărător, pârâta M. V., prin curator, lipsind pârâtul M. M. G..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a efectuat referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează: obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și depunerea la dosar, prin Serviciul Registratură, la data 26.01.2015 a unui set de înscrisuri de către pârâta M. V. (f. 75-98), după care,

Pârâta, prin curator, depune întâmpinare (f.100-101) și arată că pârâta a înțeles să formuleze și să depună personal întâmpinarea, însă solicită să se aibă în vedere întâmpinarea depusă la acest termen de judecată.

Apărătorul reclamantei arată că a indicat adresa pârâtului din . locuiește pârâtul împreună cu copiii, fiind coproprietar al imobilului ce face obiectul cauzei.

Pârâta, prin curator, susține că înscrisurile s-au depus după data depunerii acțiunii, că a crezut că înscrisurile pot ajuta și solicită să nu se aibă în vedere întâmpinarea depusă de pârâtă.

Apărătorul reclamantei invocă excepția tardivității depunerii întâmpinării.

Instanța pune în discuție excepția tardivității depunerii întâmpinării, invocată de reclamantă, prin apărător.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea excepției.

Pârâta, prin curator, solicită respingerea excepției.

Instanța, în temeiul art. 208 alin.2 C.Pr. Civ. admite excepția tardivității formulării întâmpinării și constată decăzută pârâta din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine.

Pârâta, prin curator, arată că pârâta dorește să achite debitul însă nu are bani.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau exceptii de invocat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.

Apărătorul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Pârâta, prin curator, arată că nu se opune probelor solicitate.

Constatând că proba cu înscrisuri este concludentă, utilă, putând duce la soluționarea pricinii, instanța, potrivit art.258 c.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisuri pentru reclamantă și, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat, onorariul de mediator, depunând dovada în acest sens (f. 102-103).

Instanța, conform art. 394 c.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 27.02.2015.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

M. L. M. D. A.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 27.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. L. M.

GREFIER: D. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta Asociația de Proprietari . contradictoriu cu pârâții M. V. și M. M. G..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astăzi, când a dispus următoarele:

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 13.03.2015.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

M. L. M. D. A.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 2903

Ședința publică din data de 13.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. L. M.

GREFIER:D. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta Asociația de Proprietari . contradictoriu cu pârâții M. V. și M. M. G..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 27.02.2015 și apoi la data de astăzi, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin actiunea înregistrată pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti sub nr._ la data de 20.03.2014, reclamanta A. de P. ., ..8, sector 2, a chemat in judecata pe pârâtii M. V. si M. M. G. si a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 5410,1 lei lei reprezentând cote de întreținere restante, fond de reparatii si penalitati, la plata unei penalitati de 0,2% pe zi de intarziere calculata la suma de 3885,79 le de la data de 01.03.2014 pana la data efectiva a platii, fara ca suma penalitatilor sa poata depasi suma la care s-au aplicat, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea actiunii reclamanta a arătat că paratii refuza in mod sistematic si cu rea credinta sa-si plateasca cotele de intretinere, in prezent datorand suma de 5410,17 lei din care suma de 3.869,79 lei reprezinta restante la plata intretinerii pe perioada septembrie 2012-ianuarie 2014, 16 lei reprezinta fond de reparatii pe perioada septembrie-octombrie 2012, 1524,38 lei reprezinta penalitati calculate la cotele restante pe perioada septembrie 2012-octombrie 2013

În drept, au fost invocate dispozitiile art.24, art.46, art.49 si art.50 din Legea nr. 230/2007, art.194 si art.274 Cod proc.civ..

Acțiunea este scutita de plata taxei judiciare de timbru.

Pârâtii nu au formulat întâmpinare in cauză.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta constata urmatoarele:

Apartamentului nr.33 din Bucuresti, ..8, ., sector 2 este proprietatea pârâtilor.

Potrivit art. 46 din Legea nr.230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari si art. 32, alin.1 din HG 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 230/2007 toti proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, în caz contrar, asociația de proprietari având dreptul, conform art.50, alin.1 din Legea 230/2007, de a chema in justiție proprietarul care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Astfel cum reiese din inscrisurile administrate in probatiune, pentru perioada septembrie 2012- ianuarie 2014 paratilor le revine obligatia de a achita cu titlu de cheltuieli comune suma de 3869,79 lei, cu titlu de fond de reparatii aferent aceleiasi perioade suma de 16 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei septembrie 2012-octombrie 2013 suma de 1524,38 lei, ce reprezinta penalitati de intarziere calculate pana la data de 28.02.2014.

Cererea de obligare a paratei la plata penalităților de intârziere este intemeiata. Aceasta întrucât, art. 49, alin.1 din Legea 230/2007 prevede că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. De asemenea, conform art. 25, alin.1 din HG 1588/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 230/2007, asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin.(1) din Legea nr. 230/2007, suma acestora neputând depăși suma cotei restante la care s-a aplicat. Văzând materialul probator administrat în cauză, instanța constată că reclamanta a dovedit că a stabilit în conditiile legii un sistem de penalizare a restanțierilor la plata cheltuielilor comune.

Vazand probele administrate in cauza, instanta va admite cererea de chemare in judecata astfel cum a fost formulată si va obliga paratii să plătească reclamantei suma de 3869,79 lei reprezentând restanțe la plata cheltuielilor comune de întreținere în perioada septembrie 2012 - ianuarie 2014, sa plateasca suma de 16 lei reprezentand fond de reparatii aferent lunilor septembrie 2012, octombrie 2012, sa plateasca suma de 1524, 38 lei reprezentand penalitati de intarziere aferente cotelor de intretinere din perioada septembrie 2012-octombrie 2013, calculate de la scadenta pana la data de 28.02.2014, precum si sa plateasca penalitati de intarziere in continuare, in procent de 0,2% pe zi, calculate asupra debitului principal in suma de 3869,79 lei de la data de 29.02.2014 si pana la data achitarii integrale a acestuia, fara ca suma penalitatilor sa depasesca suma la care s-au aplicat.

În baza art.453 N.c.p.c. reținând culpa procesuală a pârâtilor instanța ii va obliga să plătească reclamantei 600 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul apărătorului ales. Onorariul aparatorului din oficiu in cuantum de 250 lei urmeaza sa fie avansat din fondurile statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea privind pe reclamanta Asociația de Proprietari . în București, .. 8, Sec. 2, în contradictoriu cu pârâții M. V. cu domiciliul în București, .. 8, ., ., și M. M. G. cu domiciliul în București, .. 6, ., ..

Obliga paratii sa plateasca reclamantei suma de 3869,79 lei reprezentând restanțe la plata cheltuielilor comune de întreținere în perioada septembrie 2012 - ianuarie 2014, sa plateasca suma de 16 lei reprezentand fond de reparatii aferent lunilor septembrie 2012, octombrie 2012, sa plateasca suma de 1524, 38 lei reprezentand penalitati de intarziere aferente cotelor de intretinere din perioada septembrie 2012-octombrie 2013, calculate de la scadenta pana la data de 28.02.2014, precum si sa plateasca penalitati de intarziere in continuare, in procent de 0,2% pe zi, calculate asupra debitului principal in suma de 3869,79 lei de la data de 29.02.2014 si pana la data achitarii integrale a acestuia, fara ca suma penalitatilor sa depasesca suma la care s-au aplicat.

Obliga paratii sa plateasca reclamantei suma de 600 lei, cheltuieli de judecata.

Onorariul aparatorului din oficiu, in cuantum de 250 lei urmeaza sa fie avansat din fondurile statului.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.

Pronunțată în ședința publică din 13.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. L. M. D. A.

Red./Dact./M.L.M./D.A./ 5 ex./29.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Încheierea nr. 13/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI