Pretenţii. Sentința nr. 1368/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1368/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 1368/2015
Dosar număr_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 1368
Ședința publică din data de 06.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. D. B.
GREFIER: M. U.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta D.-Ș. L.-C. și pe pârâta Grădinița nr. 143-138.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentanta reclamantei, avocat A. M. P., cu împuternicirea avocațială la dosar (fila 27), reprezentantul pârâtei, consilier juridic Muszkopf Alfred I., care depune delegație.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru discutarea probelor.
Reprezentanta reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Reprezentantul pârâtei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În temeiul art. 255 - 258 Noul C.proc.civ., considerând utilă, pertinentă și concludentă proba cu înscrisuri solicitată de reclamanta, instanța o încuviințează, constatând faptul că pârâta nu a depus întâmpinare, fiind decăzută din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 208 Noul C.proc.civ.
Reprezentantul pârâtei solicită introducerea în cauză a Direcției Generale de Administrare a Patrimoniului Imobiliar, având în vedere înscrisurile depuse de reclamanta.
Instanța pune în vedere reprezentantului pârâtei dispozițiile art. 148 Noul C.proc.civ., în sensul că orice cerere adresată instanței trebuie formulată în scris.
Reprezentantul pârâtei arată că nu are o cerere scrisă în sensul susținerilor de mai sus, iar delegația pentru acest dosar a fost primită ieri.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtei la plata sumei de 6208,72 lei - echivalentul a 1400 euro, la cursul BNR din data plății, cu titlu de chirie aferentă lunilor iulie și august 2011, obligație ce derivă din contractul de închiriere nr._/17.09.2007 și actele adiționale nr._/04.03.2007 și nr._/19.05.2010, încheiate între părți. Solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și depune înscrisuri privind plata onorariului de avocat, taxa judiciară de timbru, chitanțe eliberate de S.C. Fan Courier Express S.R.L. și de Poșta Română.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Arată că părțile pot conveni încetarea contractului de închiriere, iar pârâta a solicitat acest lucru. Arată că imobilul este în coproprietate, în dosarul de restituire administrativă fiind indicat ca titular domnul V. Ș..
Reprezentanta reclamantei arată că partea este proprietara imobilului, contractul de închiriere fiind înregistrat la Administrația Finanțelor Publice.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.07.2014 sub nr._, reclamanta D.-Ș. L.-C. a chemat în judecata pe pârâta Grădinița nr. 143-138, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea paratei la plata sumei de 1.400 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând cuantumul chiriei aferente perioadei iulie-august 2011, datorate potrivit contractului de închiriere nr._/17.09.2007 și actelor adiționale nr._/04.03.2007 și nr._/19.05.2010.
În motivare, reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat contractul de închiriere nr._/17.09.2007 având ca obiect transmiterea dreptului de folosință - de către aceasta, în calitate de locator, pârâtei locatar – asupra unui spațiu în suprafață de 123 mp, situat București, ., parter, sector 2; termenul contractual a fost stabilit, astfel cum s-a menționat și în actele adiționale la contract, până la data de 30.06.2012.
Conform art. 2 al. 2 teza finală din contractul de închiriere, părțile au convenit în sensul posibilității denunțării unilaterale a contractului, cu condiția unui preaviz de 60 de zile, iar, conform art. 3 din contract, chiria a fost stabilită la suma de 700 euro lunar, plata urmând a se efectua în lei, la cursul de schimb leu/euro comunicat de B.N.R. în ziua efectuării plății, până la data de 25-27 ale lunii în curs.
Reclamanta a menționat că la data de 22.06.2011 a primit din partea pârâtei notificarea nr. 2618/21.06.2011 prin care aceasta a solicitat rezilierea unilaterală a contractului de închiriere, începând cu data de 01.07.2011, din cauza unor dificultăți financiare; prin urmare, a menționat reclamanta, având în vedere și termenul de 60 de zile de preaviz, contractul de închiriere intervenit între părți a încetat la data de 22.08.2011, astfel că pârâta este obligată la plata contravalorii chiriei aferente lunilor iulie și august 2011.
În susținerea cererii timbrate, a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept, a invocat prevederile art. 24 din Legea nr. 114/1996, art. 969, art. 998, art. 1429 al. 2 C.civ. 1864, art. 194, art. 411 al. 1 N.C.p..civ.
Au fost anexate înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.
La data de 2909.2011, reclamanta a depus la dosar, prin serviciul registratură, cerere precizatoare prin care a indicat valoarea obiectului cererii în monedă națională ca fiind suma de 6.208,72 lei.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între reclamanta D.-Ș. L.-C., în calitate de locator, și pârâta Grădinița nr. 143-138, în calitate de locatar, a fost încheiat contractul de închiriere înregistrat sub nr._/17.09.2007 la D.G.F.P.-M.B. Administrația Finanțelor Publice Sector 2 (f. 14-16), prin care reclamanta a închiriat pârâtei spațiul în suprafață de 123 mp, situat București, ., parter, sector 2, pentru perioada 01.07.2007 – 30.06.2008.
Conform art. 3 din contract, chiria lunară a fost stabilită la suma de 700 euro, plata urmând a se efectua în lei, la cursul de schimb leu/euro comunicat de B.N.R. în ziua efectuării plății, până la, cel mai târziu, data de 25-27 ale lunii în curs.
Totodată, prin art. 2 din contractul de închiriere, părțile au stipulat posibilitatea rezilierii unilaterale a contractului, cu preaviz de 60 de zile.
Din conținutul actelor adiționale încheiate la contractul de închiriere (f. 17-18) reiese că părțile au convenit asupra prelungirii termenului contractual până la data de 30.06.2012.
Prin notificarea comunicată reclamantei la data de 22.06.2011, pârâta a notificat intenția de încetare a relațiilor contractuale (f. 11-13), solicitând reclamantei să se prezinte la data de 29.06.2011, la sediul grădiniței, pentru a discuta și finaliza aspectele referitoare la predarea imobilului și soluționarea aspectelor referitoare la clauzele contractuale.
Față de aceste împrejurări și având în vedere înscrisurile cauzei, instanța - reținând totodată că potrivit art. 969 C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile legal făcute -, constată că pârâta, prin notificarea de încetare a raporturilor contractuale a procedat la denunțarea unilaterală a contractului părților, devenind astfel incidente prevederile contractuale referitoare la termenul de preaviz de 60 de zile, respectiv art. 2 din contract.
Prin urmare, instanța reține că termenul de preaviz instituit contractual a determinat încetarea efectelor contractului de închiriere la data de 22.08.2011.
Potrivit art. 1429 C.civ., locatarul trebuie sa plătească prețul locațiunii la termenele stipulate, iar in conformitate cu dispozițiile art. 3 din contractul de închiriere, cuantumul chiriei lunare a fost stabilit la suma de 700 euro.
Instanța, având în vedere considerentele menționate, textele legale indicate și înscrisurile depuse la dosar, reține că pârâta nu a achitat chiria aferentă perioadei iulie - august 2011, astfel că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 1.400 euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de chirie.
În consecință, instanța urmează să admită acțiunea formulată de reclamantă și să oblige pârâta la plata sumei de 1.400 euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de chirie.
Potrivit dispozițiilor art. 453 C.proc.civ., cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă vor fi suportate de pârâta pe temeiul culpei sale procesuale, urmând a obliga pârâta la plata sumei de 2.976 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea promovată de reclamanta D.-Ș. L.-C., cu domiciliul ales la "J. și Asociații" S.C.A. în sector 1, București, ., . în contradictoriu cu pârâta Grădinița nr. 143-138, cu sediul în sector 2, București, ..
Obligă pârâta la plata sumei de 1.400 euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de chirie.
Obligă pârâta la plata sumei de 2.976 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, depus la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.02.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Pentru grefier de ședința aflat in C.O.,
semnează Grefier Sef
Red./ Th.red. ADB/06.05.2015
| ← Obligaţie de a face. Încheierea nr. 16/2015. Judecătoria... | Întoarcere executare. Sentința nr. 1339/2015. Judecătoria... → |
|---|








