Întoarcere executare. Sentința nr. 1342/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1342/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 1342/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr.1342
Ședința publică din data de: 06.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. N. C.
Grefier: M. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect întoarcere executare privind pe reclamanta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PRORIETAȚILOR în contradictoriu cu pârâtul J. I., J. P. și J. E..
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile. Cauza a fost lăsată la o nouă strigare, la finalul ședinței de judecată, conform Regulamentului de ordine interioară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
La termenul de judecată din data de 14.11.2014, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art.155 ind.1 c.pr.civ., întrucât reclamanta nu a întreprins demersurile necesare în timp util cu privire la capacitatea de folosință a pârâtului, cu relații actuale din partea autorităților statului.
Prin serviciul de registratură, la data de 10.12.2014 reclamanta a formulat și depus la dosar, cerere de repunere pe rol, prin care a solicitat introducerea în cauză a numiților J. P. și J. E., filele 29-32.
Potrivit dispozițiilor instanței din data de 11.12.2014, s-a pus în vedere reclamantei prin citație, să depună certificat de moștenitor pentru pârâtul decedat, obligație neîndeplinită.
La data de 14.01.2015, prin serviciul de registratură, reclamanta a înaintat la dosar, o adresă prin care a învederat că a solicitat Camerei Notarilor Publici din Suceava, eliberarea unei copii a certificatului de succesiune a pârâtului decedat J. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Instanța, invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive, conform art. 150 c.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare pe aspectul excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 25.07.2014, sub dosarul nr._, reclamanta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu pârâtul J. I., a solicitat instanței de judecată întoarcerea executării silite, prin restabilirea situației anterioare din dosarul de executare nr. 136/2012 al B. I. R. L., prin care s-a înființat poprire asupra sumei de_,96 lei.
În esență, reclamanta a arătat executarea silită a fost desființată prin sentința civilă nr._/18.10.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2012, în urma executării fiind transferate sume de bani în contul creanței.
A invocat dispozițiile art. 722 alin. 1 și 2 din noul cod de procedură civilă și a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 10.12.2014, reclamanta a precizat cadrul procesual, în sensul că J. P. și J. E. sunt succesorii pârâtului inițial, iar la data de astăzi instanța a invocat, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale față de noii pârâți introduși în cauză.
Pârâții nu au formulat întâmpinare, iar, în cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului asupra excepției invocate, instanța reține următoarele:
Astfel cum reiese din materia procesual civilă – art. 109 c. pr. civ. –, calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat – calitatea procesuală activă – și între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății – calitate procesuală pasivă.
Reclamanta și-a precizat cadrul procesual în sensul că pârâtul inițial J. I. a fost succedat de J. P. și J. E., fără să facă demersurile impuse de instanță cu privire la aspectul privind capacitatea de folosință a pârâtului inițial.
Chiar și așa, luând act de manifestarea de voință a reclamantei cu privire la cadrul procesual, instanța este în continuare datoare să verifice în ce măsură se poate stabili dacă noii pârâți pot sta în judecată în calitate de succesori ai pârâtului inițial. În lipsa unui act autentic care să constate transmisiunea succesiunii de la defunct la noii pârâți – act emis cu respectarea legislației privind taxele notariale, respectiv judiciare –, instanța nu poate stabili în cadrul acestei proceduri că pârâții sunt succesorii pârâtului inițial, în contextul în care nu a fost sesizată cu o asemenea cerere.
De asemenea, instanța mai constată că reclamanta nu a solicitat acordarea unui termen suplimentar pentru a face demersuri și nici dovada formulării unei acțiuni judiciare pentru a fi dezbătută succesiunea defunctului.
Față de aceste motive, ținând cont că reclamanta nu a făcut dovada că pârâții sunt succesorii pârâtului inițial, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și va respinge cererea de chemare în judecată ca formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.
Respinge cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1 în contradictoriu cu pârâtul J. I. (decedat) cu ultimul domiciliu în B., ..11, județul B., J. P. și J. E. ambii cu domiciliul în Mun. B., ..11, județul B., ca formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. N. C. M. C.
Red./tehred./A.N.C./M.C./6ex./05.03.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1363/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1280/2015.... → |
|---|








