Pretenţii. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 14465/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința Publică din data de 18.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. C. D. G.
GREFIER: Ț. A.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile având ca având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta A.- DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în contradictoriu cu pârâții PISĂU N. și D. L..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 14.12.2015 fiind cuprinse fiind în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.12.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.08.2015, sub nr._, reclamanta A.N.A.F. – D.G.R.F.P.B. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului Pisău N. la plata sumei de 2.733 lei și obligarea pârâtei D. L. la plata sumei de 1.255 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a aratăt că pârâții datorează aceste sume cu titlu de prejudiciu cauzat bugetului de stat. Astfel, prin Sentința 136 din 18.03.2015, Judecătoria Sectorului 2 București a admis acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate de pârâți, lăsând nesoluționată acțiunea civilă.
Reclamanta a precizat că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a celor doi pârâți, existând faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate și vinovăție.
Referitor la prejudiciu, reclamanta a precizat că sumele solicitate în prezenta cauză sunt cele cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal finalizat prin admiterea acordurilor de recunoaștere a vinovăției, acel prejudiciu nefiind încă recuperat.
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata obligațiilor fiscale accesorii calculate de la data săvârșirii faptei. Aceasta a precizat că aceste obligații fiscale accesorii sunt cele prevăzute de art. 119-120 C.pr.fisc..
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1357 -1359 C.civ., C. vam., C.pr.civ..
În probațiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei înscrisuri aflate la filele 9-27 din dosar, și anume: Sentința 136/2015, cereri de constituire ca parte civilă, calcul sume datorate.
Cererea este scutită de la plata taxelor de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.
Deși legal citați, la adresa indicată de reclamantă și la domiciliul ce reiese din răspunsul de la D.E.P.A.B.D., pârâții nu au depus întâmpinare.
La termenul din data de 14.12.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 C.pr.civ., considerând că această probă este utilă și concludentă, putând duce la soluționarea cauzei.
În baza art. 260 alin. (2) C.pr.civ., instanța a administrat probele la același termen.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt,
Prin Sentința penale nr. 136 din 18.03.2015, a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat în timpul urmăririi penale de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București cu inculpatul PISĂU N., cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de colectare, deținere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere și vânzare de bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, faptă săvârșită în formă continuată și prevăzută de dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., obiect al cauzei penale nr. 7611/P/2014, acesta fiind condamnat pentru această infracțiune.
În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C.pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul PISĂU N. a: 18 pachete de țigări Fest, 18 pachete de țigări Ashima, 8 pachete de țigări Marble, 4 pachete de țigări Hilton, un pachet de țigări Viceroy și un pachet de țigări Maiwand, conform dovezii . nr._ din data de 12.03.2014; 10 pachete de țigări Marble, 10 pachete de țigări Hilton și 10 pachete de țigări Winston, conform dovezii . nr._ din data de 22.05.2014; 100 pachete de țigări NZ Gold Super Slims și 100 pachete de țigări Winston, conform dovezii . nr._ din data de 22.07.2014.
Prin aceeași sentință a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat în timpul urmăririi penale de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București cu inculpata D. L., cercetată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de colectare, deținere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere și vânzare de bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, faptă prevăzută de dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, obiect al cauzei penale nr. 7611/P/2014, aceasta fiind condamnată pentru această infracțiune.
În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C.pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpata D. L. a: 30 pachete de țigări Viceroy, 26 pachete de țigări Hilton, 20 de pachete de țigări RITM, 9 pachete de țigări Winston, 8 pachete de țigări Marlboro, 7 pachete de țigări Marble, 4 pachete de țigări Plugarul, 1 pachet de țigări Pect și 1 pachet de țigări Ashima, conform dovezii . nr._ din data de 22.04.2014.
În baza art. 486 alin. (2) C.pr.pen., instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă promovată de partea civilă.
În fapt, s-a reținut că în perioada 25.02.2014 – 07.07.2014 Pisău N. a fost depistat de trei ori (25.02.2014, 12.05.2014 și 07.07.2014) de organele de poliție în timp ce vindea un nr. 280 de pachete țigări provenite din contrabandă pe . București, țigările de contrabandă fiind bunuri care trebuie plasate sub un regim vamal, activitate pe care o desfășura în mod curent pentru a-și procura cele necesare traiului de zi cu zi, cunoscând că acestea provin din contrabandă.
De asemenea, s-a reținut că în data de 04.04.2014, D. L. a fost depistată de organele de poliție în timp ce se afla pe ., sector 2 București, și vindea 30 pachete țigări Viceroy, 26 pachete țigări Hilton, 20 pachete țigări RITM, 9 pachete țigări WINSTON, 8 pachete țigări MARLBORO, 7 pachete țigări MARBLE, 4 pachete țigări PLUGARUL, 1 pachet țigări ФЭCT și 1 pachet țigări ASHIMA, țigările de contrabandă fiind bunuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.
La dosarul cauzei, reclamanta a depus adresele emise de Serviciul Reglementări Vamale, care atestă cuantumul prejudiciului adus bugetului de stat de către pârâți.
Astfel, pentru pârâtă s-au depus adresa emisă de Serviciul Reglementări Vamale și cererea de constituire ca parte civilă care atestă faptul că prejudiciul adus bugetului de stat prin deținerea de către aceasta a țigărilor provenind din contrabandă este de 1.255 lei (filele 18-27).
Pentru pârât s-au depus adresele emise de Serviciul Reglementări Vamale și cererile de constituire ca parte civilă care atestă faptul că prejudiciul adus bugetului de stat prin deținerea de către acesta a țigărilor provenind din contrabandă este de 2.205 lei (filele 13-17), respectiv de 331 lei (filele 23-27).
Pârâta, prezentă personal la termenul la care au avut loc dezbaterile a arătat că recunoaște debitul și că dorește să-l achite. Instanța reține că aceasta a făcut o mărturisire judiciară, în sensul art. 348 C.pr.civ., întrucât a recunoscut din proprie inițiativă faptele pe care partea adversă își întemeiază pretențiile.
Se va ține seama de mărturisirea pârâtei, potrivit prevederilor art. 349 alin. (1) C.pr.civ., conform cărora mărturisirea judiciară face deplină dovadă împotriva aceluia care a făcut-o personal.
Așadar, instanța reține că sumele solicitate de reclamantă au fost corect calculate și sunt datorate de pârâtă în cuantumul cerut de A.N.A.F..
Pârâtul, prezent personal la termenul la care au avut loc dezbaterile a arătat că recunoaște debitul și că dorește să-l achite. Instanța reține că acesta a făcut o mărturisire judiciară, în sensul art. 348 C.pr.civ., întrucât a recunoscut din proprie inițiativă faptele pe care partea adversă își întemeiază pretențiile.
Se va ține seama de mărturisirea pârâtului, potrivit prevederilor art. 349 alin. (1) C.pr.civ., conform cărora mărturisirea judiciară face deplină dovadă împotriva aceluia care a făcut-o personal.
Așadar, instanța reține că sumele solicitate de reclamantă au fost corect calculate și sunt datorate de pârât în cuantumul dovedit de A.N.A.F. prin actele depuse la dosar, și anume 2.536 lei, nefiind dovedită prin înscrisuri suma de 197 lei, sarcina probei sub aspectul datorării acesteia revenindu-i reclamantei.
În drept,
Pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a unei persoane este necesar să fie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1349 și 1357 C.civ..
Potrivit art. 1349 alin. (1) și (2) C.civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă, potrivit art. 1357 C.civ..
Astfel, condițiile ce trebuie îndeplinite pentru angajarea răspunderii civile delictuale sunt următoarele: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și săvârșirea faptei cu vinovăție.
Instanța constată că în cauză este îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite, constând în acea acțiune sau inacțiune prin care s-a adus atingere drepturilor subiective ale altei persoane, de natură a cauza un prejudiciu, constând în încălcarea unor norme de drept.
Astfel, în cauză faptul generator de răspundere este reprezentat de săvârșirea de către pârâți a infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3)din Legea 86/2006.
În acest sens, instanța are în vedere cele reținute în Sentința penală nr. 136/18.03.2015, de care instanța este ținută fiind o hotărâre penală definitivă prin care s-a dispus condamnarea inculpaților, constatându-se vinovăția acestora.
Astfel, potrivit art. 1365 C.civ. instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite.
De asemenea, potrivit art. 28 C.pr.pen., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite.
Pentru ca cel răspunzător să fie obligat la repararea prejudiciului, acesta trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat încă. Caracterul cert al prejudiciului presupune ca acesta sa fie sigur atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare.
În cauza de față, instanța reține că există un prejudiciu cauzat bugetului de stat în cazul mărfurilor care provin din afara Uniunii Europene și au fost introduse ilegal în țară descoperite în posesia pârâților, prejudiciu ce se compune din taxe vamale, accize și TVA.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, statuând că toate taxele, indiferent de modul lor de aplicare, care sunt impuse în mod unilateral asupra mărfurilor ce traversează frontierele, fără a avea regimul strict al taxelor vamale, reprezintă taxă cu efect echivalent, iar în cazul țării noastre, acciza și TVA-ul reprezintă taxe cu efect echivalent, fiind incluse în drepturile de import.
Astfel, potrivit art. 131 lit. a) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal „importul de bunuri reprezintă . de bunuri care nu se afla in libera circulație in înțelesul art. 24 din Tratatul de înființare a Comunității Europene.
În conformitate cu art. 4 pct. 13 din Legea 86/2006 privind Codul vamal al României, noțiunea de ”datorie vamala”, reprezintă obligația unei persoane de a plați cuantumul drepturilor de import sau de export, iar in art. 4 pct. 14 lit. a) din aceeași lege se precizează că drepturile de import reprezintă taxele vamale și taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri.
Totodată, potrivit prevederilor art. 224 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, datoria vamala la import ia naștere si prin introducerea ilegala pe teritoriul României a mărfurilor supuse drepturilor de import. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, "datoria vamala se naște în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal”.
D. urmare, aceste taxe cuprind și acciza și TVA-ul, percepute asupra mărfurilor care traversează frontiera României, reprezentând taxe cu efect echivalent cu al taxelor vamale, fiind incluse în drepturile de import.
În același sens sunt și prevederile art. 1511, respectiv art.1512 si din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, care arată că plata taxei pentru importul de bunuri supus taxării este obligația importatorului, precum și faptul că persoana care îl reprezintă pe importator, persoana care depune declarația vamală de import sau declarația de import pentru TVA și accize și proprietarul bunurilor sunt ținuți răspunzători individual și în solidar pentru plata taxei, împreună cu importatorul prevăzut la art. 1511.
În conformitate cu art. 2065 lit. b) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal produsele accizabile sunt supuse accizelor in momentul importului acestora pe teritoriul Comunității, iar conform art. 2066 și art. 2067 lit. b) din aceeași lege accizele devin exigibile in momentul eliberării pentru consum, iar eliberarea pentru consum reprezintă și deținerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute în conformitate cu dispozițiile acestui act normativ.
Prejudiciul este cert, cuantumul acestuia fiind determinat la suma de 1.255 lei pentru pârâtă și la suma de 2.536 lei (2.205 lei + 331 lei) pentru pârât, astfel cum s-a reținu anterior.
De asemenea, se constată că există o legătură de la cauză la efect între prejudiciul produs și faptul generator de răspundere, întrucât prejudiciul adus bugetului de stat a fost cauzat ca urmare a infracțiunilor săvârșite de pârâți.
Se contată că este îndeplinită și condiția referitoare la vinovăție, existând o culpă a acestora în săvârșirea faptei, probele administrate demonstrând că aceștia au săvârșit faptele reținute în sarcina lor. În plus, pârâții au arătat cu ocazia procesului penal, dar și la dezbaterile din prezenta cauză, că își recunosc vina.
Pentru toate aceste considerente, instanța reține că sunt îndeplinite în cauză condițiile pentru angajarea în sarcina pârâtului a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, conform prevederilor art. 1349 și art. 1357 C.civ..
Potrivit prevederilor art. 1385 C.civ. prejudiciul se repară integral, în sensul că despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
D. consecință, pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse anterior, urmează a fi admisă cererea reclamantei și pârâta va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 1.255 lei, iar pârâtul va fi obligat să îi plătească acesteia suma de 2.536 lei, cu titlu de taxe vamale, accize și TVA.
Va fi respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumei de 197 lei cu titlu de prejudiciu adus bugetului de stat, la dosar nu se regăsesc documentele din care rezultă obligația pârâtului de a achita această sumă, iar reclamanta avea sarcina probei sub acest aspect, conform prevederilor art. 249 C.pr.civ..
Instanța a avut în vedere la pronunțarea soluției și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 11/2015 a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, potrivit căreia, în cazul infracțiunii de contrabandă prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, se impune luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a bunurilor sau mărfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, concomitent cu obligarea inculpaților la plata sumelor reprezentând datoria vamală, numai în ipoteza în care acestea au trecut de primul birou vamal situat pe teritoriul vamal comunitar fără să fi fost prezentate în vamă și transportate spre acest birou vamal, aceasta fiind situația și în cauza de față.
În considerentele acestei decizii s-au reținut următoarele: contrabanda — atât în varianta-tip, cât și în forma asimilată — reprezintă o infracțiune complexă, prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, și anume prin introducerea sau deținerea bunurilor care au intrat în țară cu încălcarea regimului juridic al frontierei.
Cu toate acestea, producerea prejudiciului nu este prevăzută de norma de incriminare ca element constitutiv al laturii obiective a infracțiunii de contrabandă, așa încât nu este necesară îndeplinirea unei atari condiții pentru consumarea infracțiunii, contrabanda fiind o infracțiune de pericol, și nu de rezultat. Este firesc, căci scopul eludării sau sustragerii de la plata taxelor vamale nu se realizează întotdeauna și, pe cale de consecință, nu în toate situațiile se produce o pagubă în bugetul general consolidat al statului.
Urmarea imediată a infracțiunii de contrabandă constă într-o stare de pericol pentru regimul vamal legal și pentru încrederea în mărfurile care sunt introduse în circuitul comercial.
Aceasta nu exclude însă, în anumite ipoteze, producerea unor consecințe concrete, respectiv prejudicierea statului prin eludarea plății taxelor, ca urmare a sustragerii bunurilor sau mărfurilor de la controlul vamal.
Coexistența măsurii confiscării (dispusă în cazul pârâților prin Sentința penală nr. 136) și a obligării acestora la despăgubiri civile se întemeiază pe natura juridică compatibilă a celor două măsuri.
Deși infracțiunea de contrabandă este o infracțiune de pericol, aceasta este și o infracțiune susceptibilă să producă un prejudiciu material, prin neplata taxelor pe care bugetul public le-ar fi încasat în cazul unei operațiuni legale. Chiar dacă prin aplicarea cumulativă a confiscării și a obligării la despăgubiri civile se ajunge la o dublă sancționare din punct de vedere material pentru aceeași activitate infracțională, aceasta este justificată de diferențele existente între cele două măsuri, faptele pârâților constituind atât temei al răspunderii penale, cât și temei al răspunderii civile delictuale.
Confiscarea bunurilor nu înlătură și nici nu înlocuiește plata sumelor datorate cu titlu de taxe și impozite către stat. Confiscarea bunurilor ce au făcut obiectul infracțiunii de contrabandă nu echivalează cu stingerea datoriei vamale. Faptul că, prin confiscare, bunurile nu mai intră în circuitul economic, nu influențează acordarea despăgubirilor, cumularea celor două măsuri având un fundament legal, întemeiat pe rațiuni de politică penală, atât la nivel statal, cât și la nivel comunitar, de combatere a practicilor evazioniste, în general, și a contrabandei, în mod special, motiv pentru care nu se poate considera că statul ar realiza o îmbogățire fără just temei.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei privind obligarea pârâților la plata obligațiilor fiscale accesorii, instanța reține că în cauză sunt incidente prevederile art. 119 – art. 1201 C.pr.fisc. 2003.
În temeiul art. 119 C.pr.fisc. pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere. Dobânzile și penalitățile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparține creanța principală.
Potrivit art. 120 C.pr.fisc., dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligațiilor de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, iar nivelul dobânzii este de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere.
Potrivit art. 1201 C.pr.fisc., penalitățile de întârziere reprezintă sancțiunea pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, nivelul penalității de întârziere este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, iar penalitatea de întârziere nu înlătură obligația de plată a dobânzilor.
Pe cale de consecință, instanța va dispune obligarea pârâților la plata unor dobânzi în cuantum de 0,03% pe zi și la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 0,02% pe zi aferente sumelor la care au fost obligați cu titlu principal, începând cu data săvârșirii faptei și până la achitarea integrală a debitului.
Referitor la data săvârșirii faptelor, dată de la care curg dobânzile și penalitățile menționate anterior, instanța reține următoarele: pentru suma de 2.205 lei, pârâtul datorează dobânzi și penalități începând cu data de 07.07.2014 (fila 13), pentru suma de 331 lei, pârâtul datorează dobânzi și penalități începând cu data de 12.05.2014 (fila 23), iar pentru suma de 1.255 lei, pârâta datorează dobânzi și penalități începând cu data de 04.04.2014 (fila 18).
Instanța reține că pârâții au solicitat cu ocazia dezbaterilor eșalonarea debitului în rate.
Potrivit art. 397 alin. (3) C.pr.civ., în cazurile în care instanța poate da termen pentru executarea hotărârii, ea va face aceasta prin chiar hotărârea care dezleagă pricina, arătând și motivele pentru care a acordat termenul. Debitorul nu va putea cere termen de plată, dacă debitorului i s-a acordat un termen rezonabil de plată de către creditor ori a avut posibilitatea să execute într-un termen rezonabil, calculat de la data comunicării cererii de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile art. 1.522 din Codul civil și nici dacă la data pronunțării subzistă vreunul dintre motivele prevăzute la art. 675 alin. (1).
Astfel, se are în vedere că pârâții se aflau de drept în întârziere la momentul introducerii cererii de chemare în judecată în conformitate cu prevederile art. 1523 alin. (2) lit. e) C.civ., întrucât obligațiile acestora s-au născut ca urmare a săvârșirii unor fapte ilicite extracontractuale.
De asemenea, în prezenta cauză sunt cerute sume cu titlu de prejudiciu cauzat bugetului de stat datorate din anul 2014 – și anume de la data comiterii faptelor reținute în sarcina acestora, astfel că pârâții au avut la dispoziție un termen rezonabil pentru a executa obligațiile.
Prin urmare, având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 397 alin. (3) C.pr.civ., instanța nu va admite cererea de acordare a unui termen de grație formulată de pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.N.A.F. Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, cu sediul în București, sector 2, ., având C.U.I._, în contradictoriu cu pârâtul Pisău N., cu domiciliul în București, sector 2, ., nr. 23, cu CNP_.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.536 lei (taxă vamală, acciză, tva), reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat, dobânzi în cuantum de 0,03% pe zi și penalități de întârziere în cuantum de 0,02% pe zi aferente acestei sume începând cu data săvârșirii faptei și până la achitarea integrală a debitului.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumei de 197 lei.
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.N.A.F. în contradictoriu cu pârâta D. L., cu domiciliul în Berceni, ., județ Ilfov, cu CNP_.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.255 lei (taxă vamală, acciză, tva), reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat, dobânzi în cuantum de 0,03% pe zi și penalități de întârziere în cuantum de 0,02% pe zi aferente acestei sume începând cu data săvârșirii faptei și până la achitarea integrală a debitului.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria sectorului 2 București.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 18.12.2015.
Președinte Grefier
B. C. D. G. Ț. A.
Red./Tehn./Ț.A./B.C.D.G./5 ex./12.01.2016
| ← Pretenţii. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI | Întoarcere executare. Încheierea nr. 15/2015. Judecătoria... → |
|---|
