Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 14372/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică din data de 17 decembrie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: M. C. F.
GREFIER: C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .. și pe pârâta .., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut in ședința publica, se prezintă reprezentanta reclamantei av. A. M. N., care depune împuternicire avocațială, lipsă fiind reprezentantul pârâtei.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
Instanța, procedând la verificarea competenței sale potrivit art. 131 al. 1 C.pr.civ., constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Raportat la prevederile art. 237 alin. 1 Cod pr. civila, instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.
Reprezentanta reclamantei arată că nu are cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat, iar în probațiune solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța încuviințează în probațiune pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.
In temeiul art. 244 Cod pr. civila, instanța declară cercetarea procesului încheiată și declară deschise dezbaterile asupra fondului.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru și onorariul avocațial, sens în care depune la dosar factura fiscală, ordin de plată și contractul de mandat. Arată că, creanța reclamantei este certă, lichidă și exigibilă, iar prin plata parțială efectuată, reclamanta a recunoscut pretențiile.
Instanța, in baza dispozițiilor art. 394 Cod pr. civila, constata că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei si retine cauza in pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect pretenții, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 08.07.2015, reclamanta .., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta .., ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 9093, 11 lei reprezentând debit principal conform facturilor fiscale aferente și a cheltuielilor de debit urmărit. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că între părți au avut loc raporturi comerciale ce au avut ca obiect închirierea unui spațiu comercial în incinta Hotelului Danubius Sovata, iar prețul chiriei a fost stabilit la suma de 1000 + TVA. A susținut reclamanta că în baza acestor relații comerciale a emis la plata facturile fiscale nr. 1821/19.03.2014 în valoare de 1240 lei, nr. 1847/17.04.2014, în valoare de 1240 lei, nr. 1894/19.05.2014 în valoare de 1240 lei, nr. 1925/19.06.2014, nr. 1958/16.07.2014, nr. 1992/12.08.2014, nr. 2030/11.09.2014. Aceste facturi însumează 8680 lei, din care pârâta a achitat suma de 1170 lei.
A mai arătat reclamanta că a încheiat cu S.C. U. ȘI ASOCIAȚII DEBTS MANAGEMENT S.R.L. contractul de mandat nr._/27.03.2014, având ca obiect întreprinderea de demersuri în vederea recuperării debitului în cuantum de 7510 lei, fiind stabilit un onorariu în cuantum de 17% + TVA, onorariu ce intră în sarcina debitorului din prisma disp. art. 1350, 1521 – 1526 Cod civil. În acest sens mandatarul a emis factura nr._/06.04.2015 potrivit contractului de mandat nr._/27.03.2014, în valoare de 1583, 11 lei.
În final reclamanta a arătat că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
În drept au fost invocate disp. art. 1270, 1516, 1518, 1521, 1522, 1527, 1531 din Codul civil, art. 194 și 453 C.p.c.
În probațiune reclamanta a anexat înscrisuri (fil. 8 – 42).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 559, 66 lei (f. 55).
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile din dosar instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamanta .., în calitate de locator și pârâta .., în calitate de locatar s-a încheiat contractul de închiriere nr. 1733/27.09.203 având ca obiect închirierea spațiului magazin, situat la parterul Hotelului Danubius Sovata, în spatele recepției (17 mp), situat în Sovata, ., jud. M. (fil. 9 – 13). Conform art. 7 din contract durata contractului a fost de la 01.10.2013 până la 01.10.2014 (fila 10). De asemenea, potrivit art. 8 din contract, chiria lunară pentru folosirea spațiului este de 1000 lei + TVA/lună, pentru primele trei luni, chiar lunară după data de 01.01.2014 se rediscută, iar conform art. 9 din contract, plata chiriei se face lunar până la data de 10 ale lunii pentru luna respectivă.
În derularea raporturilor comerciale reclamanta a emis facturile fiscale nr. 1821/19.03.2014, nr. 1847/17.04.2014, nr. 1894/19.05.2014, nr. 1925/19.06.2014, nr. 1958/16.07.2014, nr. 1992/12.08.2014, nr. 2030/11.09.2014 (fil. 17 – 23) în cuantum total de 8680 lei, din care pârâta a achitat suma de 1170 lei.
În drept, din punct de vedere al aplicării legii civile în timp, având în vedere dispozițiile legale ale art. 6 alin.1 și 2 din Noul cod civil aprobat prin Legea nr.287/2009, republicată în Monitorul Oficial nr.505/15.07.2011, care a intrat în vigoare la data de 01.10.2011, constatând că obiectul litigiului se referă la contracte de vânzare încheiate în anul 2012, instanța reține că acestea sunt supuse legii în vigoare la data încheierii lor, respectiv prevederilor noului cod civil.
Conform art. 1350 din Legea nr. 287/2009 republicată, orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat; atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
Instanța reține că deși în materia răspunderii civile contractuale, odată dovedite raporturile contractuale dintre părți, pârâtei îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației, aceasta nu a făcut nicio dovadă în acest sens.
Instanța reține că pârâta a beneficiat de serviciile reclamantei, astfel că este obligată, conform convenției încheiate între părți la achitarea facturilor fiscale nr. 1821/19.03.2014, nr. 1847/17.04.2014, nr. 1894/19.05.2014, nr. 1925/19.06.2014, nr. 1958/16.07.2014, nr. 1992/12.08.2014, nr. 2030/11.09.2014.
Cu privire la forța probantă a facturilor, instanța reține că aceste înscrisuri pot fi valorificate în cadrul procesului civil având în vedere dispozițiile art. 277 C.pr.civ. care reglementează regimul juridic al înscrisurilor întocmite de profesioniști.
Factura, ca mijloc de probă specific activității profesioniștilor, face dovada existenței actului juridic sub rezerva acceptării ei de către destinatar. În principiu, facturile neacceptate expres prin semnătură sau tacit de către debitor, contestate de beneficiar și necoroborate cu alte mijloace de probă, pot face dovada doar împotriva emitentului, iar nu și împotriva destinatarului.
Cu toate acestea, art. 277 alin. 2 C.proc.civ. statuează că înscrisul chiar nesemnat, dar utilizat în mod obișnuit în exercițiul activității unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său chiar și împotriva destinatarului, cu excepția cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăși dovedirea actului juridic. Cu alte cuvinte, prin această dispoziție legea conferă forță juridică uzanțelor stabilite între părți în măsura în care acestea sunt consolidate în condițiile existenței întreprinderii în sensul art. 3 C.civ..
Instanța reține că emiterea facturilor de către reclamantă s-a realizat în exercitarea sistematică și organizată a unei activități, de către un profesionist, dispozițiile art. 277 alin. 2 C.proc.civ. fiind pe deplin aplicabile în speța de față.
În temeiul art. 1516 alin.1 creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar în temeiul art. 1516 al. 2 C. civil, „atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: să ceară sau după caz să treacă la executarea silită a obligației; 2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative; 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege, pentru realizarea dreptului său”.
În materia răspunderii civile contractuale, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii propriilor obligații, culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării, iar pârâta în speță nu a produs nicio probă din care să rezulte că acesta și-a respectat obligațiile contractuale. Astfel, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a achita contravaloarea chiriei lunare aferente spațiului închiriat de la reclamantă.
Față de considerentele mai sus expuse, și de dispozițiile art. 1270 C. civ. potrivit cărora obligațiile contractuale legal asumate au putere de lege între părțile contractante și având în vedere între părți a existat un contract valabil încheiat, instanța apreciază că, pretențiile reclamantei constând obligarea pârâtei la plata sumei de 7510 lei sunt în mod evident întemeiate.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 1583, 11 lei reprezentând contravaloarea facturii nr._/06.04.2015, emisă potrivit contractului de mandat nr._/27.03.2014, instanța o va respinge ca neîntemeiată. Astfel, reclamanta nu a făcut dovada că s-a emis această factură fiscală, la dosar nefiind depusă această factură.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanța arată că potrivit art. 451 alin.(1), Cod proc. civilă, „cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.”
În conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civilă, „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 alin.(1) C.proc. civilă, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Reținând dispozițiile legale mai-sus enunțare și culpa procesuală a pârâtei, instanța va dispune obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 1480, 5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, formată din suma de 480 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, proporțional cu valoarea pretențiilor admise, conform înscrisurilor justificative existente la dosarul cauzei (f. 52) și suma de 1000 lei reprezentând onorariu avocațial, achitat conform facturii nr. 11/01.11.2015 și OP nr. 715/10.12.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta .. având CUI RO_ și J_, cu sediul în Sovata, ., jud. M. și sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., sector 6, Preciziei Business Center, . și Asociații SRL în contradictoriu cu pârâta .. având CUI RO_ și J40/_/2002, cu sediul în București, ., sector 2.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 7510 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale.
Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 1583, 11 lei.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1480, 5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.12.2015.
JUDECĂTOR,GREFIER,
M. C. FINTOCLUPU C.
Red./dact./MCF/06.01.2016/4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Uzucapiune. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
