Pretenţii. Sentința nr. 3884/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3884/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 3884/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3884
Ședința publică din data de 08.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B. A.
GREFIER: V. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții civile, formulată de reclamanta Agenția pentru Agenda Digitală a României în contradictoriu cu pârâta ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta prin consilier juridic Anghelut L. C., cu delegație de reprezentare la dosar (f. 24) și pârâta prin avocat F. A., care depune împuternicire avocațială.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,
Potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ., instanța pune în discuția părților competența soluționării pricinii.
Părțile, prin reprezentanți, apreciază că Judecătoria Sectorului 2 București este competentă să soluționeze cauza.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze pricina, potrivit art. 94 pct. 1 lit. j și art. 107 alin. 1 C.proc.civ.
În condițiile art. 224 C.proc.civ., instanța pune în discuția părților excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Pârâta, prin avocat, solicită admiterea excepției inadmisibilității și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, față de prevederile art. 452 C.proc.civ., precizând că reclamanta nu a făcut dovada existenței și întinderii cheltuielilor pretinse în prezenta cauză cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei ce a format obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel București și nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, aspect ce reiese din cuprinsul deciziei nr. 5576/27.06.2014, care nu cuprinde nicio mențiune cu privire la solicitarea cheltuielilor de judecată.
Reclamanta, prin consilier juridic, solicită respingerea excepției inadmisibilității, apreciind că dispozițiile art. 452 C.proc.civ. au aplicabilitate în situația în care se solicită cheltuielile de judecată în fața instanței care a soluționat dosarul, neexistând un impediment pentru acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată chiar dacă acestea nu au fost solicitate în fața instanței de fond sau dacă nu s-a precizat că se dorește recuperarea acestora pe cale separată.
Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, excepție de fond, relativă și peremptorie, invocată de către pârâtă, pe care o respinge, ca neîntemeiată, cu următoarea motivare:
Cererea privind obligarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată poate fi formulată fie în cadrul respectivului proces, fie pe cale separată. În speță s-a optat pentru cea de-a doua situație, neexistând niciun impediment legal cu privire la admisibilitatea unei asemenea cereri.
De asemenea, instanța de judecată nu ia act de non cereri astfel că nu era obligatoriul ca prin decizia civilă nr. 5576/27.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._ să se menționeze în practica sau în dispozitiv împrejurarea că se solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Nefiind cereri prealabile formulate și nici excepții ridicate, instanța, conform art. 237 alin. 1 C.proc.civ., acordă cuvântul în vederea formulării probatoriului.
Reclamanta, prin consilier juridic, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Pârâta, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 C.proc.civ., încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, Nemaifiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri, pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin consilier juridic, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în dosarul nr._ soluționat de Curtea de Apel București. În susținerea cererii de chemare în judecată a învederat următoarele: prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei reclamanta a făcut dovada că pârâta a declanșat un litigiu privind achizițiile publice, cerere respinsă de Curtea de Apel București, hotărârea rămânând definitivă și irevocabilă; potrivit art. 453 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată; a făcut dovada existenței cheltuielilor de judecată prin depunerea contractului de asistență juridică, facturii fiscale și a ordinului de plată; în contractul de asistență juridică încheiat de reclamantă se precizează că avocatul a asigurat reprezentare și asistență juridică; onorariul avocațial este direct proporțional cu valoarea contractului pentru care s-a inițiat procesul. Totodată reclamanta depune la dosarul cauzei concluzii scrise.
Pârâta, prin avocat, solicită cenzurarea onorariului de avocat, arătând că pârâta nu contestă faptul că s-au prestat servicii de reprezentare; art. 451 C.proc.civ. prevede că onorariul avocațial trebuie raportat la natura speței, la munca depusă de avocat și la numărul termenelor de judecată; în dosarul nr._ au fost acordate doar două termene de judecată, primul termen de judecată implicând amânarea cauzei pentru studierea întâmpinării; reclamanta nu a făcut dovada acordării consultanței juridice.
Nemaifiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, conform art. 394 alin. 1 C.proc.civ.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 04.09.2014 sub nr._, reclamanta Agenția pentru Agenda Digitală a României a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ., obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr._, al Curții de Apel București.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a menționat, în esență, faptul că a suportat cheltuieli de judecată în dosarul nr._, al Curții de Apel București, în cuantum de 3.000 lei, iar pârâta a pierdut acel proces, motiv pentru care solicită obligarea pârâtei la plata cestei sume.
În data de 22.12.2014, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, precum și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În esență, pârâta a solicitat cenzurarea onorariului de avocat solicitat, având în vedere că onorariul este disproporționat față de munca efectiv depusă (două termene de judecată, la primul termen cauza a fost amânată iar la al doilea au fost puse concluzii succinte).
Analizând cauza de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
În fapt, prin decizia civilă nr. 5576/27.06.2014, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._, a fost respinsă plângerea formulată de petenta . (pârâtă în prezenta) împotriva deciziei nr. 1342/C_ /1280/1281 din 09.05.2014, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimata Agenția pentru Agenda Digitală a României (reclamanta din prezenta).
Reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată în cadrul dosarului nr._, înțelegând să solicite asemenea cheltuieli pe cale separată, astfel că s-a format prezentul dosar.
Așa cum reiese din contractul de asistență juridică . nr._/11.06.2014 (f. 17), reclamanta a apelat la serviciile de specialitate al unui avocat care i-a acordat asistență juridică și reprezentare în cadrul dosarului nr._, în schimbul unui onorariu în cuantum de 3.000 lei, sumă pe care reclamanta a achitat-o (f. 18-19).
În drept, conform art. 453 alin. 1 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar în speță pârâtul este cel care a pierdut procesul.
Potrivit art. 451 alin. 1 C.proc.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. 3, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.
Totodată, art. 451 alin. 2 C.proc.civ. statuează că instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei, dar măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Instanța reține că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată – în care este inclus și onorariul apărătorului părții ce a avut câștig de cauză – îl reprezintă culpa procesuală a părții adverse, care prin atitudinea sa a condus la declanșarea litigiului.
Din interpretarea logico-juridică a dispozițiilor art. 1357 C.civ. rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite, în mod cumulativ, următoarele condiții:
1.existența unui prejudiciu, întrucât nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu;
2.existența unei fapte ilicite, câtă vreme numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală;
3.existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, deoarece pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu;
4.existența vinovăției, dată fiind împrejurarea că nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.
În speță sunt îndeplinite aceste condiții, de vreme ce pârâta a pierdut procesul pe care l-a inițiat, fiind astfel în culpă procesuală. Procesul respectiv a determinat suportarea unor cheltuieli de judecată din partea reclamantei, astfel că aceasta este îndrituită să le recupereze.
Așadar, contractul încheiat de partea câștigătoare cu apărătorul său își va produce efectele și față de partea adversă, aceasta din urmă fiind obligată să plătească respectivul onorariu, deși ea personal nu a participat la negocierea lui; suntem deci în prezența unei excepții de la principiul conform căruia actul juridic își produce efectele numai între părți, iar nu și față de terțe persoane (res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest). Această excepție se justifică prin prisma principiului reparării integrale a prejudiciului, ce guvernează materia răspunderii civile delictuale.
Numai că dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept subiectiv civil, este susceptibil de a fi exercitat abuziv.
În sistemul nostru de drept, sancțiunea (cu caracter general) care intervine în cazul abuzului de drept constă din obligarea autorului acestui abuz la plata de despăgubiri pentru prejudiciul de ordin patrimonial sau moral cauzat prin exercitarea abuzivă a dreptului său, potrivit regulilor din materia răspunderii civile delictuale.
Așadar, în funcție de situația concretă din speță, instanța îl poate obliga pe cel care pierde procesul să suporte doar o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de adversarul său, apreciind că acesta din urmă a săvârșit un abuz de drept atunci când și-a dat acordul pentru un onorariu avocațial exagerat de mare – săvârșind deci o faptă ilicită culpabilă și prejudiciabilă, care îi angajează răspunderea civilă delictuală (diferența dintre onorariul convenit și suma pe care o va plăti cel ce a pierdut procesul reprezentând tocmai prejudiciul suferit de acesta ca urmare a abuzului de drept săvârșit de adversarul său la momentul stabilirii onorariului avocatului ales).
Cu alte cuvinte, pe temeiul răspunderii civile delictuale, partea ce câștigă litigiul are dreptul de a obține de la adversar, în cadrul cheltuielilor de judecată, sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat (fapta ilicită săvârșită de cel care a pierdut procesul constând în declanșarea litigiului), dar tot pe temeiul răspunderii civile delictuale, partea câștigătoare nu poate obține de la adversar decât o parte din sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat (de data aceasta, fapta ilicită fiind săvârșită de partea câștigătoare și constând din exercitarea abuzivă a dreptului de a-și angaja un apărător).
În acest sens, instanța constată, așa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeana a Drepturilor Omului în jurisprudența sa(Hotărârea din 26 mai 2005, definitivă la 26 august 2005, în Cauza C. împotriva României, publicată in M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2006, Hotărârea din 21 iulie 2005, definitivă la 30 noiembrie 2005, în Cauza S. și alții împotriva României, publicată în M. Of. nr. 99 din 2 februarie 2006, etc.), că și în dreptul intern, partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 453 C.proc.civ.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil. Așadar, se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătura cu acel litigiu.
Realitatea cheltuielilor ține de justificarea că ele au fost concepute într-o legătura strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și au fost concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului ales în calitatea considerată, ca garanție a succesului său.
Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifică faptul că, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului sau și reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.
De asemenea, tot subscris caracterului rezonabil, ele trebuie să fie și previzibile, adică să fie la timp recunoscute de cel împotriva căruia se fac, pentru ca acesta sa aibă dreptul de a le contesta și combate.
Aplicând aceste principii la cauza de față instanța reține că reclamanta a solicitat plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 3.000 lei, reprezentând onorariu avocat.
Această suma are un caracter rezonabil având în vedere miza procesului (verificarea legalității unei proceduri de licitație publică), complexitatea cauzei (domeniu specializat) și cerințele pentru acordarea asistenței juridice la nivelul Curții de Apel.
Totodată, cuantumul onorariului avocațial respectă proporția rezonabilă dată de munca depusă de apărătorul ales și de valoarea obiectului litigiului, luând în considerare și faptul că părțile au calitatea de profesionist în cauză, astfel că nu se impune diminuarea onorariului avocațial.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, instanța va admite cererea și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 3.000 lei, reprezentând pretenții.
De asemenea, instanța va respinge cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta Agenția pentru Agenda Digitală a României, cu sediul în București, ., sector 2, CUI_, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, bld. D. P., nr. 8, ., înmatriculată în registrul comerțului sub nr. J_, CUI RO_.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3.000 lei, reprezentând pretenții.
Respinge cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.04.2015.
Președinte, Grefier,
A. B. A. V. N. E.
Red./Tehnored. ABA/VNE
24.04.2015/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3980/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3978/2015. Judecătoria... → |
|---|
