Pretenţii. Sentința nr. 5462/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5462/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 5462/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5462
Ședința publică de la 18.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. M.-V.
Grefier: F.-G. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei de față, având ca obiect pretenții civile, privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . cu pârâții M. V. și V. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apărătorul reclamantei, cu împuternicirea avocațială depusă la dosarul cauzei, fila 6 dosar, lipsind pârâții.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Apărătorul reclamantei, având cuvântul arată că debitul a fost achitat, conform înscrisurilor pe care le depune. Față de această situație susține că cererea de chemare dedusă judecății a rămas fără obiect. Susține că apartamentul pentru care se solicită contravaloarea cotelor de întreținere a fost vândut, conform duplicatelor depuse.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București la data de 07.10.2014, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 9393,5 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere pentru perioada ianuarie 2013 – iunie 2014, pentru apartamentul nr. 25 din București, I. B. nr. 1, ., ..
În ședința publică din data de 18.05.2015, reclamanta a arătat că pârâții au achitat toată suma datorată, depunând și chitanțe în acest sens.
Prin urmare, se constată că acțiunea a rămas fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . ales la Cabinet de Avocatură „S. D.”, cu sediul în București, .. 33, ., . în contradictoriu cu pârâții M. V. (CNP_) și V. A. (CNP_), ambii cu domiciliul în București, .. 1, ., ., sector 2.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică în data de 18.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red/dact – L.M.-V.
5 ex. – 22.05.15
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5490/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 5464/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








