Pretenţii. Sentința nr. 6927/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6927/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 6927/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6927
Ședința publică din data de 17.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B. A.
GREFIER: V. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții civile, formulată de reclamanta Asociația de proprietari . cu pârâta S. M. și Artă.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta prin avocat D. A., cu împuternicire avocațială la dosar (f.64), lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, precum și depunerea informațiilor solicitate Direcției de Venituri Local Sector 2, după care,
Potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ., instanța pune în discuția părților competența soluționării pricinii.
Reclamanta, prin avocat, apreciază că Judecătoria Sectorului 2 București este competentă să soluționeze cauza.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze pricina, potrivit art. 94 pct. 1 lit. c și art. 107 alin. 1 C.proc.civ.
Nefiind cereri prealabile formulate și nici excepții ridicate, instanța, conform art. 237 C.proc.civ., acordă cuvântul în vederea formulării probatoriului.
Reclamanta, prin avocat, solicită încuviințare probei cu înscrisuri, precizând că nu mai insistă în administrarea probei cu interogatoriul pârâtei.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisuri, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri, pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin avocat, învederează că cererea a rămas fără obiect și solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, dat fiind faptul că a fost pusă în întârziere, depunând la dosar un set de înscrisuri.
Nefiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, conform art. 394 C.proc.civ.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 09.12.2013, sub nr._/300/2013, reclamanta Asociația de proprietari . în judecată pe pârâta S. M. și Artă, pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 1.490 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru perioada aprilie 2013-ianuarie 2015. Totodată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a precizat, în esență, că pârâta a achitat cu întârziere cotele de întreținere aferente apartamentului nr. 28, sens în care au fost calculate penalități de întârziere.
În drept, reclamanta a invocat Legea nr. 230/2007, iar în dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriu, sens în care a atașat cererii de chemare în judecată, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, un set de înscrisuri.
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru, respectiv timbru judiciar, potrivit 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.
Pârâta, deși a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și preciza poziția procesuală față de cererea de chemare în judecată.
Analizând cauza de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
În fapt, astfel cum rezultă din susținerile reclamantei, care se coroborează cu înscrisurile depuse în ședința publică din data de 17.06.2015, pârâta a achitat suma de 1.490 lei, reprezentând debit principal-contravaloare penalități, sens în care cerere a rămas fără obiect și urmează a fi respinsă ca atare.
Referitor la cererea reclamatei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor judiciare, instanța o va admite, în parte, cu următoarea motivare:
Conform art. 453 alin. 1 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar în speță pârâtul este cel care a pierdut procesul.
Potrivit art. 451 alin. 1 C.proc.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. 3, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.
Totodată, art. 451 alin. 2 C.proc.civ. statuează că instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei, dar măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Instanța reține că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată – în care este inclus și onorariul apărătorului părții ce a avut câștig de cauză – îl reprezintă culpa procesuală a părții adverse, care prin atitudinea sa a condus la declanșarea litigiului.
Așadar, contractul încheiat de partea câștigătoare cu apărătorul său își va produce efectele și față de partea adversă, aceasta din urmă fiind obligată să plătească respectivul onorariu, deși ea personal nu a participat la negocierea lui; suntem deci în prezența unei excepții de la principiul conform căruia actul juridic își produce efectele numai între părți, iar nu și față de terțe persoane (res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest). Această excepție se justifică prin prisma principiului reparării integrale a prejudiciului, ce guvernează materia răspunderii civile delictuale.
Numai că dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept subiectiv civil, este susceptibil de a fi exercitat abuziv.
În sistemul nostru de drept, sancțiunea (cu caracter general) care intervine în cazul abuzului de drept constă din obligarea autorului acestui abuz la plata de despăgubiri pentru prejudiciul de ordin patrimonial sau moral cauzat prin exercitarea abuzivă a dreptului său, potrivit regulilor din materia răspunderii civile delictuale.
Așadar, în funcție de situația concretă din speță, instanța îl poate obliga pe cel care pierde procesul să suporte doar o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de adversarul său, apreciind că acesta din urmă a săvârșit un abuz de drept atunci când și-a dat acordul pentru un onorariu avocațial exagerat de mare – săvârșind deci o faptă ilicită culpabilă și prejudiciabilă, care îi angajează răspunderea civilă delictuală (diferența dintre onorariul convenit și suma pe care o va plăti cel ce a pierdut procesul reprezentând tocmai prejudiciul suferit de acesta ca urmare a abuzului de drept săvârșit de adversarul său la momentul stabilirii onorariului avocatului ales).
Cu alte cuvinte, pe temeiul răspunderii civile delictuale, partea ce câștigă litigiul are dreptul de a obține de la adversar, în cadrul cheltuielilor de judecată, sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat (fapta ilicită săvârșită de cel care a pierdut procesul constând în declanșarea litigiului), dar tot pe temeiul răspunderii civile delictuale, partea câștigătoare nu poate obține de la adversar decât o parte din sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat (de data aceasta, fapta ilicită fiind săvârșită de partea câștigătoare și constând din exercitarea abuzivă a dreptului de a-și angaja un apărător).
În acest sens, instanța constată, așa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeana a Drepturilor Omului în jurisprudența sa(Hotărârea din 26 mai 2005, definitivă la 26 august 2005, în Cauza C. împotriva României, publicată in M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2006, Hotărârea din 21 iulie 2005, definitivă la 30 noiembrie 2005, în Cauza S. și alții împotriva României, publicată în M. Of. nr. 99 din 2 februarie 2006, etc.), că și în dreptul intern, partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 274 C.proc.civ.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil. Așadar, se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătura cu acel litigiu.
Realitatea cheltuielilor ține de justificarea că ele au fost concepute într-o legătura strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și au fost concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului ales în calitatea considerată, ca garanție a succesului său.
Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifică faptul că, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului sau și reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.
De asemenea, tot subscris caracterului rezonabil, ele trebuie să fie și previzibile, adică să fie la timp recunoscute de cel împotriva căruia se fac, pentru ca acesta sa aibă dreptul de a le contesta și combate.
Aplicând aceste principii la cauza de față instanța reține că reclamanta a solicitat plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat (f. 65-66).
Or, față de natura activității efectiv prestate de către apărătorul reclamatei care, deși a redactat cererea de chemare în judecată, a participat în acest proces la un singur termen de judecată și luând în considerare complexitatea redusă a cauzei, respectiv miza procesului (pretenții în valoare de 1.490 lei) acest onorariu de 1.000 lei apare ca disproporționat și nerezonabil.
Mai mult decât atât, recurgând la un alt element obiectiv, respectiv Protocolul încheiat de Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică, nr._/2008 – 1693/2008, instanța constată că nivelul onorariilor este net și semnificativ inferior celui reclamat de intimată de la contestator.
Desigur, cenzura instanței de judecată aplicată în ceea ce privește cheltuielile de judecată vizează exclusiv raportul procesual stabilit între reclamantă și pârât, fără a aduce atingere raportului contractual stabilit de reclamantă cu avocatul ales, raport juridic liber consimțit de părțile acestuia, cât privește onorariul de avocat acceptat de beneficiarul serviciului juridic prestat, astfel cum prevede art. 451 alin. 2 teza finală C.proc.civ.
Statuând în echitate, Judecătoria, în temeiul art. 451 alin. 2 C.proc.civ., va diminua onorariul apărătorului reclamatei, de la suma de 1.000 lei la suma de 500 lei.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 453 alin. 1 C.proc.civ., instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată efectuate în acest proces și probate conform art. 10 alin. 1 C.proc.civ., în cuantum de 500 lei, onorariu avocațial, apreciind cheltuielile drept reale, necesare și rezonabile.
În speță nu este incident art. 454 C.proc.civ., dat fiind faptul că pârâta a fost pusă în întârziere anterior introducerii cererii de chemare în judecată (f. 9-12), pârâta fiind ținută să suporte cheltuielile de judecate efectuate de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, cererea formulată de reclamanta Asociația de proprietari .. M. B., nr. 114, sector 2, C._, în contradictoriu cu pârâta S. M. și Artă, cu sediul în București, bld F. I, nr. 97, sector 2.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1.490 lei, reprezentând debit principal-contravaloare penalități, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.06.2015.
Președinte, Grefier,
A. B. A. V. N. E.
Red./Tehnored. ABA/VNE
29.06.2015/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Încheierea nr. 27/2015.... | Obligaţie de a face. Încheierea nr. 03/2015. Judecătoria... → |
|---|
