Pretenţii. Sentința nr. 8639/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8639/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 8639/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8639

Ședința publică din data de 07.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. E. M.

GREFIER: A. M. V.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții civile – perimare privind pe reclamantul T. P. în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile. Cauza a fost lăsată la finalul ședinței de judecată, conform Regulamentului de ordine interioară.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire al procedurii de citare.

Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza în vederea soluționării excepției de perimare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 26.10.2012 sub nr._, reclamantul T. P. a chemat-o în judecată pe pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate faptul că autoritățile nu și-au respectat obligația de a proteja interesele unei persoane private de liberate, sens în care a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune-interese.

Prin sentința civilă nr. 21/09.01.2013 pron. de Judecătoria G. în dos._, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 04.02.2013 sub nr._ .

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 02.06.2014, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155 indice 1 alin. 1 C.proc.civ., având în vedere că desfășurarea normală a procesului a fost împiedicată din vina reclamantului întrucât aceasta nu și-a precizat și motivat în concret cererea de chemare în judecată, precizările formulate având un caracter echivoc, și reținând că prezenta pricină a fost înregistrat în anul 2013, fiind acordate mai multe termene în vederea precizării acțiunii, instanța având obligativitatea de a soluționa cauza într-un termen rezonabil.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 alin. 1 C.proc.civ., perimarea se poate constată și din oficiu.

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză civilă a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 248 și urm. C.proc.civ., urmează a constata perimarea de drept a acțiunii de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.

Constată perimarea de drept a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul T. P., cu domiciliul în București, ., sector 2, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, cu sediul în București, .. 47, sector 2.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. E. S. V. A. M.

Red.S.M./Th.red.A.V. și S.M./06.10.2015/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 8639/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI