Pretenţii. Sentința nr. 8843/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8843/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 8843/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8843
Ședința publică din data de: 11.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M.
Grefier: A.-M. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, pretenții, obligația de a face privind pe reclamanții M. L. și M. R. – C. în contradictoriu cu pârâta V. România S.A.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 104 alin. (13) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și împrejurarea că la data de 22.07.2015 și 27.07.2015, pârâta a depus la dosar cerere prin care solicită instanței să ia act de declarația de renunțare la litigiu dată în formă autentică de reclamanți, anexată cererii, după care:
Instanța reține cauza spre soluționarea cererii de renunțare la judecată formulată de reclamanți.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 22.04.2015, sub nr._, reclamanții M. L. și M. R. – C. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta V. România S.A., ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să convertească în RON creditul acordat împrumutaților în baza Convenției de Credit nr._/16.11.2007, utilizând în acest scop cursul de schimb CHF-RON practicat de către aceasta la data efectuării conversiei, începând cu data de 02.10.2008, moment în care cursul de schimb pentru moneda creditului (franc elvețian) a fluctuat, în sens crescător, cu mai mult de 10% față de valoarea acestuia, de la data semnării convenției și, în consecință, obligarea pârâtei la plata sumelor încasate fără drept; să constate caracterul abuziv al dispozițiilor prevăzute la punctul 5 lit. a din cuprinsul Condițiilor speciale ale Convenției de credit nr._/16.11.2007, precum și constatarea caracterului abuziv al pct. 3.5 din secțiunea 3 din cuprinsul Condițiilor generale ale convenției - Anexa la Convenția de credit nr._/16.11.2007, precum și constatarea caracterului abuziv al art. 3 din Actul adițional nr.3/05.07.2011, la Convenția de credit nr._/16.11.2007 (prin care a fost modificat pct. 5 din Condițiile Speciale ale Convenției) cu consecința anularii clauzelor menționate anterior; obligarea pârâtei la plata sumei de 38.650,33 CHF în echivalentul în lei a sumei de 173.926,48 LEI RON, suma calculată la cursul BNR al CHF de la data introducerii prezentei acțiuni, cu titlu de contravaloare comision de risc nedatorat, aferenta perioadei 10.12._15; obligarea la plata dobânzii legale calculate de la data achitării sumelor nedatorate, la data plații efective a acestor debite pentru Convenția de credit nr._/16.11.2007 și, pe cale de consecința, să se constate că sumele anterior precizate din Convenția de credit nr._/16.11.2007 și plătite de către reclamanți nu au fost datorate, prin urmare, aceste sume rezultate să fie considerate ca fiind restituiri anticipate a creditului, cu cheltuieli de judecată.
La data de 27.07.2015, prin Serviciul Registratură, pârâta a depus la dosar cerere prin care solicită instanței să ia act de declarația de renunțare la litigiu formulată de reclamanți și autentificată sub nr. 465/14.07.2015 de Birou Individual Notarial I. B..
Potrivit art. 406 alin. (1) din Codul de procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.
Având în vedere cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanți, autentificată sub nr. 465/14.07.2015 de Birou Individual Notarial I. B., reținând dispozițiile art. 406 din Codul de procedură civilă, instanța urmează a lua act de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea reclamanților M. L. (având C.N.P._) și M. R. – C. (având C.N.P._), ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat N. I. A. din București, ., ., ., la judecată în contradictoriu cu pârâta V. România S.A., având C.U.I._, cu sediul în București, ., . 10, sector 2.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. A.-M. I.
Red./Teh. A.M./A.M.I./15.09.2015/5 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8971/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 8944/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








