Pretenţii. Sentința nr. 9750/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9750/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 9750/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9750
Ședința publică din data de 02.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. O. - I.
GREFIER: R. L.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții civile, privind pe reclamanta Asociația de proprietari . cu pârâtul D. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanța constată că părțile au solicitat judecarea în lipsă și în temeiul art. 223 alin 3 din C. proc. civ. trece la judecarea cauzei.
Instanța, verificându-și din oficiu competența, în temeiul art. 131 al. 1 C. pr. civ. rap. la art. 94 pct. 1 lit. c) și 107 al. 1 C. pr. civ. constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
În temeiul art. 238 C. pr. civ., instanța estimează că durata necesară soluționării prezentului proces este de o lună.
Instanța, din oficiu, în temeiul art. 36 C. pr. civ. invocă excepția lipsei calității procesual pasive și reține cauza în pronunțare cu privire la aceasta.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 17.07.2015 reclamanta Asociația de Proprietari . în contradictoriu cu pârâtul D. C. obligarea acestuia la plata sumei de 5.335, 19 de lei compusă din 4.812,46 de lei cheltuieli de întreținere, 450 de lei fond reparații, 72,73 de lei penalități către furnizori, costuri aferente perioadei august 2011-aprilie 2015.
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul, în calitate de fiu al numitului D. S., fost proprietar al imobilului apartament 43, situat în București, .. 7, ., . în august 2011, înregistrează un debit în cuantum de 5.335, 19 de lei.
Totodată, reclamanta a menționat că nu cunoaște dacă s-a procedat la dezbaterea succesorală, însă apreciază că pârâtul are calitate procesual pasivă, având în vedere faptul că atât în timpul vieții numitului D. S., cât și ulterior decesului a locuit în acel apartament, acceptând în acest mod tacit moștenirea.
În drept, reclamanta a invocat Legea nr. 230/2007.
În dovedirea susținerilor, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și a atașat dosarului cauzei următoarele înscrisuri: act identitate pârât ( fila nr. 6), certificat deces D. S. ( fila nr. 7), proces-verbal al Adunării Generale a Asociației de P. .. 8), procese-verbale ale comitetului executiv ( filele nr. 9-10), tabel centralizator debite ( filele nr. 11-12), liste întreținere( filele nr. 13-163), facturi furnizori ( filele nr. 164-188), comunicare Camera Notarilor Publici București ( fila nr. 195).
Cererea este scutită de plata taxei de timbru, conform art. 50 alin 2 din Legea nr. 230/2007.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 02.10.2015, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului.
Analizând excepția lipsei calității procesual pasive prin raportare la actele existe la dosar, instanța reține următoarele:
Conform art. 248 alin 1 din C. proc. civ. instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură sau de fond care fac inutilă cercetarea în fond a cauzei.
Calitatea procesuală este un aspect care trebuie analizat prin raportare la identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, fără a implica analiza existenței drepturilor și a obligațiilor, acestea fiind chestiuni care interesează fondul dreptului.
Instanța reține că prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unui debit fundamentat pe dispozițiile Legii nr. 230/2007.
Conform dispozițiilor invocate de reclamantă, respectiv art. 46 din Legea nr. 230/2007, obligația de a plăti lunar cheltuielile asociației de proprietari revine proprietarului imobilului, raportul juridic având drept conținut drepturi și obligații legate de cheltuielile asociației de proprietari existând între Asociația de Proprietari și proprietar, în virtutea calității acestuia, fără a conta cărei persoane aparține în fapt folosința imobilului.
Astfel, formularea unei cereri de chemare în judecată având ca obiect debite constând în cheltuieli ale asociației de proprietari trebuie formulată în contradictoriu cu proprietarul imobilului, calitatea pârâtului urmând a fi justificată de reclamantă prin probe corespunzătoare.
În cauză, instanța reține că reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtul D. C., justificând calitatea procesuală a acestuia prin faptul că este fiul proprietarului anterior, decedat, iar moștenirea a fost acceptată tacit prin locuirea permanentă a pârâtului în imobil ulterior decesului.
Într-adevăr, analizând înscrisurile depuse la dosar, respectiv certificatul de deces, instanța constată că numitul D. S. a decedat în data de 29.09.2011, dar aceste informații sunt irelevante pentru a reține calitatea de proprietar a pârâtului asupra imobilului, astfel încât susținerile reclamantei nu pot fi reținute.
În acest sens, instanța menționează că obiectul prezentului litigiu constă în pretențiile reclamantei în legătură cu cheltuielile aferente imobilului nr. 43 situat în . în cadrul acestui litigiu nu pot fi administrate probe care să determine calitatea de moștenitor a pârâtului consolidată în urma unei presupuse acceptări tacite a moștenirii. Astfel, calitatea de moștenitor poate fi dobândită atât printr-o acceptare expresă a moștenirii, cât și tacită, însă aceasta trebuie constatată printr-o hotărâre judecătorească sau prin certificat de moștenitor. Simpla afirmație a reclamantei în sensul că pârâtul are calitate de moștenitor, acceptând tacit moștenirea prin faptul locuirii în apartament ulterior decesului, fără alte dovezi care să ateste calitatea invocat, nu este relevantă.
Pe de altă parte, instanța precizează faptul că cele două calități, respectiv cea de moștenitor și cea de proprietar a imobilului, calitate necesară pentru a fi parte la raportul juridic născut în urma neplății cheltuielilor asociației de proprietari, nu se confundă. Astfel, simpla calitate de moștenitor a pârâtului nu este suficientă, fiind necesar a se observa componența masei succesorale a autorului în care trebuie să fie inclus imobilul apartament nr. 43.
În consecință, instanța reține că lipsesc probe care să certifice, în primul rând, faptul că numitul D. S. a avut calitatea de proprietar al imobilului nr. 43, dezbaterea succesorală în cadrul unei proceduri notariale nefiind efectuată, conform comunicării fila nr. 195, iar în al doilea rând, dreptului de proprietate al pârâtului asupra imobilului nr. 43 nu a fost probat, neputând fi susținută calitatea procesual pasivă a acestuia.
Față de considerentele expuse anterior, instanța, în temeiul art. 36 din C. proc. civ. rap. la art. 46 din Legea nr. 230/2007, urmează să admită excepția lipsei calității procesual pasive și să respingă cererea de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesual pasive invocată din oficiu.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de Proprietari a . în București, ., CF_, Sector 2, în contradictoriu cu D. C., CNP_, domiciliat în Mun. București, ., ., ., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei sentințe. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. O. I. R. L.
Red. Jud. O.I.S . /4ex./15.10.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 8973/2015. Judecătoria... | Recuzare executor. Sentința nr. 9758/2015. Judecătoria... → |
|---|








