Acţiune în constatare. Sentința nr. 8973/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8973/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 8973/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8973
Ședința publică din data de 16.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B. A.
GREFIER: V. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, formulată de reclamanții N. D. și N. G., în contradictoriu cu pârâta B. SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza a fost lăsată la a doua strigare potrivit dispozițiilor art. 104 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor de Judecată adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005.
La a doua strigare a cauzei au răspuns reclamanții prin avocat S. G. C., cu împuternicire avocațială la dosar (f. 19), lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,
Potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ., instanța pune în discuție competența soluționării pricinii.
Reclamanții, prin avocat, arată că lasă la aprecierea instanței stabilirea competenței de soluționare a cauzei, precizând că valoarea creditului este de 75.000 CHF.
În condițiile art. 94 pct. 1 lit. k și art. 95 pct. 1 C.proc.civ., instanța invocă din oficiu și pune în discuție excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Reclamanții, prin avocat, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocată din oficiu.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 2 București.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 21.04.2015, sub nr._, reclamanții N. D. și N. G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. SA, ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să:
- constate caracterul abuziv al clauzelor din contractul de credit nr. HL25239/26.08.2008 (art. 3 pct. 2, 3, 4, 7, 8, 9, și 10, art. 4 pct. 1, 2, 6, art. 5 pct. 3.1, 3.2, art. 6 pct. 1.3.1, 1.3.2, 1.3.3, din condițiile generale de creditare);
- constate nulitatea absolută a clauzelor din contractul de credit nr. HL25239/26.08.2008 (art. 3 pct. 2, 3, 4, 7, 8, 9, și 10, art. 4 pct. 1, 2, 6, art. 5 pct. 3.1, 3.2, art. 6 pct. 1.3.1, 1.3.2, 1.3.3, din condițiile generale de creditare=;
- constate abuzivă obligarea reclamanților la plata contravalorii ratelor și comisioanelor lunare la o valoare mai mare decât rata de schimb a valutei în care creditul a fost acordat la momentul acordării acestuia, urmare a denominării CHF;
- oblige pârâta să modifice contractul de creditare astfel încât contravaloarea ratelor lunare să fie raportate la rata de schimb utilizată în momentul în care împrumutul a fost pus la dispoziția împrumutatului;
- dispună eliminarea tuturor clauzelor abuzive reclamate;
- oblige pârâta la emiterea unor noi grafice de rambursare în urma constatării nulității clauzelor din convenția de credit și a recalculării denominării valutare;
- oblige pârâta la restituirea sumelor plătite nedatorat în baza clauzelor abuzive;
- oblige pârâta la plata dobânzii legale pentru sumele plătite nedatorat în baza clauzelor abuzive de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective a acestora;
- oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În data de 12.05.2015, pârâta B. SA a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Totodată, art. 22 alin. 1 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie, pe care o va admite, cu următoarea motivare:
Competența materială presupune o delimitare între instanțe de grad diferit, iar normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.
Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești, în timp ce competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanțe judecătorești.
Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art. 130 alin. 2 C.proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal antemenționat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.
În speță, reclamanții au sesizat instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constată incidența art. 99 C.proc.civ., potrivit căruia:
(1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența.
(2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție „transferă” caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță.
În consecință, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară, aspecte reținute și în considerentele Deciziei nr. 32/2008, pronunțată în interesul legii de ÎCCJ – Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 830/10.12.2008.
Astfel, procedând la calificarea acțiunii, instanța constată că, în baza Convenției de credit nr. HL25239/26.08.2008, au luat naștere pentru ambele părți contractante (actualele părți litigante), drepturi și obligații patrimoniale corelative, reclamanților revenindu-le, printre altele, dreptul și obligația de a achita diferite sume de bani, cu un anumit titlu.
Așadar, dreptul a cărui valorificare este urmărită de reclamanți prin acțiunea întemeiată pe un act juridic cu efecte patrimoniale, nu poate fi integrat drepturilor personale nepatrimoniale. Într-o altă exprimare, acțiunea cu a cărei soluționare reclamanții au învestit instanța, este una în realizarea dreptului personal, patrimonial, de creanță, dobândit în baza contractului de credit, cu obligarea pârâtei la respectarea acestui drept.
A pretinde că acțiunea reclamanților, care practic urmăresc lipsirea de efecte a unor clauze ale contractului de credit, generator de consecințe patrimoniale, nu ar avea caracter evaluabil în bani, echivalează cu ignorarea naturii a însuși dreptului pe care aceasta se fundamentează, care este un drept personal, cu conținut economic.
Pe de altă parte, natura patrimonială, evaluabilă în bani, a acțiunii reclamanților se justifică și prin cauza acesteia. Astfel, dacă temeiul juridic al acțiunii – cauza dreptului – îl constituie contractul de credit încheiat între părți, cauza acțiunii este reprezentată de scopul către care se îndreaptă voința reclamanților și care a determinat partea să acționeze. Or, și din această perspectivă, este evident că motivul promovării acțiunii de către reclamanți este acela de a obține un avantaj patrimonial.
Față aspectele reținute mai sus, instanța reține că cererea reclamanților este evaluabilă în bani, valoarea totală a creditului (75.000 CHF – f. 34) fiind peste pragul de 200.000 lei.
Clauzele contractuale a căror anulare s-a solicitat nu sunt evaluabile decât prin raportare la valoarea totală a contractului, având în vedere că acestea nu cuprind o valoare pecuniară în sine, independentă de valoarea contractului, ci doar permit pârâtei să acționeze în anumite moduri.
Or, singurul criteriu obiectiv în funcție de care se poate determina valoarea primului capăt de cerere, prin raportare la clauzele contractuale criticate ca fiind abuzive, este cuantumul contractului de credit, respectiv 75.000 CHF (peste 200.000 de lei).
În același sens, capătul trei de cerere, privind înghețarea cursului CHF, nu poate fi evaluat pecuniar decât prin raportare la valoarea totală a creditului.
Pe de altă parte, capătul 7 de cerere, chiar dacă nu a fost evaluat de către reclamanți, în sensul că nu s-a precizat întinderea sumei a căror restituire o solicită, nu poate fi privit independent, luând în considerare că toate capetele de cerere se întemeiază pe un titlu comun.
Concluzionând, o parte dintre capetele cererii de chemare în judecată sunt evaluabile prin raportare la o valoare mai mare de 200.000 de lei, iar capetele de cerere sunt întemeiate pe un titlu comun. Prin art. 94 C.proc.civ. nu se prevede competența judecătoriei pentru soluționarea tuturor capetelor de cerere, sens în care competența revine tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanță de grad mai înalt.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 95 pct. 1 C.proc.civ., în referire la art. 99 alin. 2, art. 129 alin. 2 pct. 2 și art. 130 alin. 2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu de către instanță.
Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. 1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București, căruia îi va trimite de îndată dosarul, spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu de către instanță.
Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamanții N. D. și N. G., ambii cu domiciliul ales la C.. Av. S. G., în București, ., ., parter, ., în contradictoriu cu pârâta B. SA, cu sediul în București, bld. D. P., nr. 6A, sector 2, în favoarea Tribunalului București.
Trimite de îndată dosarul către Tribunalul București, spre competentă soluționare.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.09.2015.
Președinte, Grefier,
A. B. A. V. N. E.
Red./Tehnored. ABA/VNE
25.09.2015/4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8944/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Pretenţii. Sentința nr. 9750/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
