Plângere contravenţională. Sentința nr. 8971/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8971/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 8971/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

- SECȚIA CIVILĂ -

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8971

Ședința publică din data de 16.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. B. A.

GREFIER: V. N. E.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul L. S., în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul prin avocat S. V.,cu împuternicire avocațială la dosar (f. 9), lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,

În condițiile art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, instanța invocă din oficiu și pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București.

Petentul, prin avocat, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocată din oficiu.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 2 București.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 07.04.2015, sub nr._, petentul L. S. a formulat, în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, plângere împotriva procesului verbal contravențional . nr._/25.03.2015, solicitând: anularea procesului verbal contravențional contestat; exonerarea petentului de la executarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 390 lei; anularea punctelor penalizatoare; anularea sancțiunii complementare de suspendare a dreptului de a conduce, prin reținerea permisului pe o perioadă de 30 zile; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În data de 15.05.2015, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu, instanța constată următoarele:

Normele care reglementează competența teritorială exclusivă sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În același sens sunt și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

De asemenea, instanța constată că necompetența teritorială exclusivă trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, potrivit art. 130 alin. 2 C.proc.civ., instanța fiind obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent, potrivit art. 132 alin. 1 C.proc.civ.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 118 alin. 1 din OG nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.

Din analiza procesului verbal contravențional ., nr._ rezultă că locul constatării presupusei faptei contravenționale este situat pe raza teritorială a sectorului 3 București.

Or, Judecătoria Sectorului 3 București este competentă să soluționeze plângerea împotriva procesului verbal contravențional atacat. De altfel, chiar în acest proces verbal contravențional s-a menționat expres că plângerea se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 118 alin. 1 din OG nr. 195/2002, în referire la art. 129 alin. 2 pct. 3 și art. 130 alin. 2, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu de către instanță.

Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. 1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, căreia îi va trimite de îndată dosarul, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu de către instanță.

Declină competența soluționării cauzei privind pe petentul L. S., cu domiciliul procesual ales C. și Asociații SCA, în București, ., .-4, sector 2, în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, cu sediul în București, .. 9-15, sector 3, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Trimite de îndată dosarul către Judecătoria Sectorului 3 București, spre competentă soluționare.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.09.2015.

Președinte, Grefier,

A. B. A. V. N. E.

Red./Tehnored. ABA/VNE

25.09.2015/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8971/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI