Uzucapiune. Sentința nr. 4829/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4829/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 4829/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4829
Ședința publică de la 04.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. M.-V.
GREFIER: F.–G. M.
Pe rol se află cauza de față, având ca obiect uzucapiune, accesiune, privind pe reclamanta N. M. și pe pârâtul FINKELSTEIN I. J..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că judecata cauzei a fost suspendată la data de 17.03.2014, iar dosarul a fost repus pe rol, din oficiu, în vederea constatării perimării.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 14.02.2013, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtului să se constate ca prin uzucapiunea de 30 de ani și prin joncțiunea posesiilor că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 82 m.p. situat în București, ., nr. 7, sector 2, iar prin accesiune imobiliară a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe acest teren. A mai solicitat și cheltuieli de judecată.
Din verificarea actelor dosarului rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 17.03.2014, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 alin 1 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa părților și, timp de peste un an, nu au mai fost făcute acte de procedură.
Văzând că, în conformitate cu art.248 al.1 C.pr.civ., cererea de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare timp de 1 an și că, potrivit art.252 al.1 C.pr.civ., perimarea se constată și din oficiu, având în vedere că în cauză nu s-a formulat o cerere de redeschidere a judecății în termenul prevăzut de lege, instanța urmează a constata perimată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Constată perimată cererea privind pe reclamanta N. M., cu domiciliul în București, ., sector 2 și pe pârâtul FINKELSTEIN I. J., cu domiciliul în București, Calea Victoriei nr. 190, ., ..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red/dact – L.M.-V., F.M. – 2 ex., 07.05.15
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 29-04-2015,... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6495/2015. Judecătoria... → |
|---|








