Acordare personalitate juridică. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 18/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 10-07-2015 în dosarul nr.

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.18/S

Ședința din Camera de Consiliu din data de 10.07.2015

Instanța constituită din:

Președinte – M. M. Ț.

Grefier – V. SCORȚA

Din partea Ministerul Public-P. de pe lângă Judecătoria Sector 3 București a participat d-na procuror P. M..

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect acordare personalitate juridică privind pe petentul S. NAȚIONAL TELECOMUNICAȚII MOBILE prin F. B..

La apelul nominal a răspuns reprezentantul petentului.

Procedura legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă, dupa care,

Reprezentantul petentului depune la dosar note de ședință, statut refăcut, dovada ( adeverințe de salariat) că membrii sindicatului sunt angajați ai . COMMUNICATIONS SA.

Instanța, constatand că nu mai sunt alte cereri de formulat sau acte de depus, declară cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.

Reprezentantul petentului solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulata si inscrierea Sindicatului in Registrul special ținut la grefa instanței.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea cererii, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile legale.

I N S T A N T A,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 08.06.2015 sub nr._, petentul S. NAȚIONAL TELECOMUNICAȚII MOBILE prin F. B., a solicitat acordarea personalității juridice și înscrierea în Registrul Special ținut la grefa instanței.

Alăturat cererii au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: procesul-verbal încheiat cu ocazia constituirii sindicatului, statutul sindicatului, tabel privind membrii fondatori, lista membrilor Consiliului Director al sindicatului, certificatele de cazier judiciar al membrilor din conducerea sindicatului, dovada sediului petentului – contract de împrumut de folosință din 25.04.2015, copie certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr.0078 emis de către Ministerul Comunicațiilor, protocol încheiat la data de 04.03.2013, extras de carte funciară emis de către OCPI sector 3, dovada patrimoniului inițial.

Analizand actele dosarului, instanta constata ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 14 si art. 15 din Legea nr. 62/2011, in sensul ca s-au depus la dosar proces verbal de constituire a sindicatului, care este semnat de 23 membri, statutul care este conform dispozitiilor legale in vigoare, dovada patrimoniului inițial și dovada sediului sindicatului, lista membrilor organului executiv de conducere a sindicatului, precum si certificatele de cazier judiciar ale acestora.

Față de aceste considerente va fi admisă cererea și se va dispune înregistrarea petentului S. NAȚIONAL TELECOMUNICAȚII MOBILE în Registrul Special ținut la grefa Judecătoriei Sector 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petentul S. NAȚIONAL TELECOMUNICAȚII MOBILE prin F. B. cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA V. si Asociații cu sediul în București, sector 1, ..3A.

Dispune înscrierea petentului S. NAȚIONAL TELECOMUNICAȚII MOBILE cu sediul în București, sector 3, ., în Registrul special ținut la grefa Judecătoriei Sectorului 3 București.

Cu apel în 15 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la sediul Judecătoriei Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică astazi, 10.07.2015.

Președinte Grefier

Red.MMȚ/VS/13.07.2015/5 ex

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acordare personalitate juridică. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI