Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9932/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9932/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 9932/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9932

Ședința din Camera de Consiliu din data de 14.07.2015

Instanța constituită din:

Președinte – N. C.

Grefier – E. A.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul C. C. D., având ca obiect cerere cu valoare redusă.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința din camera de consiliu de la 30.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 14.07.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05.12.2014 pe rolul acestei instanțe sub de dosar mai sus menționat, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. C. D. obligarea acestuia la plata sumei de 1395,21 lei, contravaloare servicii la care se adaugă suma de 2600 lei echivalentul in lei al clauzelor reprezentând contravaloarea echipamente precum si suma de 1161,89 lei penalitati de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere de la data scadentei si pana la achitarea efectiva a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, în fapt, reclamanta a arătat că intre parți s-au desfășurat raporturi comerciale ce au constat in furnizarea de servicii de comunicatii electronice, cu obligatia colaterala de plata iar contravaloarea acestora urmând a fi achitat de către parat.

In baza contractului de furnizare servicii nr._/14.08.2012, cu o durata initiala minima de 24 de luni s-au emis facturi fiscale ramase neachitate de către parata in cuantum de 1395,21 lei pentru perioada februarie 2013 – iulie 2013, cu toate ca acesta din urma a beneficiat de serviciile prestate.

Pentru neplata la termenul scadent a debitului principal, paratul datoreaza penalitati de intarziere de 0,2% pentru fiecare zi de intarziere calculate conform clauzei din art.3.6 din contract. In concluzie, arata ca detine o creanta certa, lichida si exigibila.

Avand in vedere ca paratul nu si-a respectat obligatiile contractuale, aceasta datoreaza clauze penale in valoare de 1300 lei pentru smartphone-ul achizitionat cu plata in rate suma reprezentand diferenta dintre pretul de lista de 1900 lei si ratele deja facturate in valoare de 600 lei si suma de 1300 lei pentru cel de al doilea smartphone achizionat in rate la pret subventionat de 500 lei, suma reprezentand diferenta dintre pretul de lista de 1900 lei si ratele deja facturate in valoare de 600 lei, potrivit anexei nr.1 pentru pachetul promotional DigiMobil smart 12 si art.5.5 pct.5.5.2 din contract.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1025-1032 NCPC si art.1270 si art. 1516 si art.1530 si urmat. C.civ. si a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.

În probațiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri depunând în acest sens la dosar următoarele: facturi fiscale, contract, extras de cont, notificare, anexa la contract (f.8-53).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 200 lei (f.59).

Deși legal citat, pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare și nici nu s-a prezentat vreun reprezentant al acesteia pentru a invoca eventuale apărări.

La termenul de judecată din data de 30.06.2015 instanța, în temeiul art.258 raportat la art. 255 NCPC, a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile pentru soluționarea cauzei si a respins proba cu interogatoriul paratului, apreciind ca nu este utila solutionarii cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :

Ca o chestiune prealabilă, instanța reține că potrivit art. 102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, actul juridic este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.

Pentru aceste motive, fața de data încheierii contractului in baza căruia au fost emise facturile fiscale a căror contravaloare se solicită (f.9-11), respectiv 14.08.2012, instanța va analiza prezenta cerere prin prisma dispozițiilor legale ale Codului civil in vigoare.

În conformitate cu prevederile art.1025 NCPC titlul privind procedura cererilor cu valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de_ lei la data sesizării instanței.

Analizând dispozițiile legale menționate anterior, instanța reține că sunt îndeplinite condițiile pentru judecarea cererii potrivit acestei proceduri speciale având în vedere că valoarea creanței (1395,21 lei, 2600 lei) nu depășește pragul maxim de_ lei iar prezentul litigiu nu se încadrează printre cele prevăzute la art.1025 alin.2 și 3 NCPC ca fiind exceptate de la aplicarea procedurii cererilor cu valoare redusă.

Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că între părțile prezentului litigiu a fost realizat un acord de voință prin încheierea contractului de furnizare servicii nr._/14.08.2012 (f.15-16) care reflectă înțelegerea părților si in baza căruia au fost emise facturile fiscale in valoare totala de 1395,21 lei (f.18-43), respectiv: nr._/19.02.2013 in valoare de 263,3 lei, nr._/19.03.2013 in valoare de 255,79 lei, nr._/18.04.2013 in valoare de 252,26 lei, nr._/20.05.2013 in valoare de 204,14 lei, nr._/18.06.2013 in valoare de 207 lei si nr._/18.07.2013 in valoare de 206,72 lei. De asemenea, intre parti au fost incheiate si acte aditionale la contractului mai sus mentionat, precum si procese verbale de predare primire echipamente de comunicatii prin care reclamanta a vandut in rate paratului doua telefoane tip smartphone la un pret promotional.

Potrivit art.5.5 pct.5.5.2 din contract, in cazul rezilierii contractului inainte de expirarea duratei initiale minime beneficiarul se oblige sa achite operatorului cu titlu de justa despagubire o suma care va include si contravaloarea oricaror reduceri, subventii sau promotii oferite de catre operator in cadrul duratei initiale, inclusiv diferenta dintre pretul de lista al telefonului mobil si pretul promotional la care acesta a fost achizitionat.

În continuare, instanța reține că potrivit dispozițiilor art.1270 Codul civil contractul valabil încheiat ar putere de lege între părțile contractante iar creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.

Așadar, pentru a se angaja răspunderea contractuală a pârâtului este necesar a se stabili dacă în prezenta cauză există o neexecutare a unei obligații contractuale, dacă există un prejudiciu, dacă există un raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, dacă neexecutarea obligației se datorează culpei debitorului, respectiv dacă debitorul obligației neexecutate culpabil a fost pus în întârziere.

Referitor la prima condiție aceea a existenței unei neexecutări a obligației contractuale, instanța reține că pârâtul s-a obligat să achite contravaloarea serviciilor de care a beneficiat de 1395,21 lei. Atât timp cât reclamanta a făcut dovada creanței pe care o deține împotriva pârâtului, acesta din urmă avea obligația de a proba faptul că și-a îndeplinit obligația asumată și a achitat suma de bani solicitată prin prezenta acțiune.

Or, pârâtul nu a făcut o astfel de dovadă și nici nu a contestat în vreun fel raportul juridic dedus judecății si nu s-a prezentat in fata instantei pentru a-si preciza punctul de vedere.

Cu privire la existența unui prejudiciu, instanța reține că acesta constă în suma de 1395,21 lei pe care pârâtul avea obligația de a o achita. Această creanță este una certă, potrivit art. 662 NCPC, întrucât existența acesteia rezultă din facturile fiscale mai sus menționate.

În continuare, instanța reține că este îndeplinită în speță și condiția existenței unui raport de cauzalitate între neexecutarea obligației asumate prin contract și prejudiciu întrucât acesta din urmă este consecința logică și directă a nerespectării de către pârât a obligațiilor contractuale de a achita contravaloarea serviciilor furnizate de către reclamanta.

În ceea ce privește cerința culpei pârâtul, instanța reține că debitorul este ținut să repare prejudiciul cauzat cu intenție sau din culpă, fiind instituita și o prezumție de vinovăție în sarcina debitorului prin simplul fapt al neexecutării, prezumția care nu a fost răsturnată în cauză prin dovedirea vreunei cauze străine, exoneratoare de răspundere.

Referitor la condiția punerii în întârziere a debitorului obligației neexecutate culpabil, instanța observă că debitorul se află de drept în întârziere atunci când nu a fost executată obligația de a plăti o sumă de bani asumată în exercițiul activității unei întreprinderi.

Pe cale de consecință, instanța reține că reclamanta a reușit sa facă dovada pozitivă a existentei unei obligații de plata a pârâtului în sumă de 1395,21 lei și văzând și dispozițiile art.1270 Cod civil, instanța va admite cererea si va dispune obligarea paratul la plata sumei de 1395,21 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale mai sus menționate.

In ceea ce privește cererea de obligare a paratului si la plata penalitati de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere in suma de 1161,89 lei, calculate de la data scadentei si pana la data de 31.07.2014(potrivit anexei de la fila 8) precum si in continuare pana la data plații efective, constatand incidenta clauza penala potrivit art.3.6 din contract, instanța retine ca este întemeiata prin prisma considerentelor mai sus menționate si ca atare va o admite.

Referitor la obligarea paratului la plata sumei de 2600 lei, instanta retine ca paratul datoreaza contravaloarea clauzei penale intrucat nu si-a respectat dispozitiile contractuale cu privire la respectarea duratei minime contractuale, astfel ca aceasta suma se compune din 1300 lei pentru smartphone-ul achizitionat cu plata in rate (suma reprezentand diferenta dintre pretul de lista de 1900 lei si ratele deja facturate in valoare de 600 lei) si suma de 1300 lei pentru cel de al doilea smartphone achizionat in rate la pret subventionat de 500 lei (suma reprezentand diferenta dintre pretul de lista de 1900 lei si ratele deja facturate in valoare de 600 lei), potrivit anexei nr.1 pentru pachetul promotional DigiMobil smart 12 si art.5.5 pct.5.5.2 din contract.

Față de dispozițiile art. 453 alin. 1 NCPC, potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul să îi plătească cheltuielile de judecată, și față de cererea expresă a reclamantei în acest sens, instanța va obliga pe pârât la plata cheltuielilor de judecată suportate de către reclamantă cu prilejul soluționării cererii în cuantum de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare in judecata formulată de reclamanta ., J40/_/1994, CUI RO_, cu sediul în sector 5, București, . 2000 Bulding, faza 1, nr. 75, . cu pârâtul C. C. D., CNP_, cu domiciliul în sector 3, București, .. 46, ., .> Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1395,21 lei debit principal, la care se adaugă suma de 2600 lei contravaloare clauza penala, precum si penalitati de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere in cuantum de 1161,89 lei calculate de la data scadentei si pana la data de 31.07.2014 precum si in continuare pana la data plații efective.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de apel la Tribunalul București în termen de 30 zile de la comunicare.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică astăzi, 14.07.2015.

Președinte Grefier

N. C. E. A.

Red./Dact.: N.C./E.A./21.07.2015/ 4 ex.

Comunicări:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9932/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI