Acţiune în constatare. Sentința nr. 3951/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3951/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 3951/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3951

Ședința publică din data de 20.03.2015

Instanța constituită din:

Președinte – A. C. V.

Grefier – A. B.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanta C. P. SRL în contradictoriu cu pârâta T. E. PLACARI SRL, având ca obiect acțiune în constatare.

Dezbaterile asupra cererii au avut loc in sedinta publica de la data de 06.03.2015 fiind consemnate in incheierea de sedință de la acea dată, care face parte integranta din prezenta, când instanta având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 C.proc.civ., a amanat pronuntarea la data de 20.03.2015, cand dupa deliberare a hotarât urmatoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 09.09.2014 sub nr. de dosar_, reclamanta C. P. SRL a chemat in judecata pe parata T. E. PLACARI SRL, solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa constate incetat contractul de imprumut de folosinta-comodat nr. 941/24.10.2012, sa dispuna obligarea paratei sa restituie bunurile nedeteriorate si in stare de functionare care fac obiectul contractului de comodat, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea in fapt a cererii s-a aratat in esenta ca intre parti s-a incheiat Contractul de comodat nr. 941/24.10.2012, in temeiul caruia a pus la dispozitia comodatarului masina debavurat WEGOMA type 1 no._ year 2007, masina sudat WEGOMA type WSA 1E no._ year 2007, masina taiat bagheta WEGOMA type GL 142 M no._ year 2007.

S-a mai aratat ca principala obligatie a comodatarului este cea de restituire a bunurilor, asa cum a fost exprimata prin notificarea comunicata la data de 23.07.2014 si primita la sediul paratei la data de 23.07.2014.

In drept au fost invocate prevederile art. 2146-2156, art. 1522, art. 1527, art. 1570, art. 1530, art. 1531 C.civ.

Cererea a fost legal timbrata.

In dovedire s-a solicitat proba cu inscrisuri.

S-au anexat cererii in copie certificata pentru conformitate cu originalul, potrivit art. 150 alin. 2 C.proc.civ., imputernicire avocatiala, contract de imprumut de folosinta-comodat nr. 941/24.10.2012, aviz de insotire a marfii, notificare si dovada de comunicare.

Parata nu a depus intampinare si nu s-a prezentat in fata instantei pentru a exprima un punct de vedere cu privire la cererea formulata.

La termenul din data de 06.03.2015 instanta a incuviintat pentru reclamanta proba cu inscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

In fapt, la data de 24.10.2012, reclamanta C. P. SRL, in calitate de comodant a incheiat cu T. E. PLACARI SRL, in calitate de comodatar,contractul de imprumut de folosinta-comodat nr. 941/24.10.2014 (citat in continuare contract), avand ca obiect acordarea de catre comodant catre comodatar, sub forma de imprumut cu titlu gratuit, a urmatoarelor bunuri: masina WEGOMA type 1 no._ year 2007, masina sudat WEGOMA type WSA 1E no._ year 2007, masina taiat bagheta WEGOMA type GL 142 M no._ year 2007-filele 7-11).

La data de 23.07.2014 reclamanta in calitate de comodant a notificat parata in sensul incetarii contractului si restituirii in termen de 5 zile calendaristice a bunurilor utilaje care au facut obiectul contractului de comodat (filele 13-14).

Partile au prevazut la capitolul IV “Durata contractului” să incheie contractul pe perioada nedeterminata.

Prealabil cu privire la dispozitiile de drept substantial aplicabile, fata de data incheierii contractului 24.10.2012, instanta va avea in vedere prevederile noului cod civil care a intrat in vigoare la data de 01.10.2011.

In drept, potrivit art. 2146 NC.civ. Împrumutul de folosință este contractul cu titlu gratuit prin care o parte, numită comodant, remite un bun mobil sau imobil celeilalte părți, numite comodatar, pentrua se folosi de acest bun, cu obligația de a-l restitui după un anumit timp.

Se mai retin prevederile art. 2155 alin. (1)N.C.civ., in accord cu care Comodatarul este obligat să înapoieze bunul la împlinirea termenului convenit sau, în lipsă de termen, după ce s-a folosit de bun potrivit convenției.(2) Dacă termenul nu este convenit și fie contractul nu prevede întrebuințarea pentru care s-a împrumutat bunul, fie întrebuințarea are un caracter permanent, comodatarul este obligat să înapoieze bunul la cererea comodantului.

Față de natura juridică a convenției dintre părți, contract de comodat, instanța retine că principala obligație a comodatarului este aceea de a restitui lucrul împrumutat în natura sa specifică conform articolului 2155 Cod civil.

Cum in prezenta cauza, contractul a fost incheiat pe durata neterminata, fara a se specifica destinatia bunurilor imprumutate, avand in vedere si faptul ca notificarea de incetare a contractului a survenit la aproape 2 ani de la data incheierii contractului, nefacand derizorie perioada in care comodatarul a folosit bunurile, instanta retine ca in cauza a intervenit incetarea contractului de comodat urmare a solicitării în acest sens a comodantului, cu consecinta pentru comodatar de a restitui bunurile ce au facut obiectul contractului de comodat, astfel cum au fost enumerate în precedent.

Cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța, retine dispozițiile art. 453 C.proc.civ. care prevede că partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Conform art. 451 C.proc.civ. cheltuielile de judecată constau în taxele de timbru și timbru judiciar, onorariile avocațiilor (…).

F. de toate aceste considerente instanta va admite cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată si va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1732 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând taxă judiciară de timbru (120 lei-fila 5 si fila 21) și onorariu avocat (1612 lei-conform chitantei nr._/07.11.2014 si facturii nr._/07.11.2014).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite cererea formulată de reclamanta C. P. SRL, CUI RO_, J_, cu sediul în com. M., . B. în contradictoriu cu pârâta T. E. PLACARI SRL, CUI_, J_, cu sediul în București, ., sector 3.

Obligă pârâta să restituie bunurile ce fac obiectul contractului de folosință-comodat nr. 941/24.10.2012.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1732 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la instanta a carei hotarare se ataca, respectiv la Judecatoria Sectorului 3 București.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 20.03.2015.

Președinte, Grefier,

A. C. V. A. B.

Red. A.C.V./A.B.

08.06.2015/4 Ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 3951/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI