Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8523/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8523/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 8523/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 8523/2015
Ședința din Camera de Consiliu de la 15 Iunie 2015
Completul compus din:
Președinte I. D.
Grefier G. D.
Pe rol judecarea cauzei civile, formulata de reclamanta . SA SA, în contradictoriu cu pârâtul S. M., avand ca obiect cerere cu valoare redusa.
Cererea se judeca in Camera de Consiliu fara citarea partilor.
Procedura este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care,
Instanța, potrivit art. 131, alin. 1 NCPC, verificând din oficiu competența, constată că este competentă general, in temeiul art. 126 din Constitutia Romaniei, material, în temeiul art. 94, pct. 1, lit. j NCPC, teritorial in temeiul art. 107 NCPC.
Instanța, considerând proba cu înscrisurile depuse de parti la dosar, ca fiind admisibila și concludentă, putând duce la dezlegarea în fond a cauzei, în temeiul art. 237 al. 2 pct. 7 coroborat cu art. 255 C.p.c. rap. la art. 258 C.p.c., o încuviințează.
Instanța, considerându-se lămurită, reține cauza spre soluționare.
INSTANTA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, . SA, în contradictoriu cu pârâtul, S. M., s-a solicitat obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 3.814,02 lei debit principal, a penalităților de întârziere în cuantum de 575,15 lei, calculate până la 23.10.2014, precum și în continuare până la achitarea integrală a debitului principal, în cuantum egal cu dobânda bugetară și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea cererii se precizează că reclamanta a emis facturile fiscale în valoare totală de 3.814,02 lei drept contraprestație pentru serviciile prestate în baza contractului ANB3140238/24.01.2014 și în considerarea debitelor anterioare acestuia, însușite de către pârât prin acordul de plată din data de 26.02.2014.
Reclamanta mai indică faptul că are o creanță a cărei îndatorire corelativă constă în obligația de a plăti o sumă de bani, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă.
În drept, a invocat articolele 1025 și următoarele din Codul de procedură din 2010.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
La data de 14.01.2015, reclamanta a formulat precizare de acțiune privind reducerea cuantumului cererii la suma de 3.089,17 lei, ca urmare a unei plăți parțiale în valoare de 1.300 lei.
Probatoriul administrat în prezenta constă în înscrisuri reprezentate de facturile fiscale emise în intervalul 25.03.2013 – 23.10.2014, contractul de utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare ANB3140238/24.01.2014.
Analizând dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Reclamanta a emis facturile fiscale din intervalul 25.03.2013 – 23.10.2014 pentru valoarea totală de 3.814,02 lei, reprezentând contraprestația pentru serviciile efectuate în baza contractului de utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare ANB3140238/24.01.2014, precum și debit anterior însușite de către consumator potrivit acordului de plată încheiat la 26.02.2014. Potrivit articolului 11.2 al contractului, facturile se achită în 30 de zile de la emitere, în caz contrar aplicându-se penalități la nivelul dobânzii bugetare.
Potrivit articolului 662 din codul de procedură civilă din 2010:
”(2) Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.
(3) Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.
(4) Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului.”
Factura reprezintă un înscris sub semnătură privată prin care se constată executarea unei operațiuni între profesioniști, ceea ce înseamnă că face dovadă împotriva emitentului și în favoarea destinatarului, în măsura în care a fost acceptată, factura fiind o aplicație a principiului libertății formei de încheiere a contractului.
În situația în care factura este acceptată de către destinatar, atunci aceasta face dovada și în favoarea emitentului. Mai trebuie precizat că acceptarea, fie că este expresă, fie că este tacită, reprezintă un act juridic care obligă pe comerciantul acceptant la plată, ceea ce înseamnă că acceptarea facturii trebuie să fie manifestarea voinței persoanei care angajează comerciantul din punct de vedere juridic în raporturile cu terții.
Instanța constată în ceea ce privește creanța de care se prevalează reclamanta, că aceasta îndeplinește condiția certitudinii, facturile fiscale și plata debitului anterior încheierii contractului având ca temei contractul și acordul de preluare a restantelor, acte juridice însușite de părțile cauzei.
Caracterul lichid, rezultă din cuprinsul facturilor fiscale, pârâtul având obligația de a plăti o sumă de bani drept contraprestație pentru serviciile efectuate, fiind îndeplinită și condiția exigibilității pentru că termenele de plată sunt stabilite la 30 de zile de la emitere.
Așadar, rezultă că înscrisurile pe care își întemeiază reclamanta dreptul de creanță sunt consecința unor raporturi juridice care au avut loc între părți și în urma unor servicii prestate efectiv, pârâtul neaducând niciun mijloc de probă în sens contrar sau în contestarea cuantumului.
În aceste condiții, dat fiind faptul că în cauză raportul obligațional creat este unul contractual, atâta vreme cât pârâtul nu a făcut dovada intervenirii unei cauze de forță majoră sau a unui caz fortuit care să îl exonereze de răspundere, dovada existenței creanței făcută de către reclamantă generează două prezumții: prezumția de neîndeplinire a obligațiilor asumate prin contract, în speță cea privind plata facturilor fiscale emise de reclamantă și prezumția de culpă în ceea ce privește neîndeplinirea obligațiilor.
Dând eficiență acestor prezumții, instanța apreciază că se impune obligarea pârâtului la plata pretențiilor bănești solicitate de către reclamantă, având în vedere dispozițiile normative care stau la baza răspunderii contractuale, articolul 1270 din Codul civil din 2009, dispoziții conform cărora convenția are față de părțile între care a intervenit efecte obligatorii, similare legii.
Prin urmare, având în vedere considerentele anterior expuse, instanța, în temeiul articolului 1270 din Codul civil din 2009, urmează să admită cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, . SA, în contradictoriu cu pârâtul, S. M. și să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.089,17 lei debit principal.
Având în vedere dispozițiile articolului 453 alineatul (1) din Codul de procedură civilă din 2010, potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei, taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulata de reclamanta . SA SA - sector 1, București, A. D., nr. 2, cui_, în contradictoriu cu pârâtul S. M. - sector 3, București, VISEUL DE SUS, cnp_ ,astfel cum a fost precizată.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.089,17 lei debit principal aferent intervalului 27.05.2013 – 23.10.2014.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei.
Cu drept de a se formula cerere de apel la această instanță, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.06.2015.
PRESEDINTEGREFIER
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 8990/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8491/2015.... → |
|---|
