Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 12365/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
Sentința civilă nr._
Ședința Camera Consiliu din 25.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. C. B. T.
Grefier: S. G. I.
Pe rol judecarea cauzei civile formulata de reclamanta R.&R. SA in contradictoriu cu pârâtul V. D. G., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal, făcut în camera de consiliu, nu se prezintă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în temeiul art. 131 C.proc.civ., se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză. În temeiul art. 238 C.pr.civ., estimează durata de soluționare a cauzei la 1 zi.
Considerând probele cu înscrisuri și interogatoriu ca fiind pertinente și concludente, putând duce la dezlegarea în fond a cauzei, în temeiul art. 258 rap la 255 Noul Cod de procedură civilă, le încuviințează pentru reclamată. Ia act că pârâtul a fost citat cu mențiunea de a se prezenta in vederea administrării probei cu interogatoriul, iar reclamanta a înaintat interogatoriul.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.01.2015, sub numărul_ reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâtul V. D. G. obligarea acestuia la plata sumei de 2017,61 lei din care 517,61 lei reprezentând contravaloare facturi și 1500 lei reprezentând diferența dintre prețul telefonului mobil Samsung Galaxy SII, la plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat contractul de furnizare servicii de telefonie mobilă nr._/07.08.2012 pentru o durată inițială de 24 de luni, în baza căruia reclamanta s-a obligat să furnizeze servicii de comunicații electronice și să vândă echipamente de comunicații, în schimbrul plății de către beneficiar a tarifelor lunare și a prețului echipamentelor. Cpnform actului adițional din data de 07.08.2012, pârâtul a achiziționat un pachet servicii voce Digi Mobil Smart 12, respectiv achiziționarea unui telefon iar model Samsung Galaxy SII la preț promoțional.
Potrivit procesului-verbal de predare primire echipamente de comunicații din data de 07.08.2012 pârâtului i-a fost predat telefonul . și nr._ cu cartela S. seria_.
Reclamantul a prestat serviciile de telefonie mobilă emițând în acest sens facturile nr._/18.10.2012,_/19.11.2012,_/19.12.2012,_/18.01.2013 și_/19.02.2013 în valoare de 517,61 lei.
Ca urmare a depășirii termenului de plată, în baza art. 3.6 din condițiile generale, pârâta datorează penalități de întârziere de 0,2 % pe zi de întârziere care însumează 679 lei.
S-a mai menționat că încetarea contractului a intervenit la data de 20.03.2013 și că clauzele penale de 1500 lei reprezintă diferența dintre prețul de listă al telefonului și prețul promoțional la care acesta a putut fi achiziționat de către pârât conform oferteu R.&R.. Astfel, conform anexei 1 pentru pachetul promoțional Digi Mobil Smart 12 prețul de listă al telefonului SAMSUNG GALAXY SII a fost de 1900 lei iar pârâtul a avut posibilitatea achiziționării telefonului la un preț subvenționat de 500 lei în 12 rate lunare de câte 50 lei cu condiția menținerii în vigoare și efectuării plății contravalorii serviciilor contractate, respectiv un abonament lunar de 12 euro pe întreaga durată contractuală inițială.
Întrucât pârâtul nu și-a respectat obligațiile contractuale, reclamanta aarătat că acesta datorează claue penale în valoare de lei pentru smartphone-u achiziționat, suma reprezentând diferența dintre prețul de listă de 1900 lei și ratele deja facturate în valoare de 400 lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270 cod civil, art. 1516 C.civ., art. 1530 C.civ. și art. 1025-1032 C..
În probațiune, creditoarea a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a invoca eventuale apărări.
A fost încuviințată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului.
Analizând materialul probator administrat în raport cu susținerile părților și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamantă în calitate de prestator și pârât, în calitate de client s-a încheiat contractul de furnizare servicii nr._/07.08.2012, în baza căruia reclamanta s-a obligat furnizeze servicii de comunicații electronice și să vândă, respectiv să predea echipamente de comunicații, în schimbul achitării de către pârât a contravalorii serviciilor furnizate.
În baza contractului încheiat, reclamanta a emis facturile nr._/18.10.2012 scadentă la data de 30.11.2012, nr._/19.11.2012 scadentă la data de 31.12.2012, nr._/19.12.2012 scadentă la data de 31.01.2013, nr._/18.01.2013 scadentă la data de 28.02.2013 și nr._/19.02.2013 scadentă la data de 31.03.2013.
În drept, potrivit art. 1026 Cod de Procedură Civilă, procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, cu excepția litigiilor în materie fiscală, vamală sau administrativă, privind răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice, starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice; drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; moștenire; insolvență, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; asigurări sociale; dreptul muncii; închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; arbitraj; atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.
În consecință, instanța apreciază că procedura cererilor de valoare redusă este aplicabilă în speță, reclamanta solicitând suma de 2017,61 lei reprezentând contravaloarea servicii prestate și diferența dintre prețul de listă și prețul promoțional al telefonului mobil Samsung Galaxy SII.
Potrivit art. 1350 alin. 1 C.civ. - orice persoana trebuie sa iși execute obligațiile pe care le-a contractat.
Instanța mai reține că în materie contractuală neexecutarea se prezumă, revenind părții reclamante doar sarcina de a dovedi existența obligației decurgând din convenție, respectiv obligația de plată a serviciilor prestate de către reclamantă.
Astfel, instanța constată că facturile emise în baza contractelui anterior menționat, contract însușit prin semnare de către pârât, face dovada existenței raportului juridic obligațional dintre cele două părți și că pârâtul nu a dovedit executarea obligației ce-i revenea potrivit contractului și nici nu a invocat vreun caz care să răstoarne prezumția de culpă ce operează în contra sa. De asemenea, în raport de dispozițiile art. 358 C., instanța va califica neprezentarea pârâtului la interogatoriu ca fiind un început de dovadă în folosul părții reclamante.
Față de toate aceste elemente, instanța constată întrunite în persoana pârâtului condițiile răspunderii civile contractuale astfel că, în temeiul art. 1270 și 1350 C. Civ, urmează să oblige pârâtul la sumei de 517,61 lei reprezentând contravaloarea sericiilor furnizate.
De asemenea conform dispozițiilor art. 3.6 din cuprinsul contractului încheiat, părțile au tranșat și răspunderea pentru nerespectarea obligației de plata la termen, prevăzându-se că reclamanta poate aplica penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere calculate până la data achitării integrale a debitului.
Având în vedere cele de mai sus arătate, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 679 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate până la data de 25.11.2014 (astfel cum a fost indicat de către reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată).
Având în vedere că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată a facturilor emise în baza contractului încheiat, reclamanta a făcut aplicarea dispozițiilor contractuale referitoarea la rezilierea de drept a contractului. În această situație sunt incidente prevederile art. 5.5 și 5.5.2 lit. vi din condițiile generale, potrivit pârâtul datorează și despăgubirea ce constă în diferența dintre prețul de listă și prețul promoțional pentru telefoanul mobil marca Samsung Galaxy SII în valoare de 1500 lei.
Față de soluția cu privire la cererea principală, reținând culpa procesuală a pârâtului în generarea prezentului litigiu, in baza art. 453 C.., instanța urmează să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulata de reclamanta R.&R. SA (CUI_, J40/_/1994) cu sediul in sector 5, București, DR STAICOVICI, FORUM 2000 BUILDING, nr. 75, . contradictoriu cu pârâtul V. D. G. (CNP_) cu domiciliul in sector 3, București, GURA IALOMITEI, nr. 7, ., ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 517,61 lei reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate și a sumei de 1500 lei reprezentând diferența dintre prețul de listă și prețul promoțional al telefonului mobil Samsung Galaxy SII.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 679 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate până la data de 25.11.2014.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria sectorului 3 București.
Executorie.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.09.2015.
Președinte, Grefier,
A. C. B. T. G. I. S.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 28/2015.... → |
---|