Contestaţie la executare. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 23/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 23-07-2015 în dosarul nr. 10138/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 23.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. E. M.
Grefier: G. I. S.
Pe rol se află judecarea cererii formulata de reclamanta . in contradictoriu cu intimata B. L. IFN SA, având ca obiect REVIZUIRE -
La apelul nominal făcut in ședință publică, a răspuns revizuentul, prin reprezentat legal administrator Mihut V., care depune împuternicire la dosar, intimata, prin apărător A. F., care depune împuternicire avocațială la dosar.
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că revizuentul și-a îndeplinit obligațiile stabilite in sarcina sa.
Instanța comunică un exemplar al înscrisurilor depuse de către revizuent, către intimată.
Intimata, prin apărător, depune înscrisuri la dosarul cauzei.
La interpelarea instanței revizuentul, administrator, arată că temeiul revizuirii este art. 322 pct. 5 C.. De asemenea, depune înscrisuri la dosarul cauzei.
La interpelarea instanței, părțile arată că nu au de formulat obiecțiuni cu privire la atașarea dosarului_/301/2011.
Instanța, considerând proba prin înscrisuri ca fiind pertinentă și concludentă, putând duce la dezlegarea în fond a cauzei, în temeiul art. 258 rap la 255 Noul Cod de procedură civilă, o încuviințează pentru ambele părți. De asemenea, instanța constată s-a dispus atașarea dosarului_/301/2011.
Instanța acordă cuvântul părților cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire.
Revizuentul, prin administrator, arată că pentru a fi admisibilă cererea trebuie să îndeplinească anumite condiții, și anume, să fie un înscris nou care nu a mai fost folosit în procesul respectiv, hotărârea directoratului din 2011 fiind un document nou, de care au luat cunoștință in cursul acestui an, condiția fiind îndeplinită. O a doua condiție, să fi existat la data respectivă este îndeplinită, întrucât acesta a existat. A treia condiție, înscrisul să nu fi putut fi prezentat la momentul susținerii, este o condiție îndeplinită, neavând cunoștință de el, nefiind comunicat, luând cunoștință de acesta abia în 2015. Cea de-a patra condiție, înscrisul să fie determinant, este de asemenea îndeplinită. În ceea ce privește ultima condiție, cererea sa fi fost depusă in 30 de zile, arată că au luat cunoștință la data de 06.05.2015 și au depus la data de 25.05.2015. Precizează că acestea sunt concluziile cu privire la admisibilitatea cererii.
Intimata, prin apărător, arată că înscrisul invocat de partea adversă nu este unul determinant. Precizează că a depus la dosarul cauzei, dovada ca acest contract a fost reziliat in data de 26.08.2011. Se poate observa faptul că ulterior momentului 31.05.2010, însăși partea adversă nu avea reprezentarea că acest contract a fost reziliat in 31.05.2011. Arată că rezilierea a operat potrivit adresei din 25.08.2010, prin urmare, acest înscris nu este determinant, nu schimbă nimic prin prisma motivelor invocate in contestația la executare formulată. Precizează că nu are nicio legătură in ceea ce privește cuantumul sumei datorate. Învederează că ratele de leasing sunt datorate, nu are relevanță acel înscris care nu a corespuns voinței părților. Solicită să se observe că există număr de intrare-ieșire din societate. Susține că acest înscris nu este determinant și nu reprezintă voința părților, prin urmare neputând schimb hotărârea pronunțată. Precizează că niciuna dintre părți nu a avut in 2010 reprezentarea că acest contract a fost reziliat.
Revizuentul, prin administrator, cu privire la admisibilitatea revizuirii, arată că dacă se va verifica sentința civila nr._ se va constata că cele susținute de partea adversă nu sunt reale, făcându-se referire la rezilierea din 26.08. Mai mult de atât in cererea de executare silită formulată in data de 27.01.2011, nu face referire la niciun fel reziliere. Depune înscrisuri la dosarul cauzei. Solicită să se aibă in vedere faptul că nu se poate spune că acest înscris din data de 31.05 este o închipuire. Precizează că se discută in acest moment despre o contestație împotriva unei popriri pentru sume care s-au calculat pe seama unor facturi și a unor penalități care au emise după data rezilierii. Totodată, susține că acest contract a încetat prin acordul părților. Arată că nu trebuia începută executarea in aceste condiții, întrucât creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.
Intimata, prin apărător, solicită să se observe că se invocă acea precizare din considerentele instanței de recurs, potrivit cărora contractul ar fi încetat prin acordul părților. Prevederea 15.3 din contactul de leasing prevede două condiții pentru a se putea rezilia contractul, condiții neîndeplinite. Arată că in adresa despre care se face vorbire se comunică utilizatorului această prevedere contractuală. Precizează că au primit o cerere de finanțare de la utilizator, suma respectivă profitând reclamantei.
Instanța reține cauza in vederea soluționării.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.06.2015, sub nr._, reclamanta . a solicitat in contradictoriu cu intimata B. L. IFN SA ca instanța sa dispună admiterea revizuirii sentinței civile nr._ din data de 06.10.2011, pronunțată in dosarul nr._/301/2011 de Judecătoria Sectorului 3 București, precum și admiterea contestației la executare prin schimbarea in tot a sentinței civile.
În motivare, a arătat că in data de 06.04.2015 a fost înștiințat de B. C. T. ca s-a declanșat o nouă urmărire silită in baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing_/09.12.2008. De asemenea, a fost comunicată și încetarea contractului de leasing financiar prin acordul părților.
A arătat că in dosarul 25/2011 al B. C. G. s-a inceput executarea silită prin poprirea unor sume de bani. A solicitat revizuirea sentinței civile in baza hotărârii directoratului B. L. IFN SA din data de 31.05.2010. A susținut că rezilierea din 31.05.2010, confirmă existența incertitudinii față de sumele pentru care s-a început executarea in dosarul nr. 25/2011 de către B. P. C. G..
Totodată, a arătat sumele poprite nu sunt certe. A precizat că in situația unei tranzacții de sale and leaseback, in care cercetarea instanței trebuie făcută numai din perspectiva cauzei convenției.
În drept, a invocat dispozițiile art. 322 și urm. C.. Au fost anexate înscrisuri prezentei cereri.
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
In cauză, a fost încuviințată și administrată proba prin înscrisuri fiind atașat dosarul nr._/301/2011.
Analizând cererea prin prisma dispozițiilor legale incidente si a materialului probator administrat in cauza, instanța retine următoarele:
Dispozițiile art. 322 pct. 5 teza 1 C. reglementează situația in care după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților . Ipoteza descrisa de disp. qrt. 322 pct. 5 teza 1 C. vizează cazul in care, la data pronunțării hotărârii atacate, instanța nu a avut in vedere anumite înscrisuri, deoarece nu i-au putut fi înfățișate de parti din motive independent de voința lor, înscrisuri care in mod vădit erau de natura a schimba soluția data in cauza. Pentru a fi admisibila revizuirea trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții: 1.partea interesata sa se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou care sa nu fi fost folosit in procesul in care s-a pronunțat hotărârea atacata; 2. înscrisul invocat sa fi existat la data când a fost pronunțata hotărârea ce se cere a fi revizuita; 3.inscrisul sa nu fi fost produs in procesul in care s-a pronunțat hotărârea atacata dintr-o împrejurare mai presus de voința parții; 4. înscrisul invocat sa fie determinant in sensul ca daca ar fi fost cunoscut de instanța cu ocazia judecării pricinii soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțata; 5. înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercita revizuirea .
Astfel, fiind instanța retine ca prin sentința nr._/06.10.2011, pron. in dosarul nr._/301/2011, contestația la executare formulata de reclamantă in contradictoriu cu aceeași intimată a fost respinsă. S-a reținut de către instanța faptul că a intervenit rezilierea contractului de leasing încheiat intre parți nr._/2008, din data de 26.08.2010 cf. adresei emise de intimata in baza art. 15.4 lit. g din contract deoarece s-a întârziat la plata ratelor de leasing din luna aprilie 2010, iar debitoarea recunoscut ca a existat o neexecutare din partea sa iar contractul prevedea la art. 15 – pct. 15.4 un pact comisoriu de grad IV in favoarea intimatei– f. 83-88. Prin decizia nr. 1636R din 08.06.2012 pron. de instanța de recurs a reținut ca încetarea contractului avut loc prin acordul parților la data de 28.05.2010, in temeiul adresei emise de intimata care si-a exprimat acordul fata de cererea reclamantei de încetare a contractului cu perceperea unor daune compensatorii de 2% din valoarea contractului. De asemenea, s-a reținut ca rezilierea invocată prin adresa nr. 1733/26.08.2010 nu poate produce efecte juridice asupra unui contract deja desființat prin voința parților fiind caducă, iar facturile emise de B. in cursul negocierii lor privind încetarea pe cale amiabilă a contractului in condițiile in care B. a fost de acord cu această modalitate de încetare nu pot fi refuzate la plata de către debitoare cu rea credință și nici nu pot constitui o cauză de reziliere a contractului desființat pe cale amiabilă prin voința ambelor parți.
Corespondența dintre parți cu privire la încetarea amiabila a contractului a inceput in luna aprilie 2010, iar înscrisul nou la care se face referire este hotărârea Directoratului B. L. IFN SA din data de 31.05.2010 - f. 14, care prevede următoarele:„ Conducătorii B. L. IFN SA au hotărât in baza art. 15 din Ordonanța 51/1997 privind operațiunile de leasing si a articolului „ încetarea si rezilierea „ din contractul de leasing rezilierea contractului de leasing financiar cu nr._/09.12.2008 încheiat cu S. SRL.” Adresa reținută de instanța recurs ca stand la baza încetării contractului prin acordul parților la 28.05.2010 se află la f. 15 din dosar, întreaga situația de fapt si corespondență dintre parți fiind avută in vedere de instanța de control judiciar in decizia 1636R din 08.06.2012 . Instanța de recurs a statuat că intre parți a avut loc încetarea contractului de leasing pe cale amiabila la data de 28.05.2010 fără a avea cunoștință de hotărârea directoratului din 31.05.2010, însă instanța reține că dacă acest înscris ar fi fost cunoscut nu ar fi determinat o altă soluție. Aceasta deoarece Hotărârea Directoratului se referă la rezilierea contractului de leasing din motive imputabile reclamantei deoarece art. 15 din OG 51/1997 la care se face referire in mod expres stipulează că „Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.” In condițiile in care s-ar fi luat de această hotărâre, înseamnă că încetarea contractului a avut loc prin reziliere acestuia din vina reclamantei cf. adresei din data de 26.08.2010, ceea ce face ca executarea silită față de reclamantă să fi fost demarată in mod legal, pt. recuperarea sumelor datorate cf. contractului de leasing in acest caz. Hotărârea judecătorească pronunțată de instanța de recurs a arătat însă că lucrurile au stat in alt fel, aspect susținut de reclamantă prin prezenta cerere. Deci considerentele deciziei pronunțate de instanța de recurs au arătat încă din anul 2012 ca încetarea contractului de leasing a intervenit pe cale a amiabila si că reclamanta datora daunele compensatorii intimatei. Modul cum a fost această hotărâre aplicată sau nu in procedura de executare silită însă este un aspect care excede obiectului prezentei cauze.
Prin urmare, instanța reține că raportul juridic dintre parți a fost soluționat irevocabil in anul 2012, instanța de recurs luând in calcul toate elementele de fapt relevante iar înscrisul de care se folosește reclamanta in prezenta cauză nu numai că nu este determinant dar nici nu determină o soluționare a raportului juridic de drept substanțial in favoarea sa ci in favoarea intimatei și a executării silite demarate de aceasta, astfel că soluția primei instanțe de respingere a contestației la executare, raportat la motivele invocate ar fi menținută.
Prin urmare, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire si va respinge cererea ca inadmisibilă.
In temeiul art. 274 C., instanța ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de revizuire formulata de revizuenta ., C. RO1553653, J_, cu sediul in sector 4, București, .. 32 in contradictoriu cu intimata . SA, J_, C. RO13795308, cu sediul in sector 3, București, Piata A. I., nr. 8, ..
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 23.07.2015.
Președinte, Grefier,
D. E. M. G. I. S.
← Pretenţii. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria... → |
---|