Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 765/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 765/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 765/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILA Nr. 765

Ședința camerei de consiliu de la 27.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. C. L.

Grefier: E. Ș.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A. R. ASTRA SA și pe pârât A. DE P. . obiect „cerere de valoare redusă”

La apelul nominal făcut in ședința camerei de consiliu au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care:

Instanța, în baza art. 131 .C. pr. civ, procedând la verificarea competenței din oficiu se declară competentă general, material și teritorial conform art 1029 C. pr. Civ. coroborat cu art. 94 pct 1 lit j.C. Pr. Civ, iar in baza art. 238 C.pr. civ apreciază ca se poate soluționa cauza la acest termen de judecată.

Instanța, in baza art. 255 și 258 C. pr. Civ coroborat cu artt. 237 alin 2 pct 7 C. pr. civ încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, ca fiind admisibilă și concludentă și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de către reclamanta A. R. ASTRA SA cu sediul in sector 3, București, Nerva T., nr. 3, . cu pârâta A. DE P. . sediul in sector 3, București, .. 6, .> Obliga pârâta la plata sumei de 4392,89 lei cu titlu de debit, precum și la plata dobânzii legale calculată la suma de 4392,89 lei de la data de 16.02.2012 și pâna la data achitarii efective a debitului.

Obliga pârâta la plata de către reclamanta a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată- taxa de timbru.

Executorie.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă de Judecătoria Sector 3 București.

Pronunțată in ședința publică, astazi, 27.01.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

R. C. LUCAELENA Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 765/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI